După anul 1812, odată cu suirea a doua în scaunul de mitropolit a lui Veniamin, acesta reînvie suflul şcolii din Moldova. O dorinţă puternică a mitropolitului a fost aceea de a schimba cu totul organizarea şcolilor din Moldova, în majoritatea lor aflate în mâna dascălilor greci, fără să mai vorbim de familiile înstărite, în care educaţia copiilor era încredinţată unor dascăli de alt neam (greci, francezi, etc.). Cu alte cuvinte Veniamin urmărea românizarea întregului învăţământ din Moldova. În vederea atingerii acestui scop au fost trimişi tineri români la studii peste hotare. Astfel, au fost trimişi Gheorghe şi Clemens-Daniil, fii protopopului Lazăr Asachi, la Viena, Gheorghe Săulescu, la Academia grecească din insula Hios şi şase tineri moldoveni la Şcoala Românească de la Sfântul Sava – Bucureşti. Trei dintre aceştia (Andrei Teodorescu, Anton Velini şi Emanuil Halunga) au devenit profesori la şcolile naţionale din Moldova. Atât Gheorghe Asachi cât şi Gheorghe Săulescu au devenit personalităţile marcante ale culturii româneşti”.
Între anii 1814–1818, mitropolitul Veniamin a însărcinat pe Gheorghe Asachi (care studiase matematica, pictura, sculptura, arheologia, pe clasicii romani şi italieni- şi avea o temeinică pregătire ştiinţifică) să predea un curs teoretic şi practic de inginerie în limba română la Academia Domnească din Iaşi. „Prin acest curs s-au pus bazele învăţământului politehnic la noi”. Părintele Vasile Vasilache redă astfel colaborarea dintre mitropolitul Veniamin Costachi şi Gheorghe Asachi: „Mai înainte de a înfiinţa această şcoală însă, Mitropolitul se îngriji saşi prefătească pe profesorul care să predea acest studiu. De aceea ca Mitropolit, încă de la începutul păstoririi sale, trimisese la studiu în străinătate pe fiul protopopului Lazăr, pe tânărul Gheorghe Asachi, care studiase la Lemberg, pe lângă studiile preferate de el, filosofia şi ceea ce îi spusese să urmeze Mitropolitul – studiul matematicilor teoretice şi practice, ingineria şi arhitectura. Şi acest studiu al matematicilor şi-l continuă apoi şi la Viena. La Roma a urmat altceva, studiile clasice, îndată ce s-a întors în ţară însă, Mitropolitul Veniamin se hotarî ca să înfiinţeze şcoala de inginerie. Ceea ce şi făcu. La această şcoală profesor şi conducător puse pe Gheorghe Asachi, care preda în limba moldovenească un curs de matematică teoretică şi aplicaţii practice de geodesie şi arhitectură. Şi aşa s-a ajuns mai apoi, ca din această şcoală, să iasă foarte mulţi ingineri practici care au făcut dreptate acolo unde nedrepatea întemeiată pe neştiinţă şi lăcomie tulburase sufletele”.
Tot la insistenţele luminatului ierarh moldovean s-a înfiinţat în anul şcolar 1819 – 1820, o şcoală pedagogică „sub conducerea învăţătorului grec George Cleobul, specializat la Paris, pentru deprinderea viitorilor învăţători de la şcolile greceşti”.
Noi perspective pentru propăşirea culturii şi a învăţământului de toate gradele în limba română s-au deschis după înlăturarea regimului fanariot şi numirea primului domn pământean Ion Sandu Sturdza. Astfel în anul 1824 mitropolitul a deschis la mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi o şcoală începătoare (elementară) în limba română, unde a adus ca profesor un absolvent al Seminarului de la Socola, iar în anul 1826 a adus un profesor calificat, în persoana lui Gheorghe Săulescu, absolvent al Academiei din Iaşi. În vederea organizării unui învăţământ de toate gradele Veniamin Costachi împreună cu Gheorghe Asachi au cerut domnului un buget corespunzător, noi edificii şcolare şi dascăli pricepuţi şi au prezentat acestuia la 1 ianuarie 1828 un plan de organizare „cu următorele două tipuri de şcoli ( pe lângă cea elementară): 1) o şcoală normală cu doi ani de studii şi 2) un gimnaziu, cu patru ani de studii, în care se predau : latina, retorica, logica, religia, istoria, geografia, matematica, ştiinţele naturale, economia etc.”.
Ei propuneau să se dea întâietate limbii române şi mai apoi să se înveţe alte limbi. Se propunea de asemenea înfiinţarea unei biblioteci naţionle şi înzestrarea şcolii cu „ instrumenturi şi adunarea uneltelor pentru sportul învăţăturilor”. Astfel în primele luni ale anului 1828, pentru că domnul a aprobat propunerile, s-au deschis cursurile ambelor şcoli. Numele cunoscut al şcolii, şcoala vasiliană sau gimnazia vasiliană, s-a dat după numele lui Vasile Lupu, primul organizator al unei şcoli la Trei Ierarhi, în anul 1639.
Între anii 1828 şi 1831, la şcoala elementară erau 411 elevi, la cea normală 166, iar la gimnaziu 103”. Activitatea mitropolitului Veniamin Costachi în problemele şcolare a devenit mai intensă, la 1 februarie 1832, s-a ţinut la gimnazia vasiliană un curs pedagogic special pentru pregătirea viitorilor profesori. Iar în toamna anului 1832, s-au deschis şase şcoli ţinutale la Roman, Huşi, Botoşani, Bârlad, Galaţi şi Focşani.
În anii următori mitropolitul Veniamin Costachi în strânsă colaborare cu Gheorghe Asachi, a luat măsuri în ceea ce priveşte înfiinţarea de noi şcoli ţinutale la Bacău (1839), Piatra, Vaslui, Tecuci (1841), Târgu- Frumos (1842) ş.a. În toamna anului 1834, mitropolitul Veniamin şi Gheorghe Asachi au izbutit să înfiinţeze la Iaşi prima şcoală publică pentru fetele orăşenilor cu 70 de eleve. Cursurile se ţineau într-o clădire pusă la dispoziţie de mitropolit în curtea mănăstirii Bărboi”.
Pentru ca opera de ctitorie a şcolilor din Moldova să fie încoronată, mitropolitul Veniamin Costachi a purces în anul 1834, la înfiinţarea Academiei Mihăilene din Iaşi (academie care poartă numele domnitorului Mihail Sturdza). Temeiul înfiinţării acestui învăţământ superior, unde „se predau toate ramurile înaltelor ştiinţe”, este anaforaua Episcopiei din data de 20 aprilie 1835, pe care a alcătuit-o şi a iscălit-o ca preşedinte mitropolitul Veniamin. Din cauza lipsei de profesori, mitropolitul a acceptat propunerea lui Gheorghe Asachi, şi anume de a trimite tineri în străinătate la studii, timp de patru ani şi anume şase la Viena şi unul în Franţa, pentru a se pregăti în diferite specialităţi.
Academia, „cuprindea o facultate filosofică (cu durata studiilor de doi ani), o facultate juridică (pe parcursul a trei ani de studiu), apoi cursuri extraordinare de inginerie, agronomie, arte frumoase şi filologie”. Cursurile Seminarului de la Socola (de patru ani) erau considerate drept a treia facultate în cadrul Academiei Mihăilene.
Printre profesorii care au predat la Academie se numără tineri absolvenţi ai şcolilor de la Trei Ierarhi, tineri trimişi la studii peste hotarele ţării, precum şi câţiva transilvăneni şi bănăţeni: Eftimie Murgu, Gheorghe Săulescu, Vasile Fabian-Bob, Damaschin Bojîncă, Petru Cîmpeanu, Teodor Stamati, Anton Velini, Ion Ionescu de la Brad, Teodor Codrescu şi alţii”. Cu întemeierea Academiei Mihăilene se poate spune că întregul învăţământ public din Moldova, de la primele trepte şi până la cele mai înalte, a fost ctitorit de iluminatul ierarh al Moldovei, Veniamin Costachi.
Printre şcolile înfiinţate în Moldova, Veniamin a marcat începutul unei epoci culturale noi. Când a primit cârja de mitropolit în anul 1803, Moldova era săracă din punct de vedere al şcolilor existente, al numărului de elevi care urmau şcolile publice , al numărului de profesori. La retragere sa din scaun „în Moldova erau aproape 3000 de elevi care urmau în şcolile publice şi peste 50 de profesori ce predau cu jertfa lumină din lumina cunoştinţei. În anul 1803, n-a găsit nici-o şcoală, iar la plecarea sa lăsa în urmă organizat în întreaga Moldovă tot învăţământul public de la şcoala de sat şi până la învăţământul superior, precum şi pe cel profesional. De toate aceste şcoli, şi de fiecare profesor şi elevii acestor şcoli, Mitropolitul Veniamin Costachi s-a interesat şi s-a jertfit pentru binele lor aproape o jumătate de veac”.
Răspunderea chemării sale de învăţător duhovnicesc al Moldovei, făcu pe Veniamin Costachi nu numai să întemeieze şcoli ci şi să poarte de grijă permanent acestora. Pentru continuua pregătire a cadrelor didactice a urmărit înzestrarea bibliotecilor, trimiterea de tineri la studii peste hotare, tipărirea de manuale şcolare în limba română, etc.
Problema înfiinţării de şcoli l-a preocupat pe mitropolitul Veniamin Costachi până în pragul părăsirii scaunului mitropolitan. De exemplu în 1824, împreună cu Ghoerghe Asachi, a reuşit să deschidă la Iaşi prima şcoală de arte şi meşteşuguri din Moldova, şcoală de pe porţile căreia ai ieşit primii tehnicieni români. Exemplul mitropolitului Veniamin a fost urmat şi de unii boieri moldoveni care au înfiinţat pe moşiile lor şcoli săteşti, având ca dascăli absolvenţi ai şcolilor înfiinţate de către marele arhiereu.
Privind activitatea închinată de mitropolitul Veniamin organizării şi dezvoltării învăţământului românesc în general şi al celui bisericesc în special, constatăm că el a crezut în valorile culturii naţionale, în posibilitatea de a se cuprinde şi mai ales a se vedea gândirea şi tot ceea ce este cultură în limba poporului, aşa cum a crezut în capacitatea oricărui fiu al Moldovei de a asimila ceea ce se preda în şcoală, de a se ridica din truditor al pământului la statutul de purtător şi creator de valori spirituale.
Bibliografie: Nicolae Iorga, Viaţa şi faptele mitropolitului Moldovei Veniamin Costachi, Ed. Minerva, Bucureşti, 1904; Mihai Bulacu, Marele Catehet și întemeietor al școalei românești Veniamin Costachi, în revista „Biserica Ortodoxă Română”,anul LXIV, 1946, p. 510-519; N. C. Enescu, Veniamin Costachi, ctitor şi îndrumător al şcolilor din Moldova, în revista „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, anul XLIII (1946), nr. 1-2, p. 31-56; Mihai Mănucă, Mitropolitul Veniamin Costachi, în revista „Biserica Ortodoxă Română”, anul LXXXVI (1968), nr. 1-2, p. 165-181; Ilie Gheorghiţă, Grija deosebită a mitropolitului Veniamin Costachi pentru ridicarea nivelului cultural al clerului, în revista „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, anul XLVII (1971), nr. 9-12, p. 645-660; I. D. Lăudat, La 150 de ani de la întemeierea învăţământului în limba naţională în Moldova, în Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, anul LIV (1978), nr. 1-2, p. 101-108; Adrian Botoşăneanul, Din viaţa şi înfăptuirile Mitropolitului Veniamin Costachi. La împlinirea a 175 de ani de la ridicarea sa în jilţul vlădicesc, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, anul LIV (1978),nr. 3-4, p. 348-335.
(Pr. I.D. Moga)