Chipul lui Dumnezeu, ca înrudire a omului cu Dumnezeu
Chipul implică și relația specială cu modelul său. Chipul lui Dumnezeu în om implică înrudirea și relația specială a acestuia din urmă cu Dumnezeu, Creatorul și Modelul său. Omul este după chipul lui Dumnezeu, pentru că având un suflet înrudit cu Dumnezeu[1], tinde spre Dumnezeu și se află într-o relație vie cu Dumnezeu. Iar prin această relație de viață, omul menține neslăbită înrudirea sa cu Dumnezeu.
De altfel, și chipul biologic se menține în înrudirea cu modelul său numai dacă-i vine de la model o putere continuă, sau dacă între el și model este o comuniune continuă. Fenomenul acesta îl observăm și la oameni. O relație convergentă frecventă face pe doi sau pe mai mulți oameni să semene între ei[2].
Dar dacă între un chip biologic și modelul său sau între doi sau mai mulți oameni nu ar fi o înrudire, nu ar putea fi vorba nici de o relație care să arate și să mențină pe unul ca chip al celuilalt. De aceea, și omul se menține ca chip neslăbit al lui Dumnezeu numai dacă, pe baza unei înrudiri, se menține între el și Dumnezeu o relație de viață, o comuniune continuă, în care este activ nu numai Dumnezeu, ci și omul[3].
Relația dintre om și Dumnezeu este posibilă datorită faptului că Dumnezeu l-a făcut pe om de la început înrudit cu Sine. Făcându-l după chipul Său, Dumnezeu l-a pus pe om chiar de la început în relație conștientă și liberă cu Sine, prin insuflarea ,,sufletului viu’’[4].
Expresia ,,suflet viu’’ indică pe om în unitatea ființei lui. Părinții Bisericii spun că prin această suflare Dumnezeu a sădit în om nu numai sufletul înțelegător înrudit cu Dumnezeu, ci și harul Său, ca manifestare a relației Sale cu omul, care provoacă în om răspunsul său la actul întemeietor de relație a lui cu Dumnezeu. Sfântul Grigore Palamas spune în ,,Despre purcederea Duhului Sfânt’’: ființa noastră este înrudită cu Dumnezeu prin Duhul primit, dar primește Duhul fiindcă este capabil de el, și pentru că este capabilă pentru relația cu Dumnezeu.
Dumnezeu fiind unul în ființă și întreit în persoane, chipul lui Dumnezeu din om înseamnă participarea omului la Sfânta Treime și relația specială a acestuia cu toate Persoanele Sfintei Treimi. El, chipul, tine atât de sufletul mintal și rațional al omului, cât și de harul dumnezeiesc, ca energie necreată a Duhului Sfânt, sau ca comuniune activă a lui Dumnezeu[5].
[1] Fac. 2: 7.
[2] ȘTEFAN BUCHIU, „Chipul lui Dumnezeu în om, temei al aspirației omului către Dumnezeuˮ, în Biserica Ortodoxă Română, An CXVI, nr. 7- 12, p. 294.
[3] Ibidem, p. 295.
[4] I Cor. 15: 45.
[5] DRAGOŞ DEMETRESCU, ⹂Omul cel vechi și omul cel bunˮ, în Biserica Ortodoxă Română, An XVIII, nr. 10, p. 798.
Pr. Bogdan Samfira