Arhiva pentru categoria ‘Manastiri si Biserici din Oltenia’

În istoria Ţării Românești, primele trei sferturi ale secolului al XVII-lea sunt considerate ca o perioadă de reală înflorire cultural-artistică, atingând apogeul în timpul lungii domnii, de peste două decenii, a domnitorului Matei Basarab. Datorită iniţiativei domnitorului, acum s-au realizat cele mai multe monumente bisericești și laice, cu trăsături stilistice și particularităţi distincte, bine definite. Beneficiare ale unui câmp larg de manifestare, activitatea culturală și creaţia artistică au cunoscut în această epocă o integrare totală și profundă în viaţa spirituală a poporului român. În acest cadru, creaţia arhitecturală a epocii lui Matei Basarab dezvăluie febrile căutări inovatoare, când se face simţită apariţia unor forme, trăsături stilistice și experienţe constructive noi, înrudite cu cele ale Moldovei și Transilvaniei, care se regăsesc acum  în arhitectura Ţării Românești. Și mai tîrziu, în timpul lui Şerban Cantacuzino, şi mai ales al lui Constantin Brâncoveanu, se înregistrează realizări ahitectonice și picturale deopsebite.

            Numărul bisericilor din această perioadă, mai ales sub Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu, este impresionant. În general, sunt construite după vechile forme, consacrate în secolul anterior, cuprinzând aceleaşi încăperi, adică pronaos, naos, absida alta­rului; se mai adaugă, uneori, un pridvor cu arcade şi stâlpi.

În ce priveşte arhitectura, bisericile din Ţara Românească urmează, în general, formele consacrate în secolul anterior. O primă categorie de biserici sunt în plan dreptunghiular alungit, având spre răsărit absida altarului, iar deasupra pronaosului un turn clopotniţă. Acestui tip îi aparţin: biserica domnească din Gherghiţa, biserica mănăstirii Strehaia (cu o clopotniţă care are aspectul unui puternic turn de apărare), bisericile din Go­leşti, Doiceşti, „Sfinţii Împăraţi” din Tîrgovişte, iar mai târziu „Sfântul Nicolae” din Făgăraş, ctitoria lui Brâncoveanu, etc.

O altă grupă sunt cele în plan triconc, fie cu o turlă pe naos (Arnota, Plumbuita, Dintr-un lemn, Polovragi, Crasna, Comana), fie cu două – pe naos şi pe pronaos – (Stelea din Târgovesti, Hurezi). Sunt însă şi biserici de plan triconc cu trei turle (Gura Motrului) şi chiar cu patru (catedrala patriarhală din Bucureşti).

Una din bisericile de plan triconc cu pronaos, naos și altar, este și paraclisul mănăstirii Tismana, „construit din piatră de tuf calcaros, cărămidă subţire asezată în alternanţă de straturi cu piatra fasonată, atât în poziţie orizontală cât și verticală”. Învelitoarea a fost realizată din plumb, recuperat de la biserica mare, căreia i s-a refăcut una nouă, în aceeași perioadă. Prezintă o singură turlă hexagonală pe naos și are o lungime de 10 m, o lăţime de 4, 70 m și o înălţime de peste 12 m. Decoraţia faţadelor este  realizată în tehnica compositum mixtum, printr-o alternanţă de blocuri fasonate de calcar și cărămizi înguste, este divizată în două registre, inegale, despărţite de un brâu orizontal, plasat la partea superioară. Acesta din urmă este delimitat de două șiruri de cărămizi în zimţi. Registrul inferior prezintă o succesiune de panouri dreptunghiulare, foarte înguste și înalte, adâncite în zidărie. În locul pronaosului actual se pare că ar fi existat un pridvor de lemn (asa cum arată o stampă de la începutul secolului al XVIII-lea). Ancadramentele ferestrelor sunt sculptate în piatră cu motive vegetale și antropomorfe (serafimi). Paraclisul de la Tismana a fost restaurant parţial de arhimandritul Mihail Tetoianu, care reface pronaosul din zid, înzestrandu-l cu o „ușă de stejar, sculptată cu motive florale și vrejuri”.

O altă biserică de plan triconc este cea  a mănăstirii Arnota, cea mai mică din vremea lui Matei Basarab (11,7m x 7,20m); ea reprezintă totodata o interpretare simplificată a trinconcului Coziei. Naosul supraînălțat de turlă pe pandantivi, octogonală la exterior și la interior, este despărțit de pronaos printr-un zid, străbătut de o ușă în axul bisericii. Pronaosul, în formă de dreptunghi cu laturile lungi perpendiculare pe ax, este acoperit cu două calote pe pandantivi, despărțite printr-un arc. În tabloul votiv, biserica prezintă fațade tencuite în întregime, despărțite în două registre inegale printr-un brâu. Registrul inferior are săpate nișe dreptunghiulare cu colțurile rotunjite. Se pare că registrul superior a fost și el împodobit cu nișe scurte cu marginea superioară în arc de cerc, despărțite unele de altele prin pilaștri. Ele au fost umplute și netezite ulterior, când fațadele bisericii au fost tencuite și date cu var. Altarul, naosul și pronaosul au avut și ele se pare un parament de cărămidă aparentă alternând cu benzi tencuite, spre deosebire de pridvorul, construit mai târziu, din zidărie obișnuită. Turla, după cum este reprezentată în tabloul votiv, așa cum este și astăzi, are un parament format din cărămizi aparent orizontale, alternând cu benzi tencuite, despărțite în dreptunghiuri prin grupuri de trei cărămizi puse pe lat.

Un alt valoros monument din epoca lui Matei Basarab este și schitul Crasna, situat la 12 km vest de Novaci (Gorj). Din punct de vederea arhitectural, biserica este de plan triconc, cu o singură turlă, peste naos. Este compusă dintr-un exonartex pe faţada vestică deschis și susţinut pe stâlpi de cărămidă, pronaosul este amplu, boltit cu semicilindru longitudinal, iar intrarea este încadrată între doi stâlpi din piatră sculptată cu ornamente simple (linii verticale), având deasupra pisania din 1636, sculptată în piatră. Naosul este restrâns și supraînălţat de o turlă octogonală, cu baza pătrată. Elementul de noutate care intervine la boltirea naosului monumentului analizat este reprezentat de două traverse înguste acoperite cu semicilindru, plasate de o parte și de alta a absidelor laterale. Altarul are numai proscomidie în partea de nord, fiind despărţit de naos printr-o tâmplă sculptată în lemn și aurită, de o frumuseţe  deosebită.

În ceea ce privește plastica decorativă a zidului exterior, faţada este divizată în două registre inegale, separate de un brâu din cărămidă rotunjit încadrat de două șiruri de cărămizi în zimţi, asezate în partea superioară a monumentului. Feţele celor două registre sunt ritmate cu ajutorul unei continue succesiuni de panouri dreptunghiulare ce au partea superioară arcuită, delimitate de pilaștrii de secţiune dreptunghiulară, puţin ieșiţi din linia zidului. Panourile din registrul superior sunt mai dese, datorită adaptării la spaţiul îngust dintre brâu și cornișă. Cornișa bisericii, ca și cea a turlei, este formată din două rânduri de cărămidă în zimţi.

Alt valoros monument din timpul lui Matei Basarab îl formează și ansamblul mănăstiresc de la Polovragi, situat în faţa cheilor Olteţului. Biserica mănăstirii Polovragi, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” este de plan triconc, cu înfăţișare plăcută și proporţionată armonios. Ea a fost construită de marele logofăt Danciu Pârâianu în 1647-1648, fiind atestată pentru prima dată de către domnitorul Matei Basarab, într-un document din  1648, în care se afirmă că „a fost făcută și zidită din temelia ei de către Danciu Pârâianu… care a închinat-o la Sfântul Mormânt“.

Biserica este alcătuită dintr-un pridvor deschis, așezat pe opt coloane dreptunghiulare, de cărămidă, adăugat în timpul lui Constantin Brâncoveanu, un pronaos de formă dreptunghiulară boltit cu un semicilindru plasat longitudinal și cu naos caracterizat de lipsa pilaștrilor din zidărie. Greutatea turlei înalte, așezată pe bază prismatică, perforată de 12 ferestre înguste, este preluată de două arce transversale, iar în sensul axului longitudinal se sprijină direct pe capetele semicirculare ale absidelor laterale, iar îngustarea diametrului se produce chiar la partea sa inferioară, printr-un inel sferic. Altarul este semicircular în interior și poligonal în exterior.

În exterior, paramentul este din piatră cioplită, iar faţada bisericii prezintă un aspect nemaiîntâlnit la alte monumente ale epocii lui Matei Basarab. Cele două registre sunt despărţite printr-un brâu îngust, registrul interior este executat de asize de cărămidă aparentă în alternanţă cu frize formate din piatră de râu acoperită cu tencuială, încadrată de către o cărămidă îngustă, de asemenea aparentă, așezată vertical. Registrul superior este realizat în aceeași tehnică, însă este integral tencuit.

Domnia Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714), sărbătorit în Biserica Ortodoxă Română la data de 16 august, marchează un punct important în evoluția culturii și artelor pe teritoriul Țării Românești. Domnitorul a inițiat o amplă activitate de construcții religioase, îmbinând armonios în arhitectură, pictura murală și sculptura cu tradiția autohtonă, stilul neobizantin și ideile renascentismului italian într-un nou stil caracteristic, numit „stilul brâncovenesc”. Primul „stil românesc“, așa cum este considerat stilul arhitectural brâncovenesc, are drept una dintre trăsăturile sale fundamentale, importanța deosebită pe care o acordă ornamentului. Acesta pare a fi orientat mai ales în zonele de vizibilitate maximă, acolo unde poate fi perceput și decodat, tinzând așadar spre exterior. Opera de arhitectură brâcovenească este decorată și în zonele cu vizibilitate redusă, ba chiar și în zonele practic inaccesibile privirii curente.

Stilul brâncovenesc păstrează totuși un echilibru între simplitate și ornamentare excesivă. O altă caracteristică a arhitecturii brâncovenești este predispoziția pentru logii, foișoare, galerii și pridvoare, idee preluată de la arhitectura Renașterii sau de la reședințele priciare de la Constantinopol. Acestea contribuie la monumentalitatea formelor, sub o înfățișare sofisticată și bine ordonată, care să se impună de la distanță.

Unele dintre ctitoriile sale s-au pastrat, dar sunt și multe care au dispărut. Una dintre ctitoriile sale păstrată până azi este mănăstirea Hurezi, ea însumând cel mai vast ansamblu de arhitectură monastică din Țara Românească. Construită între 1690-1693, pe un plan trilobat, biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” dezvoltă modelul bisericii episcopale a Mănăstirii Curtea de Argeș, în sensul unor forme mai elansate și prin adăugarea unui pridvor tipic stilului brâncovenesc, cu arcade susținute de zece coloane de piatră, împodobite cu ornamente tipice Renașterii târzii. Fațadele sunt decorate cu panouri dreptunghiulare și firide ornamentale cu cercuri. Ancadramentul ușii de intrare este din marmură sculptată, pisania conține stema Țării Românești și pe cea a familiei Cantacuzino. Lucrările s-au desfăşurat sub îndrumarea meşterului zidar Manea, a cioplitorului în piatră Vukasin Karadja şi a tâmplarului Istrate, ale căror portrete sunt zugrăvite în pictura exterioară a pronaosului.

 O serie de alte biserici aparţinătoare planului trilobat au pronaosul supralărgit şi fragmentat, cu stâlpi de sprijin pentru susţinerea bolţilor (Căldărușani, catedrala patriarhală, Hurezi, „Sf. Gheorghe Nou” din Bucureşti), toate urmând – mai mult sau mai puţin fidel – planul, structura şi plastica monumentală şi decorativă a bisericii lui Neagoe Basarab de la Argeş.

            Catedrala patriarhală din Bucureşti are planul triconc, patru turle, imitând îndeaproape planul bisericii lui Neagoe de la Argeș, cu deosebirea că e de dimensiuni mai mari şi are pridvorul deschis, cu stâlpi masivi din zid. În exterior, este înconjurată de un  brâu de piatră şi două şiruri orizontale de cărămizi aşezate în dinţi de fierăstrău. Fețele turlelor sunt alcătuite din firide retrase din ce în ce mai mult. Cele 12 coloane din pronaos, cu capiteluri şi vaze decorate cu flori de crin, imită coloanele din pronaosul bisericii lui Neagoe de la Argeș. Pridvorul deschis de pe latura de vest e susținut de opt coloane de piatră, decorate cu alveole, caracteristice artei arabe.

Exista însă şi biserici de plan trilobat care au turnul clopotniţă ridicat deasupra pronaosului, aşa sunt  cele din Călineşti-Prahova, Băjeşti, schitul Cornet, Colţea, ș.a.

În ce priveşte decoraţia exterioară, toate aceste biserici au fa­ţadele împărţite în două registre, separate printr-un brâu, procedeu obişnuit încă de la mijlocul secolului al XVI-lea şi care se va extinde şi la monumentele de mai tîrziu, până după mijlocul secolului al XIX-lea. Felul cum sunt tratate feţele celor două registre este diferit. Câteodată sunt netede, alteori sunt decorate cu panouri dreptunghiulare ori cu partea superioară arcuită, mărginite fie de pilaştri de secţiune dreptunghiulară, puţin ieşiţi în afara zidului, fie de ciubuce semi­circulare.

BIBLIOGRAFIE:

1. NICOLAE STOICESCU, Matei Basarab, Ed. Militară, București, 1982.
2. CRISTIAN MOISESCU, Arhitectura epocii lui Matei Basarab, vol. I, Ed. Meridiane, București, 2002.
3. MIRCEA PĂCURARIU, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, ediția a III-a, Iași, 2006.
4. VASILE MARINOIU, Monumente din epoca lui Matei Basarab în județul Gorj, în volumul „Epoca lui Matei Basarab – studii și comunicări”, Analele Universității din Craiova, seria Istorie, anul X, 2005, nr.10.
5. D. CRISTESCU, Sfânta mânǎstire Arnota, Editura „Episcopul Vartolomei”, 1937.
6. VENIAMIN NICOLAE, Ctitoriile lui Matei Basarab, Ed. Sport-Turism, București, 1982.

Pr. MOGA IONEL DORIN

Dacă în viața civilă cetățeanul, în raport cu autoritatea locală, știe că trebuie să se adreseze Primăriei și lucrătorilor de acolo, în viața spirituală, credinciosul se raportează in mod cert la biserica parohiala și la preotul paroh.  În central vieții spirituale parohiale atât pentru credincioși cât și pentru slujitorii săi se află lăcasul de cult. Biserica, preotul și credincioșii sunt uniți în slujirea lui Dumnezeu, prin iubirea Presfintei Treimi, devenind un tot-unitar.

Evoluția, în sensul ei multiplu, și-a pus amprenta nu numai asupra vieții materiale, dar și a celei spirituale.

Urmare a transformărilor generate de aceasta, omul, credinciosul, creștinul suferă și odată cu el și viața parohiei. Globalizarea și migrația, prin imitație, au generat uneori forme de desacralizare. Omul modern, în superioritatea ce și-o atribuie, încearcă să-și raporteze întreaga sa viață la aspectele materiale. De aici apar tot mai des forme de dezechilibru spiritual, interpretate eronat ca boli psihice. Terapia cea adevărată e cea duhovnicească, iar locul în care se poate administra această terapie este biserica parohială. Aici se produce ,,găsirea” (sau regăsirea) credinciosului. El își găsește și locul ca membru al parohiei, al comunității sale spirituale.

În societatea secularizată în care trăim, parohia suferă şi ea transformări şi se confruntă cu noi şi mari provocări. Dacă secole de-a rândul misiunea la nivelul parohiei a cuprins elementele clare de slujire şi administraţie, fiecare având un loc şi un rol precis, aşa cum îl aveau şi slujitorii dar şi credincioşii, astăzi pastoraţia în parohii se confruntă cu tendinţe sociale ce impun din partea slujitorilor Sfintelor Altare o misiune dinamică şi soluţii pastorale adecvate. 

Misiunea parohiei nu este doar misiunea preotului (cum eronat înțeleg unii), ea fiind cea a comunităţii, a bisericii, preot şi credincioşi, căci parohia este cu adevărat ,,adunarea credincioşilor”. În centrul misiunii avem Sfânta Liturghie şi Sfânta Euharistie ce hrănesc deopotrivă pe preot şi pe credincioşi. Creştinul culege cuvântul de la slujitor şi pleacă în misiune în casa sa, în familia sa, în cătunul său, dar nu gol, ci cu Hristos, căci el este purtător de Hristos.

Dacă preotul nu se reprezintă pe sine, ci pe Hristos în ceea ce învaţă, slujeşte şi sfinţeşte, nici credinciosul nu trebuie să se reprezinte pe sine ca om (individ), ci doar în calitatea de creştin, de ostaş al lui Hristos. Aici, în misiune, orgoliile – din ce în ce mai răspândite – nu îşi găsesc nici locul şi nici rostul.

Plecând de la cuvintele Sfântului Apostol Iacov: ,,Credința fără fapte moartă este” (Iacov 2, 17), putem afirma că doar în manifestare, creștinul este mădular viu al Bisericii lui Hristos.  Comunitatea, fără comuniune euharistică, este nemărturisitoare (ea poate fi cel mult o adunare a indivizilor). Împreună însă în Sfânta Liturghie și în Sfintele Taine, în serviciile religioase oficiate în biserica parohială mărturisim, arătăm, demonstrăm expresia unității parohiei ortodoxe.

Educația religioasă precum și practicarea vieții religioase se realizează în interiorul unei parohii. Cu cât legăturile dintre noțiunile unei vieți bine plăcute lui Dumnezeu și aplicarea lor sunt mai puternice, cu atât viața parohiei ortodoxe este mai roditoare.

Locul în care dobândim primele noțiuni legate de suflet este familia. Dacă familia este una cu adevărat creștină, ne va oferi, pe de o parte, suficiente cunoștințe, iar pe de altă parte ne vor da posibilitatea întregirii lor prin exemplu și prin participarea la sfintele slujbe în sfânta biserică. Prin prezenta, prin ascultarea predicilor și a catehezelor, dar și prin însușirea învățăturilor sfinte în viața noastră, putem cu adevărat să dăm parohiei sensul de loc al formării noastre ca următori ai lui Hristos.

În interiorul unei parohii, mai ales la sat, membrii se cunosc între ei, își cunosc posibilitățile, își împărtășesc bucuriile și necazurile, viețuiesc într-o interacțiune permanentă.

Din iubirea de oameni pe care Dumnezeu a împărtășit-o prin jertfa Fiului Sau și din porunca cea mare de a iubi pe Dumnezeu și pe aproapele, în interiorul parohiilor există – și a existat încă din Biserica primară – o activitate social-filantropică. Deși, de cele mai multe ori neîmpărtășită celorlalți, această activitate de ajutorare a celor aflați în nevoie se desfășoară cu bucurie, în mod constant, aproape ca un lucru firesc.

Dacă în toate parohiile ortodoxe există această activitate social-filantropică, în unele se manifestă și într-o formă superioară unde se desfășoară în mod organizat, funcționând centre sociale cu un program bine stabilit. Toate acestea au loc doar din împlinirea rolului parohiei ca loc al iubirii lui Hristos.

Viitorul fiecarei națiuni îl reprezintă tinerii. Nu întâmplător se spune aceasta și nu întâmplător sunt foarte multe acțiuni îndreptate  către ei atât pe latura socială cât și pe cea spirituală.

Desi par ușor de modelat și de captat în diverse activități, lupta cea mai grea e de păstrare a motivației lor. Pentru a avea peste câțiva ani membrii de bază în parohiile noastre, trebuie să le acordăm o atenție sporită încă de acum.

Biserica și școala, prin parteneriatele pe care le desfășoară, încearcă tocmai acest lucru. Modul în care reușim (sau nu), ține doar de capacitatea noastră de a le oferi o perspectivă viabilă în viața parohiei, a satului, a comunității. Personal, consider că modelul pe care noi îl oferim, alături de disponibilitatea unui dialog sincer, corect, deschis precum și implicarea lor în tot ce înseamnă viața parohiei, îi va forma ca buni creștini.

Deși când auzim cuvintele ,,participare activă” am fi tentați să ne ducem cu gândul la angrenarea în diverse acțiuni administrativ-gospodărești sau filantropice, totuși, în cazul de față, principala formă de ,,participare activă” a mirenilor la viața parohiei este participarea la Sfânta Liturghie.

Este știut că modul de organizare și funcționare a parohiilor ortodoxe implică deopotrivă prezența clerului si a credincioșilor. Cei mai merituoși dintre enoriași ocupă un loc și un rol deosebit în această activitate prin organismele parohiale: Consiliul Parohial și Comitetul Parohial. Cu cât calitatea acestor oameni este mai mare și dialogul cu acești membri este mai transparent, cu atât viața parohială va fi mai îmbunătățită.

Privind de-a lungul istoriei, ne vom da seama ca noi suntem beneficiarii unui depozit de valori spirituale și culturale păstrate tocmai de viața activă a parohiilor.

Inițial, modul cum s-a realizat aceasta a ținut doar de prețuirea pe care le-au oferit-o înaintașii nostri acestor valori. Astăzi, felul în care trebuie păstrate și transmise este reglementat atât de legiuiri de stat cât și bisericești. Totuși, prețuirea ce le-o arătăm ține atât de cultura fiecăruia, cât și de posibilitățile materiale și financiare de care dispunem.

Închei cu un citat din Ziarul Lumina, unde părintele Constantin Stoica spunea: “Pentru ca misiunea parohiei să fie înţeleasă şi receptată corect şi să determine interesul şi implicarea comunităţii parohiale, aceasta trebuie susţinută de o lucreare dinamică permanentă, ancorată în realitatea problemelor vieţii parohiale din partea clerului de la parohii. Pe lângă o intensă lucrare pastorală, liturgică şi duhovnicească a preotului, în parohie trebuie desfăşurate şi alte activităţi. O activitate social-filantropică constantă, o susţinută activitate educaţională, o grijă sporită pentru persoanele vârstnice singure, dar şi pentru copiii abandonaţi de părinţii ce caută un sens vieţii prin migraţie”.

 

BIBLIOGRAFIE:

-Sfanta Scriptura

-Arhim. Mina Dobzeu, ,,Indemnuri privind intensificarea pastoratiei si redesteptarea constiintei preotesti”, Ed Trinitas, 2001

-Prot. Mitr. Casian Cotaga, ,,Taina Preotiei” în Luminătorul 1/2007

-Pr. Pufulete Silviu-Petre, ,,Demnitatea slujirii preoțesti – Slujire și preoție în Biserică” în  http//www.crestinism-ortodox.ro

-Pr Constantin Stoica, „Dinamismul  misiunii  parohiei  azi” în Ziarul Lumina din 7 ian. 2015

 

Preot Diaconu Dumitru,

Episcopia Râmnicului, Protoieria Horezu,

Parohia Foleștii de Jos, comuna Tomșani,

Județul Vâlcea

 

 

Biserica parohială a Parohiei Foleștii de Jos are hramul „Sfinții Trei Ierarhi” și aparține Protopopiatului Horezu, Eparhia Râmnicului. Ca localizare, ea se află pe strada Luncii la numărul 6, at Foleștii de Jos, comuna Tomșani, județul Vâlcea.

            Zidită în anul 1767 de către Mănăstirea Hurezi, această biserică a fost reconstruită în 1866 de către enoriași, reparată în 1928, refăcută din temelii în 1977-1978 și renovată în 2008.

            În anuarul din 1941 se menționează că a fost fondată ca schit de către Ioan arhimandrit Hurezeanu, Stoian (probabil ctitorie brâncovenească).

            Pisania actuală menționează: ,,ACEASTĂ SFÂNTĂ ȘI DUMNEZEIASCĂ BISERICĂ CU HRAMUL SFINȚII TREI IERARHI S-A CONSTRUIT PENTRU PRIMA DATĂ DIN LEMN IN ANUL 1667 DE CĂTRE SF. MĂNĂSTIRE HUREZI. S-A RECONSTRUIT DIN ZID IN ANUL 1866 S-A REPARAT IN ANUL 1926 DE CĂTRE PREOTUL ILIE BARBU.   ÎN ANUL 1976 S-A ELECTRIFICAT DE CĂTRE P. C. PR. DUMITRU DIACONU.  ÎNTRE ANII 1977–1978 S-A CONSOLIDAT DIN TEMELIE S-A ACOPERIT ȘI S-A PICTAT DIN NOU IN TEHNICA AFRESCO SUB PĂSTORIREA P. S. EPISCOP IOSIF AL RÂMNICULUI ȘI ARGEȘULUI, PROTOPOP DE HOREZU FIIND PC. IC. STAVROFOR COSTICĂ LUPESCU.  LUCRĂRILE S-AU FĂCUT SUB CONDUCEREA, ÎNDRUMAREA TEHNICĂ ȘI EXECUTAREA P. C. PR. ICONOM ION GĂMAN AJUTAT DE PC. PR. DUMITRU DIACONU, CONSILIUL PAROHIAL, COMITERTUL PAROHIAL CU CHELTUIALA ȘI SPRIJINUL ENORIAȘILOR. PICTURA A FOST EXECUTATĂ DE PICTORUL DINU PETRE – BUCUREȘTI.  S-A SFINȚIT ASTĂZI 28 IANUARIE 1979 DE CĂTRE P.S. ARHIEREU VICAR GHERASIM PITEȘTEANUL.”  

            Între preoții slujitori în 1834 se aflau Constantin Grigore Greere, hirotonit la 11 decembrie 1824 și Tudor Dima Amza, hirotonit la 7 decembrie 1833. În anul 1865 este menționat părintele Tănasie Dumitrescu, care era membru al Comitetului Școlar al Plaiului Horezu. În 17 aprilie 1881 a fost hirotonit preotul Gheorghe Nițulescu. În anul 1921 a fost transferat de la Parohia Urși-Cârstănești preotul Ilie C. Barbu, care a funcționat până la pensionare la Foleștii de Jos, în anul 1930. Pe postul vacant vine preotul Diaconu C. Dumitru, hirotonit la 23-24 decembrie 1930 și slujește până la 1 aprilie 1976, când este pensionat.În locul său vine prin transfer de la 1 octombrie 1976 preotul Găman Ion, de la Parohia Otetelișul, și stă până la 1 decembrie 1988, când se transferă la Parohia Foleștii de Sus. Urmează pentru o scurtă perioadă de slujire preotul Manu Aleodor, iar din 1994 până la 1 mai 2000 preot slujitor este Cârstea Nicolae. Cu numire din 1 iulie 2000, hirotonit 20-27 august în același an, paroh la Foleștii de Jos este preotul Diaconu Dumitru, absolvent al Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea în promoția 1990-1995, și al Facultății de Teologie din Craiova în promoția 1996-2000, licențiat în teologie în anul 2000.

            În forma actuală, biserica datează din 1998, ffind ridicată pe locul vechii biserici, care a fost distrusă de cutremurul din 4 martie 1977. În timpul păstoririi preotului Găman Ion s-au executat lucrările de ridicare, acoperire și pictare a lăcașului de cult. A fost sfințită

            Între anii 2005-2008, lăcașul de cult a fost restaurat, fiind necesare mai multe lucrări de renovare. Ele au cuprins subzidire, refacere tencuieli exterioare, schimbare pardoseală lemn, înlocuire tablă de pe ambele turle, renovarea picturii interior și exterior. A fost resfințită în data de 19 octombrie 2008 de către Preasfințitul Episcop Gherasim al Râmnicului.

            Forma bisericii este de navă, având 15 metri lungime și 4 lățime. Este zidită din cărămidă și acoperită cu tablă.

            Altarul are în interior o formă pentagonală, iar bolta sa este semisferică. Naosul este dreptunghiular, cu o boltă sferică închisă, fără corespundență în turlă. Între naos și altar se află o catapeteasmă de lemn păstrată din biserica veche. Pronaosul este tot în formă dreptunghiulară și are două zone delimitate de coloane dreptunghiulare de susținere ce se unesc între ele în partea superioară în semicerc.

            În virtutea modernității, lăcașul de cult dispune de un sistem de încălzire electric în pardoseală și de un sistem de alarmă și supraveghere video.

 

Bibliografie:

• Preot Dumitru Sandu, „Eparhia Râmnicului și Argeșului”, vol. II, Rm. Vâlcea, 1976, pag. 910
• Diaconu Dumitru, „Monografia comunei Tomșani”, Ed. Offsetcolor, Rm. Vâlcea, 2013, pag 143-144
• Anoiu Vasile, „O catagrafie din Vâlcea” la 1834 în „Arhivele Olteniei” iulie-decembrie

 

 

Preot Diaconu Dumitru,

Episcopia Râmnicului, Protoieria Horezu,

Parohia Foleștii de Jos, comuna Tomșani,

Județul Vâlcea

 

 

Biserica filială a Parohiei Foleștii de Jos are hramul „Cuvioasa Parascheva” și este sub jurisdicția Protopopiatului Horezu, Eparhia Râmnicului. Este situată în satul Dumbrăvești, aproape de culmea dealului dintre Tomșani și Păușești, pe teritoriul comunei Tomșani, județul Vâlcea.

            Construită din lemn în anul 1757 de „popa Constantin Panduru”, așa cum este menționat în anuarul din 1976, a fost reparată în 1893, 1928, 1984 și 2001.

            „În anul 1834, preotul Radu Constantin Panduru, ce urmase în preoție pe tatăl său, era nevolnic. Preot slujitor era Tănase Andrei Ciucă, ce fusese hirotonit la 30 aprilie 1830” (Alessandrescu, C., „Dicționar geografic al județului Vâlcea”, 1893, Tipografia și fonderia de litere Thoma Basilescu, București).      Ca filială a Parohiei Foleștii de Jos, a funcționat până în anul 2000, când a fost trecută drept biserică parohială. Aici au slujit între 2000-2006 pr. Cârstea Nicolae și între 2007-2011 pr. Botea Vasile. Ținând cont că dimensiunea acestei parohii era mult prea mică pentru a susține un preot slujitor – aproximativ 34 de familii, cu 1 mai 2011, ea a fost reafiliată Parohiei Foleștii de Jos, fostul preot paroh Botea Vasile transferându-se la Parohia Mierlești, comuna Bărbătești.

            Monument istoric, are un plan simplu în formă de navă și este așezată pe un soclu, probabil inițial din bolovani de mal, așa cum sunt și casele de aici, ulterior îmbrăcat în ciment.

            Pridvorul îngust și tăvănit se sprijină pe patru stâlpi ciopliți, ce au bază și capitel. Mici arcade în motivul „coarnelor de berbec” unesc între ei stâlpișorii amplasați nesimetric. Accesul în turnul-clopotniță, ce se află deasupra pronaosului, se face pe o scară de lemn ce pleacă din pridvor, din partea sudică, și urcă în spirală până la clopot. Biserica are și o a doua turlă, mai mică, în formă pătrată, situată deasupra naosului.

            Toată biserica este acoperită cu șindrilă.

            Altarul în formă poligonală este de dimensiuni reduse și este despărțit de naos printr-o catapeteasmă de lemn. Naosul și pronaosul se află unul în prelungirea celuilalt, fiind despărțite de un perete plin, în care este decupat doar golul de dimensiune unei uși prin care se trece dintr-o parte în alta.

                Naosul, cu străni pe o parte și alta și două ferestre mici zăvorâte cu gratii, este acoperit de o boltă semicirculară. Pronaosul este tăvănit, ca și pridvorul.

            Deși ridicată din lemn, pereții, atât la interior cât și la exterior, sunt tencuiți și văruiți, neavând pictură. Numai catapeteasma are două zone de pictură realizată pe lemn, datată din secolul al XIX-lea.

            Din cioplitura decorativă mai pot fi văzute doar îmbinările „în coadă de rândunică”, ce se mai văd la colțurile exterioare ale sfântului altar.

 

Bibiografie:

• Preot Dumitru Sandu, „Eparhia Râmnicului și Argeșului”, vol. II, Rm. Vâlcea, 1976, pag. 910
• Alessandrescu C., „Dicționar geografic al județului Vâlcea”, Tipografia și fonderia de litere Thoma Basilescu, București, 1893
• Diaconu Dumitru, „Monografia comunei Tomșani”, Ed. Offsetcolor, Rm. Vâlcea, 2013, pag. 144-145

 

 

Preot Diaconu Dumitru,

Episcopia Râmnicului, Protoieria Horezu,

Parohia Foleștii de Jos, comuna Tomșani,

Județul Vâlcea

 

Biserica cu hramul „Înălţarea Domnului” este amplasată în partea de răsărit a oraşului Craiova, pe Bulevardul Calea Bucureşti, la numărul 84, pe Drumul European 70 (DE 70), în direcţia Piteşti-Bucureşti şi se află în vecinătatea fostelor Uzine Electroputere, aducând înălţare sufletească şi bucurie duhovnicească tuturor credincioşilor, în număr de aproximativ 4.000 de familii. Cea mai mare parte a enoriaşilor acestei parohii este reprezentată de foşti angajaţi ai platformelor industriale craiovene: Uzinele Electroputere, Fabrica de Maşini Agricole şi Tractoare, Întreprinderea de Utilaj Greu, Uzinele Daewoo şi Ford. La început parohia se numea „Parohia Târgul de Afară” şi ulterior i-a fost schimbată denumirea în parohia Eroii Neamului  facând parte din Protopopiatul Craiova Nord.

La data de 21.08.1990 vrednicul de pomenire părinte Nestor Vornicescu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a pus piatra de temelie pentru noua biserică cu hramul „Înălţarea Domnului”, ce urma să fie ridicată în cinstea Eroilor Revoluţiei din 1989 şi a tuturor eroilor neamului românesc. În anul 1996 au început lucrările de construcţie la biserica cea mare, iar capela veche a fost înlocuită cu una mai încăpătoare care a fost folosită până în anul 2010. Demisolul Sfintei Biserici a fost construit şi în timp a fost amenajat ca Paraclis, prin truda şi efortul bunilor credincioşi ai acestei parohii, care au adus ca ofrandă diverse sume de bani, obiecte şi podoabe pentru înfrumuseţarea şi bunul mers al activităţii liturgice, pastorale şi misionare. Paraclisul din demisolul bisericii a fost sfinţit în anul 2010 de către I.P.S. Academician Doctor Irineu,  Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. La biserica cea mare lucrările de construire     s-au întrerupt pentru o perioadă, din cauza lipsei fondurilor, biserica neavând o sursă de venit constantă. În anul 2013, sub directa îndrumare şi purtare de grijă a I.P.S. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, au avut loc ample lucrări de construcţie şi consolidare, biserica fiind înălţată, tencuită şi acoperită, urmând ca în viitor să fie pictată şi dotată cu mobilier şi sistem de încălzire şi climatizare. Slujba de binecuvântare a Sfântului Lăcaş a fost săvârşită în ziua de 29 mai 2014, de praznicul Înălţării Domnului, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Irineu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. [arhitectura] Biserica este o construcţie cu demisol, parter şi etaj, prevăzută cu trei turle, cu formă de cruce şi construită din cărămidă, cu structură de beton armat, având dimensiunile unei catedrale. Construirea acestei biserici era necesară deorece în Cartierul Lăpuş al Craiovei nu exista nici o biserică, iar serviciile religioase se oficiau într-o capelă provizorie şi neadecvată pentru numărul mare de locuitori din această zonă a oraşului. [anexe] În cimitirul din zona Bordei, administrat de parohie, există şi o capelă, zidită în anul 1984, prin strădania preotului Ştefan Stănilă, ajutat de bunii credincioşi Marin Iordache Oacă şi soţia sa Elena, a copiilor lor, dar şi a enoriaşilor din Bordei şi parohia Târgul de Afară -Craiova.

Preoţi slujitori ai acestui sfânt lăcaş: paroh Grecu Cristian, preot prof. Popescu Sergiu-Grigore şi preot Cameniţă Victor Lucian.

În ceea ce priveşte activitatea administrativă, pastoral-misionară, educativă şi culturală este menţionăm că Parohia Eroii Neamului a avut numeroase parteneriate, colaborări şi activităţi culturale, filantropice şi educaţionale, cu Biroul de Catehizare al Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei, cu Şcoala Mihai Eminescu, cu Asociaţia Naţională Cultul Eroilor-Filiala Craiova, cu Liceul de Artă din Craiova. Unul dintre proiectele educaţionale desfăşurate la Parohia Eroii Neamului şi care s-a bucurat de aprecierea credincioşilor a fost Proiectul „Calea Mântuirii” realizat în anul 2013. De asemenea, au fost organizate pelerinaje cu credincioşii la Mânăstirile Prislop, Straja, Horezu, Mamu şi la Sfinţirea Bisericii din localitatea Smadovicioara. În ceea ce priveşte activitatea social-filantropică s-au organizat mai multe colecte pentru sinistraţii afectaţi de inundaţiile care au avut loc în comuna Rast şi în localităţile din judeţele Vâlcea şi Mehedinţi, au fost distribuite ajutoare constând în alimente, îmbrăcăminte şi bani.

În prezent, parohia Eroii Neamului are în derulare numeroase parteneriate, colaborări şi activităţi culturale, filantropice şi educaţionale cu Biroul de Catehizare al Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei, cu Şcoala Mihai Eminescu, cu Asociaţia Naţională Cultul Eroilor-Filiala Craiova şi cu Liceul de Artă din Craiova. Între activităţile cultural-educative desfăşurate se poate aminti proiectul „Alege Şcoala” realizat de către Patriarhia Română în colaborare cu Fundaţia World Vision România. Proiectul îşi propune dezvoltarea unui program special pentru prevenirea abandonului şcolar şi menţinerea elevilor în sistemul educaţional. Avem în vedere organizarea unor expoziţii de icoane, serbări închinate Eroilor Neamului, itinerarii istorice, concerte de colinde şi cântece religioase, precum şi procurarea de cărţi pentru mărirea numărului de volume în biblioteca parohiei.

BIBLIOGRAFIE: AVRAM, Cezar et alii, Bisericile Craiovei, Ed. Helios, Craiova, 1998; NICOLAESCU, Leonida, Craiova. Pagini de istorie și civilizație, Ed. Helios, Craiova, 1998; CÂNCEA, Ioan V. Biserici din Craiova şi împrejurimi, în Oltenia. Documente. Cercetări.Culegeri, II, (s.n.), (s.l.), 1941; BUCE-RĂDUȚ, Magda, Trecutul în Craiova de Astăzi, Ed. Sim Art, Craiova, 2008.

Pr. Cristian Grecu