Înainte de toate trebuie să arătam definiţiile Sfintei Scripturi si a Sfintei Liturghii:
– ’’Sfânta Scriptura sau Biblia este colectia cărtilor numite ale Vechiului Testament si ale Noului Testament,scrise sub insuflarea Duhului Sfânt într-un rastimp de aproape 1500 de ani,adica de la Moise(cca.1400 i.d.Hr.) pâna la autorul Apocalipsei(cca.100 d.Hr.). Aceste cărţi sunt comoara cea mai preţioasă de lumină şi mântuire pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor. Biserica le păstrează ca pe un odor de mare preţ si le foloseste ca pe un izvor de apă vie din care soarbe învatatura cea dumnezeiască .’’[ 1]
– ’’Sfânta Liturghie este o rânduiala a sfintei rugaciuni in timpul cărora se savârşeşte si se aduce jertfa fără de sânge a Legii celei Noi,întemeiată de Mântuitorul,la Cina cea de Taină şi încredinţată de El Sfintilor Sai Apostoli,iar de acestia urmasilor lor sfinţiţi(Arhierei si preoti),pentru a fi săvârşită deapururea in Biserica crestină,spre pomenirea Lui si spre iertarea păcatelor membrilor Bisericii Lui.’’[2]
Hristos este Cel întru care s-a încheiat Revelatia supranaturală, deoarece în El si prin El a atins împlinirea planul de mântuire si de îndumnezeire a creatiei. Acest plan nu poate continua mai sus deoarece Dumnezeu nu vine mai aproape de om decât a facut-o in Hristos. Astfel caracterul dinamic al starii de expensie realizate in Hristos se extinde la noi toti.
Revelatia continuă să fie activă în lume prin Duhul Sfant,în şi prin Biserică,fără a se întregi cu părţi noi. Prin urmare,Biserica ,prin Duhul Sfânt face eficienta Revelatia implinita in Hristos. Revelatia este neschimbata obiectiv,atât în Sfânta Scriptură cât si în Sfânta Traditie.
Biserica este singura care intelege Scriptura si Traditia ca expunere vie si dinamică a puterii lui Hristos-scopul nostru final-si singura care pune in actualitate această putere ,prin sensibilitatea interumana produsă de Duhul Sfânt.
Sfânta Scriptură reprezinta identificarea lui Hristos care S-a talmacit pe Sine in cuvinte ,deci,Scriptura interpretează lucrarea continua si prezentă a lui Hristos care rămâne viu si Acelasi.
Dacă nu ar fi Scriptura , credinta ar slăbi iar continutul ei ar sărăci si ar deveni nesigur in cadrul Bisericii. Dacă nu ar fi Biserica, Scriptura nu ar fi actualizată, deoarece ar lipsi transmiterea Duhului de la cei ce cred la cei ce primesc credinta. Prin urmare ,Sfantul Duh actualizează cuvintele Scripturii in comunitatea Bisericii.
”Toată Scriptura este de Dumnezeu insuflată’’(2 Timotei 3,16).
Actualizarea cuvintelor lui Hristos este împlinita prin Duhul Sfant. Sfântul Maxim Marturisitorul spune :’’E nevoie de multă ştiinţă (duhovniceasca) pentru ca,înlăturând mai întai cu grijă vălurile literelor care acopera Cuvântul,să putem privi cu mintea dezvăluită pe Cuvântul însusi,stând de Sine limpede pe Tatăl,atât cât e cu putinţă oamenilor’’
Traditia este însăşi Biserica,prin Duhul Sfant,ca forma nemicşorată a lui Hristos, evidenţiind astfel Revelatia ca realitate împlinita in Hristos.
Dinamismul intrisec al Scripturii are un continut ce se vrea explicat,aplicat si trăit în intensitate.pentru că Hristos-Însuşi continutul Revelatiei-Cel necuprins,se vrea cunoscut si iubit intens. Vom întelege că raportul intre permanentizarea Revelatiei încheiate în Hristos si noutatea ei continua prin Traditie a carei temelie e oferită de Apostoli.
Scriptura Îl trece pe Hristos în viaţa oamenilor completându-se prin Traditie,caci Biserica ţine Scriptura,o aplică prin Traditie si o actualizează mereu aceeaşi.
Fără aplicarea ei in Liturghie si fără explicarea liturgică, Scriptura se pierde,dat fiind faptul că Traditia reprezintă totalitatea modurilor de trecere a lui Hristos in viata umana sub forma Bisericii si a tuturor lucrarilor Lui de sfintire si propovăduire ,precum si transmiterea de la o generatie la alta.
Preot paroh,
Gheorghe Marius Drugă
Parohia Ortodoxă Zorleasca
Comuna Valea Mare-Olt