John Breck – despre „darul sacru al vieţii”
Părintele John Breck un alt teolog ortodox din America, afirmă că toţi cei ce acceptă experimentele asupra embrionilor în favoarea ştiinţei greşesc şi nu găsesc nici o justificare din partea ştiinţei, cu atât mai puţin a teologiei. „Fecundaţia in vitro, precum şi orice experiment asupra embrionilor, constituie manipulare care violează dreptul individului la protecţie. Şi, făcând abstracţia de felul în care a fost conceput, intenţia de a întrerupe sarcina în orice perioadă constituie de asemenea un act ilicit întrucât împiedică dezvoltarea persoanei umane… Acest mod de gândire ridică probleme de substanţă în privinţa moralităţii procedurilor FIV sau a avorturilor, fie ele „terapeutice” ori de altă natură. Aşadar, perioada de două săptămâni, ce era considerată o „fereastră”, fie pentru facilitarea reproducerii, fie pentru întreruperea sarcinilor nedorite sau pentru a permite experienţe asupra embrionilor, recentele descoperiri ale embriologiei şi ale geneticii au demonstrat că nu există”. Într-un articol al său scris cu aproximativ opt ani mai devreme Breck a avut o poziţie diferită. Atunci scrisese de pe o altă poziţie şi dezvolta teoria sa dintr-o altă perspectivă, „întrebarea fundamentală, spunea el, este: trebuie încurajată tehnologia bio-medicală ca pe un potenţial dar dumnezeiesc în vederea îmbunătăţirii vieţii umane şi a valorii sale sau trebuie să fie condamnată ca şi o tentativă demonică din partea omului de a trece măsura chipului său?” (John Breck, Bio-Medical Technology: of the Kingdom or of the Cosmos?, în „St. Vladimir’s Theological Ouaterly” 1(1998), p. 5; vezi şi John Breck, Prevention and „The beginning of Life”, în „St. Vladimir’s Theological Quaterly” 3(1995)
În acest articol autorul încearcă să găsească, într-un cadru limitat, argumente în favoarea legitimităţii folosirii tehnicilor de procreare artificială. El caută să-şi fundamenteze teoria sa pe un dat antropologic existenţial: calitatea sufletului, imaginea lui Dumnezeu în om. Imaginea lui Dumnezeu în om, spunea el, asigură omului trei condiţii: de auto-creare, auto-orientare şi realizare de sine. „In interiorul anumitor limite definite omul este chemat să-şi exercite stăpânirea asupra originii sale, asupra activităţii sale şi asupra menirii sale ultime”. In acest context, în mod aproape automat şi aparent corect, încearcă să descopere şi să aducă în prim-plan importanţa duhovnicului. Această intenţie este introdusă de afirmaţia preliminară „mai întâi, stă în obligaţia Bisericii de a evita să răspundă cu uşurinţă problemelor dificile… Ca şi în situaţia avortului, problema tehnicilor de fecundare artificială trebuie să fie rezolvată dintr-o dublă perspectivă: tradiţiaBisericii şi circumstanţele specifice ale cuplului”. Am mai putea nota că autorul, în acest articol, respinge fecundaţia şi însămânţarea artificială eteroloagă şi le acceptă pe cele omoloage, condamnă producerea, conservarea, distrugerea şi folosirea embrionilor „supranumerari” pentttru experienţe medicale şi comerciale precum şi practica folosirii mamei substitutive”, pentru ca mai apoi să concludă:”în viitor cu ajutorul harului divin, ar trebui să fie posibilă eliminarea genelor bolnave în stadiul embrionar şi practicarea „.chirurgiei corective, în uter şi asupra nou-născuţilor, malformaţi. Biserica, ca şi instituţiile publice sau private, trebuie să încurajeze şi să susţină cercetările necesare pentru perfecţionarea acestor tehnici terapeutice”.
Diac. Petre Bărănguţă