Sfântul Grigorie de Nyssa, fratele mai tânăr al Sf. Vasile, s-a născut în jurul anului 336 în Cezarea Capadociei, într-o familie de creştini. Pregătirea intelectuală şi duhovnicească o începe sub aripa fratelui său mai mare Vasile, pe care-l numeşte: părinte şi învăţător (Sfântul Grigorie de Nyssa, P.S.B. 89, Ed. IBMBOR, Bucureşti 1982, p. 6). Este atras în tinereţe de filosofia păgână şi vroia să se facă mai de grabă retor decât creştin; dar la stăruinţele fratelui său mai mare, se întoarce în sânul Bisericii, de unde nu va mai pleca niciodată. În tinereţe îmbrăţişează viaţa de familie, iar după moartea timpurie a soţiei sale, va intra definitiv în monahism. În anul 371, fratele su Vasile îl va aşeza în demnitatea de episcop de Nyssa, un oraş nu departe de Cezarea, aflat în grija arhipăstoriei marele Vasile.

În viaţa sa tumultoasă şi plină de încercări, Sf. Grigorie a slujit totdeauna credinţa dreptmăritoare, participând prolific la tezaurul ortodoxiei prin vasta sa operă. Bogata lui activitate de scriitor cuprinde scrieri exegetice şi omilii, scrieri dogmatice, ascetico-duhovniceşti, cuvântări şi epistole.

Prin participarea sa în susţinerea învăţăturii hristologice, dezvoltă o teologie centrată pe Logosul înomenit. Acesta este chipul Tatălui şi „strălucirea slavei lui Dumnezeu şi pecetea Persoanei Sale (Evr 1,3). Căci: „Aşa cum chipul este inseparabil de trup, cu toate că este distinct de acesta, tot aşa Fiul nu trebuie despărţit de Tatăl, a Cărui strălucire este. Aşadar, dacă privim cu ochii sufletului chipul Fiului, ajungem la înţelegerea ipostasului Tatălui” (ibidem).

De asemenea Sf. Grigorie accentuează unitatea desăvârşită a Tatălui cu Fiul „fiindcă cel care L-a văzut pe Fiul L-a văzut şi pe Tatăl, după cuvintele Domnului din Evanghelie, iar Apostolul adaugă că Fiul este strălucirea ipostasului Tatălui”. El apără aşadar învăţătura despre Dumnezeu Cel Unul în Fiinţă şi întrit în Persoane. În tratatele „Contra lui Eunomiu, Sf. Grigorie explică ascultarea Fiului faţă de Tatăl. Tatăl nu poate fi înţeles fără Fiul sau Sfântul Duh, între ei se contemplă o comuniune şi o distincţie negrăită şi de neînţeles. Comuniunea Persoanele Treimice „se fundamentează pe faptul că participarea fiecărei Persoane este actualizată exact în referirea Sa la celelalte persoane. Ceea ce are ea disctinct este tocmai ceea ce o uneşte cu celelalte” (ibidem).

Sf. Grigorie este moştenitorul învăţăturii sf. Atanasie, cel care a gândit teologia logocentrică, în forma Logos-sarx(trup), nepreocupându-se de speculaţia lui Apolinarie asupra sufletului lui Hristos. Dar, având aceea bază puternică obţinută prin centrarea ideilor sale în jurul teologiei lui Atanasie, Grigorie de Nyssa, face un pas mare reuşind să depăşească formula, moştenită de la înaintaşul său (de Logos-sarx) şi se ancorează într-o formulă adoptată şi de ceilalţi părinţi: „Logos-antropos”. În legătură cu realitatea concretă a sufletului omenesc din persoana divino-umană a lui Hristos (aspect omis în teologia Logos-sarx), Sf. Grigorie spune: „Precum jeraticul sub cenuşă astfel a lucrat în moarte Cel Care, din proprie iniţiativă şi-a despărţit sufletul de trup. El care a zis Tatălui „În mâinile Tale încredinţez duhul Meu”(Lc. 23,46), vorbeşte astfel pentru că avea putere sa-L dea şi putere avea sa-L ia” (ibidem).

Pr. Cristian Nistorescu

Acest articol a fost publicat în data de vineri, 2 noiembrie 2018, la 07:35 în categoriile Invăţătura de credinţă a Bisericii. Poți urmări orice răspunsuri la acest articol prin RSS 2.0 feed. Atât comentariile, cât și acțiunea de ping la acest articol sunt dezactivate.