05.11.2018 – Mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei

Familia Crimca aparţinea orăşenimii bogate din Suceava, patriciatului sucevean, în oraș existând, în secolul al XVII-lea, o uliţă numită „uliţa lui Crimca”; pomelnicul aflat în catastiful breslei blănarilor şi cojocarilor suceveni (document a cărui redactare a început în 1591), menţionează ca locuitori pe această uliţă trei generaţii ale familiei Crimca: Ioan Crimca, Grigorie (fiul) și Ionaşco (nepotul) (1).

Acestei familii aparținea și Ilie (ulterior, Anastasie) Crimca, fiul lui Ioan Crimca şi al soţiei sale, Cristina (2). Se pare că Ioan Crimca va fi fost şi negustor, într-o vreme când din raţiuni economice presante chiar și marii boieri, ba chiar și domnul ţării însuşi, făceau comerț (3).

Prima menţiune despre familia lui Anastasie Crimca o avem în documentul din 24 februarie 1587, când domnitorul Petru Şchiopul „a miluit” pe Ilie diac, „fiul Crimcoaiei” cu o silişte pustie (Unguraşi), drept răsplată pentru ajutorul dat domnitorului într-o luptă cu cazacii, schimbată ulterior cu moșia Dragomirești (4). Un vechi molitvelnic slavon, care i-a aparținut lui Ilie Crimcovici, păstrează următoarea însemnare: „Acest Molitvelnic l-a scris robul lui Dumnezeu, prea păcătosul Nichifor, diacul din cetatea Suceava, în timpul domniei lui Io Petru voievod din Ţara Românească şi al Mitropolitului kir Anastasie şi s-a isprăvit în ziua de 20… Şi-a făcut această carte Ilie, fiul lui Crimca” (5).

Nu se știe cu exactitate unde s-a călugărit tânărul Ilie, probabil la Putna, unde va fi învăţat și carte. Cert este că în anul 1599, era preot slujitor la biserica domnească din Suceava.

Odată cu intarea lui Mihai Viteazul în Moldova, în anul 1600, mitropolitul şi episcopii țării s-au refugiat în Polonia, fiind aleși doi episcopi noi: Filotei la Roman şi Anastasie Crimca la Rădăuţi. La 14 iunie 1600, Anastasie făgăduia credinţă lui Mihai Viteazu şi fiului acestuia Nicolae Pătraşcu, dar cum domnia lui Mihai în Moldova a fost una de scurtă durată, și prima păstorire a lui Anastasie s-a încheiat în septembrie 1600, odată cu întoarcerea în țară a domnitorului Ieremia Movilă, și, odată cu acesta, a celor trei ierarhi (6).

Retras la moșia de la Dragomirești, Anastasie a ridicat, în 1602, o bisericuţă (devenită apoi bolniţă) precum şi biserica monumentală a mănăstirii (între 1602-1605) care se va numi Dragomirna, cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, una dintre cel mai de seama creaţii arhitectonice ale evului mediu românesc.

În 1606, Anastasie a fost ales episcop la Roman, prima menţiune despre episcopatul său fiind din 12 mai 1606 (7).

După 17 iulie 1607, şi înainte de 15 iunie 1608, Anastasie Crimca a fost ales mitropolit al Moldovei. Între timp, pe lângă așezământul de la Dragomirna s-au adunat mai mulți ucenici care se îndeletniceau cu citirea sfintelor cărţi, cu zugrăvirea de icoane şi cu scrierea de manuscrise, povăţuind multe suflete spre Hristos. Biserica mare a mănăstirii a fost sfinţită în 1609, fiind o adevărată bijuterie, frumos împodobită cu odoare, dar și cu manuscrise cu miniaturi la care a lucrat însusi mitropolitul Anastasie Crimca (8).

La Dragomirna s-a înfințat o şcoală de renume care a influenţat dezvoltarea şi preocupările artistice din celelalte mănăstiri moldovene. De la la Anastasie Crimca au rămas 25 de manuscrise, majoritatea împodobite cu miniaturi (9).

În 1619, mitropolitul Anastasie a înfiinţat un spital la Suceava, primul cunoscut până azi în mediul urban „pentru cei săraci şi neputincioşi şi şchiopi şi orbi şi alţii care vor să se odihnească”, fiind întreţinut din veniturile Dragomirnei, daniile mitropolitului şi ale unor credincioşi (10).

Pentru că tot mai mulți greci veneau în Moldova și influența lor creștea mereu, Anastasie Crimca a lăsat prin testament ca după moartea sa „să nu cuteze cineva din domnitori, ctitori sau boieri din neamul nostru a închina monastirea noastră Sfântului Munte, Ierusalimului ori a o da sub autoritatea vreunui patriarh sau mitropolit, sau a schimba pe călugării din Ţara Moldovei sau a le pune egumen din ţară streină… Iar cine va strica scrisoarea şi orânduirea noastră acela să fie blestemat şi de trei ori blestemat, anatema de la Domnul Dumnezeu şi de la toţi sfinţi. Amin” (11).

Anastasie Crimca a fost un „caligraf cu gust şi răbdare” şi un mare artist în miniaturistică. Din cele 25 de manuscrise rămase de la el, majoritatea împodobite cu miniaturi, numai 9 se mai găsesc în România (trei Tetraevanghele, trei Liturghiere, o Psaltire şi doi Apostoli); restul se află în în Rusia (cele mai multe), Ucraina, Austria și Germania.

Manuscrisele cercetate (mai ales cele din ţară) cuprind peste 250 de miniaturi la care se adugă numeroase frontispicii şi iniţiale florale. Se remarcă o Psaltire de la Dragomirna care are 50 de scene din istoria poporului evreu.

Anastasie Crimca este primul autoportretist din pictura românească, chipul lui apărând de peste 15 ori in manuscrisele sale (12). Un detaliu despte aceasta ne dă parintele acedemician Mircea Păcurariu: „El sta cu mâinile împreunate pentru rugăciune sau ţinând o carte ori un pergament, îngenunchiat în faţa Bisericii mici de la Dragomirna, în faţa Sfinţilor ei patroni (Enoch, Ilie şi Ioan Teologul), a Sfinţilor Evanghelişti, a celor trei autori ai Liturghiilor arhiereşti sau în faţa Sfintei Treimi. Este înfăţişat întotdeauna în veşminte arhiereşti, purtând un sacos împodobit cu multe cruci (polistavros), omofor alb cu cruci negre şi cu mitra pe cap. Din aceste autoportrete constatăm că era de statură mijlocie, cu parul lung, barba rotundă şi căruntă” (13).

„În nici un loc de pe pământul românesc în Muntenia sau în Moldova nu s-au copiat şi împodobit atâtea manuscrise ca la Dragomirna după un plan de muncă bine stabilit. Nicăieri nu s-a dat o mai mare atenţie acestei munci concentrând în acest scop totul: mână de lucru, mijloace materiale, bogăţii puse în serviciul acestei îndeletniciri. Nicăieri nu s-au consumat mai multe culori, mai mult argint mai mult aur ca la Dragomirna” (14).

Pe Apostolul aflat la Viena (Austria), Anastasie şi-a lăsat şi un mic testament: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Troiţa Sfântă singura şi nedespărţită. Noi robii Domnului nostru Iisus Hristos, Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru, închinătorii Sfintei Troiţe: Kir Anastasie Crimca, Mitropolitul Ţării Moldovei, marele ctitor Lupul Stroici şi fiul său Ionaşcu Stroici, Ioan Crimca şi Cristina şi toţi ctitorii Sfintei mănăstiri nou zidită numită Dragomirna, unde este hramul Pogorârii Sfântului Duh, mărturisim cu această scrisoare a noastră că dacă se va întâmpla cu moartea noastră, în oricare timpuri, vreo nevoie sfintei mănăstiri, pe oricine va alege Dumnezeu să fie stăpânul Ţării Moldovei, dacă s-ar atinge cineva dintre domnitori, ctitori, boieri sau din neamul nostru, să închine sfântului Munte sau Ierusalimului sau să schimbe pe călugării Ţarii Moldovei sau să pună egumen dintr-o mânastire străină, să aveţi, cum am spus mai sus, sfânta mânăstire în toate în pace şi netulburată în veci. Iar  cel ce va strica scrisoarea noastră şi alcătuirea noastră acela să fie proclet şi triclet, anatema, maranata, de Domnul Dumnezeul şi de toţi sfinţii. Amin. În zilele fericitului domn Io Constantin Moghilă Voievod, fiul lui Io Ieremia Voievod, în anul 1610 luna martie în 16 zile” (15).

Mitropolitul Anastasie Crimca s-a mutat la cele veșnice la 19 ianuarie 1629, la Suceava, fiind înmormântat la Dragomirna (16).

Note:

  1. Ştefan Gorovei, Anastasie Crimca, în revista „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, anul LV (1979), nr. 1-2, p. 144.
  2. Mircea Pacurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, ediția a III-a, Iași, 2006, p. 5.
  3. Ştefan Gorovei, op. cit., p. 145.
  4. N. Grigoraş, Mitropolitul Anastasie Crimca, în revista „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, anul XXXIV, (1958), nr. 3-4, p. 298.
  5. Ştefan Gorovei, op. cit., p. 145.
  6. Mircea Pacurariu, op. cit., pp. 7-8.
  7. N. Grigoraş, op. cit., p. 301.
  8. Gh. Popescu Vâlcea, Şcoala miniaturistica de la Dragomirna, în revista „Biserica Ortodoxă Română”, anul LXXXVI, (1968), nr. 3-5, p. 455.
  9. Biblioteca Academiei Romane, ms. Rom. 2991, fila 5.
  10. Mircea Pacurariu, op. cit., p. 8.
  11. Ibidem, p. 9.
  12. Ibidem, p. 12.
  13. Ibidem.
  14. Gh. Popescu Vâlcea, op. cit., p. 458.
  15. N. Grigoraş, op. cit., p. 305.
  16. Ştefan Gorovei, op. cit., p. 151.

Preot Coconu Ionuț


Atasate la articol:


Mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei