Religia vechilor egipteni este una încărcată de numeroși zei care ocupă locuri diferite în ierarhia cerească, în funcție de felul în care se rotește societatea şi de locul pe care îl ocupă cetățile în care erau cinstiți în conducerea politică a statului. Se pare că egiptenii nu s-au închinat de la început unor zeități cosmice, deşi ei acceptau existenţa acestora încă dinaintea unificării statelor. Panteonul era format din trei personaje: Geb (Pământul), Nut ( Cerul) şi Ra (Soarele). Geb şi Nut au format un cuplu din care a luat naştere zeul Ra. Nut este mama lui Ra pentru că în fiecare seară îl odihnește în timpul nopții, redându-l lumii în dimineața următoare. Iar Geb este tatăl lui deoarece este cel mai vechi dintre zei, fiind numit tată sau prinț, aceste concepții făcând începutul primelor sisteme religioase egiptene (Remus Rus, Curs de Istoria Religiilor, p. 64).
Ca în mai toate religiile tradiționale, nu a lipsit spiritul practic: cosmogonia şi miturile de origine (originea omului, a regalității, a instituțiilor sociale, a riturilor sacre) au constituit elementele normative în cult.
Cosmogonia egipteană explica, potrivit unor tradiţii, apariţia universului prin apariţia unei coline din Apele primordiale. Apariţia acestui loc era echivalent cu apariţia vieţii şi a conştiinţei. Locul Colinei primordiale se pare că era la Heliopolis, unde în templul zeului Soare se găsea o Colină de nisip. Dar cum fiecare oraș avea un axis mundi propriu, movila devenea adesea Muntele cosmic pe care Faraonul urca pentru a vorbi cu zeul soare (Mircea Eliade, Istoria Religiilor, p. 94).
A întocmi lista zeilor egipteni înseamnă a prinde ceva irealizabil: numărul lor nesfârșit. Unii istorici menționează numai câteva sute, alţii două mii, aceasta datorită faptului că pe lângă zeii tutelari ai fiecărui oraș, egiptenii mai cinsteau şi pe alţii, iar alteori divinizau orice manifestare a naturii, inventând zei pentru fiecare lucru.
La Heliopolis, în perioada Egiptului Mijlociu, teologii au elaborat o complexă teorie în jurul celor opt zei principali, la care s-a adăugat mai târziu şi zeul Ptah. Primul loc în panteonul egiptean l-au ocupat întotdeauna zeii solari, dintre care cel mai vechi era Ra, adorat în special la Heliopolis. Aceste zeu era văzut de religia egipteană în mai multe ipostaze: se plimba cu barca pe oceanul cerului într-o nesfârșită călătorie cerească, având cu el o suită de zei, zeițe, precum şi sufletele morților. În această călătorie de la răsărit la apus el întâmpina mai multe primejdii pe care le trecea cu bine (Emilian Vasilescu, Curs de Istoria Religiilor, p. 103).
După sistemul cosmologic de la Heliopolis, Ra era numit Kepri sau Ra Scarabeul, adică „soarele care răsare”, reprezentat de un scarabeu (gândac – simbolul renașterii) cu aripile întinse şi cu discul solar (Atum) pe cap. Seara el era reprezentat de mitologie coborând spre apus, fiind preschimbat de data aceasta într-un moșneag. El era izvorăște din propria substanță şi renaște din propriile puteri (Remus Rus, Curs de Istoria Religiilor, p. 65).
Tot un zeu solar este şi Horus, unul dintre cei mai populari zei ai Egiptului antic. El era considerat ca fiind fiul lui Ra alături de care înfrunta puterile întunericului (Emilian Vasilescu, Curs de Istoria Religiilor, p. 103). Era reprezentat printr-un om cu cap de uliu, la greci fiind un zeu al tăcerii, din pricina reprezentării greșite luată din mitologia egipteană care-l simboliza pe Horus ca pe un copil care-şi duce degetul la gură. Horus mai era considerat a fi inima lui Ra şi Cuvânt imanent.
Un alt zeu solar mai era şi zeul Tum, reprezentat sub formă omenească. El simboliza soarele apunând.
Un alt zeu principal al egiptenilor mai era şi zeul Ptah. El este ridicat de teologii din Memphis, care rivalizau cu reprezentanţii sistemului teologic din Heliopolis, de la rangul de zeitate misterioasă la rangul suprem, ca zeu tutelar al orașului Memphis şi conducător al panteonului egiptean, forma sa zoomorfă fiind faimosul bou Apis (Emilian Vasilescu, Curs de Istoria Religiilor, p. 103). Ptah mai este reprezentat şi în chip de om având capul bărbierit, înfășurat în fașe de mumie. El este creatorul zeilor şi al oamenilor şi organizatorul universului. Ptah a fost şi zeul lumii de jos fiind reprezentat ca stăpân al morților, fiind numit Sokaris. Ptah avea şi o soție, pe Sekhmet sau cea puternică, reprezentată cu cap de leu.
Pr. Daniel Cimpoeru