02.11.2018 – Sfântul Grigorie de Nyssa, despre „Întruparea Cuvântului” (II)

În opera sa „Viaţa lui Moise”, Sf. Grigorie dezvoltă simbolismele vieţii marelui profet, ancorându-le analogic în realităţile Logosului Înomenit. Astfel, Sf. Grigorie arată cum: filosofia păgână va adopta învăţătura creştină: „Iar dacă fiica faraonului, cea stearpă (pe care eu o înţeleg ca fiind filosofia cea din afară) va lua ca un copil al ei pe tânăr, ca să fie numită mama lui, acesta să nu respingă mincinoasa înfiere, până când va îngădui Cuvântul, adică până când va vedea în tine nedeplinătatea vârstei. Dar odată ajuns la înălţime, după cum aflăm despre Moise, să socotească lucru de ruşine a se mai numi copilul celei din fire stearpă. Căci e stearpă cu adevărat din afară, fiind mereu în durerile naşterii, dar nedând niciodată viaţă pruncului” (Sfântul Grigorie de Nyssa, P.S.B. 89, Ed. IBMBOR, Bucureşti 1982, 220). Aşadar cultura păgână se împlineşte prin înfierea celei creştine.

În răspunsul pe care Domnul i-l dă lui Moise pe munţi, atunci când El îşi descoperă indentitatea spunând: „Eu sunt Cel Ce sunt…” (Ieşire 3,14), Sf. Grigorie identifică pe Cel ce este cu adevărul. Contrart adevărului este minciuna, care îşi ia drept existenţă ceea ce nu există de fapt. Arată că: „numai Dumnezeu există exclusiv prin Sine. El singur se poate numi Cel ce este, pentru că numele cuiva redă fiinţa lui, fiinţa Lui fiind una cu existenţa, El poate fi numit Cel ce este. Dar e de menţionat că Dumnezeu, nu-şi zice ceea ce este, ci Cel ce este, adică este Persoană” (ibidem) – Persoană putând defini esenţa, fără ca esenţa să poată defini persoana, deoarece nu o poate cuprinde.

Prefacerea toiagului în şarpe; şarpele înălţat de Moise pe lemn în pustie, preînchipuie pe Hristos, „Care S-a făcut în chipul şarpelui pentru noi, sau păcat pentru noi…deoarece a luat firea nostră devenită păcătoasă. Dar a luat-o fără de păcat, deci fără veninul şarpelui”.182 Deci aşa cum şarpele neveninos ridicat pe lemn astins puterea veninului răspândită de şerpii veninoşi în poporul iudeu în pustie, şi cum şarpele în care s-a trasnformat toiagul lui Moise a mâncat pe şerpii mincinoşi ai egiptenilor, tot aşa şi Hristos (şarpele cel neveninos) a surpat puterea (veninul) tiranului diavol prin Întruparea Sa.

Felul în care Domnul se descoperă lui Moise are simbolisme diverse: „La început i s-a arătat Domnul lui Moise prin lumina din rug. De aceea se naşte întrebarea: cum, acum când a înaintat atât de mult în virtute, Dumnezeu i se arată în întuneric? Sf. Grigorie face deosebire între întunericul dinainte de cunoaşterea cea dintâi a lui Dumnezeu, şi întunericul în care intră după înaintarea în lumina cunoaşterii Lui arătată în rug şi în stâlpul de foc, ca în ceva superior ei. De aceea el se foloseşte pentru întunericul de la început de termenul σκοιος, iar pentru cel superior oricărei cunoaşteri, de termenul phisis. Primul întuneric era o credinţă greşită despre Dumnezeu sau necredinţa…iar întunericul de deasupra lumii este o ridicare în lumină până dincolo de ea, o intensitate supremă a cedinţei celei drepte şi a conştiinţei despre Dumnezeu şi a cunoştiinţei Lui” (ibidem). Aşadar, cunoaşterea lui Dumnezeu în sens de lumină sau întuneric, depăşeşte cu mult toate aceste naţiuni iar „a-L cunoaşte stă chiar în faptul de a nu-L cunoaşte”

În legătură cu actul întrupării Logosului, piduitor pentru Sf. Grigorie este: „Marele Cuvânt Catehetic”. Această cuvântare este strict întemeiată pe Sf. Scriptură nelăsând nelămurită nici pe elini, nici pe iudei, dacă aceştia se întemeiază pe Sf. Scriptură. Sf. Grigorie spune în acest sens: „Trebuia ca Acela care S-a unit cu firea noastră omenească să primească amestecul cu noi în toate însuşirile acestei firi. Într-adevăr – aşa cum cei care spală murdăria de pe haine, nu spală doar unele pete, iar pe altele le lasă, ci spală ţesătura de la un capăt la altul, pentru ca haina să fie strălucind peste tot la fel – tot aşa cu viaţa omenească cea molipsită de păcat de la început şi până la sfârşit: trebuia ca putere curăţătoare să treacă prin toate vârstele vieţii, pentru a nu fi curăţită doar o parte, iar alta nu” (ibidem, p. 45, nota 16).

În alt loc al cuvântului său Sf. Grigorie spune: „pentru aceasta ajunge să se nască omul: anume pentru a fi părtaş al bunurilor dumnezeieşti, atunci urmează ca el astfel alcătuit încât, în chip potrivit să se bucure de aceste bunuri…era nevoie pentru aceasta să se amestece ăn fire noastră omenească o părticică de la umnezeu, pentru ca, datorită asemănării cu Dumnezeu, să se ducă dorul Aceluia cu care se înrudeşte” (ibidem).

Aşadar Sf. Grigorie accentuează felul în care Logosul prin Întruparea sa rudenia omului cu Dumnezeu, alterată prin păcat, dându-i totodată acestuia posibilitatea de a creşte în filiaţia cu Tatăl: „fiinţa care se aseamănă cu Dumnezeu trebuia neapărat să aibă în firea sa voinţa neatârnată şi pe deplin liberă, pentru ca împărtăşirea de cele dumnezeieşti, după întruparea Cuvântului, să fie răsplata faptei sale bune” (ibidem, p. 220).

Părinţii Capadocieni, au avut o deosebit de iportantă participare în fixarea, clarificare şi desăvârşirea teologiei logocentrice. Iubitori de Logos, ei nu au avut nevoie de a-l apăra înaintea ereticilor din acele vremuri, ci a trebuit doar să-L mărturisească cu dragoste, iar El le-a rânduit  prin mărturisirea făcută de ei drumul spre triuful vieţii veşnice.

Pr. Cristian Nistorescu



182 Ibidem, nota 16, p.45