„Iar el (îngerul) a zis: Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit?

A înviat, nu este aici. Iată locul unde L-au pus” (Mc. 16, 6)

Hristos a înviat!

Iubiți credincioși, Hristos a înviat, moartea a fost biruită; aceasta este ziua învierii, să ne luminăm și ne bucurăm cu prăznuirea ei. Urcușul nostru duhovnicesc a ajuns la ziua cea prealuminoasă, la ziua slăvitei învieri, când, din mormântul întunecat, Hristos strălucește cu „neapropiată lumină”. Această zi a mântuirii noastre este în același timp prima și a opta zi, prima, căci este începutul mântuirii și a opta, căci simbolizează ziua veșniciei, cea fără de sfârșit. Sfântul Vasile ne spune: „Această zi este una și în același timp a opta și simbolizează pe aceea cu adevărat una și a opta zi la care s-a referit Psalmistul în unele suprascrieri ale psalmilor (Psalmii VI și XI); este starea care se va arăta după acest timp, ziua cea fără de sfârșit, care nu cunoaște seară nici a doua zi, acel veac netrecător și fără sfârșit.”[1] Cunoscând acestea, ne rugăm stăruitor: „dă-ne nouă mai desăvârșit să ne împărtășim cu Tine în ziua cea neînserată a Împărăției Tale.”

Fiecare duminică după Înviere are o semnificație aparte, în relație cu ziua Paștelui. Duminicile dintre ziua de Paște și ziua de Rusalii împlinesc două funcții: mai întâi, sunt un Paște revărsat, revărsând Învierea lui Hristos într-o lumină nouă; în al doilea rând pun în lumină iconomia lucrării lui Hristos și trimit către înnoirea prin Duhul Sfânt.  Paștele (Duminica I, ziua întâi) reprezintă punctul de pornire, originea, începutul. Evanghelia subliniază ideea centrală:  „La început era Cuvântul” (Ioan 1, 1-17). Duminica lui Toma, numită Antipascha este Învierea revărsată, trupul lui Hristos înviat Se arată în plinătatea lui. Evanghelia zilei (Ioan 20, 19-31) se concentrează pe primirea Sfântului Duh: „Luați Duh Sfânt”, însă numai către apostoli. A treia duminică, cea a femeilor mironosițe se concentrează pe căutare și pe credință: „Căutați pe Iisus Nazarineanul cel Răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus.” (Marcu 15, 43 – 16, 8).

Femeile mironosițe sau mirofore sunt femeile purtătoare de mir, care împlineau ritualul înmormântării. După cum citim în Evanghelie, Domnul Hristos, după ce a murit, a fost îngropat în grabă, întrucât se apropia ziua Paștelui iudaic. Pentru aceasta, ritualul de îngropare nu fusese împlinit cum cerea tradiția. Astfel, femeile mironosițe au mers la mormânt în miezul nopții, pentru a nu fi văzute de iudei, întrebându-se cine le va prăvăli piatra de la ușa mormântului, pentru a unge trupul Domnului. Ajungând la mormânt, au văzut că piatra fusese deja răsturnată, și un înger îmbrăcat în veșmânt alb le-a grăit: „Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat, nu este aici. Iată locul unde L-au pus” (Mc. 16, 6). Femeile mironosițe sunt primele care primesc vestea învierii lui Hristos și misiunea de a vesti învierea apostolilor. Ele devin martori și mărturisitoare ale învierii, vestind că mormântul este gol și moartea a fost învinsă. Auzind de la înger vestea învierii, femeile mironosițe au fost cuprinse de teamă. Ele vin spre mormânt cu teamă și pleacă tot cu teamă, dar de fiecare dată teama lor e altfel. Când merg spre mormânt, se tem cu o teamă lumească; se tem de răzvrătirea iudeilor, se tem că nu vor putea să dea deoparte piatra de la mormânt. După ce văd mormântul gol și aud cele spuse de înger, femeile sunt cuprinse de o teamă sfântă, o teamă firească în fața unei taine de negrăit, care izvorăște din conștiința nevredniciei.

Prezența exemplului femeilor mironosițe în această duminică are un rol foarte important. Începând din duminica învierii, ne aflăm pe un alt urcuș duhovnicesc, spre Cincizecime, spre pogorârea Sfântului Duh. Duminicile a treia și a cincea amintesc de prezența femininului – femeile mironosițe și femeia samarineancă. Sfânta Biserică introduce astfel năzuința Sfântului Duh, căci atât ruah (Duh în limba ebraică), cât și pnevma  (Duh în limba greacă) sunt de genul feminin. Totodată, este subliniată credința și contemplația, credința pentru că femeile au avut îndrăzneală, contemplația pentru că spiritul feminin este asociat nopții și zorilor. Vederea în noapte este una mai în profunzime, nu vezi realitatea apropiată, dar vezi infinitul universului. Această vedere este asociată sufletului feminin. Textul liturgic ne este și mai clar: „Pentru ce amestecați mirurile cu lacrimi, ucenițelor? Piatra a fost răsturnată, mormântul a fost golit; vedeți stricăciunea zdrobită de Viață, pecețile mărturisind deslușit aceasta; pe străjerii celor neascultători greu dormind; firea cea muritoare s-a mântuit în trup de Dumnezeu, iadul se tânguiește. Alergând cu bucurie, spuneți Apostolilor că Hristos, Cel ce a omorât moartea, Cel întâi născut din morți, va merge mai înainte de voi în Galileea.”[2] Mirurile și lacrimile, două daruri aduse Mântuitorului. Ambele nu mai sunt potrivite pentru Hristos cel înviat. Mirurile sunt pentru morți, iar vremea lacrimilor a trecut. A sosit Ziua Învierii. Vedeți, femeilor, semnele Învierii: mormântul gol, pecețile nestricate, piatra răsturnată, străjerii dorm și propovăduiți Învierea pe care ați văzut-o.

Iubiți credincioși, duminica femeilor mironosițe ne întâmpină cu numeroase taine pe care suntem datori să le deslușim pentru a ne împărtăși mai desăvârșit cu Hristos în ziua cea neînserată a Împărăției cerurilor. Femeile s-au temut, dar teama lor s-a transformat într-o teamă sfântă, căci au aflat că Hristos a înviat. Ele au adus miruri și lacrimi lui Hristos, iar Domnul le-a trimis mesaj de bucurie: Nu mai plângeți! Hristos a înviat; El este bucuria noastră, mântuirea noastră. El este Mântuitorul nostru și Domnul nostru. Să avem și noi îndrăzneală, să ne apropiem de Hristos zicându-I, precum Toma: Domnul meu și Dumnezeul meu, să Îl căutăm pe Hristos în miezul nopții patimilor lumești și al păcatelor și să ne umplem de bucuria învierii Lui, căci a înviat Hristos și în sufletele noastre. Pentru toată suferința, pentru toată lacrima, Domnul Hristos are tămăduire. Să aducem Domnului toată lacrima noastră, toată durerea noastră, în loc de mir, și ne vom învrednici și noi să Îl vedem pe Domnul, Care ne va zice: Nu mai plângeți! Bucurați-vă! Amin.

Pr. Singureanu Adrian Constantin

[1] Sf. Vasile cel Mare, Scrieri, III, trad., introducere, note și indici de preot Constantin Cornițescu și preot profesor Dr. Teodor Bodogae, Editura IBMBOR, București, 1988, PSB 12, pp. 80-81.

[2] Penticostar, a doua stihiră idiomelă de la vecernia duminicii mironosițelor.

mironosite

Acest articol a fost publicat în data de duminică, 3 mai 2020, la 14:54 în categoriile Cuvant din Amvon. Poți urmări orice răspunsuri la acest articol prin RSS 2.0 feed. Atât comentariile, cât și acțiunea de ping la acest articol sunt dezactivate.