Condiția care ne apropie de Dumnezeu făcând-ne asemănare desăvârșită a Lui este ne pătimirea, pe care nu o pot avea animalele. “Curăția, ne pătimirea, fericirea, înstrăinarea de orice rău și multe altele de acest fel sânt cele prin care se exprimă asemănarea omului cu Dumnezeu”.
Pentru ca ne pătimirea noastră să fie realizabilă, Dumnezeu ne dăruiește până și o naștere nepătimașă, nouă celor născuți din bărbat și femeie. Această naștere este Sfântul Botez. Căci “pentru ca să devină cu adevărat om, Domnul a dat un alt început naturii umane, începutul unei a doua faceri, adică nașterea spirituală prin Botez, care nu e numai o eliberare de consecințele păcatului strămoșesc, ci și o realizare pentru fiecare credincios a operei pe care nu a realizat-o Adam”[1].
Sfântul Maxim Mărturisitorul e de părere că însuși Adam a fost creat de Dumnezeu după chipul Său, cu scopul de a se naște mai târziu cu voia lui din Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Dumnezeu voiește ca omul să conlucreze liber, cu puterea pe care o are în sine, la nașterea sa.
Ne pătimirea se realizează prin petrecerea neîncetată în Dumnezeu, îndeplinind poruncile Lui. Orice abatere a minții de la Dumnezeu sfârșește prin a aluneca spre rău. Ființa umană, fiind organizată teocentric tinde în mod natural spre Dumnezeu. Atunci când această tendință este întreruptă de factori paraziți, omul se dezbină în ființa sa și apare boala. Unul din Părinții Pustiei spunea în sfaturile sale către monahi: “Cugetă cele bune, ca să nu cugeți cele rele, deoarece nu stă în firea minții omenești ca să stea nemișcată”[2].
Adam nu a îndeplinit această poruncă și și-a despărțit mintea de Dumnezeu, cugetând cele străine. Astfel el L-a negat pe Dumnezeu, sursa existenței sale. Drept urmare Adam s-a dat pe sine morții, sinucigând-se în sensul cel mai adevărat al cuvântului. Căci “când L neagă pe Dumnezeu omul se neagă pe sine însuși și se autodistruge. Când viețuiește teocentric, el se pune în valoare la infinit pe sine însuși, se dezvoltă și întregește în veșnicie”.
Însă pe lungă mișcarea înspre Dumnezeu, pe care omul o are în sine în chip firesc, omul mai are și o altă mișcare, nefirească, spre cele animalice. Această dublă orientare a omului este o consecință a păcatului, pe care o vom discuta în continuare[3].
(Pr. Sorin Ionescu)
[1] https://www.crestinortodox.ro/dogmatica/dogma/aspecte-fundamentale-antropologiei-ortodoxe-68973.html, accesat la data de 23. 06.2018.
[2] Ibidem.
[3] Ibidem.