Despre materialitatea creaţiei
Îndată ce omul își lasă spre degradare puterea cugetului, silindu-și mintea ca patimile să prindă în ea rădăcini, el devine robul patimilor și din clipa aceea are loc în om o răsturnare și o înlocuire a peceții lui Dumnezeu cu un chip al dobitocului, încet întreaga fire a noastră pornește pe calea aceasta ca și cum mintea noastră n-ar mai cultiva decât principii pătimașe, ajutând-le să sporească tot mai mult”.
În acest fel, pe măsură ce omul care practică virtutea dezvoltă în sine chipul lui Dumnezeu, iar pe cel al dobitocului îl distruge, intra-o măsură și mai mare am putea spune, omul care practică păcatul dezvoltă în sine chipul dobitocului, iar pe cel al lui Dumnezeu îl pierde. Aceasta și pentru că nimeni nu poate “întrece” și depăși pe Dumnezeu, imitându-I virtuțile, în schimb omul poate, după cum am văzut, să întreacă dobitocul în patimă. În una din cuvântările sale, Sfântul Ioan Gură de Aur face o inventariere interesantă a trăsăturilor animale lucrătoare în om, mai exact, Sfântul corespunde fiecărei patimi un animal: “Spune-mi dar după care fapte să te cunosc că ești creștin, când totul te arată necreștin? Dar pentru ce spun: creștin? Nu pot ști bine nici dacă ești om.
Când te văd că arunci cu picioarele ca un măgar, că sari ca un taur, că nechezi după femei ca un armăsar, că ești lacom la mâncare ca un urs, că-ti îngrași trupul ca un catâr, că ești ranchiunos ca o cămilă, că răpești ca un lup, că te mânii ca un șarpe, că rânești ca o scorpie, că ești șiret ca o vulpe, că ții în tine veninul răutății ca o aspidă și viperă, că lupți împotriva fraților tăi ca demonul cel rău, cum voi putea să te număr cu oamenii când nu văd în tine caracteristicile firii omenești? […] Cum să te numesc? Fiară? Dar fiarele au numai unul din cusururile amintite! Tu însă ai adunat în tine toate cusururile și mergi chiar mai departe decât fiarele sălbatice. Să te numesc drac? Dar dracul nu slujește tiraniei stomacului, nici nu îndrăgește banii. Spune-mi, te rog, pot să te mai numesc om când ai mai multe cusururi decât fiarele și dracii?
Iată, în câteva cuvinte, rațiunea după care cel ce se desparte de Dumnezeu devine mai rău decât dobitoacele și chiar decât dracii. De fapt, acesta este mesajul evanghelic, care intervine obsedant mai ales în epistolele Pauline: “Au nu știți că celui ce vă dați spre ascultare robi, sintetic robi aceluia căruia vă supuneți; fie ai păcatului spre moarte, fie ai ascultării spre dreptate”[1]. “Căci și noi eram altă dată fără de minte [fără rațiune, ca și dobitoacele], neascultători, amăgiți, slujind poftelor și multor feluri de desfătări, petrecând viața în răutate și pizmuire, urâți fiind și urinau-ne unul pe altul; iar când bunătatea și iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Dumnezeu s-au arătat, El ne-a mântuit, nu din faptele cele intru dreptate, săvârșite de noi, ci după a lui îndurare, prin baia nașterii celei de a doua și prin înnoirea Duhului Sfânt” [2].
(Pr. Sorin Ionescu)
[1] Rom. 6: 16.
[2] Tit 3: 3-4.