17.11.2015 – Maica Domnului în Sfânta Scriptură a Vechiului Testament

Cărțile Vechiului Testament cuprinzând istoria mântuirii omenirii ce se va împlini în zilele lui Mesia nu trec sub tăcere Persoana prin care Fiul lui Dumnezeu va deveni om și va întemeia împărăția cerurilor. De aceea, în acest context aghiografii Vechiului Testament fac referiri directe la pururea fecioria Maicii Domnului (Is. 7, 14; Iez. 44, 2, 3), sau indirecte, cu ajutorul simbolurilor sau aluziilor profetice, mărturii biblice care stau la baza învățăturii despre preacinstirea Fecioarei Maria.

O trăsătură fundamentală a Vechiului Testament este aceea că unele din profețiile mesianice privesc și persoana Maicii Domnului și că Dumnezeu a descoperit profeților, prin viziuni, anumite însușiri ale Fecioarei Maria (1).

Sfânta şi prea lăudata pururea Fecioară şi Născătoare de Dumnezeu Maria a fost predestinată prin sfatul preștiutor şi mai înainte de veci al lui Dumnezeu, a fost preînchipuită și mai înainte propovăduită prin Duhul Sfânt, prin diferite simboluri şi prin cuvintele profeţilor. În timpul mai dinainte hotărât, a odrăslit din rădăcina lui David, potrivit făgăduinţelor făcute către el. Căci spune: „S-a jurat Domnul adevărul lui David și nu-l va lepăda: din rodul pântecului tău voi pune pe tronul tău”(Ps.131, 11; 2 Regi, 7,12). Şi Isaia afirmă: „Va răsări toiag din Iesei şi floare se va înălţa din rădăcina lui”(Is, 11,1) (2).

Unii exegeți afirmă că prima profeție despre Maica Domnului o găsim în „Protoevanghelion”: „Dușmănie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei; aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei atinge călcâiul” (Fac. 3, 15); ei „văd aici o femeie a viitorului, pe Iisus, fiul Mariei” (3). După căderea în greșeală a protopărinților noștri, Adam și Eva, Dumnezeu le-a făgăduit pe universalul Răscumpărător. După ce blestemă pe șarpe, zicând: „Pentru că ai făcut aceasta (amăgind pe Adam și Eva), blestemat să fii tu între toate animalele și fiarele câmpului, pe pământ să te târăști și țărână să mănânci în toate zilele tale”. Apoi încurajând pe protopărinții noștri a hotărât șarpelui-diavol dușmănie între el și femeie, între sămânța lui și sămânța ei. „Aceasta îți va zdrobi capul–spune Dumnezeu–iar tu îi vei înțepa călcâiul ei”(Fac. 3,14-15). Prin aceste cuvinte Domnul Dumnezeu a spus lui Adam și Evei, că din sămânța lor se va naște Preacurata pururea Fecioară Maria, pierzătoarea blestemului lor. Apoi, prin ea se va naște Hristos Dumnezeu – Omul , care cu jertfa Sa pe Cruce, îi va răscumpăra pe ei și tot neamul omenesc din robia vrăjmașului (4). Lupta dintre om (specia generată de Eva) și diavol (al cărui simbol este șarpele – vezi Ap.20,20), ne spune și ÎPS Bartolomeu Anania († 2011), are început în grădina Raiului. Textul grecesc folosește verbul teréo= a pândi, a urmări, a se ține după, a supraveghea – ceea ce ar sugera o luptă infinită și nedecisă, spre deosebire de textul ebraic care e mai concludent. În schimb, Septuaginta începe fraza prin pronumele personal masculin autós= El (sau Acela), implicându-l și în segmentul al doilea (autoῡ= al lui), ceea ce face din acest verset un text profetic, referitor la Mesia, descendent trupesc al Evei și Fiul Mariei (Eva cea nouă). În paralel, Vulgata începe fraza prin pronumele personal feminin ipsa (ea), interpretat de exegeți ca referindu-se la Fecioara Maria. Fie că versetul are o dimensiune hristologică (Septuaginta), fie una mariologică (Vulgata), tradiția exegetică a Bisericii l-a supranumit Protoevanghelia, întâia deschidere a speranței pentru mântuirea celui căzut (5).

Planul dumnezeiesc care a fost propus lui Adam n-a fost adus la îndeplinire. În locul liniei drepte, a suişului spre Dumnezeu, voinţa primului om a trasat  o cale potrivnică firii, ajungând la moarte (6). După căderea omului, Dumnezeu, în bunătatea Sa nemărginită făgăduieşte pe Răscumpărătorul, ,,seminţia femeii”.

Note bibliografice:

  1. Diac. asist. Emilian Cornițescu, Temeiuri ale preacinstirii Maicii Domnului în Vechiul Testament, în rev. O, XXXII (1980), nr. 2, p. 493.
  2. Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, Cartea IV, Cap. 14, p. 205.
  3. Prof. Dr. Nicolae Neaga, Hristos în Vechiul Testament, Sibiu, 1944, p. 9 apud. Drd. Mihai Gh. Vizitiu, Învățătura despre Maica Domnului după Sfânta Scriptură, în  rev.ST, Seria II, XXX (1978), nr. 3-4, pp. 181-182.
  4. Protos. Nicodim Măndiță, Minunile Maicii Domnului, Ed. Agapis, București, 2005, pp. 9-10.
  5. Bartolomeu Anania, n. 36, la Fac. 3,15, în Pentateuhul sau cele cinci cărți ale lui Moise (Biblia Comentată), EIBMBOR, București, 1997, p. 30.
  6. Vladimir LOSSKY, Teologia Mistică a Bisericii de Răsărit, tradusă de pr. Dr., V. Răducă, ed. Anastasia, Bucureşti, 1992, p. 120 ( Essai sur la Theologie mystique de l’eglise d’orient, Aubier, Edition Montauigne, Paris, 1944, p. 132).

Pr. drd. Adrian Sprâncenatu


Atasate la articol:


Maica Domnului