Crearea lumii este actul de voință divin, după planul Său din veșnicie și vrednic de mărire acest plan, după cum mărturisește și Sfântul Apostol Ioan: „Vrednic ești Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slava și cinstea și puterea, căci Tu ai zidit toate lucrurile și prin voința Ta erau și s-au făcut” (Apoc. 4,11). Actul de voință divin a făcut trecerea de la existența potențială din Rațiunea divină la existența materială a lucrurilor. Dumnezeu nu a creat lumea din necesitate internă, ci aceasta apare din iubirea și libertatea divină, din veșnicie și pentru veșnicie, la începutul timpului: „Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase și la timpul lor; El a pus în inima lor și veșnicia, dar fără ca omul să poată înțelege lucrarea pe care o face Dumnezeu de la început până la sfârșit” (Ecclesiastul 3,11).
Învățătura creștină susține că lumea a fost creată de Dumnezeu din nimic în șase zile. Dar, cu toate că în „Sfânta Scriptură” și în „Simbolul de Credință” se spune că Dumnezeu este „făcătorul tuturor celor văzute și nevăzute”, lucrare atribuită Tatălui prin apropriere, întreaga Sfânta Treime a participat la creație: Tatăl „creează din nimic chipuri și forme ale rațiunii Sale, prin Fiul, pe care le imprimă materiei prin Duhul Sfânt care însemnează materia cu aceste chipuri create ale Fiului, ca rațiune a Tatălui”.
Pr. Paul-Matei Gheorghe