16.12.2016 – Sfântul Vasile cel Mare, apărător al dreptei credințe și mare ierarh al Bisericii

Epoca în care a trăit Sfântul Vasile cel Mare are în componența ei o perioadă de mare prăbușire. Din ea nu lipsesc nici prefacerile sociale specifice timpului. Păgânismul a fost biruit, dar nu definitiv, acest lucru întâmplându-se abia după Iulian Apostatul. Într-o epoca precum aceasta s-a născut și a trăit Sfântul Vasile cel Mare. Prin activitatea sa, el s-a dăruit total Bisericii sub toate aspectele ei. Atât părintele capadocian, cât si ceilalți Sfinți Părinți pot fi numiți apărători ai celor oprimați. Prin cuvântul său s-a dovedit a fi un renumit organizator și propovăduitor al operelor de asistență socială. Marele ierarh a urmat îndemnul Sfântului Apostol Petru, ducând o viața de urcuș duhovnicesc continuu. Din marile frământări ale vremii a ieșit in evidență personalitatea sa complexă. Acest lucru s-a evidențiat și în scrierile sale. Veacul al IV-lea reprezintă pentru Biserică o perioadă în care scriitorii bisericești, prin activitatea lor, au pus bazele dezvoltării și înfloririi creștine. Între acești scriitori bisericești se numără și Sfântul Vasile cel Mare.

S-a născut în anul 330, într-o familie evlavioasă din Cezareea Capadociei. Temelia educației a fost pusă în sânul familiei. Bunica sa, Macrina, mama Emilia și tatăl său, Vasile, au avut un rol important în formarea tânărului Vasile. Datorită inteligenței sale și dorinței de a-și îmbogăți cunoștințele, a frecventat anumite școli din Cezareea, Constantinopol, Atena. Aici a avut ocazia să-i asculte pe iluștrii profesori de retorică Libanus, Prahaeresius și Himerius. Primul dintre ei este cel care l-a remarcat pe Sfântul Vasile cel Mare și față de care a avut tot restul vieții o prețuire aleasă. Părintele capadocian a ajuns să studieze literatura, magistratura și știința. După terminarea studiilor, el predă retorica pentru scurt timp, apoi a renunțat la înaltele trepte ale magistraturii în favoarea lui Dumnezeu. Mai târziu a primit botezul, iar apoi a vizitat marile mănăstiri din Egipt, Palestina și Siria. La întoarcere s-a stabilit  în singurătate la Anesi. Sfântul Vasile cel Mare își câștigase numele de ,,legiuitorul monahismului răsăritean”. În 364 Eusebiu, mitropolitul Cezareei, l-a convins pe Sfântul Vasile cel Mare să devină preot.

Datorită admirației credincioșilor față de cultura marelui predicator, invidia episcopului l-a silit pe Vasile să se retragă din nou în singurătate, însă din cauza luptelor intense între ortodocși și arieni, Eusebiu de Cezareea a fost obligat să-l recheme. Reîntors, Sfântul Vasile cel Mare a intervenit în arena luptelor doctrinare și astfel i s-a adus titlul de unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe. A continuat să studieze cu pasiune, învățând pe credincioși cuvântul lui Dumnezeu.

Ar fi incorect să vedem în Sfântul Vasile cel Mare numai un administrator și organizator bisericesc. El rămâne un mare teolog. Sfântul Grigorie de Nazianz dă mărturie de faptul că  scrierile sale era foarte apreciate de contemporanii săi atât pentru conținut, cât si pentru forma lor. Ele includ tratate dogmatice, ascetice, pedagogice și liturgice, alături de un număr mare de predici și epistole. Din fericire, opera lui s-a păstrat fără a suferi mari pierderi de-a lungul secolelor. Marele Părintele capadocian a întocmit Liturghia care-i poartă numele și care este una din cele mai sfinte podoabe ale cultului ortodox. Fiind convins că orice credincios care se împărtășește cu Trupul și Sângele Mântuitorului are nevoie de o pregătire specială, a alcătuit două rugăciuni, care se citesc înainte de dumnezeiasca împărtășire, și alte două, care se citesc după împărtășire.

Activitatea scriitoricească este deosebită. A avut o contribuție însemnată în apărarea dreptei credințe și prin operele sale dogmatice „Împotriva lui Eunomie” și „Despre Sfântul Duh”. Învățăturile ascetice reprezintă alt capitol din bogăția operei Părintelui capadocian: ,,Învățături morale”, ,,Reguli mari și mici”, ,,Despre judecata lui Dumnezeu”, ,,Despre credință”, ,,Epitimii”, ,,Constituțiile ascetice”. În opera Sfântului Vasile își fac loc și omiliile sale: 9 omilii la Hexaimeron, 13 omilii asupra Psalmilor, Comentariu la Isaia și cele 24 de cuvântări. Colecția patristică Migne cuprinde catalogul scrisorilor Sfântului Vasile cel Mare, scris în limba latină, care are 366 de epistole. Cele scrise înainte de arhipăstorire, între anii 370-378, sunt cele mai importante din punct de vedere doctrinar, misionar și canonic și redau lupta viguroasă a Sfântului Părinte pentru apărarea dreptei credințe și a unității bisericii. Mai pot fi menționate aici si cele trei scrisori canonice: Canonica prima, Canonica secunda și Tertia canonica, care, de fapt sunt răspunsuri date tânărului episcop Iconiu, între anii 374-375.

Părintele profesor Ioan G. Coman spune despre corespondența Sfântului Părinte că este ,,cea mai eleganta operă, sub raportul stilului și al fineței spiritului”. Toate aceste opere și scrieri ale sale reprezintă o mare bogăție pentru întreaga creștinătate, drept pentru care s-a păstrat până astăzi conținutul lor. Întreaga creștinătate se poate bucura azi de profunzimea operei Sfântului Vasile cel Mare.

Pr. Alexandru Florin Sichim,

Parohia Toceni, judeţul Dolj


Atasate la articol:


sf_vasile_cel_mare