12.03.2020 – Cuvânt de învățătură la Duminica a doua din Post a Sfântului Grigorie Palama
„Eu sunt Păstorul cel bun.
Păstorul cel bun Își pune sufletul pentru oile Sale.”
(In 10, 11)
Iubiți credincioși,
Urcușul nostru spre Înviere se află acum la al doilea mare popas duhovnicesc. Dacă mai înainte am pășit pe calea postului și a nevoinței spirituale amintindu-ne de judecata înfricoșătoare și de izgonirea lui Adam din rai, iar apoi am fost învățați că trebuie să cunoaștem și să mărturisim adevărata învățătură de credință, acum învățăm despre cunoașterea lui Dumnezeu și primirea experienței lui tainice. Evanghelia de la Sfânta Liturghie ne amintește că Iisus Hristos este Păstorul cel bun, pentru că Își pune sufletul pentru oile Sale; El moarte pentru ele, pentru a le hrăni cu învierea Sa. Domnul Hristos cunoaște oile Sale, iar oile își cunosc Bunul Păstor. Astfel, Hristos Cuvântul ne vorbește despre cunoașterea lui Dumnezeu. Dar cum putem să îl cunoaștem pe Dumnezeu?
Sfânta Scriptură ne spune mai întâi: „Fața Mea însă nu vei putea să o vezi, că nu poate vedea omul fața Mea și să trăiască” (Ieș. 33, 20) și „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată” (In. 1, 18); pe de altă parte ne spune că Îl putem vedea și ne îndeamnă să-L căutăm pe Dumnezeu: „Am văzut pe Dumnezeu în față și mântuit a fost sufletul meu” – spune Iacov (Fac. 32, 30) și „Domnul însă grăia cu Moise față către față, cum ar grăi cineva cu prietenul său.”(Ieș. 33, 11) Sfântul Grigorie Palama (1296-1359), supranumit și teologul luminii, ne face lumină în acest neînțeles: Dumnezeu nu poate fi cunoscut după ființă, ci după energii (lucrări). Ființa lui Dumnezeu este de necunoscut. Lucrarea lui Dumnezeu exterioară îl face cunoscut. Energiile necreate sunt cele care izvorăsc din ființa divină și prin care creația se împărtășește de Dumnezeu. Aceste energii sunt atribute cunoscute de noi prin numiri, ce sunt rezultatul trăirii acestora. Astfel, atunci când spunem că Dumnezeu este Bun, înțelegem bunătatea Lui în legătură cu tot ce a creat și mai ales cu noi, căci ne împărtășim de bunătatea Sa. Bunătatea lui Dumnezeu nu este o lucrare creată, căci asta ar supune-o unei limitări volitive, ca și cum Dumnezeu este Bun pentru că așa vrea El, dar ar putea să nu fie. Bunătatea lui Dumnezeu ca energie divină necreată arată că ființa lui Dumnezeu este bună prin Sine, neputând să fie altfel. Bunătatea este în jurul ființei lui Dumnezeu, dar nedespărțită de ea. Iată de ce, explicațiile Sfântului Grigorie Palama sunt lămuritoare. Atributul esențial al lui Dumnezeu, spune marele nostru teolog, este lumina; lumina Îl mărturisește și Îl descoperă pe Dumnezeu; Îl cunoaștem în lumină pe Dumnezeu ca Lumină. Întru Lumina Ta vom vedea lumină – în Lumina Hristos vedem lumina adevărului.
Problema vederii lui Dumnezeu și a posibilității experienței tainice, mistice, este lămurită tot de Sfântul Grigorie Palama. El ia exemplul Schimbării la Față a Mântuitorului pe muntele Tabor, unde ucenicii au văzut lumina slavei divine cu ochii trupești. Lumina pe care ucenicii au văzut-o este lumina necreată a lui Dumnezeu. Nici lumina nu a fost sensibilă, nici în mod simplu nu a fost văzută de ochii sensibili (creați), ci ei au fost transformați de puterea Sfântului Duh – spune Sfântul Grigorie Palama. Dacă noi negăm că omul se poate împărtăși de energiile necreate ale lui Dumnezeu, atunci negăm și Sfintele Taine și în general posibilitatea cunoașterii divine. Spre deosebire de criticii săi apuseni care promovau numai o cale de cunoaștere negativă, a negațiilor, Sfântul Grigorie arată că adevărata cunoaștere este în lumină, prin trăirea și participarea la taina lui Dumnezeu.
Punctul de plecare al controversei a fost problema isihastă, Călugării isihaști (adică rugători) din Muntele Athos și din alte mănăstiri ortodoxe vorbeau de vederea luminii necreate în timpul rugăciunii, de ridicarea omului la starea harică. Cei ce contraziceau acestea, batjocoreau taina rugăciunii. Dar vederea acestei lumini tainice la rugăciune nu este decât o urmare firească a lucrării harice a Sfântului Duh. Dacă Dumnezeu ne-a chemat pe noi la sfințenie și ne-a dat acest dar, cum putem nega vederea slavei divine în viața pământească, întreabă Sfântul Grigorie. Însă marele teolog stabilește distincțiile potrivite între ființa lui Dumnezeu pe care omul și nicio parte a creației nu o poate cunoaște și energiile divine. De aceea, Sfânt este numai Dumnezeu, după ființa Sa, dar și omul poate ajunge la sfințenie dacă este cu Dumnezeu, prin participare. Precum ceva care se încălzește primind căldura soarelui, nu se transformă în foc, în ființa soarelui, ci, atâta vreme cât este spre soare, se bucură de căldură, așa și sfinții, legându-se pe ei în chip de nedezlegat de Dumnezeu, primesc căldura sfințeniei divine.
Sfântul Grigorie Palama leagă vederea lui Dumnezeu de experiența tainei Crucii: răstignirea față de lume. Vederea luminii este începutul desăvârșirii. Ea se face transparentă prin trup și luminează sufletul. Credința este o vedere mai presus de acea vedere care e mai presus de minte. Vederea luminii în trup se face prin credință, dar credința nu înseamnă „știința iscoditoare”, putere a minții, ci putere a inimii: De vei crede în inima ta în Domnul Iisus, te vei mântui (Rm. 10, 9). Cunoașterea lui Dumnezeu nu este o cunoaștere pur mintală, ci o cunoaștere spirituală. Vino și vezi! Acesta este mesajul Bisericii, precum Filip i-a zis lui Natanael (In 1,46). Cunoașterea înseamnă experiență, trăire; dorinței noastre de cunoaștere îi răspunde Dumnezeu prin har. Cât privește rugăciunea, ea este convorbirea sufletului cu Dumnezeu, este hrană duhovnicească. Să ne însoțim cu rugăciunea continuă în fiecare zi a vieții noastre pentru a trăi încă de acum sub lucrarea harică a lui Dumnezeu, primind-o ca pe o arvună, iar în viața veșnică să ne învrednicească Dumnezeu să o primim deplină spre slava Sa. Amin.
Pr. Adrian Constantin Singureanu