15.10.2019 – Rânduiala rugăciunii în Biserica Ortodoxă

Rugăciunea este vorbirea omului cu Dumnezeu. Omul poate vorbi cu Dumnezeu pentru că şi Dumnezeu şi omul sunt personae. Iar persoana este o fiinţă ce suportă dialogul. Persoana cere comuniunea, iar comuniunea priveşte dialogul, convorbirea. Omul are această binecuvântare de a vorbi cu Creatorul său. Persoana este creată după chipul Cuvântului lui Dumnezeu. Omul vorbeşte cu Dumnezeu pentru că Dumnezeu îi dă cuvânt.

Părintele Dumitru Stăniloae spune că rugăciunea este numele lui Dumnezeu chemat de omul credincios. Orice rugăciune către Dumnezeu implică prezenţa lui Dumnezeu chiar în ea şi în cei ce o rostesc.

Troparul Sf.Vasile cel Mare ne mărturiseşte că Sfântul este dumnezeiescul tăinuitor al lui Hristos; acest lucru de laudă îl face Sf.Vasile: stă de taină(a sta de vorbă în mod familiar, cu cineva care-l simţi aproape) cu Hristos, Care este Logosul lui Dumnezeu înomenit.

Rugăciunea este dar al lui Dumnezeu şi faptă a omului.

Biserica nostră ne învaţă că rugăciunea este de două feluri: rugăciunea particular, acea vorbire cu Dumnezeu pe care fiecare credincios o experiază într-un anumit loc sau la un anumit timp, stabilit în mod liber de către el. Rugăciunea este citită sau spusă pe de rost.

Creştinul se roagă lui Dumnezeu lăudându-L pentru minunile şi bunătăţile dăruite(rugăciunea de laudă), mulţumindu-I pentru darurile Sale(rugăciunea de mulţumire), sau cerând cele trebuincioase şi cele de folos pentru mântuire lui(rugăciunea de cerere).

Rugăciunea publică este complexă. Rugăciunea Bisericii sau rugăciunea obştească este vorbirea cu Dumnezeu făcută în biserică, de preoţi împreună cu credincioşi, din porunca ei(a Bisericii) şi după rânduiala aşezată de ea(un anumit timp liturgic şi după un tipic bisericesc).

Venirea lui Dumnezeu în locul de rugăciune este garantată de Însuşi Mântuitorul: că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor(Matei 18,20).

Persoanele Sfintei Treimi sunt Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Ele stau de vorbă, discută, comunică Una cu Celelalte. Părintele Stăniloae spune că dialogul este totdeauna în trei. Sfânta Scriptură întăreşte această realitate: Tatăl vorbeşte cu Fiul la creaţie(Facerea1,26), la Turnul Babel(11,7), la Botezul Domnului(Matei 3,17), la Schimbarea la faţă(17,5), în Grădina Ghetsimani(Ioan 17) şi pe cruce(Matei 27,46).

De la Persoanele Sfintei Treimi am învăţat rugăciunea pentru că de la Ele am primit cuvântul. Către Ele ne rugăm şi cerem întărire spre a ne ruga tot timpul, spre a deveni o rugăciune întrupată(1 Tesaloniceni 5,17).

Practica Bisericii noastre ne dovedeşte că rugăciunea se face în numele Sfintei Treimi şi pleacă de la Ele, pentru că la începutul şi sfârşitul rugăciunii se face semnul Sfintei Cruci. Marele teolog Origen spunea că Dumnezeul-Treime nu este un concept, ci o realitate, o taină care se trăieşte, în care creştinul se află, în care simte, gândeşte, făptuieşte şi se roagă.

Patriarhul Justinian îndemna: rugaţi-vă pentru cei care nu ştiu să se roage, nu vor şi, mai ales, pentru cei care nu s-au rugat niciodată. Acesta îndemn dovedeşte iubirea lui Dumnezeu şi a aproapelui. Rugăciunea neîncetată vine din iubire.

Pr. Ion Marinescu