Mitropolia Olteniei

UN REPER ÎN ISTORIA POPORULUI ROMÂN – MITROPOLITUL VENIAMIN COSTACHI

Urmând în scaunul mitropolitan după un alt mare prelat, Iacob II Stamati, sub a cărui oblăduire îşi făcuse ucenicia, mitropolitul Veniamin Costachi a înţeles să continue opera proiectată de acesta, dândui însă o direcţie naţională şi consacrându-i-se ei pentru întreaga sa viaţă.

Mitropolitul Veniamin Costachi a rămas în istoria poporului român ca un reper în ceea ce priveşte implicarea factorului eclesiastic în domeniul laicului, prin activitatea de introducere a limbii române la nivel instituţional. Acesta a fost unul dintre obiectivele marelui cărturar Veniamin Costachi și anume utilizarea limbii române în instituţiile administrative şi culturale.

Originar dintr-o veche familie de boieri moldoveni, Vasile Costachi a fost călugărit la vârsta de 15 ani la Huşi, primind ca nume de călugărie – Veniamin. Episcopul Iacob Stamati era un cunoscut cărturar cu idei de origine iluministă, sub influenţa cărora se afla şi ucenicul său, tânărul călugăr Veniamin.

Hirotonit ierodiacon şi ieromonah, rânduit apoi eclesiarh al catedralei mitropolitane din Iaşi, după scurt timp a fost numit egumen pe seama mănăstirii „Sfântul Spiridon“ din Iaşi. Aprecierile pe care i le-au facut contemporanii și anume, „vestit și sfânt mitropolit”, „mecenatul românilor”, sau „luminătorul Moldovei” sunt mai mult decât suficiente pentru a ne face o imagine de ansamblu asupra personalității marelui ierarh.

La 26 iunie 1792, a fost ales episcop al Huşilor, fiind pe atunci în vârstă de 23 de ani şi jumătate, în locul lui Iacob Stamati, trecut în scaunul mitropolitan. Hirotonia sa întru arhiereu s-a făcut în ziua următoare, în biserica „Sfântul Spiridon” din Iaşi. Instalat la Huşi, a căutat să meargă întru totul pe urmele înaintaşului său, contribuind la buna administrare a treburilor episcopiei. A fost delegat de mitropolitul Iacob să cerceteze mănăstirile Neamţ şi Secu în mai multe rânduri.

Realizările sale la episcopia Huşilor, învăţătura, blândeţea, evlavia şi dragostea sa faţă de păstoriţi au dus la alegerea lui Veniamin în scaunul vlădicesc de la Roman, la 1 iunie 1796, după moartea episcopului Antonie. Cu experienţa dobândită la Huşi, noul episcop de Roman putea trece acolo la realizări şi mai însemnate. Pentru că episcopia era plină de datorii, s-a ocupat în mod deosebit de administrarea bunurilor ei, precum şi de sporirea veniturilor eparhiale.

La 18 martie 1803, a fost ales în scaunul vacant de mitropolit al Moldovei şi Sucevei. Deşi abia trecuse de 34 de ani, avea o experienţă destul de bogată, după o slujire arhierească de 11 ani în scaunele de la Huşi şi Roman. Ca mitropolit a păstorit aproape 40 de ani, până în 1842, cu două întreruperi: între 1808-1812, şi între 1821 -1823.

La scurt timp după instalarea în scaunul de mitropolit, a ajuns la neînţelegeri cu noua stăpânire şi s-a retras la mănăstirea Neamţ. Din cauza intrigilor urzite împotriva lui, mitropolitul şi-a înaintat demisia din scaun la 20 februarie 1808 (după unii cercetători, s-ar fi retras la Neamţ, din 1807, sau chiar din 1806, conducând de acolo treburile mitropoliei). În timpul şederii la Neamţ, mitropolitul Veniamin a înfiinţat acolo o tipografie, aducând în acest scop câţiva meşteri de la tipografia mitropolitană din Iaşi. Cu ajutorul unor călugări-cărturari din mănăstire, a început la Neamţ o perioadă de rodnică activitate culturală, concretizată într-o mulţime de traduceri şi tipărituri.

Veniamin Costachi considera învățătura o condiție obligatorie a progresului în societatea românească. Această activitate începe de când a ocupat scaunul episcopal de la Huşi şi apoi pe cel din Roman. Potrivit hrisovului dat de Alexandru Mavrocordat, episcopii din Huşi şi Roman erau obligaţi să organizeze, să susţină şi să controleze două şcoli slavo-moldoveneşti, îngrijndu-se de profesori şi de întreţinerea a douăzeci de ucenici săraci cu hrană şi cu cele ce vor socoti că le sunt necesare. Deci, timp de 11 ani, Veniamin Costachi s-a ocupat îndeaproape de organizarea şcolilor episcopale, având totodată prilejul de a se orienta în sistemul de învăţătură al vremii şi de a câştiga o bogată experienţă în problemele de acest fel ale Moldovei.

Între ctitoriile sale de suflet amintim: la 26 iulie 1803, domnitorul Constantin Moruzi, mută maicile de la mănăstirea Socola la mănăstirea Agapia. Hrisovul de la 1 septembrie 1803 statorniceşte definitiv înfiinţarea „Şcoalei feciorilor de preoţi“. De asemenea, hrisovul stabileşte „ca la mănăstirea Agapia să se aşeze un dascăl bătrân procopsit la învăţătură, care să înveţe pe maici carte grecească şi elinească şi după ce vreunele din maici vor câştiga procopseala limbii greceşti şi elineşti, atunci vor rămâne acestea dascăli în mănăstire. Iar la mănăstirea Socola, ce este aci aproape de Eşi să se aşeze o şcoală cu dascăli moldoveneşti, care să fie pentru învăţătura feciorilor de preoţi şi de diaconi, care la vremea lor, numai dintr-aceia să se hirotonescă preoţi şi toate veniturile acestei mănăstiri să fie pentru plata dascălilor“.

Veniamin Costachi a înţeles un lucru care în mişcarea eclesiastică a Apusului se va explicita abia peste o jumătate de secol, anume că Biserica are un rol bine determinat, şi că ea nu se poate sustrage de la datoriile sale faţă de multele trebuinţe ale credincioşilor.

De asemenea mitropolitul a avut o însemnată activitate cultural-editorială, deoarece acesta a simţit mai mult ca oricine lipsa cărţilor nu numai pentru şcolile pe care le-a înfiinţat, ci pentru întreaga suflare românească.

Cu toate astea mitropolitul nu a produs opere originale, deși suntem convinși că ar fi fost capabil cu siguranță de acest lucru, ci și-a angajat întreaga sa viață în traducerea cărților însemnate și a tratatelor teologice importante, lucru care ne lipsea cu desăvârșire la acea vreme, spre desebire de alte popoare care aveau deja tradusă în propria limbă întreaga literatură teologică. „Prin aceasta se poate spune că Veniamin este fondatorul Teologiei superioare la români, fiindcă a înțeles să pună în circulație românească bunurile teologice esențiale și universale, fără a căror rumegare nu se putea trece la studii mai importante în această materie”.

Veniamin și-a închinat mare parte a vieții sale traducerii cărților, deoarece realizase că teologia românească avea multe lipsuri prin prisma faptului că lipseau cărți de cult traduse corect precum Tipicul, Pidalionul, Catehismul sau Dogmatica.

Putem afirma cu certitudine că mitropolitul Veniamin Costachi a avut un rol însemnat în ceea ce privește dezvoltarea literaturii teologice.

Bibliografie: Andrei Vizanti, Veniamin Costachi mitropolit al Moldovei și Sucevei: Epoca, viața și operele sale, Iași, 1981; Nicolae Iorga, Oameni care au fost, Chișinău, 1990; Vasile Vasilache, Mitropolitul Veniamin Costachi (1768-1846), Mănăstirea Neamt, 1941; Alexandru I. Ciurea, La o sută de ani de la moartea lui Veniamin Costachi, în „Candela”, anul LVII, 1946.

(Pr. I.D. Moga)

Apostolache Ioniță @ decembrie 2, 2020

Un ctitor al învățământului românesc – Mitropolitul Veniamin Costachi (1803-1842). Partea a III-a

Postat in: Biografii Luminoase |

După anul 1812, odată cu suirea a doua în scaunul de mitropolit a lui Veniamin, acesta reînvie suflul şcolii din Moldova. O dorinţă puternică a mitropolitului a fost aceea de a schimba cu totul organizarea şcolilor din Moldova, în majoritatea lor aflate în mâna dascălilor greci, fără să mai vorbim de familiile înstărite, în care educaţia copiilor era încredinţată unor dascăli de alt neam (greci, francezi, etc.). Cu alte cuvinte Veniamin urmărea românizarea întregului învăţământ din Moldova. În vederea atingerii acestui scop au fost trimişi tineri români la studii peste hotare. Astfel, au fost trimişi Gheorghe şi Clemens-Daniil, fii protopopului Lazăr Asachi, la Viena, Gheorghe Săulescu, la Academia grecească din insula Hios şi şase tineri moldoveni la Şcoala Românească de la Sfântul Sava – Bucureşti. Trei dintre aceştia (Andrei Teodorescu, Anton Velini şi Emanuil Halunga) au devenit profesori la şcolile naţionale din Moldova. Atât Gheorghe Asachi cât şi Gheorghe Săulescu au devenit personalităţile marcante ale culturii româneşti”.

Între anii 1814–1818, mitropolitul Veniamin a însărcinat pe Gheorghe Asachi (care studiase matematica, pictura, sculptura, arheologia, pe clasicii romani şi italieni- şi avea o temeinică pregătire ştiinţifică) să predea un curs teoretic şi practic de inginerie în limba română la Academia Domnească din Iaşi. „Prin acest curs s-au pus bazele învăţământului politehnic la noi”. Părintele Vasile Vasilache redă astfel colaborarea dintre mitropolitul Veniamin Costachi şi Gheorghe Asachi: „Mai înainte de a înfiinţa această şcoală însă, Mitropolitul se îngriji saşi prefătească pe profesorul care să predea acest studiu. De aceea ca Mitropolit, încă de la începutul păstoririi sale, trimisese la studiu în străinătate pe fiul protopopului Lazăr, pe tânărul Gheorghe Asachi, care studiase la Lemberg, pe lângă studiile preferate de el, filosofia şi ceea ce îi spusese să urmeze Mitropolitul – studiul matematicilor teoretice şi practice, ingineria şi arhitectura. Şi acest studiu al matematicilor şi-l continuă apoi şi la Viena. La Roma a urmat altceva, studiile clasice, îndată ce s-a întors în ţară însă, Mitropolitul Veniamin se hotarî ca să înfiinţeze şcoala de inginerie. Ceea ce şi făcu. La această şcoală profesor şi conducător puse pe Gheorghe Asachi, care preda în limba moldovenească un curs de matematică teoretică şi aplicaţii practice de geodesie şi arhitectură. Şi aşa s-a ajuns mai apoi, ca din această şcoală, să iasă foarte mulţi ingineri practici care au făcut dreptate acolo unde nedrepatea întemeiată pe neştiinţă şi lăcomie tulburase sufletele”.

Tot la insistenţele luminatului ierarh moldovean s-a înfiinţat în anul şcolar 1819 – 1820, o şcoală pedagogică „sub conducerea învăţătorului grec George Cleobul, specializat la Paris, pentru deprinderea viitorilor învăţători de la şcolile greceşti”.

Noi perspective pentru propăşirea culturii şi a învăţământului de toate gradele în limba română s-au deschis după înlăturarea regimului fanariot şi numirea primului domn pământean Ion Sandu Sturdza. Astfel în anul 1824 mitropolitul a deschis la mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi o şcoală începătoare (elementară) în limba română, unde a adus ca profesor un absolvent al Seminarului de la Socola, iar în anul 1826 a adus un profesor calificat, în persoana lui Gheorghe Săulescu, absolvent al Academiei din Iaşi. În vederea organizării unui învăţământ de toate gradele Veniamin Costachi împreună cu Gheorghe Asachi au cerut domnului un buget corespunzător, noi edificii şcolare şi dascăli pricepuţi şi au prezentat acestuia la 1 ianuarie 1828 un plan de organizare „cu următorele două tipuri de şcoli ( pe lângă cea elementară): 1) o şcoală normală cu doi ani de studii şi 2) un gimnaziu, cu patru ani de studii, în care se predau : latina, retorica, logica, religia, istoria, geografia, matematica, ştiinţele naturale, economia etc.”.

Ei propuneau să se dea întâietate limbii române şi mai apoi să se înveţe alte limbi. Se propunea de asemenea înfiinţarea unei biblioteci naţionle şi înzestrarea şcolii cu „ instrumenturi şi adunarea uneltelor pentru sportul învăţăturilor”. Astfel în primele luni ale anului 1828, pentru că domnul a aprobat propunerile, s-au deschis cursurile ambelor şcoli. Numele cunoscut al şcolii, şcoala vasiliană sau gimnazia vasiliană, s-a dat după numele lui Vasile Lupu, primul organizator al unei şcoli la Trei Ierarhi, în anul 1639.

Între anii 1828 şi 1831, la şcoala elementară erau 411 elevi, la cea normală 166, iar la gimnaziu 103”. Activitatea mitropolitului Veniamin Costachi în problemele şcolare a devenit mai intensă, la 1 februarie 1832, s-a ţinut la gimnazia vasiliană un curs pedagogic special pentru pregătirea viitorilor profesori. Iar în toamna anului 1832, s-au deschis şase şcoli ţinutale la Roman, Huşi, Botoşani, Bârlad, Galaţi şi Focşani.

În anii următori mitropolitul Veniamin Costachi în strânsă colaborare cu Gheorghe Asachi, a luat măsuri în ceea ce priveşte înfiinţarea de noi şcoli ţinutale la Bacău (1839), Piatra, Vaslui, Tecuci (1841), Târgu- Frumos (1842) ş.a. În toamna anului 1834, mitropolitul Veniamin şi Gheorghe Asachi au izbutit să înfiinţeze la Iaşi prima şcoală publică pentru fetele orăşenilor cu 70 de eleve. Cursurile se ţineau într-o clădire pusă la dispoziţie de mitropolit în curtea mănăstirii Bărboi”.

Pentru ca opera de ctitorie a şcolilor din Moldova să fie încoronată, mitropolitul Veniamin Costachi a purces în anul 1834, la înfiinţarea Academiei Mihăilene din Iaşi (academie care poartă numele domnitorului Mihail Sturdza). Temeiul înfiinţării acestui învăţământ superior, unde „se predau toate ramurile înaltelor ştiinţe”, este anaforaua Episcopiei din data de 20 aprilie 1835, pe care a alcătuit-o şi a iscălit-o ca preşedinte mitropolitul Veniamin. Din cauza lipsei de profesori, mitropolitul a acceptat propunerea lui Gheorghe Asachi, şi anume de a trimite tineri în străinătate la studii, timp de patru ani şi anume şase la Viena şi unul în Franţa, pentru a se pregăti în diferite specialităţi.

Academia, „cuprindea o facultate filosofică (cu durata studiilor de doi ani), o facultate juridică (pe parcursul a trei ani de studiu), apoi cursuri extraordinare de inginerie, agronomie, arte frumoase şi filologie”. Cursurile Seminarului de la Socola (de patru ani) erau considerate drept a treia facultate în cadrul Academiei Mihăilene.

Printre profesorii care au predat la Academie se numără tineri absolvenţi ai şcolilor de la Trei Ierarhi, tineri trimişi la studii peste hotarele ţării, precum şi câţiva transilvăneni şi bănăţeni: Eftimie Murgu, Gheorghe Săulescu, Vasile Fabian-Bob, Damaschin Bojîncă, Petru Cîmpeanu, Teodor Stamati, Anton Velini, Ion Ionescu de la Brad, Teodor Codrescu şi alţii”. Cu întemeierea Academiei Mihăilene se poate spune că întregul învăţământ public din Moldova, de la primele trepte şi până la cele mai înalte, a fost ctitorit de iluminatul ierarh al Moldovei, Veniamin Costachi.

Printre şcolile înfiinţate în Moldova, Veniamin a marcat începutul unei epoci culturale noi. Când a primit cârja de mitropolit în anul 1803, Moldova era săracă din punct de vedere al şcolilor existente, al numărului de elevi care urmau şcolile publice , al numărului de profesori. La retragere sa din scaun „în Moldova erau aproape 3000 de elevi care urmau în şcolile publice şi peste 50 de profesori ce predau cu jertfa lumină din lumina cunoştinţei. În anul 1803, n-a găsit nici-o şcoală, iar la plecarea sa lăsa în urmă organizat în întreaga Moldovă tot învăţământul public de la şcoala de sat şi până la învăţământul superior, precum şi pe cel profesional. De toate aceste şcoli, şi de fiecare profesor şi elevii acestor şcoli, Mitropolitul Veniamin Costachi s-a interesat şi s-a jertfit pentru binele lor aproape o jumătate de veac”.

Răspunderea chemării sale de învăţător duhovnicesc al Moldovei, făcu pe Veniamin Costachi nu numai să întemeieze şcoli ci şi să poarte de grijă permanent acestora. Pentru continuua pregătire a cadrelor didactice a urmărit înzestrarea bibliotecilor, trimiterea de tineri la studii peste hotare, tipărirea de manuale şcolare în limba română, etc.

Problema înfiinţării de şcoli l-a preocupat pe mitropolitul Veniamin Costachi până în pragul părăsirii scaunului mitropolitan. De exemplu în 1824, împreună cu Ghoerghe Asachi, a reuşit să deschidă la Iaşi prima şcoală de arte şi meşteşuguri din Moldova, şcoală de pe porţile căreia ai ieşit primii tehnicieni români. Exemplul mitropolitului Veniamin a fost urmat şi de unii boieri moldoveni care au înfiinţat pe moşiile lor şcoli săteşti, având ca dascăli absolvenţi ai şcolilor înfiinţate de către marele arhiereu.

Privind activitatea închinată de mitropolitul Veniamin organizării şi dezvoltării învăţământului românesc în general şi al celui bisericesc în special, constatăm că el a crezut în valorile culturii naţionale, în posibilitatea de a se cuprinde şi mai ales a se vedea gândirea şi tot ceea ce este cultură în limba poporului, aşa cum a crezut în capacitatea oricărui fiu al Moldovei de a asimila ceea ce se preda în şcoală, de a se ridica din truditor al pământului la statutul de purtător şi creator de valori spirituale.

Bibliografie: Nicolae Iorga, Viaţa şi faptele mitropolitului Moldovei Veniamin Costachi, Ed. Minerva, Bucureşti, 1904; Mihai Bulacu, Marele Catehet și întemeietor al școalei românești Veniamin Costachi, în revista „Biserica Ortodoxă Română”,anul LXIV, 1946, p. 510-519; N. C. Enescu, Veniamin Costachi, ctitor şi îndrumător al şcolilor din Moldova, în revista „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, anul XLIII (1946), nr. 1-2, p. 31-56; Mihai Mănucă, Mitropolitul Veniamin Costachi, în revista „Biserica Ortodoxă Română”, anul LXXXVI (1968), nr. 1-2, p. 165-181; Ilie Gheorghiţă, Grija deosebită a mitropolitului Veniamin Costachi pentru ridicarea nivelului cultural al clerului, în revista „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, anul XLVII (1971), nr. 9-12, p. 645-660; I. D. Lăudat, La 150 de ani de la întemeierea învăţământului în limba naţională în Moldova, în Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, anul LIV (1978), nr. 1-2, p. 101-108; Adrian Botoşăneanul, Din viaţa şi înfăptuirile Mitropolitului Veniamin Costachi. La împlinirea a 175 de ani de la ridicarea sa în jilţul vlădicesc, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, anul LIV (1978),nr. 3-4, p. 348-335.

(Pr. I.D. Moga)

Apostolache Ioniță @ decembrie 2, 2020

Un ctitor al învățământului românesc – Mitropolitul Veniamin Costachi (1803-1842). Partea a II-a

Postat in: Fără categorie |

În noua sa formaţie şcoala de la Socola nu se mai putea numi şcoală de Catehisie, ci Seminar, şcoală nouă creştină, în duh nou de semănătorism creştin, evanghelic şi naţional românesc pentru tineri, ce aveau să devină luminătorii satelor Modovei. Mai târziu şcoala este cunoscută sub numele de „Seminaria Veniamină“.

Mitropolitul Veniamin a format elevii din seminarul său în spirit deosebit. Cele mai bune elemente dintre aceştia au fost trimise în ţări ortodoxe, pentru specializare în disciplinele teologiei teologiei ortodoxe. El a trimis studenţi în Rusia şi Grecia. Printre primii trimişi în Grecia sunt consideraţi Gheorghe Săulescu, Gheorghe Papadopoulos, Dimitriu Filaret, ş.a. Ei au fost de un mare folos patriei şi Bisericii: „împrăştiind fiecare din locul unde se găsea lumina dobândită acolo“. Pentru maicile de la Socola şi Prapa-Doamna Paracheva Iaşi – mutate la Agapia, în locul călugărilor trecuţi la alte mănăstiri – se înfiinţează acolo o altă şcoală de carte elenească cu „cu un dascăl bătrân procopsit la învăţătură“, până când se va pregăti o călugăriţă care să le înveţe pe celelalte. În afară de aceasta, călugăriţele de la Agapia şi Văratec, alcătuind acum un singur sobor, se vor ocupa şi cu lucrul de mână: cusături, hramuri, chilimuri, cusături de veşminte arhiereşti. Iată dar că prin stăruinţa mitropolitului Veniamin, iau fiinţă deoadată trei şcoli: seminarul de la Socola, şcoala elinească grecească şi şcoala moldovenească pentru fete la mănăstirea Agapia.

Dar marele ierarh era convins că cel din urmă suflet din masa aceasta mare a poporului de ţărani trebuie să fie cunoscător de carte. Deaceea mitropolitul Veniamin, alături de boierii din consiliul scolar a stăruit pentru înfiinţarea a primelor şcoli româneşti în centrele de seamă ale Moldovei: Focşani, Galaţi, Bârlad, Chişinău, Roman şi Huşi.În aceste şcoli puteau intra şi copiii săraci, pentru cei din urmă fiind instituite burse.

În octombrie 1805, Veniamin Costachi organizează şi o şcoală de cântări bisericeşti, întrucât constatase că „şi meşteşugul muzichiei aice în ţara noastră părea acum nefiind desăvârşit… biserica se mulţumea întru puîina ştiinşă a celor ce se afla“. La conducerea şcolii este numit Petru protopsaltul biseicii celei mari a Constantinopolului plătindu-l lunar cu 100 de lei din banii şcolilor, completaţi cu alţii 200 de lei din contribuţia Mitropoliei, a mănăstirilor din Iaşi şi din afară. Pe lângă el s-au adăugat şi alţi profesori, între care şi Vizante, Suceveanu, de la care au rămas numeroase cântări în limba română.

La îndemnul mitropolitului, cărturarul Gheorghe Asachi, a predat, între anii 1814-1818, un curs de inginerie în limba română, la Academia domnească din Iaşi, punându-se astfel bazele învăţământului politehnic la noi. Prin aceasta mitropolitul Veniamin a dovedit profesorilor greci şi boierilor moldoveni retrograzi că se pot preda ştiinţe exacte şi în limba română nu numai în cea greacă, cum pretindeau aceştia.

În anul şcolar 1819-1820, sub controlul mitropolitului Veniamin a funcţionat la Academia grecească din Iaşi şi o şcoală pedagogică sub conducerea învăţătorului grec George Cleobul, specializat la Paris, pentru deprinderea viitorilor învăţători de la şcolile greceşti din teritoriile greceşti cu folosirea metodei mutuale, numită şi lancastrică.

În timp ce Asachi era trimis agent diplomatic la Viena (1822-1827), mitropolitul Veniamin deschide în toamna lui 1824, într-o chilie de la mănăstirea Trei Ierarhi, o şcoală începătoare, folosind ca învăţător un absolvent al seminarului de la Socola. În anul următor, 1825 – în lipsa abecedarelor – Veniamin Costachi dispuse a se tipări la mitropolie „tablele lancastrice“, pentru învăţarea literelor şi a citirii cuvintelor româneşti după metoda folosită în 1820 în Academia grecească.

În toamna lui 1826, Veniamin căpătând un profesor calificat ân Gh. Săulescu întors de la studii, îl rânduieşte să predea la a doua clasă a şcolii începătoare după metoda „lancastrică şi a învăţăturii împrumutate“.

În aceaşi vreme (1826-1831), mitropolitul Veniamin trimite şase tineri moldoveni al Bucureşti să urmeze la şcoala românească de la Sfântul Sava, luând înţelegere cu mitropolitul Grigorie al IV-lea al Ungrovlahiei spre a supraveghea activitatea lor. Dintre aceşti tineri, trei – Andrei Teodorescu, Anton Velini şi Emanuil Halunga – vor deveni profesori la şcolile naţionale din Moldova.

În 1832, in înţelegere cu Asachi, mitropolitul Veniamin pregăteşteşi trimite în ţară o înştiinţare în care face cunoscut noile instituţii de învăţământ prevăzute în Regulament care urmau a se înfiinţa treptat, în completarea instituţiilor de la mânăstirea Trei Ierarhi. În toamna lui 1832 au şi fost deschise cursurile celor 6 şcoli ţinutale (Roman, Huşi, Botoşani, Bârlad, Galaţi, Focşani) cu profesori pregătiţi, cu instrucţiuni speciale, cu un îndrumător metodic, cu abecedarul lui Gheorghe Săulescu, toate pregătite prin grija lui Asachi; apoi un internat pentru fiii de dregători, pe lângă cel al copiilor săraci.

În acelaşi timp, Veniamin cu ceilalţi epitropi ai şcolilor și consilierul Asachi iau măsuri în vederea deschiderii Academiei din Iaşi. Printr-o înştiinţare din februarie 1832, publicată în „Albina românească“ anunţă că se caută cinci profesori „cu temeinice ştiinţe şi recomandaţii vrednice de crezut“ din care patru pentru diferite discipline ştiinţifice teoretice, experimentale şi practice predate în limba română şi latină, iar unul pentru limba şi literatura franceză.

Până în toamna lui 1834, neputându-se angaja decât doi profesori de peste Carpaţi – Damaschin Bojinca (dreptul) şi Eftimie Murgu (filozofia) – Veniamin Costachi aprobă propunerea lui Asachi de a se trimite în străinătate pentru studii în diferite specialităţi: şase tineri la Viena şi unul în Franţa – de unde după patru ani se vor întoarce cu titluri universitare şi vor deveni profesori la Academia Mihăileană sau la Facultatea Teologică de la Socola.

În septembrie 1834, se va obţine de la domnitorul Mihail Sturza înfiinţarea primei şcoli publice pentru fetele orăşenilor, iar în noiembrie acelaşi an se va deschide această şcoală cu 70 de eleve, in curtea mănăstirii Barboi.

În noiembrie 1834, s-au deschis şi cursurile Academiei cu Eftimie Murgu – predând filozofia, iar la 16 iunie se făcu inaugurarea oficială a Academiei într-un cadru solemn în prezenţa domnitorului Sturdza, a mitropolitului Veniamin, a epitropilor şcolilor, a lui Asachi şi a marilor dregători ai ţării. Academia concepută de Veniamin şi Asachi cuprindea: Facultatea filozofică (2 ani), Facultatea juridică (3 ani), Facultatea teologică Socola (4 ani), cursuri extraordinare de inginerie, de economia câmpului, de frumoasele meşteşuguri, de filologie (diferite limbi străine).

Academia înfiinţată acum era prima instituţie de acest fel încadrată cu profesori români ca: Eftimie Murgu, Gh. Săulescu, Vasile Fabian, S. Botezatul pe lângă care se vor adăuga treptat, în anii următori, Damaschin Bojinca, P.M. Câmpeanu, T. Stamati, Anton Velini, Alexandru Costinescu, Ion Ionescu, Vasile Popescu Scriban, ş.a.

Înzestrată curând cu bibliotecă, laboratoare de fizică şi chimie, instrumente de matematică şi inginerie, muzeu de ştiinţele naturii etc., Academia Mihăileană sub ochii veghetori ai mitropolitului Veniamin şi, prin ostenelile lui Asachi se ridică continuu către nivelul Academiilor europene şi în spiritul noilor idei democratice. Realizarea Academiei naţionale cu sprijinul neprecupeţit al înaltului ierarh, asigurând dezvoltarea ştiinţelor şi folosirea lor în sistemul de viaţă al moldovenilor, constituie un al patrulea moment important din istoria culturală a Moldovei.

O serie de demersuri ale lui Veniamin şi Asachi către domn între 1839-1841, au izbutit deschiderea primei şcoli de arte şi meşteşuguri din Moldova la Iaşi (1841) înzestrată cu şase ateliere şi încadrată cu specialişti aduşi din Moravia şi Transilvania pentru pregătirea teoretică şi practică a primilor tehnicieni români, de care se simţea trebuinţă în întreaga ţară.

În Arhivele Statului din Bucureşti, printre alte numeroase materiale referitoare la marele ierarh Veniamin Costachi se păstrează un document original, în limba franceză, datat 15 noiembrie 1818. Documentul cuprinde adresa Societăţii pentru învăţământul elementar din Paris, către mitropolitul Veniamin Costachi al Moldovei, prin care i se face cunoscut numirea sa ca membru corespondent al acestei societăţi, în urma recomandării făcute de Nicolae Rosetti-Roznovanu şi de doctorul Eustaţiu.

Aşadar, faima de om de cultură a mitropolitului Veniamin Costachi a trecut graniţa ţării, încât Societatea de învăţământ din capitala Franţei i-a acordat titlul de membru al ei.

În anul 1805, mitropolitul Veniamin, constatând lipsa cântăreţilor bisericeşti, cere domitorului şi acesta încuviinţează, înfiinţarea unei şcoli de cântăreţi bisericeşti, numind la conducerea acesteia pe „Chir Petru protopsaltul bisericii celei mari a Constantinopolului, plătindu-l lunar cu 100 lei din banii şcolilor, completaţi cu alţi 200 de lei din contribuţia mitropoliei, a mănăstirilor din Iaşi şi din afară. Pe lângă el s-au adăugat şi alţi profesori, între care şi Vizanti Suceveanu, de la care au rămas numeroase cântări bisericeşti în limba română”.

Acest început plin de avânt al şcolii, care profresa sub conducerea şi ocrotirea mitropolitului Veniamin Costachi, nu s-a bucurat prea mult de pace, căci între anii 1806 şi 1812, în timpul războiului dintre ruşi şi turci foarte mult a avut de suferit şi şcoala. Protectorul ei se retrăsese la Neamţ, iar în locul său venise un om care nu iubea ctitoriile lui Veniamin.

(Pr. I.D. Moga)

Apostolache Ioniță @ decembrie 2, 2020

Un ctitor al învățământului românesc – Mitropolitul Veniamin Costachi (1803-1842). Partea I

Postat in: Biografii Luminoase |

Mitropolitul Veniamin Costachi, în timpul păstoririi sale pe scaunul Moldovei (1803-1842) s-a arătat a fi unul dintre patrioții luminați pe care i-a avut poporul nostru. Bogata sa activitate multilaterală, dovedește din plin acest lucru. Astfel, îndată după ce a fost înălțat la treapta de mitropolit, la stăruințele sale pe lângă domnitorul Alexandru Moruzi (1802-1806), voievodul dădea un hrisov la 24 mai 1803, privitor la școli. Tot pentru înfințarea învățământului național a întreținut mulți tineri la diferite școli ca: Săulescu în Hios, ierodiaconul Veniamin Cananău la Atena, frații Asachi în Italia, Vasile Scriban (arhiereul Filaret) și ierodiaconul Ierotei la Kiev.

Mitropolitul Veniamin a înțeles să dea instituțiilor de cultură din Moldova o direcție națională și să-și închine acestora toate priceperea și puterea sa de muncă. Prin purtarea Mitropolitului Veniamin s-a înfințat în anul 1803, primul seminar teologic din Principatele Române la Socola în anul 1803, având timp mai bine de un veac un impact foarte mare asupra întregii populații din Moldova. Sediul seminarului a fost instalat în 1803 în chiliile Mânăstirii Socola. Aici, la acest seminar, mitropolitul Veniamin a adunat 60 de copii tineri, fii de preoți, cărora le-a așezat profesor de gramatică românească și latină, de caligrafie, de geografie, aritmetică, istorie universală, logică, filozofie și retorică, în care scop au fost aduși dinadins bărbați vrednici. Pe parcurs mitropolitul Veniamin a ținut să transforme școala sa într-o „Academie ortodoxă”, căreia i s-a dat numele de „Seminaria Veniamină”. Seminarul Veniamin a fost socotit o instituție de învățământ teologic superior cu „bune condiții materiale”. Planul lui Veniamin era și mai mare: în Socola dorea să așeze școală de parodisirea teologiei și tălmăcirea Sfintelor Scripturi, precum și „dacăli procopsiți în limba moldovenească”, pentru a învăța dogmele pe feciorii de preoți și diaconi.

La 24 mai 1803 a obținut înfințarea unei școli românești pe lângă cea grecească la mânăstirea Mavromolu din Galați și înfințarea de școli elinești și românești la Focșani și Bârlad. Pentru maicile de la Agapia (unde era stareță sora mitropolitului) a înfințat o școală de „carte grecească și elenească”.

În octombrie 1805, mitropolitul Veniamin a înfințat o școală de cântări bisericești la Iași. Tot mitropolitul Veniamin a oferit banii necesari pentru deschiderea unei școli particulare de cântăreți bisericești pe lângă biserica Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

După înlăturarea regimului fanariot și numirea primului domn pământean Ion Sandu Sturza, s-au deschis noi perspective pentru propășirea culturii și a învățământului de toate gradele în limba română. Astfel, în toamna anului 1824, mitropolitul Veniamin a deschis la mânăstirea Trei Ierarhi din Iași o școală „începătoare” în limba română, folosind ca învățător un absolvent al seminarului de la Socola.

În 1827 mitropolitul Veniamin împreună cu Gheorghe Asachi, au început demersurile pe lângă domn în vederea organizării unui învățământ de toate gradele, cerând domnului un buget corespunzător, noi edificii școlare și dascăli pricepuți, propuneri care au fost acceptate. La 1 ianuarie 1828, au prezentat domnului un plan de organizare a învățământului național din Moldova, cu următoarele 2 tipuri de școli (pe lânga cea elementară): o școală „normală” cu 2 ani de studii și un gimnaziu cu 4 ani de studii, în care se predau: latina, religia, logica, retorică, istorie, geografie, matematică, științele naturale, economia, etc.. Prin aceiași „anafora”, propuneau să se dea întâietate limbii române și abia mai târziu să se învețe și alte limbi străine. Propuneau de asemenea înfințarea unei „biblioteci naționale”. Domnul a aprobat propunerile, iar cursurile ambelor școli s-au deschis în primele luni ale anului 1828. Trebuie amintit faptul că mitropolitul Veniamin asista în fiecare an la examenele de la gimnaziu împărțind premii elevilor merituoși.

În toamna anului 1843, mitropolitul Veniamin și Gheorghe Asachi au izbutit să înfințeze la Iași „prima școală publică pentru fetele orășenilor”, cu 70 de eleve. Cursurile se țineau într-o clădire pusă la dispoziție de mitropolit în curtea mânăstirii Barboi.

În anul 1841, s-a deschis la Iași prima școală de „arte și meșteșuguri” din Moldova, având 6 ateliere, în care au fost încadrați specialiști aduși din Moravia și Transilvania, în care s-au pregătit primii tehnicieni români.

Așadar, cea dintâi grijă pe care a avut-o marele ierarh a fost înfiinţarea învăţământului în limba română, învăţământ de care să se bucure toţi fiii neamului. Ocupându-se la Huşi şi Roman de organizarea şcoliilor episcopale, Veniamin cunoştea structura materiilor de învăţământ şi acumulase o oarecare experienţă în acest domeniu.

Calităţiile însuşite în aceşti ani de către Veniamin Costachi s-au afirmat din plin, curând după ocuparea scaunului metropolitan (1803). Acum potrivit hrisoavelor domneşti din veacul al XVIII-lea, în preocupările lui Veniamin intră şi problemele de cultură şi de organizare şcolară ale întrgii ţări”.

La 24 mai 1803, Veniamin Costachi primeşte un hrisov de la domnitor care prevedea: adăugarea unei şcoli moldoveneşti pe lângă cea grecească de la mănăstirea Mavromalul din Galaţi, dublarea şcolilor elineşti care au luat fiinţă în Focşani şi Bârlad cu şcoli româneşti, creşterea bugetului pentru susţinerea şcolilor, organizarea sistematică şi exactă a procesului de învăţământ, mărirea numărului de înlesniri acordate copiilor sărmani (40 în loc de 20 – 25 ) etc.

De asemenea, se asigurau un număr mai mare de burse pentru copii săraci pentru a putea urma cursurile Academiei din Iaşi. În cursul aceluiaşi an, la 1 septembrie 1803, mitropolitul Veniamin Costachi obţine de la domnitor un hrisov pentru înfiinţarea la mănăstirea Socola a unei şcoli „cu dascăli procopsiţi în limba moldovenească, pentru învăţătura feciorilor de preoţi, diaconi, mazili, ruptaşi şi de dascăli”.

Acum se puneau temeliile Seminariatului de la Socola, „care prin purtarea de grijă permanentă a mareului ierarh moldovean va deveni, după înfiinţarea Academiei Mihăilene (1834-1835), o facultate în cadrul primei Academii româneşti din Moldova”. Tot din iniţiativa Mitropolitului Veniamin, se organizează pentru maicile de la Socola şi Prapa-Doamna Parascheva-Iaşi, ca de altfel şi pentru acelea strămutate prin hrisov domnesc de la „Vânătorii Pietrii şi cele de la Schitul Gîrcina Neamţ”, o şcoală „de carte grecească”, cu „un dascăl bătrân procopsit la învăţătură” până când se va ridica din rândul monahilor cadrele capabile să asigure desfăşurarea procesului instructiv-educativ.

În afară de aceasta, călugăriţele urmau să se ocupe cu lucrul de mână şi „alte iscusite lucruri care aceste sunt pentru cinstea şi folosul lor şi pentru podoaba patriei”.

După aceste măsuri, prin care: se înmulţeau şi se consolidau scolile moldoveneşti , se asigurau burse unui număr mai mare de copii săraci, spre a putea urma Academia din Iaşi, se angajau şi laici în susţinerea şcolilor, Veniamin Costachi a făcut un pas mai departe. A pus la cale predarea unui învăţământ mai înalt în limba patriei şi totodată scoaterea acestui învăţământ de sub influenţa dascălilor greci de la Academie. În acest scop, Veniamin obtine de la acelaşi domn hrisovul din 1 septembrie 1803, prin care se preciza ca la mănăstirea Socola „să se aşeze o şcoală cu dascăli procopsiţi în limba moldovenească pentru învăţarea feciorilor de preoţi, diaconi, mazili şi de dascăli… învăţându-se desăvârşit dogmele legii, încât se cuvine spre iscusinţa unui preot“.

La acest seminar mitropolitul Veniamin a adus „60 de copii tineri, fii de preoţi, în vârsta nevinovăţiei, cărora le-a aşezat profesor de gramatică românească şi latină, de caligrafie, de geografie, aritmetică, istorie universală, logică, filozofie şi retorică, în care scop dinadins au fost aduşi din deosebite părţi bărbaţi vrednici“, fie din Ardeal, fie din Banat, fie din alte ţinuturi. Sufletul de mare român al mitropolitului Veniamin nu putea să cadă în păcatul regionalimului, faţă de marele scop pe care îl urmărea. La realizarea acestui scop, îl ajuta şi colaborarea, vreme indelungată, cu predecesorul său episcopul şi mai apoi mitropolitul Iacob Stamati, care era în curent cu reorganizarea şcolilor din Transilvania. Deaceea a intrat în cele mai bune relaţii cu epicopul Moga de la Sibiu, car i-a fost binevoitor. Aşa ne putem explica venirea lui Eftimie Murgu şi Bojinca, care au avut un rol strălucit la seminarul din Iaşi trasmiţând idealul latinist al dascălilor transilvăneni. Tânărul Gheorghe Asachi, fiul protopopului Lazăr, susţinut de Veniamin la studii în străinătate, la Lemberg, Viena şi Roma, i-a putut deveni un admirabil colaborator. La rândul său Gheorghe Asachi a adus din Ardeal o serie de profesori distinşi ca Vasile Pop, director şi profesor, Vasile Fabian zis Bob, pentru teologie şi Dr. în filozofie şi medicină, Ion Manfis, pentru limba latină şi Ion Costea pentru retorică şi poetică.Bibliografie: Nicolae Iorga, Viaţa şi faptele mitropolitului Moldovei Veniamin Costachi, Ed. Minerva, Bucureşti, 1904; Mihai Bulacu, Marele Catehet și întemeietor al școalei românești Veniamin Costachi, în revista „Biserica Ortodoxă Română”,anul LXIV, 1946, p. 510-519; N. C. Enescu, Veniamin Costachi, ctitor şi îndrumător al şcolilor din Moldova, în revista „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, anul XLIII (1946), nr. 1-2, p. 31-56; Mihai Mănucă, Mitropolitul Veniamin Costachi, în revista „Biserica Ortodoxă Română”, anul LXXXVI (1968), nr. 1-2, p. 165-181; Ilie Gheorghiţă, Grija deosebită a mitropolitului Veniamin Costachi pentru ridicarea nivelului cultural al clerului, în revista „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, anul XLVII (1971), nr. 9-12, p. 645-660; I. D. Lăudat, La 150 de ani de la întemeierea învăţământului în limba naţională în Moldova, în Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, anul LIV (1978), nr. 1-2, p. 101-108; Adrian Botoşăneanul, Din viaţa şi înfăptuirile Mitropolitului Veniamin Costachi. La împlinirea a 175 de ani de la ridicarea sa în jilţul vlădicesc, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, anul LIV (1978),nr. 3-4, p. 348-335.

(Pr. I.D. Moga)

Apostolache Ioniță @ decembrie 2, 2020

TEXTUL SFINTEI SCRIPTURI LA ROMÂNI PÂNĂ LA APARIȚIA BIBLIEI DE LA BUCUREȘTI (1688)

Postat in: Teologie si Viata |

Opera de traducere a Sfintei Scripuri are o foarte lungă istorie. Pentru Vechiul Testament punctul de plecare se află în secolul al VI-lea î.Hr., atunci când palestinienii, abia întorşi în patrie, şi-au dat seama că vechea limbă ebraică în care fuseseră scrise Scripturile a intrat în rândul limbilor moarte, iar locul ei fusese luat de limba aramaică.

În Noul Testament, creştinii au preluat de la iudei canonul Vechiului Testament, pe care l-au completat cu cele 27 de cărţi ale Noului Testament. Atunci când aria misionară s-a lărgit şi când creştinismul cuprinsese mai multe ţări, Biblia a fost tradusă şi în alte limbi: siriacă (Peşitta, sec. II), Filoxeniană (sec. VI), a lui Paul de Tella (sec. VII), latină – Vetus Itala (sec. II), Vulgata – efectuată de Fericitul Ieronim între anii 390 – 405, bohairică şi sahidică (sec. II – III), gotică (sec. IV), armeană, georgiană sau gruziană (sec. IV), etiopiană, slavonă, arabă, germană, franceză, italiană, spaniolă, engleză şi poloneză între secolele al V-lea – al XV-lea.

Primele texte ale Sfintei Scripturi în limba română datează de la începutul secolului al XVI-lea, iar cele dintâi manuscrise care cuprind texte biblice traduse în limba română, provin din nordul Transilvaniei şi au apărut pe la sfârşitul secolului al XV-lea sau prima jumătate a secolului al XVI-lea.

Primele traduceri de cărţi biblice în limba română au fost:

Codicele voroneţean, descoperit în 1871 la Mănăstirea Voroneţ din nordul Moldovei. Deşi s-au găsit din ea decât câteva epistole şi capitole din Faptele Apostolilor, se presupune că originalul conţinea întregul canon al Noului Testament.
Psaltirea Şcheiană, numită aşa după numele lui D. C. Sturdza-Şcheianu, care a dăruit-o în 1882, Academiei Române. Despre ea nu se ştie dacă este o copie a unei traduceri care deja circula, sau este vorba chiar de către o traducere din secolul al XVI-lea.
Psaltirea Voroneţeană, descoperită în 1882, la Mănăstirea Voroneţ de folcloristul Simion Florea Marian. Nici despre ea nu se ştie dacă a fost o traducere, sau dacă reprezintă doar o copie după o traducere anterioară.
Psaltirea Hurmuzachi, denumire dată după marele patriot bucovinean Eudoxiu Hurmuzachi. Despre ea unii cercetători spun că este o traducere a Psaltirii, iar alţii spun că este o copie a unei traduceri care exista deja.

Pe teritoriul țării noastre au circulat cărţile Bibliei în limba strămoşilor noştri încă din epoca apostolică. Ele au circulat sub forma manuscriselor biblice, care au fost copiate şi traduse secole de-a rândul „de generaţii de creştini şi clerici autohtoni daco-romani”.

Epoca domniilor lui Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu este caracterizată printr-o bogată producţie de carte, făcându-se paşi decisivi în procesul de introducere a limbii române în cult. În aceste condiţii, apare la Bucureşti Evanghelia în 1662, iar în 1683, este tipărit Apostolul.

Încununarea acestor vechi strădanii de a avea măcar parțial textul Sfintei Scripturi în limba română, o reprezintă, fără îndoială apariția, în anul 1688, a Bibliei de la București, numită și Biblia lui Șerban Cantacuzino, lucrare de referință nu doar pentru Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ci și pentru Istoria Literaturii românești.

Bibliografie: Nicolae I. Nicolaescu, Scurt istoric al traducerii Sfintei Scripturi. Principalele ediţii ale Bibliei în Biserica Ortodoxă Romană, în revista „Studii teologice”, seria a II-a, anul XXVI, 1974, nr. 7-8; Nicolae V. Dură, Biblia de la Bucureşti (1688). 300 de ani de la prima tipărire integrală a Bibliei în versiune românească, în revista „Studii teologice”, seria a II-a, anul XL, 1988, nr. 6; Constantin Coman, Secolul al XVII-lea românesc şi Biblia de la Bucureşti, în revista „Studii teologice”, seria a II-a, anul XLI, 1989, nr. 2.

(Pr. I.D. Moga)

Apostolache Ioniță @ decembrie 2, 2020