Mărturisirea credinţei prin rostirea Crezului este o expresie a unităţii de credinţă a mădularelor Bisericii prin mărturisirea aceluiași adevăr mântuitor. Credința creștină este cunoaşterea şi trăirea mântuirii ca restabilire a unităţii cu Dumnezeu şi, întru El, cu ceilalţi membri ai Bisericii şi cu întreaga făptură, după chipul unităţii Sfintei Treimi. Este cunoaşterea anticipată, în Biserică, a Împărăţiei lui Dumnezeu ca unitate de sus: „Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă ca Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem” (Ioan 17, 20-22). Unitatea de sus este conţinutul vieţii dumnezeieşti treimice. Credinţa înseamnă aşadar părtăşia la unitatea de sus cu Dumnezeu şi semenii, iar Biserica este tocmai împlinirea credinţei, este acea unitate care primeşte, în care se intră şi la care devii părtaş prin credinţă. De aceea credinţa nu poate fi individualistă. Nu poţi avea credinţă mântuitoare în afara Bisericii. Credinţa se dobândeşte şi se trăieşte în Biserică, în comuniune cu ceilalţi şi exprimând unitatea cu ceilalţi.
Copiilor trebuie să le arătăm calea spre Împărăţia lui Dumnezeu – credința ortodoxă în Preasfânta Treime. Tinerii creştini sunt datori să cunoască bine conținutul credinței strămoșești, pentru a-şi orândui în chip corect viaţa şi pentru a nu fi amăgiţi de multele învăţături greşite şi deşarte pe care le întâlnesc. Unde se cuprinde învăţătura credinței creştine? Se cuprinde pe scurt în cuvinte lămurite ale Simbolului de Credinţă. Avem prin urmare datoria de a păstra nealterat tezaurul adevăratelor învăţături primite de la Hristos şi transmise nouă de înaintaşii noştri. Numai uniţi în iubire şi mărturisind aceeași credinţă revelată ne arătăm a fi cu adevărat biserica lui Hristos.
Adaosului Filioque
Expresia Filioque (sau et Filio) înseamnă: „şi din Fiul”. Prin ea se exprimă învăţătura greşită a romano-catolicilor că Duhul Sfânt purcede din Tatăl şi din Fiul. Expresia aceasta a fost intercalată, cu timpul, de Biserica Romano-Catolică şi în Simbolul Credinţei, şi odată cu ea s-a încetăţenit în Apus credinţa nouă şi s-a constituit dogma că Duhul Sfânt purcede nu numai de la Tatăl, ci şi de la Fiul. Cercetând Sfânta Scriptură, nu vom găsi nicăieri această expresie. Vorbindu-se în Noul Testament despre originea Duhului Sfânt, ni se spune numai atât: că El purcede din Tatăl. Cu toate acestea, Biserica Apuseană, deşi recunoaște că în Biblie se spune că Duhul Sfânt purcede din sau de la Tatăl, afirmă că această expresie nu exclude purcederea Lui şi din sau de la Fiul. Astfel, ideea de Filioque, după teologia catolică, e socotită a fi cuprinsă virtual (nu însă şi formal) în Sfânta Scriptură. Textul de la Ioan 15, 26: „Când va veni Mângâietorul, pe care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, acela va mărturisi pentru Mine” exprimă din perspectiva doctrinei romano-catolice purcederea Sfântului Duh de la Tatăl şi de la Fiul. Mai mult, cuvintele Crezului niceo-constantinopolitan, „Care de la Tatăl purcede”, nu exclud, ci dimpotrivă, presupun purcederea Sfântului Duh şi de la Fiul pentru că Tatăl şi Fiul sunt de o fiinţă şi toate însuşirile pe care le are Tatăl, le are şi Fiul. Prin urmare, după ei, dacă Tatăl are însuşirea de a purcede pe Duhul Sfânt, această însuşire o are şi Fiul. Concluzia aceasta este însă greşită. Tatăl şi Fiul sunt una după fiinţă, dar doi ca persoane. Fiind una după fiinţă, au atribute sau însuşiri comune (ad intra), ca de exemplu: eternitatea, sfinţenia, dreptatea etc.. Din perspectiva ipostatică dispun de proprietăți sau însușiri personale (ad extra) prin care se deosebesc unul de altul.
Prin urmare, atributul de naștere şi purcedere este specific Tatălui. Rezumând cele prezentate afirmăm statornic şi neschimbat, după învăţătura Sfintei noastre Biserici, că: Tatăl naște din veșnicie pe Fiul şi purcede din veșnicie pe Sfântul Duh, Fiul este născut din veșnicie din Tatăl, iar Sfântul Duh este purces din veșnice din Tatăl. Toate acestea fiind îmbrăcate într-o unitate veșnică de fiinţă astfel încât mărturisim întotdeauna pe Unul şi Singurul Dumnezeu „Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărțită”
Pr. Ștefăniță Fleșcan,
Biserica „Sf. Nicodim” din Craiova