Sfânta Cruce este cinstită ca obiect de cult. Ea se găseşte în Biserici, în orice casă de creştin, fiind legată de viaţa şi credinţa creştinilor. Este folosită la săvărşirea Sfintelor Taine şi Ierurgii. Orice rugăciune se săvârşeşte împreună cu semnul crucii, căci fără cruce nu există viaţă religioasă creştină. La cruce ne închinăm noi creştinii.

Sfintei Cruci îi sunt închinate zile speciale, adică sărbători, în tot cursul anului bisericesc. Astfel în Vinerea cea Mare, a Patimilor Domnului, Sfânta Biserică îmbracă veşmânt de doliu, de tristă şi dureroasă amintire, când prin faţa ochilor se perindă întreaga istorie a vieţii pământeşti a Domnului şi îndeosebi cele petrecute acum două mii de ani, când a suferit, răstignirea pe cruce, pe Golgota. Ştim că întreaga viaţă a Domnului Iisus Hristos, de la naştere şi până la moarte, este închinată răscumpărării neamului omenesc de sub blestemul păcatului. Căci nu există om străin de iubirea Lui şi fără să-l încălzească cu dragostea Sa, să-l mântuiască, fiind milostiv şi iubitor de oameni. Ura şi răutatea oamenilor nu-L părăsesc nici pe cruce, căci cei din jur Îl batjocoresc. Chiar şi asupra celor mai înverşunaţi duşmani, El revarsă râuri nesfârşite de iubire: „Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac” (Luca XXIII, 34). Invidia, răutatea, mândria, păcatele oamenilor pironesc  pe cruce pe Cel fără de păcat, pe Fiul lui Dumnezeu.

Noi creştinii de astăzi, venind la biserică în această mare şi sfântă zi, participând la dumnezeiasca slujbă a Patimilor Domnului, privim Sfânta Cruce, pe care este răstignit Mântuitorul, privim la ochii Săi închişi, la rănile mântuitoare.

Suferinţele Mântuitorului nu pot fi izolate de păcatele oamenilor. Păcatele oamenilor sunt cauza suferinţelor, aşa cum orice suferinţă este consecinţa păcatului. Prin sângele lui Hristos, noi ne-am mântuit. Iar „prin rănile lui, noi toţi ne-am vindecat” (Isaia LIII, 5). Proorocul Isaia, supranumit evanghelistul Vechiului Testament, înţelege oemenirea atât înainte de Hristos, cât şi pe cea de după Hristos.

Iuda, cel ce L-a vândut pe Hristos, s-a căit şi a adus cei treizeci de arginţi primiţi ca plată pentru trădarea sa, zicând: Am greşit vânzând sânge nevinovat… Apoi ducându-se de la templu s-a spânzurat (Matei XXVII, 3-5). Noi creştinii se cuvine să ne închinăm în faţa Sfintei Cruci, să urâm păcatul şi să-I aducem Domnului lacrimi de pocăinţă.

Înălţarea Sfintei Cruci este o altă sărbătoare dedicată Sfintei Cruci a Domnului. Acest praznic se ţine din timpul împăratului creştin Constantin cel Mare, care cunoscuse puterea Sfintei Cruci, cu care a învins, când se lupta cu Maxenţiu şi pe care îl biruise cu ajutorul ei. Mama sa Elena a mers la Ierusalim şi a aflat Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul. Şi atât de mulţi oameni au venit să se închine Sfintei Cruci, încât patriarhul Macarie al Ierusalimului a trebuit să o înalţe deasupra amvonului, ca să fie văzută şi cinstită de toţi. De atunci această zi a rămas în pomenirea şi cinstirea Înălţării Sfintei Cruci şi care se prăznuieşte la 14 septembire.

Crucea Domnului este o întruchipare a dragostei dumnezeieşti. Crucea este semnul iubirii de oameni a lui Dumnezeu, este semnul văzut al mântuirii noastre. Crucea este simbolul biruinţei dragostei asupra păcatului, asupra morţii. De aceea noi cerem ajutor prin semnul crucii, la Dumnezeu. Ea este armă asupra diavolului şi a morţii.

Duminica a III-a din Postul Mare este închinată de asemenea Sfintei Cruci (Marcu VIII, 34-38; IX, 1). „Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu VIII, 3-4).

Chemarea omului de a-L urma înseamnă reintegrarea lui în viaţa de creştin, de apropiere de Dumnezeu prin Hristos Domnul. Iar urmarea cere dăruire, eforturi, „lepădări de sine”, o purtare a crucii, care înseamnă înlăturarea păcatelor, pasiunilor, viciilor şi a tot răul. De obicei cuvântul „cruce” sugerează ideea de suferinţă, de răbdare, perseverenţă în înfrângerea răului, dar cu iubire. Dacă noi creştinii vrem să urmăm calea Domnului, este bine să nu uităm cuvintele Sale, din Predica de pe munte: „Strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă” (Matei VII, 14), calea care duce la împărăţia lui Dumnezeu. Fericiţi au fost drepţii şi sfinţii, în căutarea lui Dumnzeu, ei fiind în comuniunea rugăciunii cu El.

Şi nouă Dumnezeu ne-a dăruit cea mai mare mângâiere: Crucea lui Hristos, căreia ne închinăm şi ea ne înlătură tot răul, toate chinurile sufleteşti. Crucea Domnului este aşezată în această zi de duminică din mijlocul Postului Mare, pentru ca noi să o sărutăm.

Sfintei Cruci îi este dedicată încă şi o altă zi de sărbătoare, Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci. Ea face parte din acest buchet de sărbători dedicate Sfintei Cruci şi ne ajută să înţelegem rolul Sfintei Cruci pentru mântuirea omenirii.

Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci ne cheamă să strângem într-un buchet ales învăţăturile ce izvorăsc din Crucea cea de viaţă dătătoare a Domnului, pentru a ne pregăti sufleteşte să păşim pe calea pecare a mers Domnul nostru Iisus Hristos şi care ne duce la Împărăţia veşnică, iar Crucea ne ajută în acest sens. Crucea este semnul biruinţei, arma păcii, biruinţă asupra diavolului şi a puterilor lui. Crucea nu este numai tristeţe, ci ea este şi bucurie. Să nu uităm de această cruce a noastră, care face parte din Crucea Domnului. Ea priveşte greutăţile pe care le avem faţă de noi înşine, faţă de cei apropiaţi ai noştri şi de toată lumea care ne înconjoară şi de care nu ne putem lepăda. Sfânta Cruce există spiritual în propriul nostru suflet.

Semnul sfintei crucii este împreunat cu permanenta rugăciune ce o înălţăm către Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care S-a răstignit pentru noi.

Miercurea şi vinerea din tot cursul anului sunt zile de post, dar sunt şi zile ale Crucii. Duminica este sărbătoarea Învierii, dar bucuria cea mare a Învierii a venit tot prin Cruce.

Să credem în puterea Crucii şi s-o sădim adânc în sufletul nostru, făcând-o să crească şi să aducă roade bogate, de blândeţe, bunătate, pace, smerenie, îndelungă-răbdare. Aşa ea va face ca viaţa noastră şi a semenilor noştri să fie mai curată şi mai fericită. Amin!

Pr. Băjău I. Marin Mirel

Acest articol a fost publicat în data de miercuri, 3 noiembrie 2021, la 21:51 în categoriile Apologetica. Poți urmări orice răspunsuri la acest articol prin RSS 2.0 feed. Atât comentariile, cât și acțiunea de ping la acest articol sunt dezactivate.