Arhiva pentru luna iulie, 2021

Perioada Postului Mare are menirea pregătirii credincioşilor pentru întâmpinarea cu vrednicie  a sărbătorii pascale. Prima poruncă dată lui Adam în rai a fost aceea de a păzi postul, adică de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi al răului. El însă încalcă singura limită impusă de Dumnezeu devenind victima lăcomiei, motiv pentru care a fost alungat din rai: Stihirea de la Mărire-Doamne strigat-am (Vecernia din Duminica Lăsat. sec de brânză[1] precum şi Mărire de la Stihoavnă (Vecernia-aceeaşi duminică)[2]. Pentru că lăcomia ne-a alungat din rai prin post avem şansa de a reveni în el (Icos-Duminica Lăsat sec de brânză)[3]. Postul este văzut ca o nimicire a morţii, care a fost consecinţa păcatului. Postul îl face pe om asemenea făpturilor cereşti[4], fiind icoana modului vieţii paradisiace (Sf. Vasile cel Mare).

         Postul ortodox este marcat profund de această atmosferă eshatologică. Postul restaurează starea iniţială a lui Adam care înainte de cădere era vegetarian[5]. Postul are menirea de a ajuta raţiunea să-şi regăsească hegemonia naturală asupra părţii iraţionale a sufletului. În timp ce hrana naşte patimile, postul este „maica virtuţilor, calea împărătească a curăţirii patimilor, maica neprihănirii”[6] (Utrenia de Marţi din a doua săpt. a postului – oda 8 a canon. 2, trop. 5).

         Postul este auxiliarul indispensabil al pocăinţei. Fără post metanoia este zadarnică. Postul este începutul pocăinţei, scria Sf. Vasile cel Mare. În imnografia Triodului, troparele asociază postul cu metanoia: „Trezeşte-te, priveghează, suspină, lăcrimează prin post, leapădă povara păcatului suflete, ca prin pocăinţă fierbinte să scapi de foc…”[7](Utrenia de Marţi, a doua săpt. a postului, oda 2, can.1, trop.1). Postul se înscrie într-o mişcare de sinergie: „Dacă am păcătuit, vom posti, pentru că am păcătuit”[8].

         În asceza ortodoxă, postul deschide spre contemplaţie.Un principiu general al spiritualităţii ortodoxe cu privire la post este acela că unei restricţii a trupului trebuie să-i corespundă o contemplaţie proporţională. Sf. Ioan Scărarul scrie:”postul este curăţia rugăciunii, luminarea sufletului, paza minţii, călăuză spre neprihănire, iertarea păcatelor”[9]. Aceeaşi idee este exprimată şi de troparul 2 al canonului 1 de la oda 9 a Utreniei din prima săpt. a Postului[10]: „Vino suflete uşurat prin virtuţile postului şi te înalţă prin aripi din răutatea cea râvnitoare…”.

       Imnografia bizantină compară adeseori postul cu un veritabil banchet tainic în care sufletul se ospătează cu hrană duhovnicească:”Postul mare este un post luminos”(Utrenia de Miercuri, săpt. a doua din post, sed.1, trop.1)[11], în care mâncărurile banchetului sunt darurile Duhului Sfânt (Utrenia săpt. trei din post, trop.1; Utrenia de luni din săpt. a cincea, trop. 1 al odei 9): „Dumnezeiesc pahar de străpungere umplând acum harul postului în chip lămurit, cheamă pe toţi credincioşii strigând cu veselie:Veniţi să vă desfătaţi, lepădând beţia patimilor…”. Pentru Sf. Simeon Noul Teolog acest ospăţ duhovnicesc este alcătuit, ca feluri de mâncare, din citiri, cântări şi servicii liturgice: Vecernia de marţi din săpt. 1, stih. 3 de la Doamne strigat-am: „Dăruieşte-mi şi mie, Cuvinte, desfătarea postului, precum lui Adam raiul odinioară…”.

        Utilizarea de imagini antinomice, a postului-ospăţ, nu are doar un scop retoric, ci exprimă paradoxul cheie al spiritualităţii creştine, care îi cere creştinului să dezvolte prin voinţă, harul primit la botez. Credincioşii sunt iniţiaţi în ştiinţa postului folosind ca modele personalităţile Vechiului Testament. Aşa cum Moise a postit 40 de zile pentru a primi teofania de pe Sinai şi Legea lui Dumnezeu (Ieşire 24, 15-18; 34, 28), şi credincioşii trebuie să postească 40 de zile pentru a se învrednicii să vadă pe Dumnezeu, să contempleze divinitatea lui Hristos în momentul teofaniei Patimii-Învierii (Utrenia Duminicii Lăsat. Sec de brânză, stih. 3 de la Laude[12] şi Utrenia de Marţi, săpt.1 din post, trop. 5 al odei 9 :” Cu postul apropiindu-ne şi noi de muntele rugăciunilor, să vedem cu inimă curată pe Dumnezeu, tablele poruncilor primindu-le înăuntru ca Moise strălucind pe faţa noastră de slava dragostei Lui…”. Postul Mare este asemănat cu muntele Sinai. Prin post Moise a făcut ca poporul ales să treacă prin Marea Roşie (Utrenia din Duminica Lăsat. sec de brânză, oda 9), Ilie: „Postind a deschis cerul şi a adăpat de ploaie pământul însetat. Să postim şi noi vărsând lacrimi duhovniceşti ca să câştigăm milostivirea” (Utrenia de Luni din săpt. a şasea din post, trop. 3 al odei 8).

        Cel mai desăvârşit model al postului, temeiul lui, este desigur postul Mântuitorului din pustie:”Postind Domnul omeneşte spre pildă nouă, biruie pe ispititorul…” (Utrenia de Miercuri din Săpt. Lăsat. Sec de brânză-oda 1). Postul cel Mare este imitarea vieţii pământeşti a lui Hristos. Sf. Grigorie de Nazianz şi alţi imnografi ai Triodului văd în postul Mare o pregătire în vederea morţii împreună cu Hristos, o actualizare parţială a Iconomiei şi o iniţiere deplină în viaţa în Hristos[13].

        Alexandru Schmemann distinge două feluri de post: postul euharistic şi postul ascetic[14]. În Biserica Ortodoxă împărtăşirea a avut totdeauna sensul unei sărbători eshatologice-unirea cu Hristos ce anticipează Paştile veşniciei. Canoanele cer post obligatoriu înainte de împărtăşire. Pentru Alex. Schmemann „postul şi euharistia formează doi poli complementari ai vieţii creştine”. Al doilea tip de post (ascetic) este văzut ca armă de luptă împotriva celui rău: „Acest neam de demoni nu iese decât prin rugăciune şi post”, învaţă Mântuitorul.

       Postul euharistic este postul Bisericii întregi în aşteptarea Mielului, postul ascetic este al creştinului în Biserică. Cele două posturi sunt complementare. De fapt, Postul Mare poate fii socotit o sinteză a acestor două tipuri de post. Celebrarea Liturghiei-incompatibilă cu postul, conf. Canoanelor 49 şi 51 Laodiceea (a doua jumătate a sec. IV-în zilele de luni până vineri din Postul Mare care devin aliturgice, până când va apare Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite).

       Părinţii Bisericii insistă asupra valorii duhovniceşti a postului, ce trebuie păzit cu sufletul şi cu trupul: „Să nu ne mâhnim iudaiceşte ci să ne luminăm bisericeşte, să nu ne făţărnicim fariseieşte, ci să ne împodobim evangheliceşte, lăudându-ne cu Crucea Lui Hristos” (Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialog cu iudeul Trifon). Pentru primele generaţii de creştini postul pentru a fii primit trebuie să fie însoţit de milostenie: „Veniţi mai înainte de sfârşit, fraţilor, să ne închinăm milosteniei” (Utrenia de Joi din săpt. a şasea, canonul 1) şi „Postind fraţilor trupeşte să postim şi duhovniceşte” (Vecernia de Miercuri din săpt. 1, stih.1 de la Doamne strigat-am).

---

[1] Tipic Bisericesc, Ed. Arhiepiscopiei Timişoara, 2003, p. 69

[2] IBIDEM, P. 72

[3] IBIDem, p. 73

[4] SF. IOAN GURĂ DE Aur, Omilie la înjumătăţirea postului.

[5] SF. VASILE CEL MARE, Despre originea omului.

[6] Tipic bisericesc, p. 89

[7] IBIDEM, p. 90

[8] SF. IOAN GURĂ DE AUR, Despre Post.

[9] Sf. Ioan Scărarul, Scara.

[10] Tipic…, p. 84

[11] IBIDEM, p. 87

[12] IDEM, ibidem, p. 76

[13] NICOLAE CABASILA, Despre viaţa în Hristos, p. 59.

[14] ALEXANDRU SCHMEMANN, Despre Postul cel Mare, Bucureşti, 1995, p. 76.

Pr. drd. Florin Vânătoru

Una din cele mai proeminente figuri ale secolului trecut a fost fără îndoială Alexie Al. Buzera[1], compozitor, dirijor, bizantinolog, folclorist[2] dar mai ales profesor zecilor de generații ce s-au ocupat cu studiul melodicii bizantine și nu numai.

Alexie Buzera se năștea la 18 ianuarie 1934, din părinții Alexie și Maria[3] în satul Didilești, comuna Câlnic.[4] Își începe studiile în satul natal și termină ciclul I de studii (clasele 1-4) aici.

            La vârsta de numai 11 ani este înscris la cursurile Școlii de cântăreți bisericești din Târgu-Jiu unde studiază muzica bizantină cu domnul profesor Tache Popescu iar pe cea occidentală cu Cicerone Paralescu.

            La Școala din Tîrgu-Jiu studiază din 1945 până în 1948, timp în care își pune bazele formării sale ca muzician. Pentru a se putea dezvolta hotărăște să plece la Craiova pentru a studia la Seminarul Teologic din cartierul Mofleni, iar în perioada 1949-1950 și 1951-1952[5] îl găsim la cursuri, având la catedra de muzică bisericească pe marele profesor Chiril Popescu.[6]

În perioada 1950-1951 cât a lipsit de la Craiova datorită stării materiale proaste, merge și studiază la Seminarul monahal de la Mânăstirea Neamț fapt ce mai târziu îl va ajuta în activitatea editorială.[7] După ce a absolvit cu examen de diferență Liceul “Frații Buzești” din Craiova, frecventează, în perioada 1952-1956, cursurile Institutului Teologic Universitar din București unde are privilegiul de a studia muzica cu Nicolae Lungu și Anton Uncu[8] iar Liturgica cu Ene Braniște.[9] Din 1956 până în 1960 îl găsim deja profesor la Seminarul din Craiova[10] semn că se bucura deja de apreciere imediat după terminarea studiilor universitare.

Devine absolvent al Conservatorului de Muzică din Bucureşti, cursuri fără frecvenţă, iar între 1960-1963 predă la școala generală de șapte ani din comuna Izvor, jud. Dolj.[11]

Primește titlul academic de doctor în muzicologie în anul 1999, când sub îndrumarea Prof. Univ. Dr. Victor Giuleanu întocmește lucrarea cu titlul: “Cultura muzicală românească de tradiție bizantină din sec. al XIX-lea”.[12]

Din 1981 se va afla neîncetat la catedră în mediul teologic până la pensionarea sa în 2004, astfel încât între 1981-1994 predă muzică vocală și bisericească la Seminarul Teologic “Sf. Grigorie Teologul” din Craiova, iar între 1992 și 2004 la Facultatea de Teologie din Craiova predă Muzică psaltică și Ritual. În 1989 este hirotonit preot pe seama Bisericii cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” – Mântuleasa,[13] funcție în care va rămâne până la pensionare în 2002.

La 19 ianuarie 2011, la vârsta de 77 de ani Preotul Profesor Alexie Al. Buzera s-a mutat la Domnul, slujba de prohodire de la Biserica Harșu din Craiova fiind oficiată de către IPS Acad. Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei.

În prezent biblioteca personală a preotului profesor Alexie Buzera se află în custodia Facultății de Teologie din Craiova, ea numărând numeroase volume de teologie sau muzică bizantină și nu numai.

Cele mai importante volume din biblioteca menționată sunt manuscrisele muzicale din secolele XIX și XX. Deși preotul Ion Bârnea menționează nu mai puțin de 10 manuscrise muzicale aflate în biblioteca lui Alexie Buzera,[14] subsemnatul, în calitate de registrator al bibliotecii, nu am descoperit decât 6. Din inventarul făcut de mine, față de cel al pr. Ion Bârnea lipsesc manuscrisul nr. 6,[15] manuscrisul nr. 8,[16] manuscrisul nr. 9[17] și manuscrisul nr. 10.[18]

În cele ce urmează vom prezenta cuprinsul amănunțit al manuscriselor descoperite.

Primul manuscris din biblioteca preotului Alexie Buzera îi aparține lui Ilie Stoianovici-Jianu și este Tomul al doilea al Antologiei lui Macarie Ieromonahul, publicată la București în 1827. Manuscrisul are dimensiunea 240×180 și este într-o stare destul de bună. A fost alcătuit chiar în anul apariției Tomului al doilea al Antologiei, și anume 1827.

Despre autorul manuscrisului, Ilie Stoianovici-Jianu, nu știm când s-a născut, însă știm că a studiat muzica la Craiova cu Dimitrie Theodorache Castrino între 1819 și 1821/1822.[19] În această perioadă (1812 sau mai devreme[20] – 1822) a deținut și funcția de cântăreț la Biserica Mântuleasa iar în 1822 pleacă spre București pentru a studia muzica cu Macarie Ieromonahul.[21] Aici avea să fie cântăreț la Biserica Sf. Nicolae-Vlădica. Aici, datorită calităților sale caligrafice deosebite, Macarie Ieromonahul îi încredințează copierea a două manuscrise: Stihirarul (1825) și Tomul al doilea al Antologiei (1827).[22]

În 1827 revine la Craiova și este angajat „defteros” la Biserica Madona Dudu[23] iar în 1833 îl găsim cântăreț la Biserica Obedeanu.[24] În 1838 încă îl găsim cântăreț acolo, conform unei însemnări,[25] iar în 1842 era coleg cu Filip Paleologul la Biserica Sf. Ilie.[26] Aflăm dintr-o însemnare că în anul 1893 nu mai era în viață, deci murise anterior acestui an.[27]

De la el au rămas 10 manuscrise muzicale, după cum urmează:

• BAR, ms. rom., 1690, Stihirar, 1825;
• BAR, ms. rom. 1691, Papadichie, începutul sec. XIX;
• BAR, ms. rom.-gr., 2233, Tomul al doilea al Antologiei, 1832;
• BAR, ms. rom., 4359, Antologie, 1829;
• BMO, ms. rom.-gr., 95, Antologie, prima jumătate a sec. XIX;
• BMO, ms. rom., 1744, Tomul al doilea al Antologiei, 1836;
• BARV, ms. rom., 7521, Antologie, 1838;
• BpCC, ms. rom., 1, Antologie, prima jumătate a sec. XIX;
• BpAB, ms. rom., 1, Tomul al doilea al Antologiei, 1827;

Cuprinsul manuscrisului nr. 1, al lui Ilie Stoianovici-Jianu, aflat în biblioteca personală a Pr. Prof. Alexie Buzera:

• Troicinicul, glas 2, f. 2r;
• Dumnezeu este Domnul, glas 1, f. 4v;
• Troparul Învierii, glas 1, f. 5r;
• Dumnezeu este Domnul, glas 2, f. 6r;
• Troparul Învierii, glas 2, f. 6r;
• Dumnezeu este Domnul, glas 3, f. 7r;
• Troparul Învierii, glas 3, f. 7v;
• Dumnezeu este Domnul, glas 4, f. 8r;
• Troparul Învierii, glas 4, f. 8v;
• Dumnezeu este Domnul, glas 5, f. 9r;
• Troparul Învierii, glas 5, f. 9v;
• Dumnezeu este Domnul, glas6, f. 10v;
• Troparul Învierii, glas 6, f. 10v;
• Dumnezeu este Domnul, glas 7, f. 11v;
• Troparul Învierii, glas 7, f. 11v;
• Dumnezeu este Domnul, glas 8 trifonic, f. 12v;
• Troparul Învierii, glas 8 trifonic, f. 12v;
• Dumnezeu este Domnul, glas 8 (pe larg)., f. 13v;
• Dumnezeu este Domnul, glas 8 trifonic, f. 14v;
• Dumnezeu este Domnul, glas 8 trifonic, f. 14v;
• Tropar (Porunca cea cu taină), glas 8, f. 14v;
• Aliluia (ce se cântă în Postul mare), glas 8, f. 16r;
• Aliluia (ce se cântă în Postul mare), glas 8 trifonic, f. 16v;
• Tropar (Iată Mirele), glas 8, f. 17r;
• Tropar (Iată Mirele – scurt), glas 8, f. 18v;
• Tropar (Când slăviții ucenici), gls 8, f. 19r;
• Tropar (Când slăviții ucenici – scurt), gls 8, f. 20r;
• Binecuvântările Învierii (de Petru Lampadarie), glas 5, f. 20v;
• „Alte evloghitarii”, glas 5, f. 22v;
• „Antifoanele glasului al patrulea, care se cântă peste an la toate sărbătorile”, glas 4 leghetos, f. 25v;
• Polieleu (Robii Domnului – starea I, al lui Ioan Protopsaltul), glas 1, f. 26v;
• Polieleu (Robii Domnului – starea I, al lui Dionisie Fotino), glas 4 leghetos, f. 38r;
• Polieleu (Robii Domnului – starea I, al lui Grigorie Protopsaltul), glas 8 trifonic, f. 50r;
• Polieleu (Robii Domnului – starea I, al lui Ioan Protopsaltul), glas 4, f. 60v;
• Polieleu (Robii Domnului – starea I, al lui Daniil Protopsaltul), glas 4, f. 70v;
• Polieleu (Robii Domnului – starea I, al lui Petru Lampadarie), glas 5, f. 82r;
• Polieleu (Robii Domnului – starea I, al lui Petru Lampadarie, mai scurt), glas 5, f. 96v;
• Polieleu (Robii Domnului – starea I, al lui Sinesie Sfetagorețul), glas 6, f. 99r;
• Polieleu (Robii Domnului – starea I, al lui Petru Lampadarie), glas 7 varis, f. 110v;
• Polieleu (Robii Domnului – starea I, al lui Meletie Sinaitul), glas 8, f. 121v;
• Polieleu (Robii Domnului – starea I, al lui Hurmuz Hartofilax), glas 8, f. 133r;
• Polieleu (Robii Domnului – starea I, al lui Iacov Protopsaltul), glas 4, f. 146v;
• Polieleu (Cuvânt bun, al lui Gheorghe Criteanul), glas 7 varis, f. 150v;
• „Iar când nu se cântă cratimile se zice acest Aliluia”, glas 8, f. 163r;
• Polieleu (Robii Domnului – starea I), glas 1 tetrafon, f.  163v;
• Polieleu (Robii Domnului – starea I), glas 3, f. 169r;
• Polieleu (Robii Domnului – starea II, Mărturisiți-vă Domnului), glas 3, f. 169v;
• Polieleu (Robii Domnului – starea I), glas 4, f. 171r;
• Polieleu (Robii Domnului – starea II, Mărturisiți-vă Domnului), glas 4, f. 172r;
• Polieleu (Robii Domnului – starea I), glas 5, f. 173r;
• Polieleu (Robii Domnului – starea II, Mărturisiți-vă Domnului), glas 5, f. 174r;
• Polieleu (Robii Domnului – starea I), glas 6, f. 176r;
• Polieleu (Robii Domnului – starea II, Mărturisiți-vă Domnului), glas 6, f. 176v;
• Polieleu (Robii Domnului – starea I), glas 7 varis, f. 177v;
• Polieleu (Robii Domnului – starea II, Mărturisiți-vă Domnului), glas 7varis, f. 178v;
• Polieleu (Robii Domnului – starea I), glas 8, f. 180r;
• Polieleu (Robii Domnului – starea II, Mărturisiți-vă Domnului), glas 8, f. 181r;
• Polieleu (Robii Domnului – starea I), glas 4 leghetos, f. 183r;
• Polieleu (La râul Babilonului, al lui Grigorie Protopsaltul), glas 3, f. 189r;
• Polieleu (La râul Babilonului, al lui Hurmuz Hartofilax), glas 3, f. 196v;
• Polieleu (La râul Babilonului, al lui Macarie Ieromonahul), glas 3, f. 202v;
• Pasapnoarie (Toată suflarea, a lui Ioan Protopsaltul), glas 1, f. 206v;
• Pasapnoarie (Toată suflarea, a lui Ioan Protopsaltul), glas 2, f. 214r;
• Pasapnoarie (Toată suflarea, a lui Mihalache Protopsaltul), glas 3, f. 216r;
• Pasapnoarie (Toată suflarea, a lui Ioan Protopsaltul), glas 4, f. 219r;
• Pasapnoarie (Toată suflarea, a lui Meletie Sinaitul), glas 5, f. 222v;
• Pasapnoarie (Toată suflarea, a lui Petru Lampadarie), glas 6, f. 226r;
• Pasapnoarie (Toată suflarea, a lui Petru Lampadarie – se repetă precedenta), glas 6, f. 229r;
• Pasapnoarie (Toată suflarea, a lui Ioan Protopsaltul), glas 7 varis, f. 233r;
• Pasapnoarie (Toată suflarea, a lui Petru Lampadarie), glas 8, f. 236v;
• „Acestea se cântă după Evanghelie duminica. Psalmul 50”, glas 2, f. 240r;
• Ușile pocăinței (ale lui Petru Lampadarie românite de D. Suceveanu), glas 8, f. 243r;
• Ușile pocăinței (ale lui Grigorie Protopsaltul), glas 8, f. 244r;
• „Ceea ce ești mai cinstită pe opt glasuri, facerea lui Kir Petru Lampadarie”, f. 245r;
• „Hvalitele pe opt glasuri, facerea lui Iacov Protopsaltul”, f. 254v;
• Axion (Cuvine-se), glas 2, f. 261r;
• Axion (Cuvine-se), glas 3, f. 261v;
• Axion (Cuvine-se), glas 7 varis, f. 262r;
• Lumină lină, glas 2, f. 263r;
• Polihroniu arhieresc, glas 7 varis, f. 264r;
• Matimă când se îmbracă arhiereul (De demult proorocii), glas 7 varis, f. 265r;
• Însemnare: „Scrisu-s-au acest Tom de mine, Ilie Stoianovici de la biserica Maica Precista ot Dud, cu cheltuiala dumnealui Kir Theodorache proim cântăreț al școalei de muzichie românești al Craiovei și au luat sfârșit la leat 1827 noiembrie în 12 zile. Acest tom a început să se scrie în București și s-au sfârșit în Craiova”, f. 269r;
• Semnat Nestor, Mitropolitul Olteniei 14 aprilie 1979, f. 269r;
• Doamne femeia păcătoasă (a lui Macarie Ieromonahul), glas 8, f. 269v;
• Doxologia mare (a lui Petru Lampadarie, în greacă), glas 4 leghetos, f. 279v;
• Însemnare: „Manuscrisul de față, în mare, are același cuprins cu Tomul al doilea al Antologiei, tipărită de Macarie la 1827 în București, cu excepția Voscresnelor pe care copistul nu le-a mai introdus, în schimb a trecut Doamne femeia păcătoasă și Doxologia lui Petru Lampadarie, glas 4 leghetos, în grecește. Pr. Prof. A. Buzera 7 dec. 1992”, f. 277v.

Manuscrisul cotat cu numărul 2 din biblioteca Pr. Prof. Alexie Buzera, este scris de Ioan Constantinescu, are dimensiunea 190×135 și reprezintă o Antologie scrisă în anul 1863. Manuscrisul se prezintă bine, are coperți cartonate de culoare albastru închis, cu cotor de piele și este intitulat „Colecție de cântări bisericești”.

Cuprinsul manuscrisului nr. 2, al lui Ioan Constantinescu, aflat în biblioteca personală a Pr. Prof. Alexie Buzera:

• Veniți să ne închinăm, glas 8, f. 1r;
• Fericit bărbatul, glas 8, f. 1r;
• Fericit bărbatul, glas 8, f. 4v;
• Lumină lină, glas 2, f. 6r;
• Polieleu (Robii Domnului – starea I, al lui Anton Pann), glas 8, f. 7v;
• Polieleu (Robii Domnului – starea II, Mărturisiți-vă Domnului, al lui Anton Pann), glas 5, f. 14r;
• Polieleu (Robii Domnului – starea I, al lui Anton Pann), glas 8, f. 17v;
• Polieleu (Robii Domnului – starea II, Mărturisiți-vă Domnului, al lui Anton Pann), glas 8, f. 24r;
• Polieleu (Robii Domnului – starea I, al lui Anton Pann după Petru Lampadarie), glas 5, f. 27r;
• Polieleu (La râul Babilonului, al lui Anton Pann), glas 8, f. 28r;
• Mărimuri (la Nașterea Maicii Domnului), glas 1, f. 31v;
• Mărimuri (Slavă…Și acum…), glas 1, f. 32r;
• Heruvic (text grecesc cu alfabet latin, al lui Grigorie Protopsaltul), glas 1, f. 33r;
• Axion (Cuvine-se), glas 5, f. 33v;
• Heruvic (text grecesc cu alfabet latin, al lui Grigorie Protopsaltul), glas 4 din Di, f. 34v;
• Heruvic (text grecesc cu alfabet latin), glas 8, f. 35v;
• Axion (Cuvine-se, „de părintele Varlaam. 1864”), glas 8, f. 36v;
• Heruvic (text grecesc cu alfabet latin), glas 8 6, f. 37v;
• Axion (Cuvine-se – text grecesc cu alfabet latin), glas 2, f. 38v;
• Doxologia mare, glas 5, f. 39r;
• Doxologia mare, glas 2, f. 42r;
• Doxologia mare, glas 3, f. 45v;
• Doxologia mare, glas 4, f. 49r;
• Doxologia mare, glas 5, f. 52v;
• Doxologia mare, glas 6, f. 56r;
• Doxologia mare, glas 7 varis, f. 59v;
• Doxologia mare, glas 8, f. 63r;
• Doxologia (Pe Tine Dumnezeule te lăudăm), glas 8, f. 66v;
• Sfinte Dumnezeule, glas 8, f. 69v;
• Axion praznical (la Crăciun), glas 1, f. 71r;
• Axion praznical (la Bobotează), glas 6, f. 72r;
• Axion praznical (la Întâmpinarea Domnului), glas 3, f. 73r;
• Axion praznical (la Bunavestire), glas 4, f. 74r;
• Axion praznical (la Intrarea în Biserică), glas 4, f. 74v;
• Axion praznical (la Florii), glas 4, f. 75v;
• Axion praznical (la Paști), glas 1, f. 76r;
• Axion praznical (la Înjumătățirea Praznicului), glas 8, f. 77v;
• Axion praznical (la Înălțarea Domnului), glas 5, f. 78r;
• Heruvic, glas 3, f. 79r;
• Axion (Cuvine-se), glas 3, f. 80v;
• Heruvic, glas 5, f. 81v;
• Axion (Cuvine-se, al lui Nicolae Călinescu), glas 5, f. 83v;
• Heruvic, glas 6, f. 84v;
• Axion (Cuvine-se), glas 6, f. 86r;
• Heruvic, glas 8, f. 86v;
• Axion (Cuvine-se), glas 8, f. 88v;
• Psalmul 102, glas 8, f. 90r;
• Psalmul 145, glas 2, f. 93v;
• Psalmul 145, glas 7 varis, f. 96r;
• Veniți să ne închinăm (la Vohod), glas 2, f. 98r;
• Doamne mântuiește, glas 8, f. 98r;
• Sfinte Dumnezeule, glas 2, f. 98v;
• Câți în Hristos, glas 1, f. 99r;
• Crucii Tale, glas 2, f. 100r;
• Aliluia (după Apostol), glas 1, f. 100v;
• Răspunsuri mari (ale lui Iosif Naniescu), glas 8, f. 101r;
• Răspunsuri mari, glas 8, f. 102r;
• Axion praznical (la Rusalii), glas 4, f. 103r;
• Axion praznical (la Schimbarea la Față), glas 4, f. 104r;
• Axion praznical (la Adormirea Maicii Domnului), glas 1, f. 104v;
• Axion praznical (la Înălțarea Sfintei Cruci), glas 8, f. 105v;
• Irmos calofonic (O anghelos Evoa, text grecesc cu alfabet latin), glas 1, f. 106r;
• Slavă…Și acum… Ziua Învierii, glas 5, f. 107r;
• Ușile pocăinței, glas 8, f. 108r;
• La mulțimea faptelor, glas 6, f. 109r;
• Răspunsuri mari (la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare), glas 2, f. 109v;
• Axion (De tine se bucură), glas 8, f. 112r;
• Pe arătătorul, glas 2, f. 113v;
• Să se îndrepteze (la Liturghia Darurilor), glas 1, f. 114r;
• Prochimenul (Să nu întorci fața Ta), glas 8, f. 114r;
• Prochimenul (Dat-ai moștenire), glas 8, f. 114v;
• Heruvic (la Liturghia Darurilor), glas 1, f. 115r;
• Condac (Suflete al meu), glas 2, f. 116r;
• Dumnezeu este Domnul (pe larg), glas 8, f. 116v;
•  Dumnezeu este Domnul (scurt), glas 8, f. 117v;
• Tropar (Porunca cea cu taină), glas 8, f. 118r;
• Condac (Apărătoare Doamnă), glas 8, f. 119r;
• Aliluia (în Postul Mare), glas 8, f. 120v;
• Aliluia (în Postul Mare), glas 8, f. 121r;
• Aliluia (în Postul Mare), glas 8, f. 121v;
• Tropar (Iată Mirele), glas 8 trifonic, f. 122r;
• Tropar (Când slăviții ucenici), glas 8 trifonic, f. 123r;
• Heruvic (în Joia Mare), glas 6, f. 124r;
• Axion (în Joia Mare), glas 5, f. 125v;
• Heruvic (în Sâmbăta Mare), glas 5, f. 126r;
• Axion (în Sâmbăta Mare), glas 6, f. 127r.

Manuscrisul cotat cu numărul 3 din biblioteca amintită este un manuscris în mare parte grecesc. Autorul cântărilor în limba greacă nu se cunoaște însă cele în română sunt copiate de Popescu George, după cum reiese din însemnarea de pe prima copertă: „Această carte îmi este prezentată mie subsemnatului fiindcă era scrisă grecește și oarecare hârtie nescrisă, eu, subsemnatul am scris oarecare cântări ce mi-au fost mie necese, fiind pe clasa aIIIa, Seminar de Argeșu, semestrul al II-lea și-mi este dată de D(omnul) Radu Ionne, coleg cu mine. Anul 1867, mai 4. Popescu George”. Dimensiunile manuscrisului sunt 250×170, este Irmologhion și a fost scris la sfârșitul secolului al XIX-lea. Cuprinsul este îmbrăcat în piele maro și se găsește într-o stare bună.

Cuprinsul manuscrisului nr. 3, autor Popescu George și un autor anonim, aflat în biblioteca personală a Pr. Prof. Alexie Buzera:

• Răspunsuri mari, glas 4 leghetos, f. 1r;
• Răspunsuri mari, glas 4 din Di, f. 1v;
• Însemnare: „Această carte este dăruită mie de domnul Ioniță Popescu. I. Iliescu, 1912”, f. 2v;
• Filă albă, f. 3;
• Diferite catavasii (la Crăciun, la Paști etc) în limba greacă alcătuite de Petru Vizantie, f. 4r – 91r;
• File goale, f. 71r – 72v;
• Polieleu (Robii Domnului – starea I, al lui Petru Lampadarie), glas 5, f. 92r;
• Ușile pocăinței, glas 8, f. 98v;
• Tropar (Iată Mirele), glas 8 trifonic, f. 99v;
• Tropar (Când slăviții ucenici), glas 8 trifonic, f. 100r;
• Tropar (Hristos a înviat), glas 5, f. 100v.

Manuscrisul numărul 4 din colecția lui Alexie Buzera, este scris de monahia Paisia Terheni la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea. Manuscrisul este îmbrăcat în piele maro, se află într-o stare bună și are dimensiunea 195×125. Din cuprins reiese că este

Anastasimatar – Antologie.

Cuprinsul manuscrisului nr. 4, autor monahia Paisia Terheni, aflat în biblioteca personală a Pr. Prof. Alexie Buzera:

• Doamne strigat-am, glas 1, p. 1;
• Dogmatica, glas 1, p. 3;
• Doamne strigat-am, glas 2, p. 6;
• Dogmatica, glas 2, p. 8;
• Doamne strigat-am, glas 3, p. 11;
• Dogmatica, glas 3, p. 12;
• Dogmatica, glas 3, p. 15;
• Doamne strigat-am, glas 4, p. 17;
• Doamne strigat-am, glas 4, p. 19;
• Doamne strigat-am, glas 5, p. 20;
• Dogmatica, glas 5, p. 22;
• Domatica, glas 4, p. 24;
• Doamne strigat-am, glas 6, p. 27;
• Dogmatica, glas 6, p. 29;
• Doamne strigat-am, glas 7, p. 31;
• Dogmatica, glas 7, p. 33;
• Doamne strigat-am, glas 8, p. 35;
• Dogmatica, glas 8, p. 37;
• Axion (Cuvine-se, în limba slavă), glas 1, p. 39;
• Axion (Cuvine-se, „alcătuit de Iosif Nanie”), glas 2, p. 41;
• Axion (Cuvine-se), glas 3 agem, p. 43;
• Axion (Cuvine-se, „bulgăresc”), glas 7 varis, p. 45;
• Axion (Cuvine-se), glas 8, p. 48;
• Heruvic (al lui Nectarie Protopsaltul), glas 1, p. 50;
• Heruvic, glas 2, p. 54;
• Heruvic, glas 3, p. 58;
• Heruvic, glas 4 din Di, p. 64;
• Heruvic, glas 5, p. 68;
• Heruvic, glas 6, p. 73;
• Heruvic, glas 7 varis, p. 77;
• Heruvic, glas  8, p. 80;
• Brațele părintești, glas 5, p. 84;
• Axion praznical (la Paști, în limba greacă), glas 1, p. 86;
• Axion (Cuvine-se), glas 5, p. 89;
• Axion (Cuvine-se, al lui Nectarie Protopsaltul), glas 1, p. 91;
• Axion (Cuvine-se), glas 7 varis, p. 93;
• Axion (Cuvine-se), glas 8, p. 95;
• Fericit bărbatul, glas 8, p. 98;
• Doamne femeia, glas 8, p. 104;
• Binecuvântările Învierii (ale lui Dimitrie Suceveanu), glas 5 tetrafon, p. 110;
• Heruvic (la Liturghia Darurilor), glas 1, p. 116;
• Heruvic (la Liturghia Darurilor), glas 7 varis, p. 120;
• Chinonic (Gustați și vedeți), glas 7 varis, p. 123;
• Prochimen (Duminică seara), glas 8, p. 126;
• Prochimen (Duminică seara), glas 8, p. 127;
• Heruvic, glas 2, p. 128;
• Heruvic, glas 3, p. 133;
• Polieleu (Robii Domnului – starea I, „bulgăresc”), glas 4, p. 138;
• Polieleu (Robii Domnului – starea II, Mărturisiți-vă Domnului, „bulgăresc”), glas 4, p. 148;
• Polieleu (Robii Domnului – starea I), glas 2, p. 157;
• Heruvic (în limba greacă), glas 4 din Di, p. 165;
• Axion (Cuvine-se, „intonat de sfinția sa protosinghelul Varlaam”), glas 5, p. 169;
• Axion praznical (la Înălțare), glas 5, p. 172;
• Axion praznical (la Rusalii), glas 4, p. 173;
• Axion praznical (la Schimbarea la Față), glas 4, p. 175;
• Axion praznical (la Schimbarea la Față), glas 4, p. 176;
• Axion praznical (De tine se bucură), glas 8, p. 178;
• Axion (Cuvine-se, în limba greacă), glas 6, p. 182;
• Axion praznical (la Adormirea Maicii Domnului), glas 1, p. 185;
• Axion praznical (la Nașterea Maicii Domnului), glas 8, p. 187;
• Axion praznical (la Înălțarea Sfintei Cruci), glas 8, p. 188;
• Același stih însă cu alt irmos (la Înălțarea Sfintei Cruci), glas 8, p. 190;
• Axion praznical (la Crăciun), glas 1, p. 193;
• Același stih însă cu alt irmos (la Crăciun), glas 1, p.  195;
• Axion praznical (la Bobotează), glas 6, p. 197;
• Același stih însă cu alt irmos (la Bobotează), glas 6, p. 198;
• Axion praznical (la Întâmpinare), glas 3, p. 200;
• Axion praznical (la Florii), glas 4, p. 202;
• Axion praznical (la Paști), glas 1, p. 203;
• Heruvic (în limba greacă, al lui Teodor Fokaefs), glas 1, p. 206;
• Heruvic (în limba greacă, al lui Teodor Fokaefs), glas 4 din Di, p. 211;
• Heruvic (în limba greacă, al lui Petru Efesiu, incomplet, pagină ruptă), glas 8, p. 216;
• Polieleu (Cuvânt bun, al lui Dimitrie Suceveanu), glas 4, p. 218;
• Heruvic (în Sâmbăta Mare), glas 5, p. 233;
• Heruvic (în Joia Mare), glas 6, p. 239;
• Axion (în Joia Mare), glas 6, p. 241;
• Heruvic (în limba greacă, al lui Teodor Fokaefs), glas 5, p. 245;
• Heruvic (în limba greacă, al lui Teodor Fokaefs), glas 6, p. 254;
• Heruvic (în limba greacă, al lui Teodor Fokaefs), glas 7 varis, p. 262;
• Heruvic (în limba greacă, al lui Teodor Fokaefs), glas 8, p. 267;
• Cântarea a IXa (la Întâmpinarea Domnului, „Legănușul”), glas 3, p. 272;
• Axion (Cuvine-se, în limba greacă, al lui Teofan monahul, incomplet), glas 4 din Di, p. 285;
• Pagini lipsă, pp. 286 – 287;
• Axion (Cuvine-se), glas 7 varis, p. 288;
• O preafrumoasă pustie, glas 5, p. 291.
•  

Autorul manuscrisului cu numărul 4 din biblioteca lui Alexie Buzera este Ștefan Bazilescu. Manuscrisul aparține începutului de secol XX (1928) și are dimensiunea 200×160. Starea manuscrisului este relativ bună, având cotorul dezlipit. Filele sunt prinse în coperți negre de carton iar după cuprins avem în față un Liturghier, chiar dacă denumirea manuscrisului este: Muzica bisericească. Cântările prezentate în manuscris sunt compoziții proprii.

Ștefan Bazilescu s-a născut la 4 martie 1864 în comuna Tălpaș din județul Dolj și a studiat muzica de strană între anii 1874-1878, împreună cu tatăl său, Vasile Popescu, și cu Gheorghe Popilian, psalt în Parohia Soceni.[28] A urmat cursurile seminarului Teologic din Râmnicu Vâlcea (1878-1882),[29] devenind apoi învățător și ocupând, pe rând, catedrele din satele: Mânăstireni, Tina, Crăpături și Bodești (1882-1892).[30]

A funcționat ca psalt în strana Parohiei Tălpaș între 1892-1898 iar între 1898-1926 îl găsim în strana Parohiei Soceni dar și ca învățător la școala din localitate.[31] Se pensionează în 1926 iar la 8 noiembrie 1953 se mută la cele veșnice.[32] De la el au rămas 5 manuscrise, 4 dintre ele aflându-se în Biblioteca Uniunii Compozitorilor din București:[33]

• Ms. rom., 4647, Cântece (laice și bisericești), 1913;
• Ms. rom., 4648, Cântece de stea, începutul sec. XX;
• Ms. rom., 4649, Vicleiul, 1915;
• Ms. rom., 4650, Biblioteca melodiilor populare române pe note bisericești, 1912;
• BpAB, ms. rom., 5, Muzica bisericească, 1928;

Cuprinsul manuscrisului nr. 5, autor Ștefan Bazilescu, aflat în biblioteca personală a Pr. Prof. Alexie Buzera:

• Răspunsuri la ectenia mare, glas 8, f. 2r;
• Răspunsuri la ectenia mare, glas 3, f. 2v;
• Răspunsuri la ectenia mare, glas 5, f. 2v;
• Antifonul I (Binecuvintează), glas 8, f. 3r;
• Antifonul I (Binecuvintează), glas 1, f. 3v;
• Antifonul I (Binecuvintează), glas 3, f. 3v;
• Antifonul I (Binecuvintează), glas 8, f. 4r;
• Antifonul II (Unule născut), glas 8, f. 4r;
• Antifonul II (Unule născut), glas 1, f. 4v;
• Antifonul II (Unule născut), glas 3, f. 5v;
• Antifonul II (Unule născut), glas 2, f. 6r;
• Fericirile (doar stihira a 9a), glas 8, f. 6v;
• Fericirile (doar stihira a 9a), glas 1, f. 7r;
• Fericirile (doar stihira a 9a), glas 3, f. 7r;
• Veniți să ne închinăm (la Vohod), glas 2, f. 7v;
• Veniți să ne închinăm (la Vohod), glas 3, f. 7v;
• Sfinte Dumnezeule, glas 2, f. 8r;
• Sfinte Dumnezeule, glas 5, f. 8v;
• Sfinte Dumnezeule, glas 1, f. 9r;
• Sfinte Dumnezeule, glas 3, f. 9r;
• Sfinte Dumnezeule, glas 2, f. 9r;
• Câți în Hristos, glas 8 cromatic, f. 9v;
• Câți în Hristos, glas 1, f. 9v;
• Câți în Hristos, glas 1, f. 10r;
• Câți în Hristos, glas 3, f. 10r;
• Câți în Hristos, glas 1, f. 10v;
• Crucii Tale, glas 2, f. 10v;
• Crucii Tale, glas 1, f. 11r;
• Crucii Tale, glas 3, f. 11r;
• Crucii Tale („auzit de la Oprea Demetrescu”), glas 2, f. 11r;
• Aliluia (după Apostol), glas 8 cromatic, f. 11v;
• Aliluia (după Apostol), glas 1, f. 12r;
• Aliluia (după Apostol, „Altul”), glas 1, f. 12r;
• Aliluia (după Apostol), glas 3, f. 12r;
• Aliluia (după Apostol), glas 5, f. 12r;
• Răspunsuri la ectenia întreită, glas, glas 8 cromatic, f. 13v;
• Răspunsuri la ectenia întreită, glas 1, f. 13v;
• Răspunsuri la ectenia întreită, glas 3, f. 14r;
• Răspunsuri la ectenia întreită („Învățat în școală. 1881. Profesor I. Smeu”), glas 8, f. 14v;
• Heruvic („Imitat și dezvoltat după o cântare a lui Năpârcă), glas 6, f. 15r;
• Heruvic („Același mai scurt”), glas 6, f. 16v;
• Heruvic („Așa cum îl cântau țârcovnicii. Cum îl cânta și tatăl meu Vasilache”), glas 1, f. 18r;
• Heruvic, glas 3, f. 19r;
• Heruvic („De la domnul Claru în școală. 1881”), glas 5, f. 20v;
• Răspunsuri la ectenia cererilor, glas 8, f. 21r;
• Răspunsuri la ectenia cererilor, glas 1, f. 21v;
• Răspunsuri la ectenia cererilor, glas 3, f. 21v;
• Răspunsuri la ectenia cererilor („Învățate în școală. 1881”), glas 5, f. 22r;
• Răspunsuri mari, glas 8 cromatic, f. 22r;
• Răspunsuri mari, glas 1, f. 23v;
• Răspunsuri mari, glas 3, f. 24r;
• Răspunsuri mari („De-ale lui Suceveanu. Învățată în școală. 1881”), glas 8, f. 25v;
• Răspunsuri mari („Variantă după ale lui Nae Mateescu. Învățată în școală. 1881”), glas 5, f. 26v;
• Răspunsuri mari („Din manuscrisul din 1881, fără arătare de numele celui ce le-a compus. Pare compilație după Anton Pann”), glas 5, f. 28r;
• Axion (Cuvine-se), glas 8 cromatic, f. 29r;
• Axion (Cuvine-se), glas 1, f. 30r;
• Axion (Cuvine-se, „imitație după Macarie”), glas 3, f. 30v;
• Axion (Cuvine-se, „axion de Anton Pann. Învățat în școală în 1879”), glas 1, f. 31v;
• Tatăl nostru, glas 5, f. 33v;
• Unul sfânt, glas 8 cromatic, f. 34r;
• Unul sfânt, glas 3, f. 34r;
• Unul sfânt („de la O. Demetrescu”), glas 8, f. 34v;
• Furtuna („Poezie de Th. Șerbănescu din Abecedarul de dl. Barbu Constantinescu, 1882. Melodia de Pr. I. Șt. Bazilescu. Reconstituire de Șt. Bazilescu după memorie și după niște note de muzică liniară, deoarece originalul preotului Bazilescu, pe psaltichie, s-a pierdut. 1929.III.21”), glas 6 din Di, f. 36r;
• Răspunsuri mari („Se cântă pe la mânăstiri în diferite variante, pe care, păstrând tema, dl. I. Popescu – Pasărea le-a modificat precum se vede”), glas 8, f. 37r;
• Acum se întinge condeiul („Sentința lui Pilat ce se cântă în Sfânta și Marea Joi la Denie, cântată de Chiriță Rosescu, fost protopsalt la Biserica Madona Dudu din Craiova. Descoperită de P. Ștefănescu cântăreț Craiova și prelucrată de I. Popescu – Pasărea”), glas 5, f. 38r;
• Soarele și-a ascuns, glas 5, f. 38v;
• Glasul Domnului, glas 8, f. 42v;
• Astăzi firea apelor, glas 8, f. 43r;
• Către glasul celui ce strigă, glas 8, f. 44r;
• Cel ce ai săturat, glas 8, f. 45r;
• Împărate ceresc („În stil popular de Șt. Bazilescu), glas 6, f. 47v;
• Doxologia mare („de Șt. Bazilescu 1929.VII.23”), glas 8 cromatic, f. 48r;
• Doxologia mare, glas 1, f. 50v;
• Cel ce ai săturat („de Șt. Bazilescu 1930 iul. 28”), glas 5, f. 54r;
• Răspunsuri la ectenia întreită („de Șt. Bazilescu 1930 sept. 3”), glas 8, f. 54v.

Manuscrisul cu numărul 7 din biblioteca Pr. Prof. Alexie Buzera este și cel mai deteriorat. Lipsesc coperțile precum și filele de început și sfârșit. Are dimensiunea 175×115 și datează din prima jumătate a secolului al XIX-lea. După conținut este Pobobier/Antologie iar autorul nu se cunoaște.

Cuprinsul manuscrisului nr. 7, autor anonim, aflat în biblioteca personală a Pr. Prof. Alexie Buzera:

• Podobii, diferite glasuri, f. 1r;
• Polieleu (Robii Domnului – starea I, al lui Petru Lampadarie), glas 5, f. 12r;
• Axion (Cuvine-se, în limba slavă), glas 8, f. 22r;
• Doxologia mare, glas 5, f. 22v;
• Doxologia mare, glas 6, f. 25v;
• Doxologia mare, glas 8, f. 28r;
• Psalmul 102, glas 8, f. 31r;
• Antifonul I (Binecuvintează), glas 8, f. 33v;
• Psalmul 145, glas 7 varis, f. 34r;
• Antifonul II (Unule născut), glas 7 varis, f. 35r;
• „Cântări ce se cântă de tineri și seminariști în sala de examen, scoase de domnul profesor păr(inte) Iosif Deaconu Deftereu, 1838”, glas 8, f. 35v – 36r;
• Neume fără text, f. 38v – 41v. 

---

[1] Pentru o biografie completă recomandăm: NICUȘOR LĂZĂRICĂ, In memoriam Alexie Al Buzera. 5 ani de la moartea sa, în Studia Doctoralia Andreiana, anul V, nr. 1, ianuarie-iunie, Aditura Andreiana, Sibiu, 2016, pp. 88-97.

[2] VIOREL COSMA, Lexicon, Ed. Muzicală, vol.I, București, 1989, p. 242; GHEORGHE C. IONESCU, Muzica bizantină în România. Dicționar cronologic, Ed. Sagittarius, București, 2003, pp. 490-492; OVIDIU BÂRLEA, Istoria folcloristicii, Ed. Enciclopedică, București, 1974; NICU MOLDOVEANU,  Istoria muzicii bisericești la români, Ed. Basilica, București, 2010,  pp. 146-147; GH. N. DUMITRESCU-BISTRIȚA, Folclorul oltenesc și culegătorul lui în Cântecul popular oltenesc, Ed. CCES – Dolj, Craiova, 1973; NICU MOLDOVEANU, Muzica bisericească la români în sec. al XX-lea în BOR, , București, an CIII , nr. 7-8, 1985, p. 629; MOISA MIRCEA, Adnotările unui profesor în Ramuri, Craiova, an XI, nr. 2, 15 februarie, 1974; NICU MOLDOVEANU, Preocupări de muzică și muzicologie în ultimii 50 de ani (1923-1975)  în Studii Teologice, București, an XXIX, nr 3-4, 1977, p. 264, 278; NICU MOLDOVEANU, Index general al studiilor, articolelor, recenziilor, compozițiilor, prelucrărilor și armonizărilor de muzică bisericească din revistele Patriarhiei Române în AFTOUB, București, 2006, pp. 286-292.

[3] Pr. Lector dr. ION BÎRNEA, Muzica bisericească din Oltenia în secolele al XIX-lea și al XX-lea, Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2015, p. 125.

[4] Există și ipoteza conform căreia s-ar fi născut la Câlnic, județul Vâlcea însă această variantă este incoerentă chiar prin prisma faptului că această localitate se află în județul Gorj. Vezi Dr. TOMA RĂDULESCU, Biserica Mântuleasa, Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2013, p. 116.

[5] NICU MOLDOVEANU, (coord.); NICOLAE NECULA,  (coord.); VASILE STANCIU, (coord.); SEBASTIAN BARBU-BUCUR, (coord.); DANIEL, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Dicționar de muzică bisericească românească, Ed. Basilica, Bucuresti, 2013, p. 116.

[6] Chiril Popescu a predat pentru o scurtă perioadă de timp (1949-1954) la Seminarul din Craiova.

[7] Rămâne în relații foarte bune cu Mânăstirea Neamț și în viitor va fi ajutat financiar pentru publicarea Tezei de Doctorat, fapt pentru care și mulțumește în lucrare. ALEXIE BUZERA,  Cultura muzicală românească de tradiție bizantină din sec. al XIX-lea, Fundația Scrisul Românesc, Craiova, 1999.

[8] NICU MOLDOVEANU, (coord.), op. cit., p. 116

[9] GHEORGHE IONESCU, op. cit., p. 61.

[10] IBIDEM.

[11] La început nu a predat muzică ci istorie modernă.

[12]ALEXIE AL. BUZERA, Cultura muzicală românească de tradiție bizantină din sec. al XIX-lea, Fundația Scrisul Românesc, Craiova, 1999.

[13] GHEORGHE IONESCU, op. cit. p. 61.

[14] Pr. Lector dr. ION BÎRNEA, Muzica bisericească din Oltenia în secolele al XIX-lea și al XX-lea, Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2015, pp. 291-294.

[15] Ms. rom., 6, Alexie Buzera, Cântece populare și de lume, prima jumătate a sec. XX.

[16] Ms. rom., 8, Autor anonim, Antologie, a doua jumătate a sec. al XIX-lea.

[17] Ms. rom., 9, Theofil S. Niculescu, Slujba Sf. Grigorie Decapolitul, 1948.

[18] Ms. rom., 10, Alexie Buzera; Vasile Martinoiu, Slujba Sfinților Nifon, Serghie și Vach, 1955.

[19] ALEXIE AL. BUZERA, Cultura muzicală românească de tradiție bizantină din sec. al XIX-lea, Fundația Scrisul Românesc, Craiova, 1999, p. 391.

[20] Pr. Lector dr. ION BÎRNEA, Muzica bisericească din Oltenia în secolele al XIX-lea și al XX-lea, Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2015, p. 80.

[21] IBIDEM.

[22] ALEXIE AL. BUZERA, op. cit., p. 392.

[23] IBIDEM.

[24] Pr. Lector dr. ION BÎRNEA, op. cit., p. 81.

[25] IBIDEM, p. 82.

[26] ALEXIE AL. BUZERA, op. cit., p. 392.

[27] IBIDEM.

[28] Pr. Lector dr. ION BÎRNEA, op. cit., p. 97.

[29] GHEORGHE C. IONESCU,  Lexicon al celor care, de-a lungul veacurilor, s-au ocupat cu muzica de tradiție bizantină în România, Ed. Diogene, București, 1994, p. 36.

[30] ALEXIE AL. BUZERA,  Coordonate ale culturii muzicale din Oltenia. Muzica de tradiție bizantină, Editura Reduta, Craiova, 2003, p. 266.

[31] GHEORGHE C. IONESCU, op. cit., p. 36.

[32] ALEXIE AL. BUZERA, op. cit., p. 267.

[33] Pr. Lector dr. ION BÎRNEA, op. cit., pp. 98-99.

Arhid. dr. Nicuşor Lăzărică

Introducere

Dacă cineva ar încerca să exprime cât mai concis nota caracteristică a fiinţei umane, ar putea-o numi, cu drept cuvânt “ fiinţă cunoscătoare”. Această expresie arată, în adevăr, tot ceea ce fiinţa umană are mai propriu:”cunoaşterea”, “năzuinţa de a cunoaşte”, şi implicit cele trei funcţiuni sufleteşti: cea raţională, volitivă şi afectivă a căror lucrare se înmănunchează într-un tot unitar, în procesul de realizare a acestei aspiraţii.

Cunoaşterea a fost şi va rămâne pentru omul din toate timpurile un privilegiu şi o permanentă chemare spre zări noi, un factor inepuizabil de progrese. Despre cunoaştere-ca realitate universal recunoscută şi ca preocupare de totdeauna a spiritului omenesc-ne dă informaţii preţioase şi de netăgăduit istoria gândirii teologice şi filosofice.

În creştinism, cunoaşterea a fost considerată una din cele mai alese podoabe cu care Dumnezeu a înfrumuseţat pe om şi ca un instrument preţios în procesul de revenire şi apropiere a omului de Dumnezeu.(1)

            Plecând de la cuvintele Mântuitorului, care subliniază caracterul existenţial al cunoaşterii:

” Aceasta este viaţa veşnică, ca să Te cunoască pe Tine singurul adevăratul Dumnezeu”: (Ioan XVII, 3), teologia creştină a făcut din problema cunoaşterii lui Dumnezeu miezul preocupărilor ei şi unul din idealurile sale cele mai înalte.

            Cunoaşterea lui Dumnezeu este o problemă fundamentală, majoră, care i-a preocupat pe marii gânditori şi trăitori ai lumii creştine.

            Despre ea ne vorbeşte atât Sfânta Scriptură, cât şi Sfânta Tradiţie, de unde observăm că în procesul cunoaşterii lui Dumnezeu, adevăratul rol îl are revelaţia naturală şi supranaturală, în cadrul căreia omul se întâlneşte pe orizontală (prin revelaţie naturală), dar şi pe verticală (prin revelaţia supranaturală) cu Dumnezeu.

            Între om şi Dumnezeu trebuie să existe permanent un raport de chemare şi răspuns, de vocaţie şi dăruire. Dumnezeu se revelează chemându-ne, iar noi ne revelăm răspunzând la chemarea Lui. Prin revelaţie se deşteaptă în noi chipul divin dat la creaţie. Dumnezeu iese oarecum din “lumina cea neapropiată” (1 Tim. 6,16) şi se descoperă omului, iar omului I se măreşte puterea de a-L cunoaşte cât mai mult.(2)

Cunoaşterea lui Dumnezeu după Sfânta Scriptură

Sfânta Scriptură este plină de revelaţie, dar se evidenţiază în mod deosebit unele momente prin care-L cunoaştem pe Dumnezeu mai direct, aşa cum este în Vechiul Testament, descoperirea de pe muntele Horeb (Iesire 3) şi cea de pe muntele Sinai (Iesirea 19,24), iar in Noul Testament, Buna Vestire, Botezul Domnului (Epifania), Cincizecimea.

            Dacă în Vechiul Testament este începutul revelaţiei, în Noul Testament aceasta este desăvârşită prin Însăşi Întruparea lui Dumnezeu, în Persoana Mântuitorului Nostru Iisus Hristos, iar “Duhul Sfânt ni se descoperă a fi loc al întâlnirii noastre cu Dumnezeu, cu Hristos, al împărtăşirii noastre cu Dumnezeu”.(3). Revelaţia pleacă de la Dumnezeu-Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt şi pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu trebuie să fim în comuniune, în acelaşi univers spiritual, în acelaşi duh de viaţă cu El.

            „ Întrupându-se de la Duhul Sfânt şi din Fecioara, şi instituind naşterea noastră cea din apă şi din Duh, Hristos ne primeşte într-un fel de „Obârşie” comună, harică cu El. A fi în comuniune cu cineva în mod obişnuit, înseamnă a fi în acelaşi duh cu el, a participa la acelaşi univers spiritual de gândire şi viaţă, la aceeasi viziune de înţelegere şi cunoaştere a existenţei, deşi fiecare într-un mod personal”. (4)  „Cunoaşterea lui Dumnezeu nu este posibilă decât în lumina curată a Duhului Sfânt, în iubirea lui Hristos, a lui Dumnezeu, lucru ce ne obligă să ne curăţim de păcate, de patimi şi să trăim în virtute, în lumină, în adevăr şi iubire”.(5). Tot în Sfânta Scriptură aflăm că, prin Duhul Sfânt, în ziua Cincizecimii, adunarea Apostolilor şi ucenicilor, la care s-au adăugat , chiar din prima zi, cei ce au primit Cuvântul Evangheliei lui Hristos şi s-au botezat, ca la trei mii de suflete, a devenit loc şi sălaş al prezenţei Cuvântului, adică al prezenţei lui Hristos Însuşi, a devenit Biserică. Biserica este deci, prin Duhul Sfânt venit în lume în chip personal la Cincizecime, loc al prezenţei lui Hristos, Cel Înviat pentru mântuirea noastră, a tuturor. Şi de aceea nu putem trăi în Hristos şi cu Hristos în Duhul Sfânt în afară de Biserică şi fără Sfintele Taine, prin care ştim că se manifestă şi se pecetluieşte puterea Bisericii.

Cunoaşterea lui Dumnezeu după Sfȃntul Maxim Mărturisitorul

In cadrul teologiei ortodoxe, un loc important îl ocupă învătătura despre Dumnezeu, ca existenţă personală absolută, care este implicată în însăşi noţiunea de credinţă religioasă, fiind obiectul, motivul si autoritatea acestuia, constituind totodata focarul şi punctul de plecare al tuturor adevărurilor şi fundamentărilor credinţei creştine.

Pentru creştinismul ortodox „existenţa şi prezenţa lui Dumnezeu sunt presante, căci fără El, viaţa pământească este fără sens şi valoare eshatologică, iar desăvârşirea morală şi mântuirea nu mai au conţinut” (6). Existenţa oricărei persoane umane, în parte, este implicată în existenţa şi lucrarea lui Dumnezeu, astfel existenţa lui Dumnezeu Cel în Treime şi existenţa omului se cheamă şi se afirmă reciproc în viaţa creştinismului şi în lucrarea Bisericii, deoarece omul este creat după chipul şi spre asemănarea lui Dumnezeu, iar chipul tinde totdeauna spre modelul lui.

După Sfântul Maxim Mărturisitorul, Dumnezeu este o Persoană supra existentă, reală, vie, care cu raţiune şi înţelepciune l-a creat pe om, în marea Sa iubire, după chipul şi asemănarea Sa, susţinându-l în existenţa bună şi fericită, fără însă a-i încălca libertatea voinţei. Sfântul Maxim Mărturisitorul, urmând lui Dionisie Pseudo-Aeropagitul, declara că „Dumnezeu nu este supus existenţei” (7),pentru că tot ceea ce este supus existenţei trebuie să aibă un început şi un sfârşit.

Despre existenţa lui Dumnezeu, Unul în Fiinţă şi întreit în Persoane, îi vorbeşte creştinului atât mintea lui şi fiinţa înconjurătoare, cât mai ales Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu. În această privinţă, Sfântul Maxim Mărturisitorul sustine: ” cunoscând prin raţiune şi înţelepciune că lucrurile au fost aduse din nimic la existenţă de către Dumnezeu, si îndreptându-şi cu judecată puterea contemplativă a sufletului spre nesfârşita deosebire şi varietate a lucrurilor şi distrugând cu o raţiune cercetătoare raţiunea după care au fost create toate, nu ar cunoaşte Ratiunea cea una.”(8). După Sfântul Maxim Mărturisitorul, cel ce vrea să călătorească drept şi fără greşeală spre Dumnezeu are nevoie în chip necesar de cunoştinţa Scripturii în Duhşi de contemplaţia naturală a lucrurilor după Duh. Prin cunoştinţa şi contemplaţia naturală a lucrurilor după Duh, omul să devină iubitor desăvârşit al desăvârşitei Înţelepciuni.

„Dialogul raţional al omului cu Dumnezeu constituie fundamentul cunoaşterii prin har a

lui Dumnezeu care dăruieşte prin puterea Duhului Său, celor ce cred în El, mântuirea şi

îndumnezeirea, adică dobândirea în chip negrăit şi necunoscut a desăvârşirii dumnezeieşti cea mai presus de minte si de raţiune” (9). Sfântul Maxim Mărturisitorul arată că nu-L putem cunoaşte pe Dumnezeu după fiinţă, ci numai după lucrarea Sa făptuitoare. Vorbind de faptul că realitatea are cinci aspect, ne arată folosul ce-l putem avea din contemplarea fiecăruia dintre ele. Contemplând fiinţa lucrurilor, învătăm că există o cauză a lor, care e şi ea o fiinţă, dar nu putem cunoaşte ce este această fiinţa în sine, ci doar calitatea de cauză. Căutând cauza lucrurilor, cunoaştem prin ele o cauză, neîncercând să cunoaştem ceea ce este aceasta după fiinţă.

„Cunoştinţa lui Dumnezeu dobândită prin contemplarea creaţiei şi a armoniei ei, adică din Revelaţia naturală este neclară şi nesigură. De aceea, Dumnezeu a învrednicit pe om de o altă descoperire a Sa care e mai completă, mai directă, mai sigură. Aceasta este Revelaţia supranaturală care s-a făcut în mod desăvârşit prin Însuşi Fiul Său Întrupat” (10).

După învăţătura ortodoxă există o cunoaştere raţională sau catafatică a lui Dumnezeu şi una apofatică sau negrăită, adică o cunoaştere care constă în afirmaţiile despre Dumnezeu şi alta, prin depăşirea tuturor conceptelor, subliniind ceea ce nu este Dumnezeu, ca Unul care este mai presus de tot ceea ce poate fi exprimat prin cuvinte şi concepte omeneşti”(11). Sfântul Maxim Mărturisitorul pune un accent deosebit pe cunoaşterea apofatică a lui Dumnezeu. Această cunoaştere are loc prin contemplarea naturală a raţiunilor divine. Omul este creat de Dumnezeu şi cu raţiune, care tinde mereu să fie orientată spre Raţiunea supremă, asemănându-se cu aceasta, într-o înrudire specială, prin sufletul dăruit la creaţie.

Despre cunoaşterea apofatică, supraraţională a lui Dumnezeu, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune:„Vrând să cunoaşteţi pe Dumnezeu, să nu căutaţi raţiunile din El, dar nici pe cele ale altei existenţe de după Dumnezeu, ci cercetează-le pe cele din jurul Lui, atât cât poţi; de pildă, pe cele privitoare la veşnicie, nemărginire, la bunătate şi înţelepciune, ca şi pe cele privitoare la puterea creatoare, proniatoare şi judecătoare a făpturilor”(12). Pe cale raţională sau catafatică Îl cunoaştem pe Dumnezeu numai de Cauză creatoare şi susţinătoare a lumii. Prin cunoaşterea apofatică avem un fel de experienţă directă a lui Dumnezeu care depăşeşte simpla cunoaştere a Lui în calitate de Cauză sau Autor, investit cu unele atribute asemănătoare oamenilor. Prin cunoaşterea apofatică „înaintăm spre fiinţa plină de taina lui Dumnezeu, pe care nu o putem cunoaşte în adâncul ei infinit, spre oceanul existenţei supraabundente care este Dumnezeu, necuprins în concepte, dar trăit de omul credincios ca existenţă personală absolută”(13). După Sfântul Maxim Mărturisitorul, cunoaşterea apofatică nu este iraţională, ci supraraţională. Cele două feluri de cunoaştere: catafatică sau raţională şi apofatică sau supraraţională nu se contrazic şi nu se exclud, ci se completează reciproc. Atât cunoaşterea apofatică sau negrăită, cât şi cunoaşterea catafatică sau raţională, alături de cunoaşterea lui Dumnezeu în împrejurările concrete ale vieţii, constituie aspecte inseparabile ale uneia şi aceleaşi cunoaşteri a lui Dumnezeu Cel în Treime.

Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbeşte despre o descoperire a lui Dumnezeu prin raţiunile providenţei divine, prin raţiunile Scripturii, prin Logosul Său Întrupat, prin raţiunile poruncilor, ale virtuţilor şi cele ale cultului liturgic. Acesta arată că omul poate să ajungă la cunoaşterea lui Dumnezeu datorită sufletului său, daruit de El, împreună cu trupul, într-un act creator special.

În partea raţională a sufletului omenesc, Sfântul Maxim Marturisitorul distinge două aspecte: unul contemplativ numit „minte” şi altul activ, numit „raţiune”. Mintea este destinată vieţii veşnice, deoarece are posibilităţi mai directe de cunoaştere a lui Dumnezeu. Prin minte omul contemplă, iar prin raţiune înţelege cele văzute. Mintea poate trece printr-un proces de purificare, numai cu acordul raţiunii. După ce mintea este curăţită de patimi, ajunge la a doua etapă a urcuşului în cunoaşterea lui Dumnezeu, numită contemplaţie naturală, adică in stadiul duhovnicesc.

„Cunoaşterea apofatică a lui Dumnezeu este o experienţă directă a prezenţei lucrării lui Dumnezeu în omul credincios. Ea este o cunoaştere în iubire”(14). Cunoaşterea apofatică are două aspecte: unul al paradoxului iar altul profund existenţial, al experienţei care culminează în unirea tainică şi de negrăit cu Dumnezeu în lumină şi iubire deplină. Aspectul paradoxal reprezintă progresul în iubire care-l pregăteşte pe om pentru unirea tainică cu Dumnezeu.

Concluzii

Sfântul Maxim Mărturisitorul, fiind în duhul gândirii şi spiritualităţii răsăritene, arată că omul poate ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu pe două căi: raţională si supraraţională. Aceste două căi prin care omul poate ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu nici nu se contrazic dar nici nu se exclud.

        Aşadar, cunoaşterea raţională, reprezintă procesul de purificare al minţii cu ajutorul Raţiunii Supreme în vederea urcuşului spre cunoaşterea lui Dumnezeu. Cunoaşterea apofatică şi supraraţională, este cunoaşterea în iubire, cunoaştere care îl menţine pe om într-un raport de iubire cu Dumnezeu infinit.

        Sfântul Maxim Mărturisitorul îndeamnă la împlinirea de virtuţi izvorâte din iubire. Împlinind acestea, omul credincios se depăşeşte pe sine şi astfel ajunge să-I placă lui Dumnezeu şi oamenilor.

        Prin cunoaşterea raţională, omul ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu în calitate de cauză creatoare şi susţinătoare a lumii.

        Prin cunoaşterea supraraţională, sufletul omului se deschide şi astfel ajunge să înţeleagă şi să cunoască ceea ce este dincolo de raţiune, adică adâncimea negraită a tainei lui Dumnezeu.

        Prin raţiune şi supraraţiune omul ajunge să înainteze spre Dumnezeu tinzând perpetuu spre desăvârşire.

        Dacă omul credicios doreşte să-L cunoască pe Dumnezeu, Dumnezeu coboară, îi oferă omului capacitatea de a înţelege şi cunoaşte, Dumnezeu revelându-Se, astfel încât în procesul cunoaşterii lui Dumnezeu există o contribuţie atât din partea omului cât şi din partea lui Dumnezeu.

Note de subsol:

  ¹  NICOLAE V. STĂNESCU,” Progresul în cunoaşterea lui Dumnezeu cu referire specială la Sfântul Grigorie de Nyssa”, în rev. Studii Teologice, anul X (1958), nr. 1-2, p.14

   ² Pr. Drd. CONSTANTIN DAVIDEANU, „Cunoaşterea lui Dumnezeu după Sfântul Grigorie de Nyssa”, în rev. Mitropolia Moldovei şi Sucevei, anul LXIV (1988), nr. 4, p. 32.

   ³ Pr.Prof. CONSTANTIN GALERIU,” Cunoaşterea lui Hristos în Duhul Sfânt”, în rev. ST, anul XXXV(1983), nr. 9-10,p.674.

   ⁴ IBIDEM, p. 674.

   ⁵ Pr. Prof. DUMITRU STĂNILOAE, „Semnificaţia luminii dumnezeieşti în spiritualitatea şi cultul Bisericii Ortodoxe”, în rev. Ortodoxia., anul XXVIII (1976), nr.3-4, p. 441.

   ⁶ Pr.Prof. Dr. DUMITRU RADU, ”Învăţătura ortodoxă despre Dumnezeu”, in „Îndrumări misionare”, Editura Institutului Biblic si de Misiune al B.O.R., Bucuresti, 1986, p.52.

   ⁷IBIDEM, p. 53.

   ⁸ Drd. LIVIU STOINA, „Cunoaşterea lui Dumnezeu după învăţătura Sfântului Maxim Mărturisitorul”, in rev. Ortodoxia, anul XL (1988), nr.1, p. 116.

   ⁹ Pr. Prof. Dr. DUMITRU RADU, ”Valoarea vietii umane”, in rev. ST, anul XXXV (1983), nr.7-8, p. 478.

  ¹⁰ IOAN BRIA, „Cunoaşterea lui Dumnezeu după Sfântul Maxim Mărturisitorul”, in rev. ST, anul XI (1957), nr.5-6, p. 136.

  ¹¹ Pr. Prof. Dr. DUMITRU STĂNILOAE, „Teologia Dogmatica Ortodoxa”, vol. I, Editura Institutului Biblic si de Misiune al B.O.R., editia a II-a, Bucuresti, 2002, p.116.

  ¹² SFȂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, „Filocalia Romaneasca”, vol. II, traducere de Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae,  Editura Apologeticum, Bucuresti, 2005, p.60.

  ¹³ Pr. Prof. Dr. DUMITRU RADU, “ Valoarea vieţii umane…., p. 56.

  ¹⁴ Drd. LIVIU STOINA, op. cit., p. 123.

Pr. ALEXANDRU ENACHE

În istoria Ţării Românești, primele trei sferturi ale secolului al XVII-lea sunt considerate ca o perioadă de reală înflorire cultural-artistică, atingând apogeul în timpul lungii domnii, de peste două decenii, a domnitorului Matei Basarab. Datorită iniţiativei domnitorului, acum s-au realizat cele mai multe monumente bisericești și laice, cu trăsături stilistice și particularităţi distincte, bine definite. Beneficiare ale unui câmp larg de manifestare, activitatea culturală și creaţia artistică au cunoscut în această epocă o integrare totală și profundă în viaţa spirituală a poporului român. În acest cadru, creaţia arhitecturală a epocii lui Matei Basarab dezvăluie febrile căutări inovatoare, când se face simţită apariţia unor forme, trăsături stilistice și experienţe constructive noi, înrudite cu cele ale Moldovei și Transilvaniei, care se regăsesc acum  în arhitectura Ţării Românești. Și mai tîrziu, în timpul lui Şerban Cantacuzino, şi mai ales al lui Constantin Brâncoveanu, se înregistrează realizări ahitectonice și picturale deopsebite.

            Numărul bisericilor din această perioadă, mai ales sub Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu, este impresionant. În general, sunt construite după vechile forme, consacrate în secolul anterior, cuprinzând aceleaşi încăperi, adică pronaos, naos, absida alta­rului; se mai adaugă, uneori, un pridvor cu arcade şi stâlpi.

În ce priveşte arhitectura, bisericile din Ţara Românească urmează, în general, formele consacrate în secolul anterior. O primă categorie de biserici sunt în plan dreptunghiular alungit, având spre răsărit absida altarului, iar deasupra pronaosului un turn clopotniţă. Acestui tip îi aparţin: biserica domnească din Gherghiţa, biserica mănăstirii Strehaia (cu o clopotniţă care are aspectul unui puternic turn de apărare), bisericile din Go­leşti, Doiceşti, „Sfinţii Împăraţi” din Tîrgovişte, iar mai târziu „Sfântul Nicolae” din Făgăraş, ctitoria lui Brâncoveanu, etc.

O altă grupă sunt cele în plan triconc, fie cu o turlă pe naos (Arnota, Plumbuita, Dintr-un lemn, Polovragi, Crasna, Comana), fie cu două – pe naos şi pe pronaos – (Stelea din Târgovesti, Hurezi). Sunt însă şi biserici de plan triconc cu trei turle (Gura Motrului) şi chiar cu patru (catedrala patriarhală din Bucureşti).

Una din bisericile de plan triconc cu pronaos, naos și altar, este și paraclisul mănăstirii Tismana, „construit din piatră de tuf calcaros, cărămidă subţire asezată în alternanţă de straturi cu piatra fasonată, atât în poziţie orizontală cât și verticală”. Învelitoarea a fost realizată din plumb, recuperat de la biserica mare, căreia i s-a refăcut una nouă, în aceeași perioadă. Prezintă o singură turlă hexagonală pe naos și are o lungime de 10 m, o lăţime de 4, 70 m și o înălţime de peste 12 m. Decoraţia faţadelor este  realizată în tehnica compositum mixtum, printr-o alternanţă de blocuri fasonate de calcar și cărămizi înguste, este divizată în două registre, inegale, despărţite de un brâu orizontal, plasat la partea superioară. Acesta din urmă este delimitat de două șiruri de cărămizi în zimţi. Registrul inferior prezintă o succesiune de panouri dreptunghiulare, foarte înguste și înalte, adâncite în zidărie. În locul pronaosului actual se pare că ar fi existat un pridvor de lemn (asa cum arată o stampă de la începutul secolului al XVIII-lea). Ancadramentele ferestrelor sunt sculptate în piatră cu motive vegetale și antropomorfe (serafimi). Paraclisul de la Tismana a fost restaurant parţial de arhimandritul Mihail Tetoianu, care reface pronaosul din zid, înzestrandu-l cu o „ușă de stejar, sculptată cu motive florale și vrejuri”.

O altă biserică de plan triconc este cea  a mănăstirii Arnota, cea mai mică din vremea lui Matei Basarab (11,7m x 7,20m); ea reprezintă totodata o interpretare simplificată a trinconcului Coziei. Naosul supraînălțat de turlă pe pandantivi, octogonală la exterior și la interior, este despărțit de pronaos printr-un zid, străbătut de o ușă în axul bisericii. Pronaosul, în formă de dreptunghi cu laturile lungi perpendiculare pe ax, este acoperit cu două calote pe pandantivi, despărțite printr-un arc. În tabloul votiv, biserica prezintă fațade tencuite în întregime, despărțite în două registre inegale printr-un brâu. Registrul inferior are săpate nișe dreptunghiulare cu colțurile rotunjite. Se pare că registrul superior a fost și el împodobit cu nișe scurte cu marginea superioară în arc de cerc, despărțite unele de altele prin pilaștri. Ele au fost umplute și netezite ulterior, când fațadele bisericii au fost tencuite și date cu var. Altarul, naosul și pronaosul au avut și ele se pare un parament de cărămidă aparentă alternând cu benzi tencuite, spre deosebire de pridvorul, construit mai târziu, din zidărie obișnuită. Turla, după cum este reprezentată în tabloul votiv, așa cum este și astăzi, are un parament format din cărămizi aparent orizontale, alternând cu benzi tencuite, despărțite în dreptunghiuri prin grupuri de trei cărămizi puse pe lat.

Un alt valoros monument din epoca lui Matei Basarab este și schitul Crasna, situat la 12 km vest de Novaci (Gorj). Din punct de vederea arhitectural, biserica este de plan triconc, cu o singură turlă, peste naos. Este compusă dintr-un exonartex pe faţada vestică deschis și susţinut pe stâlpi de cărămidă, pronaosul este amplu, boltit cu semicilindru longitudinal, iar intrarea este încadrată între doi stâlpi din piatră sculptată cu ornamente simple (linii verticale), având deasupra pisania din 1636, sculptată în piatră. Naosul este restrâns și supraînălţat de o turlă octogonală, cu baza pătrată. Elementul de noutate care intervine la boltirea naosului monumentului analizat este reprezentat de două traverse înguste acoperite cu semicilindru, plasate de o parte și de alta a absidelor laterale. Altarul are numai proscomidie în partea de nord, fiind despărţit de naos printr-o tâmplă sculptată în lemn și aurită, de o frumuseţe  deosebită.

În ceea ce privește plastica decorativă a zidului exterior, faţada este divizată în două registre inegale, separate de un brâu din cărămidă rotunjit încadrat de două șiruri de cărămizi în zimţi, asezate în partea superioară a monumentului. Feţele celor două registre sunt ritmate cu ajutorul unei continue succesiuni de panouri dreptunghiulare ce au partea superioară arcuită, delimitate de pilaștrii de secţiune dreptunghiulară, puţin ieșiţi din linia zidului. Panourile din registrul superior sunt mai dese, datorită adaptării la spaţiul îngust dintre brâu și cornișă. Cornișa bisericii, ca și cea a turlei, este formată din două rânduri de cărămidă în zimţi.

Alt valoros monument din timpul lui Matei Basarab îl formează și ansamblul mănăstiresc de la Polovragi, situat în faţa cheilor Olteţului. Biserica mănăstirii Polovragi, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” este de plan triconc, cu înfăţișare plăcută și proporţionată armonios. Ea a fost construită de marele logofăt Danciu Pârâianu în 1647-1648, fiind atestată pentru prima dată de către domnitorul Matei Basarab, într-un document din  1648, în care se afirmă că „a fost făcută și zidită din temelia ei de către Danciu Pârâianu… care a închinat-o la Sfântul Mormânt“.

Biserica este alcătuită dintr-un pridvor deschis, așezat pe opt coloane dreptunghiulare, de cărămidă, adăugat în timpul lui Constantin Brâncoveanu, un pronaos de formă dreptunghiulară boltit cu un semicilindru plasat longitudinal și cu naos caracterizat de lipsa pilaștrilor din zidărie. Greutatea turlei înalte, așezată pe bază prismatică, perforată de 12 ferestre înguste, este preluată de două arce transversale, iar în sensul axului longitudinal se sprijină direct pe capetele semicirculare ale absidelor laterale, iar îngustarea diametrului se produce chiar la partea sa inferioară, printr-un inel sferic. Altarul este semicircular în interior și poligonal în exterior.

În exterior, paramentul este din piatră cioplită, iar faţada bisericii prezintă un aspect nemaiîntâlnit la alte monumente ale epocii lui Matei Basarab. Cele două registre sunt despărţite printr-un brâu îngust, registrul interior este executat de asize de cărămidă aparentă în alternanţă cu frize formate din piatră de râu acoperită cu tencuială, încadrată de către o cărămidă îngustă, de asemenea aparentă, așezată vertical. Registrul superior este realizat în aceeași tehnică, însă este integral tencuit.

Domnia Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714), sărbătorit în Biserica Ortodoxă Română la data de 16 august, marchează un punct important în evoluția culturii și artelor pe teritoriul Țării Românești. Domnitorul a inițiat o amplă activitate de construcții religioase, îmbinând armonios în arhitectură, pictura murală și sculptura cu tradiția autohtonă, stilul neobizantin și ideile renascentismului italian într-un nou stil caracteristic, numit „stilul brâncovenesc”. Primul „stil românesc“, așa cum este considerat stilul arhitectural brâncovenesc, are drept una dintre trăsăturile sale fundamentale, importanța deosebită pe care o acordă ornamentului. Acesta pare a fi orientat mai ales în zonele de vizibilitate maximă, acolo unde poate fi perceput și decodat, tinzând așadar spre exterior. Opera de arhitectură brâcovenească este decorată și în zonele cu vizibilitate redusă, ba chiar și în zonele practic inaccesibile privirii curente.

Stilul brâncovenesc păstrează totuși un echilibru între simplitate și ornamentare excesivă. O altă caracteristică a arhitecturii brâncovenești este predispoziția pentru logii, foișoare, galerii și pridvoare, idee preluată de la arhitectura Renașterii sau de la reședințele priciare de la Constantinopol. Acestea contribuie la monumentalitatea formelor, sub o înfățișare sofisticată și bine ordonată, care să se impună de la distanță.

Unele dintre ctitoriile sale s-au pastrat, dar sunt și multe care au dispărut. Una dintre ctitoriile sale păstrată până azi este mănăstirea Hurezi, ea însumând cel mai vast ansamblu de arhitectură monastică din Țara Românească. Construită între 1690-1693, pe un plan trilobat, biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” dezvoltă modelul bisericii episcopale a Mănăstirii Curtea de Argeș, în sensul unor forme mai elansate și prin adăugarea unui pridvor tipic stilului brâncovenesc, cu arcade susținute de zece coloane de piatră, împodobite cu ornamente tipice Renașterii târzii. Fațadele sunt decorate cu panouri dreptunghiulare și firide ornamentale cu cercuri. Ancadramentul ușii de intrare este din marmură sculptată, pisania conține stema Țării Românești și pe cea a familiei Cantacuzino. Lucrările s-au desfăşurat sub îndrumarea meşterului zidar Manea, a cioplitorului în piatră Vukasin Karadja şi a tâmplarului Istrate, ale căror portrete sunt zugrăvite în pictura exterioară a pronaosului.

 O serie de alte biserici aparţinătoare planului trilobat au pronaosul supralărgit şi fragmentat, cu stâlpi de sprijin pentru susţinerea bolţilor (Căldărușani, catedrala patriarhală, Hurezi, „Sf. Gheorghe Nou” din Bucureşti), toate urmând – mai mult sau mai puţin fidel – planul, structura şi plastica monumentală şi decorativă a bisericii lui Neagoe Basarab de la Argeş.

            Catedrala patriarhală din Bucureşti are planul triconc, patru turle, imitând îndeaproape planul bisericii lui Neagoe de la Argeș, cu deosebirea că e de dimensiuni mai mari şi are pridvorul deschis, cu stâlpi masivi din zid. În exterior, este înconjurată de un  brâu de piatră şi două şiruri orizontale de cărămizi aşezate în dinţi de fierăstrău. Fețele turlelor sunt alcătuite din firide retrase din ce în ce mai mult. Cele 12 coloane din pronaos, cu capiteluri şi vaze decorate cu flori de crin, imită coloanele din pronaosul bisericii lui Neagoe de la Argeș. Pridvorul deschis de pe latura de vest e susținut de opt coloane de piatră, decorate cu alveole, caracteristice artei arabe.

Exista însă şi biserici de plan trilobat care au turnul clopotniţă ridicat deasupra pronaosului, aşa sunt  cele din Călineşti-Prahova, Băjeşti, schitul Cornet, Colţea, ș.a.

În ce priveşte decoraţia exterioară, toate aceste biserici au fa­ţadele împărţite în două registre, separate printr-un brâu, procedeu obişnuit încă de la mijlocul secolului al XVI-lea şi care se va extinde şi la monumentele de mai tîrziu, până după mijlocul secolului al XIX-lea. Felul cum sunt tratate feţele celor două registre este diferit. Câteodată sunt netede, alteori sunt decorate cu panouri dreptunghiulare ori cu partea superioară arcuită, mărginite fie de pilaştri de secţiune dreptunghiulară, puţin ieşiţi în afara zidului, fie de ciubuce semi­circulare.

BIBLIOGRAFIE:

1. NICOLAE STOICESCU, Matei Basarab, Ed. Militară, București, 1982.
2. CRISTIAN MOISESCU, Arhitectura epocii lui Matei Basarab, vol. I, Ed. Meridiane, București, 2002.
3. MIRCEA PĂCURARIU, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, ediția a III-a, Iași, 2006.
4. VASILE MARINOIU, Monumente din epoca lui Matei Basarab în județul Gorj, în volumul „Epoca lui Matei Basarab – studii și comunicări”, Analele Universității din Craiova, seria Istorie, anul X, 2005, nr.10.
5. D. CRISTESCU, Sfânta mânǎstire Arnota, Editura „Episcopul Vartolomei”, 1937.
6. VENIAMIN NICOLAE, Ctitoriile lui Matei Basarab, Ed. Sport-Turism, București, 1982.

Pr. MOGA IONEL DORIN

Filosofia lui Jaspers constituie un moment important în istoria filosofiei. Ea este o alta modalitate de a filosofa, un nou tip de filosofie. Și putem răspunde întrebării pe care și-o pune Ricoeur: „Cum se poate filosofa după Kierkegaard?”, simplu, spunând: astfel (adică așa cum o face Jaspers).

            Fără îndoială, în filosofie, mai puțin decât oriunde în altă parte, nu există începuturi absolute. Jaspers are și el precursori în această reorientare a filosofiei, cei mai de seamă dintre ei fiind Kierkegaard și Kant, dar putem merge mai departe, spunând că el se sprijină în istoria gândirii pe o serie de visuri existențialiste care au fost pentru gândire întoarcerea la sine însăși, reîntoarcerea la misiunea sa originară.

            Pe bună dreptate, spunea Gabriel Marcel, că filosofia lui Jaspers este o „holografie” a vieții interioare a individului. Căci, concepția filosofică a lui Jaspers, derivând din problemele personale, are de-a face în mod obișnuit cu problema omului.

            El se ridică împotriva a ceea ce numește „filosofia de catedră”, care pentru el nu este „filosofie autentică”, ci doar dezbaterea unor probleme neesențiale în raport cu problemele fundamentale ale existenței umane. În opoziție cu această filosofie, interesul pentru om al lui Jaspers provine din observarea însuflețită a ceea ce se întâmplă omului în prezent. Cu cât reflectează mai mult asupra esenței omului, cu atât aceasta îi devine mai enigmatică și singurul lucru pe care-l poate spune despre el este că: omul este deschis pentru că este înzestrat cu aptitudinea neobișnuită a libertății.

            Aceasta idee a libertății este ideea fundamentală a lui Jaspers; de ea depinde tot ceea ce spune el. Ea presupune mai întâi că omul, în situațiile în care se află, se poate decide de fiecare dată pentru una sau alta dintre alternative. Însă libertatea are o dimensiune mult mai profundă. În ea, omul poate să se surprindă pe sine sau să se rateze; el poate deveni sau poate să moară. Aici este vorba despre libertatea cea mai profundă, „libertatea existențială”, despre „alegerea existențială”, despre „alegerea sinelui propriu”, despre „decizia de a exista tu însuți”. Iar acest lucru nu se poate realiza decât prin comunicare, comunicarea cu tine însuți și comunicarea cu ceilalți. Însăși comunicarea trebuie să aibă ca fundament iubirea. Altfel, ea nu există.

            Dar, omul nu poate ajunge la sine însuși decât dacă trece prin fața unor obstacole și abisuri. Acestea sunt „situații limită”. Prin ele se ajunge la „eșec”. „Situațiile-limită” pot fi înfruntate numai prin asumarea și îndurarea lor. Asumarea existenței, așa cum o postulează Jaspers, nu se realizează însă într-un proces continuu și necesar. Ea devine posibilă, dimpotrivă, numai prin salt: saltul de la disperare la faptul de a fi tu însuți, „saltul către mine ca libertate”. Dar, acest salt poate fi realizat prin puterea proprie a omului și aici intervine transcendența, cu ajutorul căreia omul poate ajunge la o experiență specială, experiența faptului de a fi dăruit. „Existența nu este fără transcendență”. El numește această experiență „credința filosofică”.

            Astfel, atât realitatea naturală, cât și cea umană, devin acum inteligibile ca indicii, ca semne, ca „cifruri ale transcendenței”. Acesta este apelul pe care îl face Jaspers oamenilor.

BIBLIOGRAFIE:

1. JASPERS, KARL, Texte filosofice, București, Editura Politica, 1986.
2. JASPERS, KARL, Initiation à la méthode philosophique, Paris, Petite Bibliothèque Payot, Paris, 1970.
3. JASPERS, KARL, Introduction à la philosophie, Paris, Libraire Plon, 1965.
4. JASPERS, KARL, Oameni de însemnătate crucială, București, Editura Paideia, 1996.
5. AUREGAN, PIERRE – PALAYRET, GUY, Zece etape ale gândirii occidentale, București, Editura Antet, 1995.
6. BAGDASAR, NICOLAE, Filosofia contemporană a istoriei, București, Editura Științifică, 1930.

Prof. IOANA-MARIA DUBAC