Dacă în viața civilă cetățeanul, în raport cu autoritatea locală, știe că trebuie să se adreseze Primăriei și lucrătorilor de acolo, în viața spirituală, credinciosul se raportează in mod cert la biserica parohiala și la preotul paroh. În central vieții spirituale parohiale atât pentru credincioși cât și pentru slujitorii săi se află lăcasul de cult. Biserica, preotul și credincioșii sunt uniți în slujirea lui Dumnezeu, prin iubirea Presfintei Treimi, devenind un tot-unitar.
Evoluția, în sensul ei multiplu, și-a pus amprenta nu numai asupra vieții materiale, dar și a celei spirituale.
Urmare a transformărilor generate de aceasta, omul, credinciosul, creștinul suferă și odată cu el și viața parohiei. Globalizarea și migrația, prin imitație, au generat uneori forme de desacralizare. Omul modern, în superioritatea ce și-o atribuie, încearcă să-și raporteze întreaga sa viață la aspectele materiale. De aici apar tot mai des forme de dezechilibru spiritual, interpretate eronat ca boli psihice. Terapia cea adevărată e cea duhovnicească, iar locul în care se poate administra această terapie este biserica parohială. Aici se produce ,,găsirea” (sau regăsirea) credinciosului. El își găsește și locul ca membru al parohiei, al comunității sale spirituale.
În societatea secularizată în care trăim, parohia suferă şi ea transformări şi se confruntă cu noi şi mari provocări. Dacă secole de-a rândul misiunea la nivelul parohiei a cuprins elementele clare de slujire şi administraţie, fiecare având un loc şi un rol precis, aşa cum îl aveau şi slujitorii dar şi credincioşii, astăzi pastoraţia în parohii se confruntă cu tendinţe sociale ce impun din partea slujitorilor Sfintelor Altare o misiune dinamică şi soluţii pastorale adecvate.
Misiunea parohiei nu este doar misiunea preotului (cum eronat înțeleg unii), ea fiind cea a comunităţii, a bisericii, preot şi credincioşi, căci parohia este cu adevărat ,,adunarea credincioşilor”. În centrul misiunii avem Sfânta Liturghie şi Sfânta Euharistie ce hrănesc deopotrivă pe preot şi pe credincioşi. Creştinul culege cuvântul de la slujitor şi pleacă în misiune în casa sa, în familia sa, în cătunul său, dar nu gol, ci cu Hristos, căci el este purtător de Hristos.
Dacă preotul nu se reprezintă pe sine, ci pe Hristos în ceea ce învaţă, slujeşte şi sfinţeşte, nici credinciosul nu trebuie să se reprezinte pe sine ca om (individ), ci doar în calitatea de creştin, de ostaş al lui Hristos. Aici, în misiune, orgoliile – din ce în ce mai răspândite – nu îşi găsesc nici locul şi nici rostul.
Plecând de la cuvintele Sfântului Apostol Iacov: ,,Credința fără fapte moartă este” (Iacov 2, 17), putem afirma că doar în manifestare, creștinul este mădular viu al Bisericii lui Hristos. Comunitatea, fără comuniune euharistică, este nemărturisitoare (ea poate fi cel mult o adunare a indivizilor). Împreună însă în Sfânta Liturghie și în Sfintele Taine, în serviciile religioase oficiate în biserica parohială mărturisim, arătăm, demonstrăm expresia unității parohiei ortodoxe.
Educația religioasă precum și practicarea vieții religioase se realizează în interiorul unei parohii. Cu cât legăturile dintre noțiunile unei vieți bine plăcute lui Dumnezeu și aplicarea lor sunt mai puternice, cu atât viața parohiei ortodoxe este mai roditoare.
Locul în care dobândim primele noțiuni legate de suflet este familia. Dacă familia este una cu adevărat creștină, ne va oferi, pe de o parte, suficiente cunoștințe, iar pe de altă parte ne vor da posibilitatea întregirii lor prin exemplu și prin participarea la sfintele slujbe în sfânta biserică. Prin prezenta, prin ascultarea predicilor și a catehezelor, dar și prin însușirea învățăturilor sfinte în viața noastră, putem cu adevărat să dăm parohiei sensul de loc al formării noastre ca următori ai lui Hristos.
În interiorul unei parohii, mai ales la sat, membrii se cunosc între ei, își cunosc posibilitățile, își împărtășesc bucuriile și necazurile, viețuiesc într-o interacțiune permanentă.
Din iubirea de oameni pe care Dumnezeu a împărtășit-o prin jertfa Fiului Sau și din porunca cea mare de a iubi pe Dumnezeu și pe aproapele, în interiorul parohiilor există – și a existat încă din Biserica primară – o activitate social-filantropică. Deși, de cele mai multe ori neîmpărtășită celorlalți, această activitate de ajutorare a celor aflați în nevoie se desfășoară cu bucurie, în mod constant, aproape ca un lucru firesc.
Dacă în toate parohiile ortodoxe există această activitate social-filantropică, în unele se manifestă și într-o formă superioară unde se desfășoară în mod organizat, funcționând centre sociale cu un program bine stabilit. Toate acestea au loc doar din împlinirea rolului parohiei ca loc al iubirii lui Hristos.
Viitorul fiecarei națiuni îl reprezintă tinerii. Nu întâmplător se spune aceasta și nu întâmplător sunt foarte multe acțiuni îndreptate către ei atât pe latura socială cât și pe cea spirituală.
Desi par ușor de modelat și de captat în diverse activități, lupta cea mai grea e de păstrare a motivației lor. Pentru a avea peste câțiva ani membrii de bază în parohiile noastre, trebuie să le acordăm o atenție sporită încă de acum.
Biserica și școala, prin parteneriatele pe care le desfășoară, încearcă tocmai acest lucru. Modul în care reușim (sau nu), ține doar de capacitatea noastră de a le oferi o perspectivă viabilă în viața parohiei, a satului, a comunității. Personal, consider că modelul pe care noi îl oferim, alături de disponibilitatea unui dialog sincer, corect, deschis precum și implicarea lor în tot ce înseamnă viața parohiei, îi va forma ca buni creștini.
Deși când auzim cuvintele ,,participare activă” am fi tentați să ne ducem cu gândul la angrenarea în diverse acțiuni administrativ-gospodărești sau filantropice, totuși, în cazul de față, principala formă de ,,participare activă” a mirenilor la viața parohiei este participarea la Sfânta Liturghie.
Este știut că modul de organizare și funcționare a parohiilor ortodoxe implică deopotrivă prezența clerului si a credincioșilor. Cei mai merituoși dintre enoriași ocupă un loc și un rol deosebit în această activitate prin organismele parohiale: Consiliul Parohial și Comitetul Parohial. Cu cât calitatea acestor oameni este mai mare și dialogul cu acești membri este mai transparent, cu atât viața parohială va fi mai îmbunătățită.
Privind de-a lungul istoriei, ne vom da seama ca noi suntem beneficiarii unui depozit de valori spirituale și culturale păstrate tocmai de viața activă a parohiilor.
Inițial, modul cum s-a realizat aceasta a ținut doar de prețuirea pe care le-au oferit-o înaintașii nostri acestor valori. Astăzi, felul în care trebuie păstrate și transmise este reglementat atât de legiuiri de stat cât și bisericești. Totuși, prețuirea ce le-o arătăm ține atât de cultura fiecăruia, cât și de posibilitățile materiale și financiare de care dispunem.
Închei cu un citat din Ziarul Lumina, unde părintele Constantin Stoica spunea: “Pentru ca misiunea parohiei să fie înţeleasă şi receptată corect şi să determine interesul şi implicarea comunităţii parohiale, aceasta trebuie susţinută de o lucreare dinamică permanentă, ancorată în realitatea problemelor vieţii parohiale din partea clerului de la parohii. Pe lângă o intensă lucrare pastorală, liturgică şi duhovnicească a preotului, în parohie trebuie desfăşurate şi alte activităţi. O activitate social-filantropică constantă, o susţinută activitate educaţională, o grijă sporită pentru persoanele vârstnice singure, dar şi pentru copiii abandonaţi de părinţii ce caută un sens vieţii prin migraţie”.
BIBLIOGRAFIE:
-Sfanta Scriptura
-Arhim. Mina Dobzeu, ,,Indemnuri privind intensificarea pastoratiei si redesteptarea constiintei preotesti”, Ed Trinitas, 2001
-Prot. Mitr. Casian Cotaga, ,,Taina Preotiei” în Luminătorul 1/2007
-Pr. Pufulete Silviu-Petre, ,,Demnitatea slujirii preoțesti – Slujire și preoție în Biserică” în http//www.crestinism-ortodox.ro
-Pr Constantin Stoica, „Dinamismul misiunii parohiei azi” în Ziarul Lumina din 7 ian. 2015
Preot Diaconu Dumitru,
Episcopia Râmnicului, Protoieria Horezu,
Parohia Foleștii de Jos, comuna Tomșani,
Județul Vâlcea