10.03.2017 – Monumente istorice eclesiale în Arhiepiscopia Craiovei: Biserica „Sfântului Nicolae” de la Oltenu de Gorj

Între multele activități pe care Parohia gorjeană Olteanu le propune, una dintre cele mai importante constă în restaurarea bisericii-monument, locaș de cult cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae. Pentru a realiza acest lucru, avem nevoie de oameni dedicați care cunosc istoria bisericii și care doresc să redea locului frumusețea de odinioară.

Am considerat că este necesară alcătuirea unei prezentări istorice scurte care să aducă un plus de informație pentru cei care vor dori să afle mai multe despre trecutul bisericii noastre, dar și despre ceea ce dorim să facem în prezent. Fără a avea pretenția unei monografii academice, rândurile următoare vor avea la bază două surse de informație importante, anume pisania bisericii și o scurtă monografie scrisă de către preotul Aureliu Frățilă în anul 1972.

Parohia Olteanu aparține de comuna Glogova, în prezent comună a județului Gorj. Spun aceasta pentru că înainte de anul 1968, comuna Glogova, situată pe linia Baia de Aramă (Apa Neagră) și Motru, aparținea de județul Mehedinți. O simplă accesare a unei hărți online va prezenta comuna noastră la limita dintre cele două județe oltenești, Mehedinți și Gorj. În prezent comuna Glogova are în componență următoarele sate: Glogova, Cămuiești, Iormănești, Olteanu, Boghicești și Cleșnești, biserica la care face referire titlul fiind localizată în satul Cleșnești. Avem astfel comuna Glogova, din care fac parte satele, printre altele Olteanu, de unde denumirea parohiei, precum și satul Cleșnești, unde se află ridicată biserica „Sf. Nicolae”.

Prezentare istorică

Din pisania Bisericii, aflăm un amănunt important care ne permite să datăm anul zidirii bisericii, anume numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cel care a reușit să realizeze unirea Principatelor Române la anul 1859. Astfel, se consideră ca an al ridicării al acestei biserici anul 1864, cu lucrări de finalizare și sfințire în anul 1865. Există o anume poveste consemnată în monografia amintită mai sus, dar și în tradiția populară. Printre altele, trebuie menționat că locul pe care este amplasată biserică a reprezentat un subiect de dispută între cei care au avut inițiativa construirii bisericii, anume preotul Constantin Grasu și boierul Matei Păunescu, și cel care deținea terenul, un anume preot Pătru. Deși acesta refuzase să își dea acordul pentru donarea terenului, se susține că într-o oarecare zi un număr de 300 de care de piatră s-au așezat pe acest teren tocmai pentru a nu pierde ocazia de a ridica biserica. Monografia consemnează că acest Pătru a fost convins de un judecător de la Baia de Aramă să doneze acest teren pentru că în esență această biserică va rămâne peste ani ca un bun al tuturor. Așadar, lucrările au început și s-au strâns multe ajutoare, atât de la anumiți boieri, dar și de la localnicii satului și ai comunei, dar și de la oamenii din zonele vecine. Piatra de var a fost adusă din munte cu carele și arsă în cuptoare construite în aproprierea terenului unde se construia biserica. A fost adusă și piatră pentru a zidi temelia, iar scândura de lemn care s-a folosit la acoperișul bisericii s-a cumpărat din Peșteana de Vulcan, județul Gorj. Tot satul a fost mobilizat în vederea transportului materialelor, mai ales la cel de cărămidă, unde se estimează că s-au folosit câteva zeci de mii. Evident, femeile din sat au fost cele care s-au ocupat cu gătirea mâncării pentru cei care munceau la ridicarea bisericii. Biserica a fost sfințită în anul 1865, în Duminica Tomii, parcă o aluzie gestul de neîncredere al Apostolului Toma că Hristos Domnul a înviat din morți. Noi credem că fericiți au fost cei care nu au crezut că biserica va fi gata așa repede și au văzut cu ochii lor și au auzit cu urechile lor slujba sfântă de târnosire a acestei bisericii închinate Sfântului Ierarh Nicolae. Foarte important de reținut că tradiția satului și a comunii de a organiza sărbătoarea locală la Duminica Tomii de aici își are originea. De asemenea trebuie consemnat anumite personalități, fără de care construcția bisericii ar fi fost imposibilă și anume preotul Constantin Grasu (menționat ca primul preot al acestei bisericii, căruia i-a murit soția și fiul, motiv pentru care s-a dedicat proiectului zidirii bisericii), boierul Matei Păunescu și familia sa, boierul Gheorghe Popescu și familia sa. Fără îndoială că toți care au ajutat, mai mult sau mai puțin, la zidirea bisericii pot fi trecuți și pomeniți în rândul ctitorilor. Remarcabil și gestul unuia dintre zugravi care ar fi ajutat cu o sumă de 10 galbeni, o sumă deloc de neglijat la acea vreme.

Preoți slujitori peste ani

În fiecare duminică ne rugăm înaintea Bunului Dumnezeu pentru cititorii acestei bisericii, care și pentru cei care au slujit, mai mult sau mai puți, la altarul acesteia. O trăsătură aparte care m-a marcat atunci când am căutat să văd care sunt acești preoți slujitori rămâne faptul că majoritatea au avut parte de o slujire îndelungată în această parohie. Din această categorie nu fac excepție nici eu în calitate de slujitor de aproximativ 20 de ani la această parohie. Monografia consemnează următori preoți: Constantin Grasu (considerat și ctitor principal), Gheorghe Popescu (reprezintă excepția, slujind doar un an, după care a murit, s-ar părea, otrăvit), Ion Păunescu (avem informația că a slujit 52 de ani și că în anul 1940 a murit, iar următorul preot a fost numit în anul 1932, ceea ce înseamnă că a devenit slujitor al bisericii noastre în jurul anului 1880, deci la 15 de ani după ridicarea bisericii), Aureliu Frățilă (autor al monografiei amintite deja, slujitor de la 1 iulie 1932, trecut la cele veșnice în jurul anului 1985). În perioadă neacoperită de monografie și până în prezent, parohia a avut ca preoți pe: Modoran Gheorghe (începând cu anul 1986, după ce o scurtă perioadă de timp după moartea părintelui Frățilă parohia a avut preot suplinitor) și Alexandru Cocîr (din iunie 1997 până în prezent).

Diferie lucrări de restaurare

La aproape o jumătate de veac după ridicarea bisericii, au fost necesare anumite lucrări de restaurare, care au constat în pardosirea cu scândură de brad a interiorului, precum și acoperea bisericii cu tablă, inițială acoperită direct cu scândură. Aceste lucrări au avut loc în timpul părintelui Ion Păunescu. Următoarea lucrare de consemnat constă în achiziționarea unui clopot nou, cel vechi fiind reținut de către soldații germani în timpul Primului Război Mondial (1914-1918). În timpul preotului Frățilă sunt consemnate două momente de reparație, anume refacerea gardului bisericii, precum și schimbarea tablei de pe turlă și vopsirea tablei de pe restul bisericii, această din urmă lucrare fiind susținută de prefectura județului Mehedinți, la cerea primarului Constantin Păunescu, care era și cântăreț bisericesc. Am menționat deja că înainte de anul 1968, comuna Glogova și inclusiv satul Cleșnești, unde este biserica noastră, a aparținut din punct de vedere geografic și administrativ de județul Mehedinți, ulterior atașată județului Gorj.

Viaţa parohiei astăzi

În prezent, biserica „Sf. Ierarh Nicolae” se află într-un amplu proces de restaurare a zidurilor de susținere, a acoperișului, dar și a picturii. Fiind cuprinsă în lista monumentelor bisericești din România, lucrările de restaurare sunt supravegheate și finanțate printr-un program special dedicat monumentelor istorice bisericești. Lucrările s-au demarat deja și nădăjduim, cu ajutorul lui Dumnezeu, dar și prin implicarea tuturor, să finalizăm acest proiect într-un timp cât mai scurt, pentru ca la resfințirea bisericii, în prezența Înaltpreasfinţitului Părine Mitropolit Irineu Popa, să atingem și noi sentimentul acelora care au ajutat și au fost prezenți la sfințirea din anul 1865.

Pr. paroh Alexandru Cocîr


Atasate la articol:


Biserica „Sfântului Nicolae” de la Oltenu de Gorj


Biserica „Sfântului Nicolae” de la Oltenu de Gorj


Biserica „Sfântului Nicolae” de la Oltenu de Gorj


Parohia gorjeană Olteanu