Arhiva pentru categoria ‘Manastiri si Biserici din Oltenia’

30.07.2016 – Biserici din mir din Arhiepiscopia Craiovei, Protopopiatul Craiova Nord:Două locaşuri cu istorie seculară, în Amărăşti

sâmbătă, iulie 30th, 2016

Pe raza judeţului Dolj se disting mai multe locaşuri de cult cu tradiţie seculară. Multe dintre ele împărtăşesc şi astăzi podoaba liturgică a slujirii euharistice, adunând mulţime de credincioşi la rugăciune. În cele ce urmează, vom vorbi despre două dintre locaşurile de închinare din Parohia Amărăşti, Protopopiatul Craiova Nord.

Parohia Amărăşti din comuna Fărcaş, judeţul Dolj, Protopopiatul Craiova Nord, cuprinde satele: Fărcaş, Plopu, Golumbu şi Golumbelu. Localitatea Fărcaş. Este situată la 38 km de Craiova pe şoseaua Craiova-Melineşti-Rădineşti şi se învecinează la Est cu Dealul Muierii, iar la Vest cu Pârâul Plosca. În prezent, parohia are 290 de familii şi 1.065 de suflete şi se întinde de la Primăria comunei Fărcaş până la ieşirea în câmpul Golumbului.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului”

Biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost ridicată între 15 mai 1952, când s-a pus şi piatra de temelie. La 15 septembrie 1955 a fost terminată definitiv. Slujba de sfinţire a a fost săvârşită în data de 9 octombrie 1966 de către episcopul Iosif Gafton al Râmnicului şi Argeşului.

Sfântul locaş are formă de navă, cu o singură turlă şi cu pridvor. Turla este din lemn şi este îmbrăcată, cu tablă galvanizată aşezată deasupra pronaosului. S-au făcut lucrări de consolidare în 2012, în prezent fiind sistate din cauze financiare. Necesită reparaţii interioare în special la pictură. Pictura este în tempera, realizată de Vasile Ivănescu din Curtea de Argeş. Biserica a fost ridicată cu stăruinţa preotului paroh Nicolae Amărăscu, cu sprijinul enoriaşilor şi cu ajutorul dat de către episcopul Iosif Gafton şi patriarhul Iustinian Marina. Preoţii care au slujit la această biserică: Nicolae Amărăscu, Vălcelan Doinel şi în prezent, Maria Constantin.

Biserica „Sf. Nicolae” din Golumbelu

În aceeaşi parohie se găseşte o altă biserică, filie, în satul Golumbelu. Este închinată „Sfântului Ierarh Nicolae”, fiind aşezată la distanţă de 800 m faţă de şoseaua Craiova –Rădineşti. A fost ridicată în anul 1816 de către Ştefan Bibescu, unchiul domnitorului Gheorghe D. Bibescu. Date concrete despre anul construcţiei nu se găsesc, decât o înscripţie ce se află deasupra uşii de la intrare „1816 iulie 16”. A doua inscripţie este scrisă în litere chirilice: „Astăzi 26 octombrie 1880 s-a pardosit această Sfântă Biserică cu stăruinţă preotului Gheorghe Fărcăşeanu şi cu stăruinţă enoriaşilor din Golumbu şi Golumbelu, aici a scris Cruceru”. Catapeteasma şi turla sunt ridicate tot din cărămidă. În decursul timpului, aceasta a fost afectată de cutremurul din 1977, fiind mai apoi legată în fier. Pictura este de origine bizantină, în frescă, realizată de pictor necunoscut. În naos, în partea de sud-vest, se află mormântul ctitorului Ştefan Bibescu, „logofăt al credinţei, născut la leatul 1776, pristăvit la leatul 1844, pe 20 martie”.


În patrimoniul acestei biserici monument istoric se găsesc un număr de 13 cărţi vechi, în chirilică, precum şi opt icoane din lemn de la jumătatea secolului al XIX-lea, pictate în tempera şi aflate în stare nesatisfăcătoare. Printre preoţii care au slujit în această biserică amintim pe: Gheorghe Fărcăşeanu, Ion Popa, Nicolae Amărăscu, Vâlcelan Doinel şi actualul preot paroh Maria Constantin.

Arhid. Ioniţă Apostolache

22.07.2016 – Însemnări şi amintiri de cinste din istoria Bisericii Oltene: Biserica din Argetoaia, ctitorie boierească cu valuare biseculară

vineri, iulie 22nd, 2016

La 40 de km de municipiul Craiova, în Protopopiatul Craiova Nord, se află Parohia Argetoaia. Localitatea este legată de numele boierilor Argetoieni, mândrindu-se cu o biserică de peste 200 sute de ani.

Parohia Argetoaia se găsește așezată la 40 de km de municipiul Craiova și face parte din protopopiatul Craiova-Nord. Comuna Argetoaia a luat ființă odată cu venirea pe aceste meleaguri a boierilor Argetoieni, al căror nume îl și poartă. Denumirea așezării derivă de la Argidava, localitate prin care trecea drumul roman din Moesia spre Tibiscum-Răcari și mai departe spre Pelendava. În componenţa comunei se află satele: Salcia, Macrea, Teascu din Deal, Teascu din Vale, Ursoaia, Leurdoasa, Băranu, Novacu, Berbeșu, Iordăchești, Atârnați, Bălăcești, Grădinărești, Piria. Prima atestare documentară apare la data de 15 octombrie 1595. Apare consemnată aici donaţia pe care o face domna Stanca, soția lui Mihai Viteazul, către Mănăstirea „Dintr-un Lemn”, căreia îi parvenea astfel moșia Piria. Un an mai târziu, stareța mănăstirii întocmeşte o scrisoare către divan, cerând respectarea hotarelor moșiei Piria de către Boierii Argetoieni. Într-un alt document, Zapisul lui Leon Vodă din 16 mai1632, îl găsim menţionat pe „Mihai Aost din Argetoaia”.

Ctitorie a boierilor Argetoieni

Biserica Parohiei Argetoaia a fost împodobită cu trei hramuri: Sfântul Nicolae, Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul Gheorghe. Este monument istoric, cu o vechime de peste 200 de ani. Lăcaşul de închinare a fost sfinţit la 6 octombrie 1813, lucru fiind consemnat cu negru, în alfabet chirilic, pe peretele de Vest al pridvorului, la exterior, unde stă scris: „Această sfântă biserică sa zugrăvit de mine robul lui Dumnezeu Ioan Dascălu… Craiova, 1813”.

Biserica a fost construită în timpul domnitorului Caragea.  Între documentele care certifică acest aspect se află cele două pomelnice epigrafice, datate din 1795 și 1841. Tot în acest sens, Sinodiconul sfântului locaş arată că este „ctitoria lui Ion Argetoianu, biv vel clucer, a soţiei sale Ecaterina Obedeanca, a lui Gheorghe Argetoianu, biv vel paharnic şi a Ilincăi Buzescu – cu toţii boieri din neamul Argetoi ), iar crucile de lemn pictate din cimitirul satului Salcia sunt de asemenea declarate monument istoric. Este cunoscut faptul că, familia Argetoianu este atestată în documentele vremii încă din anul 1668, atunci când, într-un document privitor la Cerneți în care apare și semnătura lui Mihaiu Hargetoianu, care avea titlul de vel stolnic. Tot de la sfârșitul secolului al XVII-lea, într-un act domnesc, datat din anul 1697, întâlnim un Dumitrașco Argetoianu, vel Căpitan.”

Biserica a fost aşadar zidită de Ion și Gheorghe Argetoianu în anul 1813 din cărămidă, având forma de corabie, pictată în frescă – stil bizantin, de un oarecare zugrav, Ion Dascălul. În anul 1913 a mai suferit reparații și retușări la zugrăveală făcute de pictorul Șt. Năchescu.  În jurul ei se afla altădată cula boierească, precum şi o cruce de piatră, pusă de Gheorghe Argetoianu în amintirea „cuconului Nicolae” și datată 1558. În sfântul locaş se găseşte mormântul unuia dintre ctitori, Constantin Argetoianu, trecut la cele veşnice în anul 1860.

Sfântă Liturghie Arhierească la două secole de la zidirea bisericii

În anul 2008, biserica parohială a fost integral restaurată, fiind resfinţită la 24 mai, acelaşi an, de către Preasfinţitul Gurie, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei. Lucrările de renovare şi consolidare au fost coordonate de preotul paroh Dumitru Nistor. Sfinţia sa a fost răsplătit pentru întreaga activitate pastoral-misionară de IPS Părinte Mitropolit Irineu, acordându-i-se Gramată chiriarhală de mulţumire şi apreciere în cadrul Sfintei Sliturghii Arhiereşti, săvârşite aici în ziua de 6 octombrie 2013, cu prilejul împlinirii a două secole de la zidirea sfântului locaş.

Arhid. Ioniţă Apostolache

24.09.2015 – Tradiţie şi slujire ortodoxă la Preajba de Pădure

joi, septembrie 24th, 2015

Parohia Preajba de Pădure, comuna Teslui, face parte din Protopopiatul Craiova Sud. Aşezată într-un cadru natural cu frumuseţi aparte, în partea de sud-est a județul Dolj, comunitatea oltenilor de aici a dăruit lui Dumnezeu o biserică frumoasă, datată istoric din anul 1892.

La aproximatix 40 de km de oraşul Craiova şi 25 de Caracal, comuna Teslui se desfăşoară în partea de sud-est a județului Dolj. Se spune că vatra veche a comunei a fost înființată în perioada Evului mediu, unele păreri istorice împingând existenţa localităţii chiar spre anii 1700, prima atestare documentară fiind la anul 1860. Pe de altă parte, legat de existenţa satului Preajba, mărturiile scrise apar încă din 1848, părinte fiindu-i Costache Prejbeanu. Cătunul de acum a fost pentru o scurtă perioadă de timp, în perioada interbelică,  după ocuparea României de trupele sovietice, fiind încorporată la scurtă vreme după aceasta în comuna Teslui.

Locaş de închinare ridicat în cinstea „Sinţilor Voievozi”

Cu toate că tradiţia ortodoxă a prejbenilor s-a manifestat dintru începuturile istorice ale localităţii, un locaş de cult s-a zidit aici abia la anii 1892. Închinată „Sfinților Voievozi”, biserica s-a zidit din temelie între anii 1892-1894, din zid de cărămidă cu o grosime de un metru, fiind acoperită cu tablă. Lucrarea s-a concretizat prin contribuția credincioșilor din prejbeni, laolaltă cu parohienii din cătunele învecinate.

Arhitectura locaşului de închinare impresionează prin armonia formelor în care s-a temeluit. Zidirea s-a făcut în formă de cruce treflată, „cu sâni în arce de cerc și o coardă de 4,4m la interior și o rază de 270 metri” (cf. planului original de construcţie).  Altarul are formă semicirculară și se racordează la arcele ce le închide prin bolțile de cărămidă. În naos și pronaos tavanul este construit din bolți de cărămidă, rezemate pe arce de zidărie. Turla și pridvorul au fost adăugate pe parcurs. În ceea ce priveşte pictura, aceasta este executată în stil neobizantin de către pictorul Jean Teodor Popa din București. Scenele religioase sunt distribuite judicios iar sfinții plasați în spațiu cu multă atenție. Tehnica de execuție este frescă (1971), fiind resfințită în anul 1973 de către preafericitul părinte Teoctist Arapașu, în vremea slujirii sale ca Mitropolit al Olteniei, preot paroh fiind Ionel Dumitru.

Activităţi administrative şi preocupari filantropice

Între anii 2000-2006, sfântul locaş a intrat într-un amplu proces de restaurare. Au fost efectuate din nou lucrări de restaurare a piscturii, atât la interios, cât şi la exterior, s-a consolidat acoperișul, slujba de resfinţire săvârşindu-se în toamna anului 2006.

Dumnezeu a hărăzit parohia Prajba de Pădure cu slujitori vrednici, aşezaţi întru cele ale slujirii clericale şi gospodăreşti. Osteneala lor a fost aşezată la loc de cinste în istoria satului, unde au rămas înscrise nume precum: Badea Părșcoveanu, Vlădoianu, Ionescu, Negoiță, Popescu, I. Popescu, Pumbrăvescu, Filimon Oancea, Cazacu, Dumitru Ionelaș, dar şi cântăreţii: Stăvărache Popescu, Constantin Prejbeanu sau Măicănescu Teodor.

În prezent, la viaţa pastoral-misionară a Parohiei Preajba de Pădure participă 225 familii și un număr de 845 credincioși. Activităţile cu caracter periodic desfăşurate aici gravitează în principal în jurul calendarului sfintelor slujbe. Cu toate acestea, printre priorităţi se numără şi organizarea cântării la strană, acolo unde cântă toţi credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie, filantropia pentru familiile nevoiașe şi parteneriatele educaţionale cu şcoala din localitate. În cadrul cercurilor pastorale se pune accent pe cateheze, relația cu tinerii fiind de asemenea o prioritate continuă.

Pr. Doru Badea,

parohul Bisericii „Sfinţii Voievozi” din Preajba de Pădure

24.09.2015 – Biserica Postelnicu Fir la două secole de la zidire

joi, septembrie 24th, 2015

Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” – Postelnicu Fir din Craiova împlineşte anul acesta două secole de la temeluire. Împlinind peste veacuri mărturia euharistică a credinţei ortodoxe, sfântul locaş adaugă astăzi în vistierea sale frumoaselor împliniri încredinţarea că existenţa sa stă pe „piatra credinţei” lui Hristos, pe care „nici porţile iadului nu o vor putea birui.

În tradiţia şi spiritualitatea etosului nostru valorile culturale sunt legate sinergic de realitatea istorică a Bisericii străbune. Lămurită prin nenumărate încercări, „Maica neamului românesc” a păstrat şi s-a împodobit peste veacuri în velinţa locaşurilor de închinare ortodoxe. Capodopere ale geniului popular românesc, zidirile au prins viaţă sub negura vremii, devenind astfel repere vii într-o lume ostilă, acoperământ la ceas de răstrişte, oaze de linişte în freamătul secularismului şi globalizării actuale.

Ca mai toate oraşele ţării, Craiova şi-a împodobit veşmântul istoriei de zidirile sfinţite, biserici vechi şi noi în care slujitorii au liturghisit permanent, plinind rânduiala „Sfintei Jertfe”. Întra acestea, una mai cu seamă a împlinit de curând 200 de ani de existenţă. Despre ea vom vorbi în cele ce urmează, încercând să scoatem de sub colbul vremii strălucirea binecuvântată a celor plinite peste timp.

Mahalaua „Postelnicu Fir”

A fost dintru început aşezată în mahalaula Postelnicului Zamfir (sau „Fir”), după cum menţionează mai toate izvoarele vremii. La fel ca şi celelalte mahalale, cunoscute cu numele pe atunci (Harşu, Sfinţii Apostoli, Băşica etc.), locul pe care se află zidită biserica făcea parte din „târgul de vineri”, care „se făcea la foişorul cel vechiu, pe drumul Bucureştiului”. La anul 1855, mahalaua „Postelnicu Fir” era aşezată lângă Piaţa Târgului de Afară, la una din cele opt bariere ale cetăţii, cea a Bucureştilor.

În atare condiţii, neguţătorii stabiliţi au ridicat mai întâi o biserică de lemn, înlocuită relativ repede cu ctitoria Postelnicului Zam(Fir). Istoricii spun despre el că era „feciorul lui jupan Iane care se trage din oraşul Craiova, împreună cu fratele său Stan şi nepotul Neagoe logofătul”. Din catagrafia bisericilor din anii 1813-1815 aflăm de asemenea că „biserica cea nouă ot Târgul de Afară, lângă drumul Bucureştilor, hramul Sfântul Ion Botezătorul şi Trei Sfinţi Arhierei Vasilie cel Mare, Grigorie Bogoslov şi Ioan Zlataost, făcută de Fir postelnicul, proin izbaşe”. Aceleaşi surse arată că „mâna Sfântului Ioan cel Milostiv aflată la această biserică fusese îmbrăcată în argint la 1793” (Nicolae Gh. Dinculescu, Bisericile Craiovei un capitol din trecutul oraşului, Ed. Revistei Oltenia, Craiova, f.a. p. 78-79).

Lucrări şi restaurări peste veacuri

Primele reparaţii ale sfântului locaş s-au cerut a fi săvârşite la împlinirea primului secol de exitenţă. Astfel, după demersuri adresate Ministerului Cultelor, Casei Bisericii şi episcopului Râmnicului Noul Severin, parohia a obţinut promisiunea pentru repararea bisericii. De asemenea, în perioada interbelică, în cadrul Comisiei Monumentelor Istorice, s-a pus problema unei refaceri generale pentru a fi aduse la forma iniţială a bisericii monument istoric. În 1936 s-a restaurat biserica, dar parohia nu a respectat indicaţiile regionale conform planurilor şi devizului de restaurare. A avut de suferit şi în urma cutremurului din 4 martie 1977, ulterior fiind necesar un al treile proces de consolidare. Lucrările s-au realizat prin purtarea de grijă a părintelui mitropolit Nestor Vornicescu, vrenicul de pomenire arhiereu au oltenilor. Atunci biserica a fost acoperită cu tablă, urmând ca în vara anului 1986  să se încheie prima a lucrării la restaurarea picturii murale. Slujba de resfinţire a avut loc la 30 ianuarie 198, de praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi, hramul bisericii. Mai recent, după anii 2007/2008, aici s-a început construirea unei capele, care a fost sfinţită la 8 septembrie 2010. Noua lucrarea a fost închinată „Adormirii Maicii Domnului” şi „Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril”. Slujba de sfinţire a fost săvârşită ce Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.

Odoare păstrate peste veacuri

În zistrea sfântului locaş s-au adăugat peste veacuri numeroase odoare cu cult, majoritatea având o inestimabilă valoare de patrimoniu. În rândul obiectelor pe care le deţine se numără o serie de cărţi vechi, unele dintre ele fiind tipărite pe la 1830. Dintre acestea, majoritatea se păstrează în colecţia Arhiepiscopiei Craiovei. Dintre acestea amintim Antologhionul, vol. I – II, 1777, Triod, publicat la Blaj în 1800, Strastnic, 1804, Penticostar, 1808, Apostol, 1814, Noul Testament, publicat la Sant Peterzburg, la anul 1817. Pomelnicul ctitoricesc, un alt act de mare valoare, este scris de cunoscutul cronicar şi artist plastic Dionisie Eclisiarhul în anul 1815, an când a avut loc sfinţirea bisericii. Cel mai nepreţuit odor adăpostit de Biserica „Postelnicu Fir” rămâne însă mâna Sfântului Ioan cel Milostiv, îmbrăcată în argint la anul 1793, aşezată la loc de închinare într-un frumos baldachin.

Arhid. Ioniţă Apostolache

12.05.2015 – De 15 ani sub ocrotirea Sfântului Ioan Valahul

marți, mai 12th, 2015

Slavă lui Dumnezeu că şi pe pământul ţării noastre s-a revărsat îmbelşugată ploaie de har, din care s-a odrăslit roua cea mântuitoare a sfinţilor noştri! Un asemenea strop de răcoare duhovnicească este şi Sfântul Nou Mucenic Ioan Valahul, pe care Biserica noastră îl sărbătoreşte în fiecare an la 12 mai, iar craiovenii îl cinstesc în mod deosebit la biserica ocrotită de el.

Ca preot bătrân, cu oarece răspunderi şi implicare de suflet în partea de început a lucrului la Biserica „Sfântul Ioan Valahul“ din Craiova, consemnez în această pagină de ziar câteva mărturii despre cele petrecute atunci şi rog pe Bunul Dumnezeu să ne fie mereu în ajutor.

O iniţiativă a Mitropolitului-cărturar Nestor Vornciescu

Iscusit şi stăruitor cercetător al trecutului Bisericii noastre, eruditul cărturar Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, a socotit de bine ca prima biserică ce s-a constituit ca parohie după evenimentele din 1989, în Cetatea Băniei, să aibă ca ocrotitor pe Sfântul Ioan Valahul. S-a bizuit pe unele mărturii care atestă că, în acel an de tristă aducere aminte, 1662, de prin aceste locuri ar fi fost „smuls dintre ai săi“ tânărul Ioan, care avea să primească cununa muceniciei în 12 mai, imediat după praznicul Sfintelor Paşti.

Gândul Mitropolitului Nestor avea să capete contur abia după 7 ani de la înfiinţarea parohiei, când s-a găsit un preot care să purceadă la o asemenea lucrare. Este vorba despre preotul Ioan Doran, om harnic şi gospodar, cu hotărâre şi încrâncenare în a duce la bun sfârşit lucrul început. Vreme de câteva luni, acest preot s-a zbătut să obţină mai întâi locul pe care să fie temeluit edificiul. Zi de zi, îmbrăcat în ţinută preoţească, acest om intra în Primăria Craiovei, se aşeza pe un scaun în holul cel mare şi aştepta ca aleşii urbei să se „înduplece“ şi să aprobe un loc pentru punerea pietrei de temelie. Venea înaintea tuturor şi pleca ultimul, zi de zi, săptămână de săptămână, şi tot aşa, cam vreo trei luni. În cele din urmă, într-o zi de vineri, spre sfârşitul programului, Consiliul municipal a catadicsit să se întrunească şi, după dezbateri furtunoase, s-a hotărât – doar cu un vot pentru – o minimă suprafaţă de teren – cu chirie însă – dintr-o margine a parcului din cartierul Corniţoiu. A doua zi, o distinsă doamnă de la Serviciul sistematizare a venit pentru punerea în posesie. Cu ţăruşii pregătiţi, preotul I. Doran şi-a marcat terenul, iar în ziua următoare era deja prezent aci un utilaj mare care trebuia să purceadă la dislocarea pământului pentru viitoarea temelie. Sărmanul preot se temea ca nu cumva aleşii Cetăţii să revină asupra acelei chinuite aprobări.

„Timpul n-a mai avut răbdare“

Mitropolitul Nestor s-a bucurat enorm. La ceas de seară, el trecea adeseori pentru a vedea sporul lucrului şi-l îmbărbăta pe harnicul preot să dea zor „pentru că timpul nu mai are răbdare“. În 21 noiembrie acelaşi an (1999), Episcopul-vicar Damaschin a oficiat slujba de binecuvântare a pietrei de temelie pentru noua biserică, iar în ziua de Florii din anul Domnului 2000, deci numai după 6 luni, pe când zidurile se ridicaseră doar la 2-3 m înălţime, venerabilul chiriarh a venit şi i-a încredinţat preotului Ioan Doran Sfântul Antimis pentru a putea sluji aci de Sfintele Paşti. Când i s-a spus că biserica nu are încă acoperiş, şi nici ferestre, şi nici uşi, el a rostit, cu volubilitatea-i cunoscută: „Cum n-are acoperiş, frate? Bolta cerească ne-a fost şi ne este tuturor sfânt acoperământ. Hai! Cu Dumnezeu înainte!“ L-a binecuvântat apoi pe preot, pe soţia acestuia şi pe cei trei copii ai lor şi le-a zis zâmbind: „Fiţi voioşi“ şi „să ne vedem după Paşti!“

N-a fost să fie aşa. După Paşti, blândul nostru chiriarh a căzut la boală şi în ziua de 17 mai a trecut la cele veşnice. Pare să fi avut o presimţire atunci când s-a grăbit să încredinţeze Sfântul Antimis şi când ne tot spunea că „timpul n-o să mai aibă răbdare“. A fost ultimul Antimis semnat de Înaltpreasfinţia Sa. Doamne, odihneşte cu drepţii pe bunul şi blândul nostru Arhipăstor!

O lucrare binecuvântată de Dumnezeu

Şi încet, încet, biserica a căpătat contur, a fost acoperită, a dobândit uşi şi ferestre, tencuieli noi, pictură în frescă, mobilier sculptat, fără să fi existat vreo zi în care să nu se slujească în ea. Văzând că lucrul sporeşte şi că numărul credincioşilor creşte pe zi ce trece, comănduirea oraşului a hotărât să renunţe la termenul ruşinos de „închiriere“ – care n-a fost niciodată folosit în istoria milenară a Bisericii noastre – şi să utilizeze sintagma de „drept de folosinţă“ pentru un oarecare număr de ani. Aceşti aleşi ai urbei nu au putut însă să stăvilească valul de revendicări, în numele cărora, unii şi alţii, au năvălit cu to-poarele şi au hăcuit frumuseţea de parc ce se înfiripase cu mari cheltuieli, în decursul unui deceniu, în această parte de oraş. Şi în doar doi-trei ani s-a dat totul peste cap, au apărut drumeaguri şi uliţe, şanţuri şi gropi, construcţii anapoda şi biata biserică se vede încolţită şi îngrădită din toate părţile, Doamne, mare Ţi-e răbdarea!

Anul acesta, iată, se împlinesc 15 ani de slujire neîntreruptă în această vatră sacră, 15 prăznuiri ale hramului ei. Biserica şi obştea au deja o istorie a lor care se împleteşte cu istoria vieţii şi a lucrării meritorii a unui preot vrednic, ce slujeşte acum împreună cu fiul său, Ovidiu Doran, iar la strana bisericii cântă cu pricepere şi dă-ruire atât soţia sa, cât şi fiica şi nurorile sale. Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, actualul nostru chiriarh, veghează cu dragoste ca lucrările să meargă spre sfârşit, spre bucuria tuturor închinătorilor şi ctitorilor acestui sfânt aşezământ.

Ziarul Lumina, Ediţia de Oltenia, 12 mai 2015