Vechii evrei disociau căsătoria în două acte distincte: logodna și cununia. Actul logodnei aducea față în față cele două părți: părinții sau fratele mai mare al logodnicei și părintele logodnicului. Discuțiile se purtau în prezența unor martori și se întărea printr-un legământ, așa cum se precizează la Maleahi 2.14: „Și de ce ziceți: De ce? Din pricină că Domnul a fost martor între tine și femeia tinereților tale, față de care tu ai fost viclean, deși ea era tovarășa ta și femeia legământului tău. De aceea se numea și legământul lui Dumnezeu, întrucât se invoca numele lui Dumnezeu. În vechime, contractul făcut prin jurământ era oral, după aceea se redacta, devenind un act formal. După ce contractul era întărit prin jurământ, viitorul soţ plătea preţul de cumpărare de 50 de sicli părinţilor logodnicei. Preul de cumpărare putea să fie înlocuit, în cazuri rare prin muncă sau acte de eroism. Contractul dintre cei doi logodnici era întărit printr-un legământ în fața lui Dumnezeu.(exemplul lui Iacov care s-a învoit să slujească pentru Rahila șapte ani, a luat-o pe Lia împotriva voinței sale slujind încă șapte ani pentru Rahila). După încheierea logodnei, viitorii soţi purtau numele de mire și mireasă, ca să nu părăsească casa părintească până la căsătorie și era îndatorată să păstreze castitatea. Deși era numai logodită, era socotită ca fiind soţia logodnicului și în caz că încălca contractul încheiat era ucisă cu pietre. Logodnicul avea dreptul să desfacă contractul încheiat și pentru aceasta trebuia să dea carte de despărţire. După un interval de timp de la logodnă, urma căsătoria, când mireasa se împodobea cu vălul de nuntă, de aceea se numea și cea încununată și aștepta sosirea mirelui însoţit de prietenii săi. La despărţire părinţii miresei o binecuvântau și aceasta era condusă de mire la casa sa, cu cântece, jocuri și muzică, unde avea loc ospăţul de șapte zile[1]. Persoanele bogate, regii, în general, aveau multe soţii şi concubine, ca simbol al bunăstării, prestigiului şi puterii[2]. Totuşi, nu erau mulţi bărbaţi care puteau întreţine mai multe soţii. Astfel, deseori întâlnim bigamia în Vechiul Testament.
Pr. Laurenţiu Nicolae Ceauşu
[1] Facerea 29,27: Împlineşte această săptămână de nuntă şi-ţi voi da-o şi pe aceea, pentru slujba ce-mi vei mai face alţi şapte ani!”.
[2] Judecători 8,30; II Regi 5,13; I Paralipomena 14,3; III Regi 11, 1,3.