„Și care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă.”             

                                                                                                                 (Mc 10, 44)

Iubiți credincioși,

Așa cum bine am observat până acum, Sfânta Biserică a așezat în fiecare duminică din acest urcuș duhovnicesc spre Înviere câte o temă principală, câte o întâlnire cu sfinții, pentru a ne întări și a ne continua calea noastră spre mântuire. Dacă duminica trecută ne-am întâlnit cu Sfântul Ioan Scărarul și ne-am potolit setea duhovnicească din operele sale duhovnicești, în acest popas spiritual ne întâlnim cu Sfânta Maria Egipteanca, care ne învață adevărata pocăință. Nu întâmplător ne întâlnim abia acum cu Sfânta Maria, și nu în prima duminică, cum ni s-ar părea normal, vorbindu-se despre pocăință, întrucât de la Cuvioasă învățăm și pocăința, dar și răbdarea, iar noi avem astăzi mai mult ca oricând nevoie de această virtute greu de dobândit.

Evanghelia zilei ne pune înainte două evenimente majore. Mai întâi, Mântuitorul nostru le vestește ucenicilor pătimirea Sa: „iată, ne suim la Ierusalim și Fiul Omului va fi predat arhiereilor și cărturarilor; și-L vor osândi la moarte și-L vor da în mâna păgânilor; și-L vor batjocori și-L vor scuipa și-L vor biciui și-L vor omorî, dar după trei zile va învia.” (Mc. 10, 33-34) La aceste cuvinte, ucenicii nu răspund nimic; cu siguranță, ei nu înțeleg cuvântul Domnului și socotesc că vorbește în mod simbolic, întrucât poporul ales aștepta pe Mesia înțeles mai mult ca un conducător politic, care va instaura împărăția lui David, iar tronul Său va fi veșnic. Acesta este motivul pentru care fiii lui Zevedeu, Iacov și Ioan, vin la Mântuitorul și îi cer să stea de-a dreapta și de-a stânga în împărăția Lui. Domnul le spune că ceea ce cer ei nu este cu putință, iar apoi le spune că cel ce voiește să fie mai mare în Împărăția Cerurilor, acela trebuie să fie mai întâi slujitor al celorlalți.

Cuvântul Mântuitorului: Nu știți ce cereți!, zis fiilor lui Zevedeu, trebuie să ne trezească și nouă conștiința că nici noi nu știm ce să cerem. Rugăciunile noastre sunt de multe ori ca ale fiilor lui Zevedeu, cereri de mărire, de a primi lucruri materiale, ranguri. De atâtea și atâtea ori mergem înaintea lui Dumnezeu și, în genunchi fiind, ne rugăm numai pentru viața aceasta, pentru binele material. Aproape că numai acesta este motivul pentru care ne ducem spre sfintele icoane sau la Biserică. Ne zbatem toată ziua, ba uneori și toată noaptea să dobândim lumea, uitând ce spune Mântuitorul clar și răspicat: Nu știți ce cereți! Hristos merge spre pătimire, iar în fața acestor taine fiii lui Zevedeu se gândesc tot la cele pământești. Rugăciunile noastre sunt adesea hulă, aducându-ne mai degrabă pierzania.

Dar care este cererea cea bună? Sfânta Biserică nu ne lasă nedumeriți, ci ne pune înainte pilda Sfintei Maria Egipteanca, o sfântă foarte cunoscută în Biserica noastră Ortodoxă. Aceasta suferea de o boală duhovnicească foarte grea, desfrânarea. Însă, deși ea trăia într-un păcat foarte greu, Dumnezeu nu a vrut să o piardă, ci i-a rânduit ei prilej de mântuire, în vremea când a mers mai mult din curiozitate la Ierusalim, la praznicul Înălțării Sfintei Cruci. Dorind să intre și ea în biserică, dar nu dintr-o pornire credincioasă, o forță nevăzută o oprea. În acea clipă Maria și-a înțeles starea păcătoasă a sufletului. A căzut în fața icoanei Maicii Domnului și i-a făgăduit că își va duce viața cu pocăință. Atunci Dumnezeu i-a deschis cuvioasei brațele pocăinței și ea a putut intra la închinare. Apoi s-a retras în pustie unde a trăit zeci de ani într-o nevoință fără capăt, încât a ajuns la măsura sfințeniei.

Exemplul credinței Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca ne este pus în față astăzi pentru a ne întări în răbdarea noastră. Și noi am făgăduit că ne vom îndrepta fie când am dat de vreun necaz, fie când ne-am văzut goliciunea sufletului. Dar am făcut noi ce am făgăduit, precum Maria Egipteanca? Am rămas noi statornici nu zeci de ani, nici măcar un an, poate doar o zi din viața noastră în ceea ce am făgăduit? Să viețuiești așa mulți ani în pustiu, fără cele necesare traiului, este în cele din urmă o lucrare dumnezeiască. Cuvioasa Maria și-a înțeles suferința și că trebuie să stea departe de oameni pentru a-și vindeca pornirile sufletești. Dumnezeu i-a întărit trupul pentru a putea rezista atâta vreme în pustiu. În situația Sfintei suntem și noi; este adevărat că Dumnezeu este milostiv și bun și că El ne iartă imediat când cerem iertare, dar faptul că suntem iertați nu e echivalent cu vindecarea. Dumnezeu ne primește ca un doctor, dar mai apoi ne dă leacul pentru suferința noastră. Acesta constă în pocăință, postul, rugăciunea, nevoința. Nu doar pentru iertare, ci pentru vindecare. Și precum pe Cuvioasa Maria a întărit-o Dumnezeu în nevoința sa, și pe noi ne va întări în puțina noastră lucrare, în postul nostru simplu, în lupta noastră atât de slabă pe lângă cea a sfinților.

Cu fiecare pas pe care îl facem, ne apropiem tot mai mult de Înviere. Dumnezeu a îngăduit, frați creștini, să fim îndepărtați de Casa Lui de un inamic nevăzut. În aceste vremuri grele, ne dăm seama și noi cât de bine este să fim cu Dumnezeu la Biserică. Ne lipsesc Liturghia, cântarea, jertfa. Privim la televizor, dar nu suntem acolo. Vom fi nevoiți să cântăm învierii lui Hristos în sufletele noastre. Să ne rugăm în aceste zile mai mult, având în fața ochilor pe Sfânta Maria Egipteanca, iar Dumnezeu ne va da și nouă mântuirea cea mult dorită. Amin.

Pr. Singureanu Adrian Constantin

rev05.04

Acest articol a fost publicat în data de duminică, 5 aprilie 2020, la 18:57 în categoriile Cuvant din Amvon. Poți urmări orice răspunsuri la acest articol prin RSS 2.0 feed. Atât comentariile, cât și acțiunea de ping la acest articol sunt dezactivate.