Omul şi tainele existenţei sale în teologie şi filosofie

Există o mulțime de încercări de a-l defini pe om. Pentru Aristotel, omul era un animal social. Pentru Bergson și Blaga, un animal care fabrică unelte. În sfârșit, pentru Darwin și adepții lui, omul nu este decât o prelungire a maimuței, iar Thomas Hobbes face o afirmație, care pare să curme orice aspirație la noblețe a omului. Pentru el, omul este lup omului .
Unii, precum Nietzsche, pun la baza ființei umane voința de putere, iar Freud vede în om un ghem de instincte, peste care domnește sexualitatea, care determină orice activitate a omului (libido). Omul mai este văzut de unii și drept un animal care iubește frumosul. Desigur, această afirmație, precum și cea a lui Descartes, care pune în fată raționalitatea și conștiința morții, par să nu excludă din alcătuirea ființei umane și un oarecare fior metafizic .
În ce ne privește, credem că toate aceste afirmații se potrivesc omului. Însă nici una din ele nu poate fi luată drept adevăr cuprinzător . Da, omul este un animal – dar un animal îndumnezeit! Astfel rezumă teologul grec contemporan Panacotist Nellas concepția generală a Sfinților Părinți despre om. Și aceasta este singura însușire dintre toate câte se pot atribui omului, capabilă să-l smulgă din lumea animală și să-l înalțe deasupra ei. De aceea vom încerca să o desfășurăm.
Se pare că a vedea în om doar un animal cu conștiința morții, încă nu înseamnă a-l deosebi de ființele iraționale. Chiar dacă l-am numi animal care se roagă, totuși nu am rezolva mare lucru în acest sens. Pentru a fi om, este nevoie de mai mult.
Experiența științei moderne dovedește că animalele pot fi mai mult, decât s-a crezut multă vreme despre ele. Fără să acceptăm unele exagerări care se fac în acest sens, potrivit cărora animalele pot deveni superioare omului, ținem totuși să amintim un pasaj interesant al Psalmistului. În psalmul 103, “puii leilor mugesc ca să apuce și să ceară de la Dumnezeu hrana lor”. Iată un amănunt de scandal, atât pentru materialiști, cit și pentru misticii minori, care, atribuind omului trăirea metafizică gândeau că l-au separat pentru totdeauna de lumea animală.
Animalele se roagă, trăiesc o relație tainică cu Dumnezeu. Iar Dumnezeu le poartă de grijă, deoarece ele sânt destinate omului – făptura iubită a lui Dumnezeu, rodul iubirii Creatorului. De aceea Noe primește poruncă să ia cu sine în corabie nu doar din “animalele curate”, ci chiar și din cele “necurate”, câte o pereche, “ca să le păstreze soiul pentru tot pământul” . Iar prorocul David spune: “oameni și dobitoace vei izbăvi Doamne” .
Animalele se supun poruncilor Dumnezeiești, încet Dumnezeu și face cunoscută voia Sa oamenilor prin intermediul animalelor. Atunci când Varlaam, vrăjitorul, împotriva voii lui Dumnezeu, s-a pornit pe asini sa ca să-i binecuvânteze pe muabili, “Îngerul Domnului s-a sculat, ca să-l mustre pe cale”. Moise ne spune că asini a văzut Îngerul Domnului, pe care Varlaam nu-l vedea, (și de aceea o bătea, căci asini în tot felul se împotrivea să mai meargă). Și iată că “Domnul a deschis gura asinii și aceasta a zis către Varlaam: ce ti-am făcut eu, de mă bați acum pentru a treia oară”. În cele din urmă, Îngerul se arată și lui Varlaam.


(Pr. Sorin Ionescu)