Comentariu la Psalmul 103 (versetele 1-3)
1. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte!
Psalmistul începe printr-o binecuvântare, mărturisind că Dumnezeu S-a făcut cunoscut oamenilor din lucrarea cea mare și Pronia zidirilor Sale.[1] „Binecuvântează, zice, și slavoslovește, o, suflete al meu, pe Domnul. Doamne, Dumnezeu meu, cunoscutu-Te-ai de noi, cei cuvântători, mare foarte, după toate dumnezeieștile Tale însușiri și desăvârșiri – de unde? -, din lucrarea cea mare și Pronia zidirilor Tale”, spune Cuviosul Eftimie Zigabenul, interpretând acest verset.[2]
2. Întru strălucire și în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca și cu o haină; / „Întru mărturisire și mare cuviință Te-ai îmbrăcat, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca și cu o haină”;
Aici, David numește „mărturisire” mulțumirea, iar „mare-cuviință” drept cuvenita cinste a celui mare. ”Cu acestea două, zice, Te-ai îmbrăcat, o, Doamne, prin lucrarea cea mare a zidirilor Tale, mulțumindu-Ți-se adică pentru că ai lucrat astfel de zidiri minunate și cinstindu-Te pentru că ești un Ziditor cu atât de mare cuviință”.[3]
Isihie înțelege prin „mărturisire” și „mare cuviință”, întruparea Mântuitorului: ”că, deși sunt destule spre arătarea lui Dumnezeu – zidirea îngerilor, întinderea cerurilor, întemeierea pământului și celelalte -, însă decât acestea mai destulă (mai cu mai multă încredere) este întruparea Mântuitorului, adică a Se face El om și a rămâne Dumnezeu; și deși acestea sunt al doilea cu rânduiala (arătării/slăvirii lui Dumnezeu), mai întâi decât celelalte le-a rânduit Dumnezeu, fiind mai întâi cu puterea (fiindcă sunt primele puteri și mărturisiri peste care dăm în calea cunoașterii marii-cuviințe a Mântuitorului)”(nota 51).
Despre partea a doua a versetului, „Cel ce te îmbraci cu lumina ca și cu o haină”, Cuviosul Eftimie Zigabenul spune: ”Tu, Doamne, zice, Te-ai mărit foarte, pentru că te îmbraci cu lumina ca și cu o haină și Te acoperi de lumină”. Aici face o asemănare cu ceea ce spune Apostolul Pavel: „Cel ce locuiește în lumina cea neapropiată” (I Cor.5,16). Se observă că atât David cât și Apostolul Pavel învață „cum că Dumnezeu este după fire nevăzut și nepriceput, care însușiri nu sunt potrivnice, după Teodorit, cu zicerea aceea: Pus-a întuneric ascunderea Sa (Ps. 17,11), deoarece lumina care este neapropiată și nevăzută săvârșește și întunericul cel nevăzut, pentru că și una, și alta opresc ochiul de a vedea printr-însele: că lumina cea neapropiată oprește adică ochiul din pricina covârșirii strălucirii, iar întunericul îl oprește din pricina lipsei luminii. Și, dacă cea din afara dumnezeieștii lumini este nevăzută și neapropiată, cu mult mai vârtos, ființa cea dinăuntru a luminii acesteia. Alții însă, prin lumină, înțeleg aici nemărginita curăție, iar alții, cunoștința”.[4]
3. Cel ce întinzi cerul ca un cort (piele); Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui;
Teodorit consideră că David a înțeles prin piele (cea din care era confecționat cortul) ușurința, repeziciunea, prin care Dumnezeu a zidit cerul. Isaia, când spune: „Cel ce ai pus cerul să stea ca o boltă (Is. 40,22) a arătat nemișcarea și forma cerului. Dacă înțelegem prin piele un cort de piele, atunci David arată prin acest cuvânt forma cerului. Atanasie arată că precum cortul are forma, asemănarea unei bolte, la fel și cerul este o boltă. Hisostom merge mult mai departe și spune că „Încă și altă noimă a însemnat aici, că mergem către altă viață, iar cele de acum sunt umbră a celor viitoare, și că nu am ajuns la cele neapuse, ci în viața aceasta încă suntem în cort: căci cortul este făcut din cele ce se schimbă și se topesc, tot astfel și cerul, schimbându-se, ia alt chip de viață, mai bun decât al acesteia, că va fi cer nou și pământ nou (cf. II Pt. 3,13; Apoc. 21,1), că nu a zis „ai întins”, ci „Cel ce întinzi”.
Hrisostom arată că prin faptul că Dumnezeu a acoperit „cu ape cele mai de deasupra ale lui”, trebuie să înțelegem că a acoperit „ cu apă părțile cele mai înalte ale cerului, adică cerul al doilea”, care în Sfânta Scriptură este denumit tărie: Că a despărțit Dumnezeu apa de sub tărie de apa cea de deasupra tăriei (Fac. 1,7). Rămâne mirarea „cum de se ține nerevărsată curgătoarea și în jos pogorâtoarea fire a apei deasupra tăriei celei rotunde, care și aceasta este ca o boltă, precum o arată vederea”.[5] El înțelege că „toate acestea nu sunt lucruri ale firii, ci ale Proniei cele mai presus de fire”.
[1] Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul, Psaltirea în tâlcuirea Sfinților Părinți, Transliterare, diortosire, revizuire după ediția grecească și note de Ștefan Voronca, Editura Cartea Ortodoxă, Editura Ecumenița, 1862, p. 366.
[2] Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul, Psaltirea în tâlcuirea Sfinților Părinți, Transliterare, diortosire, revizuire după ediția grecească și note de Ștefan Voronca, Editura Cartea Ortodoxă, Editura Ecumenița, 1862, p. 366.
[3] Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul, Psaltirea în tâlcuirea Sfinților Părinți, Transliterare, diortosire, revizuire după ediția grecească și note de Ștefan Voronca, Editura Cartea Ortodoxă, Editura Ecumenița, 1862, pp. 366-337
[4] Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul, Psaltirea în tâlcuirea Sfinților Părinți, Transliterare, diortosire, revizuire după ediția grecească și note de Ștefan Voronca, Editura Cartea Ortodoxă, Editura Ecumenița, 1862, pp. 367-338
[5] Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul, Psaltirea în tâlcuirea Sfinților Părinți, Transliterare, diortosire, revizuire după ediția grecească și note de Ștefan Voronca, Editura Cartea Ortodoxă, Editura Ecumenița, 1862, pp. 369
Pr. Paul-Gheorghe Matei