„Duh este Dumnezeu și cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh și în adevăr.”

 (In. 4, 24)

Hristos a înviat!

Iubiți credincioși, astăzi, în duminica a cincea după Paști, ne aducem aminte de femeia samarineancă și de convorbirea Mântuitorului cu ea la puțul lui Iacov din regiunea Samaria. Semnificația pericopei evanghelice este una foarte adâncă, această duminică fiind o treaptă nouă spre duminica Cincizecimii, spre care înaintăm și pe care o așteptăm cu răbdare. Evanghelia de azi ne vorbește despre recunoașterea lui Mesia, despre adevărata închinare, dar și despre iubirea lui Dumnezeu și planul Său pentru lume, întrucât gestul Mântuitorului de a intra în Samaria și de a descoperi că El este Mesia este o înfrângere a urii de nestăvilit ce era între iudei și samarineni. Provincia Samaria se întindea între Galileea la Nord și Iudeea la sud, fiind locuită de samarineni, un popor hibrid. În perioada 726-722 î.Hr., noul rege al Asiriei, a invadat Canaanul și a asediat cetatea Samariei. După un atac de trei ani, orașul a cedat în fața asediatorilor și o mare parte din populație a fost luată în captivitate și deportată. În locul ei, au fost aduse neamuri păgâne care s-au așezat statornic în Samaria. Ulterior, în 715 î.Hr., mare parte din populația iudaică s-a reîntors în Samaria, conviețuind cu neamul păgân până când s-a ajuns la un sincretism religios. Poporul samarinean, un popor format din păgâni și iudei, păstra și credința iudaică și elemente ale religiilor păgâne. Acesta este motivul pentru care între iudei și samarineni era o ură până la moarte. Ura era atât de mare încât dacă un iudeu voia să treacă din Iudeea în Galileea, deși drumul cel mai scurt era prin Samaria, totuși el se aventura prin deșert, înfruntând multe pericole, pentru a nu trece prin Samaria, considerată pământ blestemat. Iisus Hristos, în iubirea lui pentru toți oamenii nu a ținut această lege, ci a trecut în Samaria, mergând la o fântână unde venise o femeie de neam samaritean. Mântuitorul Hristos se întâlnește în Samaria  cu o femeie ce cobora din muntele Garizim, muntele consacrat cultului în Samaria. Aceasta vine la fântână, ia apă și vrea să plece, însă Domnul nostru Iisus Hristos provoacă o discuție, cerându-i apă, un gest atât de firesc, într-o zi călduroasă. Femeia este contrariată de gestul omului din fața ei, întrucât ea știa de ura iudeilor pentru samarineni. Însă Domnul Hristos îi arată acesteia că iubirea lui Dumnezeu a pătruns în mijlocul vrajbei, întrucât a sosit timpul mântuirii. În urma discuției îndelungate cu Mântuitorul, pe care ați auzit-o în cuprinsul Evangheliei, femeia samarineancă aleargă în cetate pentru a vesti neamului său că Mesia a venit.

Semnificația cuvintelor Mântuitorului este însă mult mai profundă. Iisus vorbește de anumite lucruri, dar sensul lor este mult mai înalt. Apa de care vorbește nu este apa pe care noi o bem și o folosim în mod curent, ci este apa vie, izvorul nesecat al apelor. Căutarea acestei ape vii a făcut-o pe femeia samarineancă să creadă în Hristos și apoi să îl vestească. Dar Mântuitorul, după plecarea femeii samarinence, le spune ucenicilor săi: Nu ziceți voi că mai sunt patru luni și vine secerișul? Iată, zic vouă: Ridicați ochii voștri și priviți holdele, că sunt albe pentru seceriș. (In 4, 35) Aici Mântuitorul nu se referă la holdele de grâne, ci la mulțimile de samarineni care veneau să îl întâlnească pe Hristos. Astfel, în această interpretare, Mântuitorul introduce tema botezului, iar duminica samarinencei este o sărbătoare pregătitoare pentru marea duminică a Cincizecimii, ziua în care vom primi apa vie a Duhului Sfânt, care ne va transforma pe toți în fântâni purtătoare de Duhul Sfânt, pentru a adăpa mulțimile însetate de adevăr.

Duminica femeii din Samaria este bogată în simbolisme. Mai întâi, simbolismul apei reapare: femeia însetează, deci caută apa care să potolească setea. Este aceeași căutare a femeilor mironosițe, aceeași râvnă. Este vorba tot de un drum, anevoios după cum reiese din cuvântul femeii, pe care aceasta îl parcurgea des din nevoia ei. La fântână (un alt simbol, al adâncului) se întâlnește cu Hristos pe care nu îl recunoaște, ci îl consideră un simplu iudeu. Ce căuta Hristos în Samaria la puțul lui Iacov? Ne spune textul liturgic: „Venit-a la fântână, în ceasul al șaselea, Izvorul minunilor, spre a aduce la viață pe urmașa Evei, că Eva în acest ceas a ieșit din Rai, din pricina amăgirii șarpelui. Deci, s-a apropiat samarineanca să scoată apă; pe care văzând-o Mântuitorul, i-a zis: Dă-Mi să beau și Eu te voi sătura de apa cea vie. Iar înțeleapta, alergând în cetate, a vestit îndată mulțimilor, zicând: Veniți de vedeți pe Hristos Domnul, Mântuitorul sufletelor noastre.”  Ceasul VI amintește de căderea în păcat a primilor oameni, dar și de ispita akediei (a angoasei duhovnicești); Hristos cere apă de băut; ipostaza lui Dumnezeu rugător, care cere ca legământul rupt odinioară în eden să fie refăcut.  Un alt element deosebit de important este samarineanca – o străină. Așa se făcuse omul după căderea în păcat, un străin de harul lui Dumnezeu, care căuta cele necesare în lume și nu la Dumnezeu, îl uitase pe Dumnezeu. Un alt element deosebit de important este mărturia pe care o face Hristos despre adevărații închinători: ceasul șase este și ceasul deplinei revelații, întrucât la orele amiezii soarele luminează profund, fiind spre mijlocul cerului, înlăturând umbra. Mărturia lui Hristos este foarte exactă: În Duh și Adevăr, deci în Duhul Sfânt și în Fiul, care este Adevărul (Ioan 14, 6). Această închinare va fi cunoscută deplin la Cincizecime.

Iubiți credincioși, așa a rânduit Dumnezeu ca să ne reîntâlnim la Liturghie tocmai în această zi sfântă, când ne aplecăm asupra acestui eveniment minunat descris în Evanghelie. Mulțimile de samarineni coboară spre Hristos; iar mulțimile de credincioși, depărtați de izvorul harului care este Biserica, urcă spre Biserică, spre a-l întâlni pe Hristos în Sfânta Euharistie. Mare este Dumnezeu și minunat în lucrurile Sale! Deschideți-vă inimile spre a primi apa cea vie și purtați această apă vie, oferiți-o în dar pentru ca toți să îl cunoască pe Dumnezeu și să aibă viață veșnică. Amin.

Pr. Singureanu Adrian Constantin

samarinencei

Acest articol a fost publicat în data de duminică, 17 mai 2020, la 05:59 în categoriile Cuvant din Amvon. Poți urmări orice răspunsuri la acest articol prin RSS 2.0 feed. Atât comentariile, cât și acțiunea de ping la acest articol sunt dezactivate.