Omul se naște, creste, are nevoie de hrană, îmbătrânește și moare ca și animalele. Cum dar îl vom numi chip al lui Dumnezeu, din moment ce nici una din acestea nu și sunt proprii lui Dumnezeu? Acestea ni se par nouă deoarece judecăm după cele ce se văd, iar omul prin ceea ce se vede este în cea mai mare parte chip al animalului, iar chip al lui Dumnezeu este mai mult prin ceea ce nu se vede. Adam nu a cunoscut nici una din acestea, el nici nu s-a născut ca noi, nici nu a supt sun, nici nu a cunoscut creșterea de la mic la mare, ci a avut de la început “vârsta bărbatului desăvârșit”[1], vârsta lui Hristos.
Același lucru se poate spune și despre Eva, care împreună cu Adam alcătuiește omul. Că “a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie”[2].
Părinții Bisericești sânt de părere că separarea în bărbat și femeie este chiar posterioară creației. “Scriptura spune că “Dumnezeu a făcut pe om. După chipul lui Dumnezeu l-a făcut pe el”[3].
Crearea celui ce a fost făcut “după chip” și-a atins din acel moment desăvârșirea. Dar Scriptura se întoarce din nou și tine să precizeze: “Bărbat și femeie i-a făcut pe ei”. Cred că toți sânt de acord că acest lucru nu s-a spus în legătură cu Dumnezeu ca model originar (cu toate că) după cum zice Apostolul: “în Hristos Iisus nu mai este nici parte bărbătească nici parte femeiască”[4]. Și cu toate acestea Scriptura ne istorisește că în aceste două direcții s-a împărțit omenirea”.
Prin specificarea bărbat și femeie, Sf. Grigorie de Nyssen crede că s-a introdus în ființa noastră ceva “cu totul străin de Dumnezeu”, “împărțire care n-are a face cu modelul dumnezeiesc, ci, […] ne încadrează în ceata vietăților necugetătoare”.
Ideea că bărbatul și femeia nu au fost separați dintru început a dat în diferite culturi naștere unor interpretări, de multe ori naive și caraghioase, pe care însă este interesant să le amintim. De exemplu, după Berești rabat, “la Facere, Adam și Eva stăteau spate în spate, lipiți de umeri: atunci Dumnezeu i-a separat printr-o lovitură de secure, care i-a separat în două. Alţii sânt de părere că primul om (Adam) era bărbat pe partea dreaptă și femeie pe stingă; dar Dumnezeu l-a tăiat în două jumătăți”.
În Banchetul, Platon crede că omul primitiv era o ființă bisexuală de formă sferică. (La popoarele orientale, iar dintre filozofi mai ales printre pitagoreici, exista concepția că sufletele oamenilor au preexistat într-o lume ideală, din care au căzut prin păcat. Aceștia au dat naștere părerii potrivit căreia un astfel de suflet ideal poate ajunge “om” numai după ce gustă din păcat.
Filozofia androginului a preocupat într-o măsură foarte mare diverse scoli filozofice și teozofice grecești, printre care și neoplatonicienii și neo pitagoreicii, cit și sectele gnostice așa-zis creștine. Ea este o deducție logică a idealului, potrivit căruia omul desăvârșit trebuie să fie o ființă fără fisuri[5].
(Pr. Sorin Ionescu)
[1] Efes. 4: 13.
[2] Fc. 1: 27.
[3] Fc. 1: 27.
[4] Gal. 3: 28.
[5] Epopeea lui Ghilgames, Ed. Institutul European, București, 1999, p. 30 .