Arhiva pentru categoria ‘Teologie Liturgica’

„Traditia este o anamneza(reamintire) pneumatica ce descoperă dincolo de obiectivitatea textelor,unitatea si sensul Scripturii,arătând pe Hristos care le recapituleaza si le împlineste’’[3]

    Scriptura are nevoie de Traditie ca mijloc de activare a continutului ei si de Biserica ,ca subiect practicant al Traditiei. Scriptura se finalizeaza si ia forma trairii concrete in Biserica prin Traditie.

    Traditia apostolica apare odata cu Biserica si Biserica odata cu ea,ca aplicare practica a Revelatiei,iar Revelatia dă naştere Bisericii care reprezintă mediul concret si continuu prin care se extinde umanitatea mantuită in Hristos.

    ’’Nimeni nu poate inainta spre unirea mistica cu Dumnezeu păşind pe o alta cale decât Hristos si nimeni nu poate ajunge la această unire dincolo de Hristos. Iisus Hristos este puntea intinsa de la Dumnezeu pâna pe tărâmul umanitatii noastre,prin ipostasul  Sau cel Unul care intruneste si natura dumnezeiasca si natura omeneasca’’[4], spune  Parintele Staniloaie facand referire la caracterul hristologic si bisericesc al misticii ortodoxe. Caracterul bisericesc al misticii se identifica cu caracteru ei hristologic dat fiind faptul că rugaciunea continua a crestinului ca persoană aparte implică o pregătire prealabilă si des repetată a lui prin rugăciunea facută cu altii. Comuniunea ţine de spiritualitate,iar viaţa fiecăruia sporeşte în legătura cu altii. Alcătuind comuniunea se întretine Liturghia ortodoxa.

    Sfanta Liturghie este un mijloc de transcendere a oamenilor de la viata individuală,egoistă la viata in comun. Spiritualitatea Sfintei Liturghii evidentiază atmosfera Noului Testament,trăită în apropierea Mantuitorului de Sfintii Apostoli.

    Liturghia este tradusă din greacă ,ca find slujire comuna. Prin urmare,trăirea in comuniunea imparatiei,sub forma Bisericii pe pamant,se înfaptuieste în Liturghie.

    Prezenta comunitatii este importanta deoarece se realizează ’’sfintirea treptata a credinciosilor ca pregătire pentru Sfânta Impărtăşanie’’. Euharistia nu se poate săvârsi fără prescurile si vinul aduse de credinciosi. Asemenea, nici Liturghia, nu se poate savarsi fara marturisirea credintei crestinilor exprimată prin cântări de cerere,de laudă si de multumire.

    Nicolae Cabasila spune :’’Săvârsirea Sfintei Liturghii are ca obiect prefacerea darurilor de paine si vin in dumnezeiescul Trup si Sange.iar ca scop,sfintirea credinciosilor,care prin aceasta,dobandesc iertarea pacatelor si mostenirea imparatiei cerurilor ,iar ca mijloace,care pregatesc si inlesnesc implinirea acelui efect si acelui scop,sunt rugaciunile,cântarile,citirile din Sfanta Scriptura si,in general toate cele ce se savârsesc si se rostesc,cu sfânta randuiala,inainte si dupa sfintirea darurilor’’[5].

    In slujba Sfintei Liturghii trebuie sa distingem’’jertfa’’prin care se sfintesc darurile si ’’taina’’prin care se sfintesc credinciosii. Pentru a-si implini sensul si scopul jertfa trebuie consumata prin impartasanie.

    Impartasirea credinciosilor constituie o parte integranta si esentiala a randuielii Sfintei Liturghii. ’’Cu frica de Dumnezeu , cu credinta si cu dragoste sa va apropiati’’,’’Drepti primind dumnezeiestile,sfintele,preacuratele .cinstitele si nemuritoarele lui Hristos Taine,cu vrednicie sa multumim Domnului’’-  iată chemarea lui Hristos si multumirea credinciosilor. Dar , astazi la Liturghie se împărtasesc numai liturghisitorii,impartasirea credinciosilor devenind un scop ocazional si secundar al Liturghiei.Care este sensul si ratiunea unor astfel de texte liturgice,daca nu impartasirea tuturor mambrilor Bisericii.    Liturghia nu este rezervata exclusiv preotului sau anumitor credinciosi,ci este plinirea lui Hristos in lume daruita tuturor crestinilor Bisericii,este cerul pe pamant,este totalitatea existentei crestine. Liturgha nu trebuie definita numai ca un act sacru de cult,ca o manifestare cultica,ci trebuie definita prin Euharistie,ca fiind intrarea Bisericii in bucuria Domnului ei,ca fiind sacramentul prin care ea ’’devine ceea ce este’’.[6]

    Participarea la Liturghie manifestata printr-o prezenta fizica este insuficienta. Nu trebuie doar sa ne atingem de coasta lui Hristos ci si sa bem din Sângele ţâşnit din ea. Daca nu ne unim cu Hristos prin Impartasanie,Hristos moare degeaba,impartasirea doar a preotului neschimband situtia .

    Dealungul timpului Liturghia a trecut prin momente dificile,pierzandu-si caracterul de comuniune in favoarea celui de alegorie rituala a vietii lui Hristos,accentul fiind pus pe  curatire si ducand la rarirea impartasirilor,fapt datorat unei spiritualitati euharistice centrate pe penitenta si pe o adorare vizuala a lui Hristos in Euharistie. Acest fenomen a devenit din ce in ce mai accentuat in zilele noastre si se cuvine ca sa rein viem constiinta liturgica prin evidentierea Bisericii ca fiind ceva mai mult decat ’’o societate de credinciosi ’’care participa la un simplu ’’cult public’’.

    ’’Biserica Ortodoxa a pastrat spiritul liturgic al Bisericii primare si continua sa traiasca prin aceasta si sa primeasca viata din acest izvor’’[7].

Preot paroh,

             Gheorghe Marius Drugă

                       Parohia Ortodoxă Zorleasca

                       Comuna Valea Mare-Olt

Înainte de toate trebuie să arătam definiţiile Sfintei Scripturi si a Sfintei Liturghii:

–  ’’Sfânta Scriptura sau Biblia este colectia cărtilor numite ale Vechiului Testament si ale Noului Testament,scrise sub insuflarea Duhului Sfânt într-un rastimp de aproape 1500 de ani,adica de la Moise(cca.1400 i.d.Hr.) pâna la autorul Apocalipsei(cca.100 d.Hr.). Aceste cărţi sunt comoara cea mai preţioasă de lumină şi mântuire pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor. Biserica le păstrează ca pe un odor de mare preţ si le foloseste ca pe un izvor de apă vie din care soarbe învatatura cea dumnezeiască .’’[ 1]

–  ’’Sfânta Liturghie este o rânduiala a sfintei rugaciuni in timpul cărora se savârşeşte si se aduce jertfa fără de sânge a Legii celei Noi,întemeiată de Mântuitorul,la Cina cea de Taină şi încredinţată de El Sfintilor Sai Apostoli,iar de acestia urmasilor lor sfinţiţi(Arhierei si preoti),pentru a fi săvârşită deapururea in Biserica crestină,spre pomenirea Lui si spre iertarea păcatelor membrilor Bisericii Lui.’’[2]

Hristos este Cel întru care s-a încheiat Revelatia supranaturală, deoarece în El si prin El a atins împlinirea planul de mântuire si de îndumnezeire a creatiei. Acest plan nu poate continua mai sus deoarece Dumnezeu nu vine mai aproape de om decât a facut-o in Hristos. Astfel caracterul dinamic al starii de expensie realizate in Hristos se extinde la noi toti.

Revelatia continuă să fie activă în lume prin Duhul Sfant,în şi prin Biserică,fără a se întregi cu părţi noi. Prin urmare,Biserica ,prin Duhul Sfânt face eficienta Revelatia implinita in Hristos. Revelatia este neschimbata obiectiv,atât în Sfânta Scriptură cât si în Sfânta Traditie.

Biserica este singura care intelege Scriptura si Traditia ca expunere vie si dinamică a puterii lui Hristos-scopul nostru final-si singura care pune in actualitate această putere ,prin sensibilitatea interumana produsă de Duhul Sfânt.

Sfânta Scriptură reprezinta identificarea lui Hristos care S-a talmacit pe Sine in cuvinte ,deci,Scriptura interpretează lucrarea continua si prezentă a lui Hristos care rămâne viu si Acelasi.

Dacă nu ar fi Scriptura , credinta ar slăbi iar continutul ei ar sărăci si ar deveni nesigur in cadrul Bisericii. Dacă nu ar fi Biserica, Scriptura nu ar fi actualizată, deoarece ar lipsi transmiterea Duhului de la cei ce cred la cei ce primesc credinta. Prin urmare ,Sfantul Duh actualizează cuvintele Scripturii in comunitatea Bisericii.

”Toată Scriptura este de Dumnezeu insuflată’’(2 Timotei 3,16).

Actualizarea cuvintelor lui Hristos este împlinita prin Duhul Sfant. Sfântul Maxim Marturisitorul spune :’’E nevoie de multă ştiinţă (duhovniceasca) pentru ca,înlăturând mai întai cu grijă vălurile literelor care acopera Cuvântul,să putem privi cu mintea dezvăluită pe Cuvântul însusi,stând de Sine limpede pe Tatăl,atât cât e cu putinţă oamenilor’’

Traditia este însăşi Biserica,prin Duhul Sfant,ca forma nemicşorată a lui Hristos, evidenţiind astfel Revelatia ca realitate împlinita in Hristos.

Dinamismul intrisec al Scripturii are un continut ce se vrea explicat,aplicat si trăit în intensitate.pentru că Hristos-Însuşi continutul Revelatiei-Cel necuprins,se vrea cunoscut si iubit intens. Vom întelege că raportul intre permanentizarea Revelatiei încheiate în Hristos si noutatea ei continua prin Traditie a carei temelie e oferită de Apostoli.

Scriptura Îl trece pe Hristos în viaţa oamenilor completându-se prin Traditie,caci Biserica ţine Scriptura,o aplică prin Traditie si o actualizează mereu aceeaşi.

Fără aplicarea ei in Liturghie si fără explicarea liturgică, Scriptura se pierde,dat fiind faptul că Traditia reprezintă totalitatea modurilor de trecere a lui Hristos in viata umana sub forma Bisericii si a tuturor lucrarilor Lui de sfintire si propovăduire ,precum si transmiterea de la o generatie la alta.

Preot paroh,

             Gheorghe Marius Drugă

                       Parohia Ortodoxă Zorleasca

                       Comuna Valea Mare-Olt