Taina Sfintei Spovedanii este una din cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe. I se spune Sfânta Taină a Spovedaniei pentru că între preot, credincios şi Dumnezeu se produce o minune, adică o lucrare tainică. Credinciosul îşi mărturiseşte păcatele, cu căinţă în faţa preotului şi Dumnezeu, fiind prezent în chip nevăzut, îl iartă şi îl…
Lună: noiembrie 2021
Despre educaţia creştină
În general, educaţia este o funcţie umană şi de natură spirituală. Educaţia, ca acţiune începe de la o persoană, se îndreaptă spre altă persoană, apoi spre mai multe, cu care colaborează. Aceste persoane, prin relaţiile lor contribuie la formarea morală a lor şi se întemeiază numai pe latura spirituală. Fiind de ordin spiritual, are rădăcini…
Cinstirea Sfinţilor în Biserica Ortodoxă
Sfântul este un erou în viaţa morală creştină. Sfinţii sunt personalităţi religios-morale creştine. Ei sunt cinstiţi după cuviinţă de Sfânta Biserică, pentru viaţa lor curată, pentru credinţa lor nestrămutată pentru un ideal sfânt, pentru faptele lor mari, cinstire numită „Cultul sfinţilor”, sau „Cinstirea sfinţilor”. Viaţa de sfinţenie sau desăvârşirea morală creştină este idealul la care…
Cinstirea Sfintei Cruci
Sfânta Cruce este cinstită ca obiect de cult. Ea se găseşte în Biserici, în orice casă de creştin, fiind legată de viaţa şi credinţa creştinilor. Este folosită la săvărşirea Sfintelor Taine şi Ierurgii. Orice rugăciune se săvârşeşte împreună cu semnul crucii, căci fără cruce nu există viaţă religioasă creştină. La cruce ne închinăm noi creştinii….
Parcursul de la chip la asemănare
Omul a fost făcut pentru comuniunea și unirea lui tot mai deplină și maximă cu Dumnezeu, pentru imprimarea lui de plinătatea lui Dumnezeu, fără contopirea cu El. Aceasta constituie îndumnezeirea omului. În vederea acesteia este dat omului chipul lui Dumnezeu, ca aspirație ființară spre Modelul său absolut. În chip este implicată ca o poruncă dumnezeiască…