Din referatul biblic al Facerii aflăm că omul a fost creat de Dumnezeu după chipul Său: „Și a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră… Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său” (Fac. 1, 26-27).
Crearea omului după chipul și asemănarea lui Dumnezeu l-a determinat pe Părintele Dumitru Popescu să afirme că de vreme ce omul este o icoană vie a lui Lui, existența reală a omului nu e determinată de elementul creat din care este făcută icoana, ci este determinată de Arhetipul ei necreat. „A treia relatare a referatului biblic (Facere 2, 4-25) este mai puțin sistematică și cronologică și este centrată asupra omului. Omul apare în istorie printr-un act expres al lui Dumnezeu, el este opera directă a divinității. La crearea sa participă întreaga Sfântă Treime: „Și a zis Dumnezeu să facem om după chipul și după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peștii mării… și tot pământul” (Facere 1, 27). Dintre toate făpturile, numai pe om îl creează Dumnezeu în mod special, el nefiind rezultatul poruncii divine, căci pământul nu era în stare să producă o ființă înzestrată cu rațiune, libertate, conștiință și voință, ci numai Dumnezeu, prin marea Sa putere și iubire, creându-l după chipul Slavei Sale, dându-i asemănarea la care trebuie să ajungă prin propria lucrare”.[1]
Din versetul biblic se observă distincția dintre forma de singular „și a zis” și forma de plural „să facem om” (singular) „după chipul și asemănarea (singular) Noastră” (plural). Rezultatul acestei observați este acela că omul este un reflex al chipului treimic sau, altfel spus, poartă în sine pecetea Aceluia Care este chipul „Dumnezeului nevăzut” (Coloseni 1,15), deci omul a fost creat după chipul lui Hristos Întrupat. Din forma pluralului „să facem” deducem că Dumnezeu cel unul în Ființă și întreit în Persoane, creează întreaga fire umană ca un om, arătând adevăratul ei sens și rațiunea ei care trebuie să trăiască în unitate, acea unitate primită prin unirea cu Hristos, Arhetipul după care a fost creat omul (Galateni 3,28; 2,20).
Biserica răsăriteană a încercat să definească adevărata fire a omului pornind de la chipul lui Dumnezeu, chip după care a fost creat omul, Astfel, în primul capitol al Epistolei către Coloseni întâlnim următoarea afirmație a Apostolului Pavel: „Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut din toată făptura. Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute și cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El și pentru El. El este mai înainte de toate și toate prin El sunt așezate. Și El este capul trupului, al Bisericii, El este începutul, întâiul născut din morți ca să fie El cel dintâi dintre toate.” (Col.I, 15-18).
Deci, chipul nu poate fi redus doar la o parte a ființei umane, deși uneori se atribuie caracterul de chip al lui Dumnezeu demnității împărătești a omului, superiorității sale în lumea sensibilă, (microcosmos = cel ce însemnează toate elementele creației). Uneori, chipul se vrea văzut în firea duhovnicească a ființei umane, în suflet sau în ceea ce reprezintă partea principală și conducătoare a ființei sale și anume în minte (νους), în (λογος) sau în libertatea omului ca facultate de a determina din interior, de a decide asupra faptelor sale. Alteori, chipul lui Dumnezeu este asimilat cu acea calitate a sufletului – simplitatea -, cu nemurirea, cu puterea de cunoaștere și participare la Dumnezeu.
[1] Bugiulescu Marin, Creația darul iubirii lui Dumnezeu, în revista „Biserica Ortodoxă”, Anul IX, nr. 2, iulie-decembrie, editată de Episcopia Alexandriei și Teleormanului, 2007, p. 176
Pr. Paul-Gheorghe Matei,
Parohia Corbeni-Oboga, jud. Olt