Arhiva pentru categoria ‘Recenzii’

„Apologetica Ortodoxă – mărturisire şi apostolat” este ultima carte publicată la Editura Mitropolia Olteniei, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Autorul este pr. Ioniţă Apostolache, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Craiova şi coordonator al Ediţiei de Oltenia a Ziarului Lumina.

Teologia academică românească are datoria de a intui care sunt problemele reale ale  lumii contemporane și de a le depăși prin articularea unor perspective creștine. Mai mult decât atât, aceste răspunsuri trebuie să își găsească loc în inimile și viețile studenților, cei care sunt datori să le mărturisească celor care nu au timp să se dedice studiului sistematic, însă sunt căutători ai Adevărului. De la profesor la student și apoi la omul de lângă noi, vocea Bisericii în zgomotul provocărilor contemporane trebuie să se facă auzită. Impactul nu poate fi decât unul pozitiv în condițiile în care există dorința sinceră pentru mărturisirea adevărului evanghelic. În această direcție, ca mărturisire a credinței ortodoxe, se înscrie și lucrarea pr. Ioniță Apostolache, atrăgătoare de la prima vedere, atât prin titlul provocator, dar și prin volumul de muncă depus, vizibil în numărul mare de pagini dedicat subiectului lucrării.

Această densă carte, în fapt curs de teologie, bine îngrijit și articulat cu bibliografie selectivă la sfârșitul fiecărui capitol, a reușit să vadă lumina tiparului la început de an 2017, sub egida Editurii Mitropolia Olteniei. În cele trei mari părți sau capitole ale lucrării, autorul dorește să obișnuiască cititorul cu cele trei mari dimensiuni ale Apologeticii Ortodoxe, anume aceea de a fi creștină și ortodoxă și cea a dialogului.

„Apologetica Christiana”

În prima parte, intitulată sugestiv „Apologetica Christiana”, autorul își propune să definească lucrarea apologetică a primelor veacuri creștine. În acest sens, trebuie să înțelegem că dimensiunea apologetică creștină ca formă de mărturie face parte din însăși ființa Bisericii. Astăzi vorbim despre Apologetică într-un cadru academic, ca disciplină teologică, dar şi ca atitudine de apărare și de explicare a adevărului de credință, folosindu-se cu precădere termenul de apologie, ulterior înlocuit cu cel de apologetică. După anumite clarificări etimologice și de raportare cu alte discipline teologice, autorul amintește de bine cunoscuta perspectivă a tradiției ortodoxe, care preferă să vorbească, în pofida unei tendințe scolastice de supra-raționalizare a teologiei, despre o Apologetică rațional-duhovnicească, recuperând astfel sensul inițial de trăire și mărturisire a adevărului. Pentru că atitudinea apologetică (mărturisitoare) a reprezentat cadrul în care dogmele Bisericii s-au formulat la Sinoadele Ecumenice, părintele Apostolache analizează noțiunea de dogmă, raportându-se la teologia unor Sfinți Părinți, dar și la studiile teologului român, părintele Dumitru Stăniloae. Mai departe, pentru că fundamentul Apologeticii creștine din Biserica Primară se sprijină pe persoana și lucrarea Mântuitorului Hristos, singura noutate de sub cer, lucrarea prezintă interpretarea Logosului divin înomenit la diferiți Părinți şi Apologeţi. Cel mai de seamă dintre aceștia rămâne, fără îndoială, Sfântul Iustin Martirul și Filozoful, de la care se păstrează 2 Apologii. Prin această trecere în revistă a celor mai importanți apologeți de limbă greacă, latină și siriacă. Autorul intenționează ca astfel să descrie cadrul general în care lucrarea mărturisitoare a Bisericii din primele veacuri creștine, articulând îndeosebi caracterul istorico-patristic al Apologeticii ca disciplină teologică.

„Apologetica Orthodoxa”

În următoarea parte a cărții, autorul dorește să ne vorbească despre „Apologetica Orthodoxa”. Deși rămâne cel mai scurt capitol al lucrării, totuși sunt analizate critic patru teme de maximă importanță pentru Apologetica creștină din perspectivă ortodoxă. Este tratată mai întâi tema cunoașterii lui Dumnezeu. Învățătura ortodoxă vorbește astfel despre o cunoaștere naturală și apofatică a lui Dumnezeu, dar și de cunoașterea lui Dumnezeu prin experiența noastră zilnică. Părintele profesor insistă pe rolul credinței ca fundament al apologeticii. Doar în lipsa unei credințe, existența lui Dumnezeu poate fi respinsă. Tema legături dintre avva și ucenic ca formă mărturisitoare și jertfelnică poate fi înțeleasă mult mai profund în lumina antropologiei ortodoxe, la rândul ei analizată ca temă specială a Apologeticii Ortodoxe. Ultima temă dezbătută în această a doua parte a lucrării rămâne problema liberului arbitru, analizat în calitatea sa de dar al lui Dumnezeu pentru om.

„Apologetica Coloquiarum”

Ultima parte a lucrări, cea de-a treia, a fost intitulată de autor ca „Apologetica Coloquiarum”. Așa cum ne indică și titlul, direcția din această secțiune este una mult mai actuală și încărcată de lucrarea dialogului. O apologie sau apologetică fără dialog este o contradicție în termeni. Fără îndoială că dialogul dintre filosofie și creștinismul primar rămâne modelul de urmat și pentru teologia zilelor noastre. Nu putem fugi de răspunsuri la frământările actuale. Dimpotrivă, punerea în dialog rămâne un pas important în soluționarea lor. Astfel, părintele Ioniţă Apostolache analizează acest dialog dintre filosofie și credința creștină. Mai apoi, consideră necesară prezentarea raportului dintre teologie și cultură, exemplificând cu personalitatea domnitorului Dimitrie Cantemir, un mare pedagog şi apologeti de seamă al timpul său. Un alt model de dialog îl reprezintă cel dintre teologie și știință, teren unde Apologetica trebuie să-și facă simțită prezența. Există diferențe de viziuni dar și de abateri care trebuie semnalate. Autorul exemplifică cu teoria evoluționismului, unde perspectiva ortodoxă vine să vorbească despre o lucrare simțită și reală a lui Dumnezeu în întreaga creație și nu despre un hazard sau despre o luptă fără de sfârșit a speciilor. În sfârșit, autorul prezintă într-o notă ortodoxă argumentele care susțin existența lui Dumnezeu, precum argumentul moral, teleologic, ontologic etc. În ultimele trei subcapitole, sunt expuse trei teme de importanță pentru lucrarea apologetică practică a Bisericii Ortodoxe. Mai întâi, ca soluţie de recuperare a teonomiei omului modern se propune o experientare liturgică a existenţei. Se dă astfel un răspuns la maxima lui Feurbach, care spunea că „omul este ceea ce mănâncă”. În antiteză cu omul ancorat în viața Bisericii, în penultimul subcapitol, este descris omul ateu, care face trecerea de la omul teonom la omul autonom. Din nefericire, autonomia presupune și individualismul, care îl scoate pe om din viața comunitară. Ultimul subcapitol vorbeşte despre lucrarea de slujire și egalitate în Biserică şi societate, cu o exemplificare desprinsă din teologia şi experienţa filantropică a Sfântului Vasile cel Mare.

Lucrarea are parte și de o postfață, semnată de Pr. conf. univ. dr. Adrian Boldișor, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, dar și de director al Editurii Mitropolia Olteniei.

În calitate de cititor al acestei lucrări, o recomand cu căldură și cu multă încredere în faptul că va trezi un interes special pentru cei care o vor citi să-și dezvolte calitatea mărturisitoare și să devină conștienți că doar mărturisind ne împlinim datoria de creștini.

Doru  Marcu

Între cele mai noi apariţii tipărituri de la Editura „Mitropolia Olteniei” se numără două valoroase lucrări de teologie patristică. „Sfinţii Părinţi – teologii Bisericii” şi „Personalităţi teologice bizantine (sec. VIII-XV)” sunt semnate de pr. conf. dr. Constantin Băjău, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Craiova.

De curând au văzut lumina tiparului la Editura „Mitropolia Olteniei” două lucrări de teologie patristică, semnate de pr. conf. univ. dr. Constantin Băjău, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Craiova. Cele două cărţi, publicate cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, reuşesc să redea, sub condeiul părintelui profesor, veritabile şi autentice  direcţii de cercetare tinerilor studenţi, masteranzi şi doctoranzi din cadrul facultăţii craiovene.

„Sfinţii Părinţi – teologii Bisericii”

Prima dintre ele, „Sfinţii Părinţi – teologii Bisericii”, reprezintă teza de abilitare a pr. conf. dr. Constantin Băjău, de anul acesta coordonator de doctorat în cadrul Şcolii Doctorale „Sfântul Nicodim” din Craiova. În cele 300 de pagini, părintele profesor argumentează valoarea, menirea şi misiunea termenului de teolog, aşezându-l de fiecare dată în slujba Sfintei Biserici.  Sunt prezentate astfel din perspectivă biografică şi patristică mai multe figuri de seamă din teologia ortodoxă: Sfinţii Părinţi Capadocieni: Grigorie Teologul şi Grigorie de Nyssa, Sfântul Simeon Noul Teolog sau Sfântul Petru al Argosului. În concluzie, pentru autor „teologul cel mai de seamă, o aristos theologos, ca persoană excepţională, contemplând pe Dumnezeu, se bucură de o profundă cunoaştere a adevărului, adevăr pe care îl propovăduieşte celorlalţi creştini, fiindu-le de folos pentru mântuire” (p. 244).

„Personalităţi teologice bizantine (sec. VIII-XV)”

Cea de a doua lucrare semnată de pr. conf. univ. dr. Constantin Băjău se intitulează „Personalităţi teologice bizantine (sec. VIII-XV)”. Concepută în sprijinul cursului de neopatristică, pe care pr. Băjău îl predă mastaranzilor de anul I, la Facultatea de Teologie din Craiova, cartea are o valoare sintetizatoare. Ea oferă perspective generoase asupra perioadei patristice la care se raportează şi totodată prezintă specificul teologiei bizantine în contextul misionar al Bisericii. Sunt prezentaţi de asemenea sistematic personalităţi teologice din lumea bizantină, laolaltă cu realizările lor teologice şi literare. Distincţia bio-bibliografică se face în funcţie de două mari perioade: „Perioada anilor 787-1054” şi „Perioada anilor 1054-1453”. Momentele cheie în jurul cărora gravitează analiza patristică a părintelui profesor sunt aşadar: 1054 – marea schismă dintre Răsărit şi Apus şi 1453 – căderea Constantinopolului sub turci.  Lucrarea se încheie cu două anexe: „Lista împăraţilor Imperiului Bizantin, anii 787-1453” şi „Lista patriarhilor Constantinopolului, anii 787-1453”. În acest interval de înflorire şi decadenţă al Imperiului Bizantin se disting astfel figuri importante de teologi şi părinţi ai Bisericii, precum: Teodor Studitul, Fotie, Leon Isaurul, Suidas, Simeon Metafrastul, Nichita Stithatul, Ioan Mavropoulos, Ioannis Italos, Nichifor Gregoras, Varlaam de Calabria, Nicolae Cabasila etc.

Cele două lucrări de teologie patristică aşează o valoroasă contribuţie la activitatea academică a Bisericii pe plan naţional, remarcându-se prin prospeţime, elan, consistenţă şi acrivie.

Arhid. Ioniţă Apostolache

În contextul organizării celei de a opta ediţii a Simpozionului Naţional Studenţesc de la Tismana, Facultatea de Teologie din Craiova a pregătit o lansare de carte. „Opus discipulorum” (Lucrarea ucenicilor), vol. VII, a văzut de săptămâna aceasta lumina tiparului, fiind publicată la Editura „Mitropolia Olteniei”, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.

Facultatea de Teologie din Craiova şi-a deschis recent lista publicaţiilor colective din anul curent prin volumul „Opus Discipulorum”, lucrare colectivă a tinerilor teologi care au luat parte la cea de a VII-a ediţie a Simpozionului Studenţesc de la Tismana. Studiile ucenicilor au încadrat două teme teologice de interes pentru anul omagial 2015: „Tradiţie şi înnoire în slujirea Bisericii azi” şi „Teologie şi slujire pastorală în viaţa şi opera Sfântului Ioan Gură de Aur”. Fiecare material primit a fost girat de un cadru didactic de la facultatea de teologie de provenienţă. Astfel, în cadrul lucrării se găsesc reprezentate cele mai importante instituţii de învăţământ teologic ortodox universitar din ţară: Bucureşti, Sibiu, Cluj-Napoca, Alba-Iulia, Arad, Timişoare şi Craiova.

Cuvânt duhovnicesc din partea Mitropolitului Olteniei

Volumul colectiv al studenţilor teologi este deschis prin „Cuvântul de binecuvântare” al IPS Părinte Mitropolit Irineu, Decanul Facultăţii de Teologie din Craiova. În cuprinsul a câteva pagini, IPS Părinte vorbeşte despre importanţa şi tradiţia evenimentului organizat la Mănăstirea Tismana, evocând totodată şi valoarea teologică a temelor alese, încadrate în contextul anului omagial 2015. „Simpozionul studenţesc, înfăptuit cu dăruire şi grijă de părinţii profesori, de domnii profesori şi de studenţi, îşi propune să aşeze împreună dorinţa de cunoaştere, de cercetare şi entuziasmul tinerilor studenţi şi masteranzi din Facultăţile de Teologie din Biserica noastră Ortodoxă Română. În acest sens, plecăm de la convingerea că în fiecare participant străluceşte lumina darului lui Dumnezeu, atât pentru a cerceta Scripturile şi Tradiţia Bisericii, cât şi pentru a medita în rugăciune la viaţa şi viitorul Sfintei noastre Biserici. Pe de altă parte, suntem încredinţaţi că fiecare dintre dumnevoastră purtaţi în inimă şi în suflet Facultatea şi profesorii dumnevoastră pe care-i reprezentaţi în acest simpozion. De asemenea, suntem convinşi că prin încrederea ce vi s-a acordat sunteţi mesagerii eparhiilor din care faceţi parte şi pe care doriţi să le onoraţi prin lucrările dumneavostră. Aceasta implică, desigur, o responsabilitate din partea dumneavoastră şi totodată o datorie pe care o veţi împlini cu mare succes” (p. 7). „Centralitatea Sfintei Euharistii dezvoltă şi întăreşte în viaţa credincioşilor conştiinţa unei apartenenţe autentice, ca mădulare vii ale Trupului lui Hristos. Sfânta Euharistie rămâne pentru totdeauna doctoria prin care se tămăduieşte individualismul şi indiferenţa, medicamentul care vindecă invidia şi dezrădăcinează păcatul din existenţa noastră. Prin urmare, Biserica noastră Ortodoxă poartă şi astăzi, ca de altfel dintotdeauna, marea responsabilitate a renaşterii spiritual-morale a societăţii româneşti, realizând aceasta prin permanenta preocupare de „a modela oameni cu frică de Dumnezeu, oameni credincioşi, oameni care să aibă Duhul lui Dumnezeu, eliberaţi de robia patimilor şi pătrunşi de duhul jertfelniciei şi al iubirii de semeni” (p. 8).

În cuprinsul celor 230 de pagini, volumul „Opus Discipulorum” aduce un suflu nou în teologia de şcoală prin promovarea de noi condeie, prin întărirea dorinţei spre cercetare şi studiu. Lucrarea menţine totodată şi o tradiţie neîntreruptă la Facultatea de Teologie din Craiova, îmbogăţită anul acesta cu încă un eveniment de prestigiu. În acest sens, întâlnirea şi dezbaterile studenţilor teologi vor avea loc tot la Tismana, în perioada 4-5 aprilie, fiind marcate de lansarea noului volum.

Lista lucrărilor de înaltă ţinută academică, publicate la Editura „Mitropolia Olteniei” în cursul anului 2015, a fost îmbogăţită cu titlul „Logos Parainetikos. Principii parenetice în Omiliile la Matei şi în alte scrieri ale Sfântului Ioan Gură de Aur”. Aşezată sub semnătura pr. conf. dr. Adrian Ivan, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Craiova, lucrarea însumează o laborioasă analiză omiletică asupra metodelor consacrate din opera hsisostomică.

„Logos Parainetikos” reprezintă cea mai nouă analiză omiletică asurpa operei Sfântului Ioan Hrisostom, în teologia românească actuală. Subiectul lucrării este în fapt un frumos angajament faţă de cel mai mare predicator al Bisericii Răsăritene, dat fiind contextul anului omagial 2015, în care viaţa şi opera sa au fost vizate în mod direct. În acest sens, părintele Adrian Ivan îşi asumă dintru început o mare responsabilitate, pe care o duce la bun sfârşit cu succes. Cele peste 380 de pagini fac dovada unei aplecări profunde asupra stilului parenetic, desprins din celebrele „Omilii la Matei” şi din alte scrieri semnate de marele ierarh antiohian. Lucrarea este împărţită în patru mari părţi, în care sunt tratate pe rând caracteristicile omiliei hrisostomice: I. Omilia ca parcurs analogic, de la vorbirea simplă, la învăţătura adevărată, II. Principii parenetice în omiliile hrisostomice, III. Elemente de arhitectură omiletică privind scopul parenetic al predicii hrisostomice şi IV. Principii şi mijloace de comunicare în predica hrisostomică.

„Amvonul şi predica – o Golgotă a descoperirii sensurilor dumnezeieşti”

Proiectul publicistic iniţiat pr. Adrian Ivan este întărit de binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a semnat şi cuvântul înainte. În însemnarea sa, IPS Părinte Mitropolit a evidenşiat legătura sinergică dintre predică şi predicator, evidenţiindu-le drept „două realităţi bine conturate atât în viaţa, cât şi în opera Sfântului Ioan şi, prin asta, importanţa lor în misiunea Bisericii capătă dimensiuni universale”. Mai mult, exemplul personal pe care Sfântului Părinte îl impune celor din epoca sa, transcede veacurile ajungând normativ şi definitoriu pentru fiecare slujitor al amvonului. „Această conştiinţă şi imensă responsabilitate pe care o are preotul prin intermediul predicii, l-au înfricoşat atât de tare pe Sfântul Ioan Gură de Aur încât l-au ţinut departe pentru o vreme de chemarea preoţească. Amvonul şi predica, în gândirea lui, sunt o Golgotă, un drum al Crucii, al descoperirii sensurilor dumnezeieşti, nu numai după cum se străduieşte predicatorul să înţeleagă, ci după cum Dumnezeu îi descoperă lui pe măsura împlinirii tuturor acelora pe care le propovăduieşte. Astfel, predicatorul este atât de unit cu cele propovăduite, încât vorbirea despre ele se naşte din dorinţa sinceră ca toţi să se împărtăşească de bucuria cunoaşterii lor prin experienţă. Această latură nevăzută a predicii Sfântului Ioan răspunde întru totul scopului parenetic al cuvântărilor sale” (p. 10).

Repere din specificul parenezei hrisostomice

Stilul în care se încropează analiza părintelui profesor Ivan este unul cursiv şi lămuritor, variind cu uşurinţă între specificul omiletic şi analiza teologică. Nota dominantă o reprezintă însă concentrarea celor două componente folosite în redactare, de analiză şi expunere, în direcţia explicitării noţiunilor de omilie şi pareneză, pe profil hrisostomic. În felul acesta, autorul socoteşte omilia drept reflectare a „îndeletnicirilor bune, urmare pozitivă a împlinirii Cuvântului lui Dumnezeu” (p. 35). Pe de altă parte, toate aceste elemente de context teoretic sunt aduse în realitatea concretă a slujirii preoţeşti. Se arată astfel că „prin predică, preotul se deosebeşte de alte ipostaze ale vorbirii umane”, întrucât „nu mai vorbeşte în numele său, ci în numele lui Dumnezeu”. Acest lucru este evidenţiat de Sfântul Ioan Gură de Aur, care arată adesea „parcursul analogic în predică începe din inima predicatorului, din viaţa lui … şi se îndreaptă către viaţa credincioşilor, către fiecare şi către toţi deopotrivă” (p. 49-50).

Una din caracteristicile parenezei hrisostomice are în vedere „vindecare sufletească a persoanei”. Între metodele adoptate de Sfântul Părinte în acest sens este şi „invocarea conştiinţei în predică”. „La Sfântul Ioan, notează autorul, conştiinţa este un subiect predilect, uneori subânţeles din contextul descrierii faptelor morale, ce condiţionează profund caracterul parenetic al omiliei. El este că dreapta judecată faţă de cele scrise în Sfânta Scriptură este rodul păstrării vii a conştiinţei” (p. 132). În altă ordine de idei, actualitatea „Logosului Parainetik” la Sfântul Ioan Hrisostom rezidă din profunda sa implicare liturgică. În concepţia sa, predica trebuie să facă parte din „structura sacramentală a Sfintei Liturghii”, întrucât „cuvintele predicii devin puternice prin rugăciunea întregii Biserici, pentru că toţi se împărtăşesc din acelaşi Trup şi Sânge al Domnului” (p. 306).

În concluzie, cartea „Logos Parainetikos”, semnată de pr. conf. dr. Adrian Ivan, reprezintă o contribuţie esenţială în domeniul Omileticii ortodoxe, descoperind în mod pertinent şi argumentat o cale de tradiţie şi totodată un specific incontestabil al Bisericii noastre.

Arhid. Ioniţă Apostolache

O nouă lucrare de teologie a văzut de curând lumina tiparului la Editura „Mitropolia Olteniei”. Apariţia cu titlul „Importanţa şi actualitatea dialogului interreligios pentru lumea contemporană: istorie, perspective, soluţii” este semnată de pr. conf. dr. Adrian Boldişor, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Craiova.

Colecţia lucrărilor teo­logice girate de Editura „Mitropolia Olteniei” s-a îmbogăţit cu încă un titlu de valoare. Lucrarea intitulată „Importanţa şi actualitatea dialogului interreligios pentru lumea contemporană: istorie, perspective, soluţii” aduce lămuriri noi cu privire la locul şi rolul unei problematici de foarte mare interes pentru teologia românească. Într-o perioadă în care problemele de ordin religios ţin capul de afiş al celor mai importante evenimente la nivel mondial, cartea părintelui Adrian Boldişor face lumină asupra rolului de echilibru pe care şi l-a asumat dintotdeauna teologia ortodoxă. În cele peste 250 de pagini, autorul oferă o analiză amplă asupra unor teme de interes actual pentru disciplina de care se ocupă, Istoria Religiilor.

„Dialogul reprezintă centrul vieţii noastre creştine”

Cu o perspectivă novatoare şi deopotrivă logică, părintele Adrian Boldişor tratează în primă instanţă subiecte precum: „Începuturile moderne ale dialogului interreligios”, „Dialogul interreligios în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor”, „Dialogul dintre creştinism şi islam”, „Dialogul dintre creştini şi evrei. Scurtă istorie contemporană”, „Dialogul dintre creştinism şi islam în perioada modernă şi contemporană” sau „Poziţia Bisericii Romano-Catolice faţă de dialogul interreligios”.

Analiza este completată de perspectiva şi soluţiile pe care autorul le identifică în conţinutul teologiei ortodoxe. În această ultimă parte a cărţii ne sunt descoperite şi lămurite limitele şi nota de autenticitate a dialogului interreligios, abordare aşezată sub girul argumentelor scripturistico-patristice. „O tratare corectă a dialogului interreligios, notează autorul, nu poate să nu ţină cont de trecut, cu atât mai mult, cu cât ideile din operele unor Sfinţi Părinţi, scriitori bisericeşti, teologi şi gânditori vechi sunt folosite ca teme în discuţiile interreligioase actuale” (p. 5). În consecinţă, valoarea perpetuă a dialogului interreligios a reprezentat pentru teologie „partea integrantă” prin intermediul căreia creştinii au putut argumenta, „în cadrul discuţiilor cu cei de alte credinţe şi ideologii, calitatea omului de „chip” care tinde spre „asemănarea” cu Dumnezeu, fiind creat şi trăind pe pământ ca persoană unică şi liberă. „Adevăratul dialog are loc în profunzimea personală ultimă a partenerilor şi, ca atare, devine un fenomen uman. El aparţine persoanei care se deschide pentru a fi înţeleasă şi dă mărturie pentru a face pe alţii să înţeleagă… Contestat de unii, neglijat de alţii, adesea neînţeles şi de multe ori uitat, dialogul reprezintă centrul vieţii noastre creştine, având un trecut ce este la fel de vechi ca şi credinţa noastră” (pp. 7-8).

Despre autor

Autorul lucrării, pr. conf. dr. Adrian Boldişor, este cadru didactic al Facultăţii de Teologie din Craiova, titularul catedrei de Istoria Religiilor. Pe lângă activitatea universitară, părintele profesor este angajat şi în lucrarea culturală a Arhiepiscopiei Craiovei, fiind director al Editurii „Mitropolia Olteniei” şi redactor-şef al revistei „Mitropolia Olteniei”. Pe lângă lucrarea sus-amintită, pr. Boldişor a semnat mai multe cărţi, studii şi articole la edituri şi reviste de prestigiu din ţară şi străinătate. Amintim aici de teza doctorală „Valenţe creştine în gândirea lui Mircea Eliade”, publicată, de asemenea, la Editura „Mitropolia Olteniei”, alcătuită sub îndrumarea reputatului profesor Remus Rus.

Arhid. Ioniţă Apostolache