14.11.2019 – Mântuitorul Hristos preot în veac după rânduiala lui Melchisedec
Preoţia creştină prelungeşte de-a lungul istoriei preoţia Domnului Iisus Hristos, aceea după „…rânduiala lui Melchisedec”, făcându-i pe credincioşi să se împărtăşească de „Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu” şi de puterile veacului viitor, după expresia extraordinară a autorului Epistolei către Evrei (6.5). Preoţia creştină nu se ocupă a aduce jertfe lui Dumnezeu pe altarele de piatră, aşa cum procedau Aaron şi urmaşii săi, ci vine de la Dumnezeu, din Împărăţia păcii Noului Salem, pâinea vieţii celei veşnice şi vinul cel nou al ospăţului de la cina. Canaanul istoric reprezenta doar umbra noului Canaan, a Ierusalimului celui nou.
Preoţia legământului vechi nu a reuşit decât numai să întreţină vie aşteptarea, flacăra cea vie a credinţei avraamice, protejată în acest fel de ispitele idolatriei. Preoţia veşnică cea veridică a fost prefigurată de Melchisedec, de cei trimişi de Moise să anunţe poporului bogăţiile din pământul cel făgăduit de care se aflau aproape, de către toţi proorocii legii testamentului vechi. Numai Iisus Hristos a deschis într-adevăr uşile Împărăţiei cereşti, făcând să se pogoare peste popor, puterile din veacul viitor, vinul şi pâinea de la ospăţul de nuntă, odihna cea adevărată şi fără de final a Noului Salem.
Observăm că, „…preoţia, ca slujire sfântă, are caracteristica de a fi aleasă ,şi înaltă atât prin caracteristica, sa dumnezeiască, dar şi prin activitatea ei apostolească. Preoţia are caracteristica, de a fi slujirea aleasă şi înaltă din motivul, ei dumnezeiesc, pentru că acest temei, îl reprezintă Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, Care a ajuns Mare Arhiereu, fiind un arhiereu din Dumnezeu „…după rânduiala lui Melchisedec” şi Care a şezut în ceruri, de-a dreapta Tronului slavei ca săvârşitor, al celor sfinte, şi al cortului adevăratei mărturii, pe care le-a rânduit Dumnezeu şi nu omul” (Sfântul NECTARIE DE EGHINA, Despre preoţie, … p. 9). Astfel, preoţia era prefigurată prin preoţia Testamentului Vechi unde preotul era trimis al lui Dumnezeu şi reprezentant al voii Sale către oameni.
Despre Melchisedec, se afirmă că nu avea nici început, ceea ce aduce aminte de Arhieria veşnică a Mântuitorului Iisus Hristos, iar pâinea şi vinul, oferite de Avraam, simbolizează starea de jertfire continuă, ce va fi actualizată permanent în pâinea şi vinul, din Sfânta Euharistie.
Dacă personalitatea lui Melchisedec aşa cum reiese după Sfânta Scriptură a Testamentului Vechi ne apare puţin cam misterioasă şi enigmatică, fiind lipsită de datele trebuincioase încadrării în cadrul istoriei biblice din Testamentului Vechi, acest preot-rege însă, prin apariţia sa scurtă, are o mare importanţă pentru planul iconomiei dumnezeieşti.
Această preoţie ce apare spontan în Melchisedec, reprezintă preoţia unei ordini mai înalte, preoţie s-a aflat, de la început în lume şi care se cere înnoită, ca omul aflat sub greutatea păcatului, să se poată elibera şi să ajungă creatură curată, pentru a se reuni cu Dumnezeu, într-o comuniune de credinţă şi iubire curată. Modul în care apare Melchisedec ca rege, însă diferit de contemporanii săi, fără a avea grade de rudenie, fiind şi preot, slujind Dumnezeului Celui Preaînalt, ne îndeamnă să credem că există o preoţie superioară celei levitice, o preoţie dintr-o ordin mai înalta, o preoţie duhovnicească deasupra Legii. Personalitatea lui Melchisedec, aşadar, prin chiar numele său, reşedinţa şi calitatea sa duală de rege şi preot, ne este înfăţişată ca o adevărată preînchipuire a marelui Arhiereu, Mântuitorul Iisus Hristos. Caracteristica tipică a personalităţii lui ni-l prezintă în frumoase cuvinte şi în culori vii Apostolul Neamurilor în epistola către Evrei (capitolul 7).
Dar Apostolul neamurilor, spre a evidenţia superioritatea preoţiei Mântuitorului Hristos, Care este preot în veac „…după rânduiala lui Melchisedec”, reprezintă mai întâi superioritatea preoţiei lui Melchisedec spre deosebire de preoţia lui Avraam, astfel: „CăciMelchisedec, rege din Salem, preot al lui Dumnezeu Celui Preaînalt, cel care a întâmpinat pe Avraam, ce revenea de la victoria împotriva regilor, şi l-a binecuvântat, căruia Avraam i-a dat şi zeciuială din toate, întâi se tâlcuieste, ca rege al dreptăţii, iar apoi şi rege din Salem, adică rege al păcii, fără de tată, fără de mamă, fără spiţă de neam, fara să aibă nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, ci asemănat fiind, Fiului lui Dumnezeu, rămâne preot pentru veşnicie” (Evrei 7.1-3).
Pr. Iulian Lixandra