Arhiva pentru ziua noiembrie 18th, 2020

Despre lucrarea mărturisitoare a Bisericii (III)

miercuri, noiembrie 18th, 2020

Prejudecățile și ura păgânilor se manifestau și în aprecierile lor asupra vieții morale a creștinilor. Neînțelegând Taina Sfintei Împărtășanii, în care pâinea și vinul sunt prefăcute, prin Sfântul Duh, în Trupul și Sângele lui Iisus Hristos, creștinii erau acuzați că ucid copiii la cultul lor și se hrănesc cu sângele și carnea acestora. Neînțelegând rostul și sensul agapei creștine, creștinii erau socotiți imorali, fiind acuzați că la ospețele comune se dedau la desfrâu și comit chiar incesturi. Aristocrații, vedeau în creștini elemente vulgare și-i disprețuiau, pentru că ei proveneau mai mult din clasele modeste. Prin abținerea lor de la anumite meserii și funcții legate de cultul zeilor, prin refuzul unora de a servi în armată, creștinii erau socotiți de păgâni inutili societății, nefolositori în afaceri.

Între creștinism și religia greco-romană era o mare deosebire. Creștinismul era o religie nouă, monoteistă, spirituală, morală, în timp ce păgânismul era o religie veche, politeistă, idolatră și decăzută. Păgânii nu aveau o înțelegere pentru o religie spirituală, fără temple, fără zei și jertfe, fără reprezentările zeilor prin statui, în care oamenii de rând credeau că locuiește puterea lor. Credința creștină era socotită de păgâni o apostazie de la religia și tradiția strămoșilor. Orice calamitate abătută asupra Imperiului Roman, năvălirea altor popoare, cutremure, furtună, vreme rea, inundații, secetă, foamete, epidemii, toate erau atribuite creștinilor, fiindcă au părăsit cultul zeilor, iar zeii mânioși trimit aceste nenorociri asupra oamenilor. Cu toate acestea, nu de puține ori în timpul persecuțiilor s-au ridicat noi martiri din rândul păgânilor care au mărturisit pe Hristos și care s-au jertfit pentru învățătura Sa, surprinzând pe de-o parte pe conaționalii lor cât și pe ighemon.

Prin suferințele lor, martirii luptau împotriva diavolului, care căuta din răsputeri să rupă măcar o blasfemie din gura lor, zdruncinată de atâtea chinuri. El reușește să depășească toate încercările și greutățile vieții, pentru că în inima sa deja s-a pogorât Sfânta Treime. El are mintea lui Hristos, aflându-se într-o permanentă stare de jertfă, într-o permanentă stare de ardere de tot căci nu mai rămâne nimic din el care să fie pentru sine.

Așadar, în dimensiunea ei apologetică, Biserica Ortodoxă perpetuează în actualitate mesajul mărturisirii martirice: „fiți tari în credință și iubiți-vă unii pe alții”. Prin urmare, „Biserica și martiriul se adeveresc reciproc. Interpretarea cea mai profundă a martiriului este dată în mărturisirea cuvântului Bisericii despre harul eshatologic biruitor, în care mucenicii se împlinesc pe ei înșiși și biruiesc lumea. Martiriul dă mărturie lumii pentru Biserica lui Hristos, în care el rămâne prin jertfa sa. Totodată, el vorbește tuturor creștinilor și tuturor timpurilor, spunândule că moartea lor nu este zadarnică, ci arătând felul autentic de a fi al credinciosului care s-a îmbrăcat prin taina Botezului”.

  • Bibliografie
  • Biblia sau Sfânta Scriptură, EIBMBOR, Buc., 1988
  • Părinți și Scriitori Bisericești, Vol. 11, trad. Pr. prof.dr. I. RĂMUREANU, Ed. IBMBOR, Buc., 1982.
  • APOSTOLACHE, Pr.Lect.Univ.Dr. I., APOLOGETICĂ ORTODOXĂ-MĂRTURISIRE ŞI APOSTOLAT, Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2017.
  • POPA, ÎPS Acad. Dr. I. „Martiriul ca Jertfă Euharistică”, în Viaţă liturgică şi ethos comunitar, Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007.
  • Idem, „Răspunsuri duhovniceşti: Martirul are mintea lui Hristos”, în Ziarul Lumina, 26 octombrie 2010
  • STĂNILOAE, Pr.Prof.Acad.Dr.  D., Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Opere Complete V, Ed. Basilica, Buc., 2013.
  • http://www.scritub.com/istorie/Persecutiile-contra-crestinilo7322275.php

[1] http://www.scritub.com/istorie/Persecutiile-contra-crestinilo7322275.php

[2] Ibidem

[3] Pr. Lect.univ.dr I. APOSTOLACHE, Op. Cit., p. 235.

[4] Ibidem.

(Pr. Octavian Trăşculeasa)

Despre lucrarea mărturisitoare a Bisericii (II)

miercuri, noiembrie 18th, 2020

Temelia vieţii Bisericii o constituie credinţa în atotputernicia şi dragostea lui Dumnezeu, iar martiriul exprimă răspunsul izvorât din iubire pe care cei cu adevărat credincioşi îl dau chemării lui Dumnezeu, înfruntând şi surmontând orice obstacole le-ar sta în faţă. Prin exemplul lor, martirii îi inspiră pe creştinii din toate timpurile să continue mărturia lui Hristos în lume. Mărturia pe care martirii au dat-o pentru Hristos prin moartea sângeroasă a lor se continuă astfel cu mărturia pe care toţi creştinii sunt datori să o dea, cu conştiinţa, prin întreaga lor viaţă.

Martirii creștini au murit cu bucurie, senini și răbdători în chinuri și moarte, fără revoltă sau orgoliu, modești, fără să se laude cu sacrificiul vieții lor în fața păgânilor, rugându-se pentru prigonitorii lor, iertându-i, așa cum Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat I-a iertat pe cei ce L-au răstignit. Ei aveau o credință puternică, ce i-a întărit în mijlocul celor mai groaznice chinuri și suferințe, iubirea pe care martirii o aveau i-a determinat să devină părtași la suferințe, încredințați că Domul Hristos va fi împreună cu ei.[1] Momentul apologetic al mărturisirii făcute de mucenic angajează întreaga sa ființă în procesul de transformare a lumii. Dialogul purtat cu ighemonii nu însumează decât o singură alternativă: „convertește-te sau ucide-mă!”. La ceasul supliciului, cuvintele sale se fac asemenea cuvintelor rostite de Mântuitorul Hristos înaintea lui Pilat din Pont. El îi vorbește călăului ca unui prieten, fără să-l urască. În felul acesta, el propune semenilor săi „un limbaj nou, capabil să vindece necredința, boala și suferința pricinuită de păcat. De asemenea, vorbele sale determină spre o viață nouă și ajută pe cel care se hotărăște să se convertească și să-i urmeze lui Hristos[2]. În toate pătimirile lor, ei s-au rugat permanent pentru cei care-i chinuiau și nu puțini dintre aceștia au lăsat armele torturii și s-au îndreptat spre Hristos. Ei se roagă neîncetat pentru întreaga omenire, se roagă pentru ca toți să cunoaștem Adevărul, pentru ca întunericul să dispară și lumina să triumfe. Pentru aceasta ei îmbracă haina cea strălucitoare a botezului sângelui și devin ca o Euharistie adusă lui Dumnezeu. Pentru aceasta, Biserica îi păstrează ca o mulțumire, iar zilele lor de prăznuire sunt cele ale trecerii în Împărăția lui Dumnezeu, adevărate zile de naștere în ceruri. Ei sunt primiți în comuniunea sfinților fără să mai treacă pe la judecată, aceștia „s-au mutat din moarte la viață și de pe pământ la cer” (In. 5, 24), „asemenea tâlharului de pe cruce, care a intrat cu Hristos în Rai[3]. Prin urmare, depășind astfel logica planului pământesc, ieșind din incidența păcatului, mucenicii sunt „singurii oameni luminați de iubirea lui Hristos la minte și la chip”. În felul acesta, martirul se arată cu adevărat „purtător de Dumnezeu” (theophoros), transformându-și întreaga viață într-un permanent „imitatio Christis”. Fără această logică existențială, el nu ar fi suportat niciodată patimile și suferințele chinurilor. Martirul trăiește această unire despre care Sfântul Apostol Pavel spune: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește întru mine”(Gal. 2, 20). Deci, Dumnezeu trăiește în fiecare martir. El este Cel care primește suferințele și împarte cununile mucenicilor în Împărăția cea Veșnică, asemenea unui arbitru care îl remarcă pe alergătorul din arena credinței, îl încurajează și îl întărește să meargă după legea cea bună[4].


[1] Părinți și Scriitori Bisericești, Vol. 11,trad. I. RĂMUREANU, Ed. IBMBOR, Buc., 1982, pp. 5-6.

[2] ÎPS Acad.Dr. I. POPA, „Martiriul ca Jertfă Euharistică”, în Viaţă liturgică şi ethos comunitar, Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007, p. 23-24 apud Pr. Lect.univ.dr I. APOSTOLACHE, Op. Cit., p. 230-231.

[3] Idem, „Răspunsuri duhovniceşti: Martirul are mintea lui Hristos”, în Ziarul Lumina, 26 octombrie 2010, apud Pr. Lect.univ.dr I. APOSTOLACHE, Op. Cit., p. 232.

[4] Pr. Lect.univ.dr I. APOSTOLACHE, Apologetica Ortodoxă, Craiova, 2017, pp. 231-232.



(Pr. Octavian Trăşculeasa)

Despre lucrarea mărturisitoare a Bisericii (I)

miercuri, noiembrie 18th, 2020

Judecarea martirilor creștini de către autoritățile romane, istorisirea chinurilor lor îngrozitoare, au fost transmise în scris urmașilor așa cum aflăm de la istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea, ca „fiind vrednice cu adevărat de a amintire nepieritoare” . Ele au, nu numai o valoare istorică, ci și una doctrinară și morală, căci cunoașterea și istorisirea pătimirii martirilor este ziditoare de suflet. Martirii ne arată modul de a ne conduce în viață după poruncile Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Actele Martirice ne arată ce gândea societatea păgână greco-romană despre creștini și măsurile de pedepsire pe care le-au luat autoritățile Imperiului roman contra lor, care au întrecut prin cruzime orice gândire omenească dezlănțuind de la jumătatea secolului I până la publicarea edictului de la Milan, din anul 313, cele mai crude și sălbatice persecuții în Imperiul Roman .
Valoarea doctrinară a mărturisirilor creștinilor în timpul persecuțiilor ne arată ce credeau în ultimele clipe ale vieții lor. În mărturisirile lor, Sfinții martiri arată scopul creării universului și al omului, scopul întrupării lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care s-a răstignit pentru mântuirea lumii, însemnătatea învierii lui pentru creștini, credința în nemurirea sufletului și speranța în viața viitoare fericită, unde creștinii vor trăi împreună cu Domnul Hristos în Împărăția Cerurilor, unde bucuria, desfătarea și fericirea celor ce cred în Dumnezeu și împlinesc poruncile Sale sfinte nu se va termina niciodată .
Actele martirice ne arată cum a luat naștere cultul Sfinților și al sfintelor moaște. El s-a practicat chiar de la începuturile creștinismului. Apocalipsa Sfântului Evanghelist Ioan este plină la fiecare pagină de amintirea celor ce și-au vărsat sângele pentru Hristos. „Am văzut sub jertfelnic sufletele celor înjunghiați pentru cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia pe care au dat-o” (Apoc. 6, 9). De aceea Sfintele Moaște ale martirilor au fost depuse chiar din secolul al II-lea pe Sfânta Masă, în altarele bisericilor, pe care se săvârșește până azi jertfa euharistică, ele făcând legătura între jertfa lui Iisus Hristos pe Cruce, jertfa martirilor și jertfa strălucită a sfințeniei creștinilor. Martirul creștin reprezintă în esență perfecțiunea sau plenitudinea iubirii față de atotputernicul Dumnezeu și față de aproapele nostru. Martirii au fost îngropați cu deosebită cine. Trupurile, resturile sau osemintele lor fiind îngropate de creștini cu mare grijă, dragoste și pietate. Pe mormintele martirilor sau în apropierea acestora, s-au ridicat primele locașuri creștine de cult .

(Pr. Octavian Trăşculeasa)