01.11.2018 – Învăţătura Sfinţilor Părinţi despre Întruparea Cuvântului

Imboldul, dar şi baza pe care o pune Sf. Evanghelist Ioan în doctrina Logocentrică, este sintetizată de către tradinţia patristică; extul ioanic, apărut pe fondul disputelor dintre creştinism şi gnosticismul antic, capătă o valoare apologetică-doctrinară – luând atitudine în faţa celor ce susţineau că: Dumnezeu nu poate fi într-un contact direct cu materia, negând astfel posibilitatea întrupării divino-umane a Logosului.

Această sintetizare a docrinei ioanice despre Logos se realizează într-un interval de timp destul de extins, de ordinul secolelor, interval impregnat cu convulsii de natură dogmatică, care au necesitat o atitudine corectă şi clară de precizare a dogmei Întrupării Cuvântului.

De această sfântă datorie, de mărturisire a adevărului Întrupării, înaintea celor rătăciţi în ereziile de multe feluri, s-au achitat onorabil Sfinţii Părinţi lăsând Bisericii (prin scrierile lor) adevărate comori de mărgăritare în care străluceşte permanent adevărul neacoperit şi luminos al Sfintelor Învăţături. Despre frumuseţea gândirii patristice şi despre remarcabila ei contribuţie în doctrina Întrupării Cuvântului, a vorbit foarte frumos părintele profesor Ioan G. Coman, într-unul din studiile sale :„Piscul frumuseţii gândirii patristice este învăţătura despre Logos şi Înţelepciunea divină. Existent în filosofia lui Herclit şi mai ales în cea stoică, Logosul capătă la Sfinţii Părinţi, o semnificaţie şi o importanţă nouă, devenind pilonul central al gândirii creştine. Corporal, deşi de o materialitate subtilă, circulând ca un fluid în toate elementele lumii vizibile, la stoice, Logosul nepăstrând din filosofia păgână decât numele, este în filosofia creştină principiul generator şi mântuitor al universului. Afimaţia Evanghelistului Ioan „Fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut”, a indicat gânditorilor creştini să vadă în Logos izvorul general al fiiţelor şi principiul creaţiei. Expresia din acelaşi prolog „Că El era viaţă”, înseamnă o viaţă spirituală, raţională. Aici doctrina creştină despre Dumnezeu Logosul are atingere cu teoria platonică despre „Idei”, dar această atingere este trecătoare, pentru că, deşi „Ideile” lui Platon prezente încă în doctrina şcolii alexandrine, totuşi, imperiul lor se destramă: Logosul în care ancoraseră ideile era Dumnezeu însuşi” (Pr. Prof. Ioan G.Coman,Logosul la Sfintii Parinti, în Glasul Bisericii, nr. 1-4, 1997, p. 63).

Tot părintele profesor I.G. Coman arată felul în care Logosul ipostatic a depăşit toate conceptele filosofiei antice, filosofie din care El şi-a păstrat doar numele,părintele Coman facând o descriere a elementelor de doctrină ioanică caracteristice Logosului, care au fost dezvoltate de către Sfinţii Părinţi în operele lor: „După acelaşi prolog al Evangheliei lui Ioan, Logosul este „Lumina lumii”. Această lumină este în gândirea patristică, izvorul cunoaşterii. Ştiinţa înseamnă lumina prin împărtăşirea minţii noastre din Lumina nepieritoare a cunoaşterii desăvârşite care e în Dumnezeu-Logos. Dogmatiştii şi mai ales misticii patristici văd în cunoaşterea şi apropierea de această Lumină a Logosului, ultimul grad al desăvârşirii gnostice, al contemplaţiei. Inundarea cu lumina divină, echivalează cu „intrarea în paradis”. O altă consecinţă de valoare excepţională a acestei teorii este că Logosul, fiind temeiul primar al lumii şi în acelaşi timp lumina, urmează că lumina este fundamentul lumii. Lumina ca baza a creaţiei şi a cosmosului este o concepţie unică în istoria filosofiei şi istoria religiilor” (ibidem).

Tradiţia patristică are reprezentanţi de seamă care au dezbătut problema Logosului ca Persoană, şi care au dus o întreagă polemică combatantă cu ereziile. Cei mai importanţi: Ignatie Teoforul, Iustin Martirul şi Filosoful, Clement Alexandrinul, Origen, Atanasie cel Mare, Fericitul Augustin, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Ioan Damaschinul, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie de Nyssa şi mulţi alţii.

Toţi Sfinţii Părinţi au cuvinte extraordinare, despre Întruparea Cuvântului, iar adunate toate la un loc „alcătuiesc un tezaur inestimabil al Sfintei Biserici, pe care aceasta îl păstrează de veacuri în vistieria ei bogată”.

Şi nu numai despre Întrupare au vorbit Părinţii, ci şi despre toată existenţa nemăginită a Logosului (atât cât le-a fost descoperit de sus) pornind din sânurile Părintelui de sus şi până la viaţa Sa în lume, dar totdeauna cu nădejdea că „va fi cu noi până la sfârşitul veacurilor. Din această perspectivă, putem afirma că întreaga tradiţie patristică dezvoltă o filosofie în care Dumnezeu sălăşluieşte în mod plenar în trupul istoriei, trup care este de fapt un nou Trup pregătit să sălăşluească „pe un pământ nou şi sub un cer nou întru Duh şi Adevăr”.

Aproape toţi Sfinţii Părinţi au cinstit şi au scris pagini de aur despre Logosul înomenit. Dacă ar fi ă discutam despre toate sacrierile Parinţilor referitoare la Logosul Înomenit ar trebui sa scriemn mii de pagini. În continuarea studiului nostru vom vorbi despre contribiţia Părinţilor Capadocieni în evolutia teologiei logocentrice.

Pr. Cristian Nistorescu


Atasate la articol:


pr_Nistorescu