Categorie: Poezie Religioasa

ieri era noapte și adormisem ca într-o zi de sărbătoare adâncuri goale mă strigau să îmi deșert unica infinitate îmi risipeam sinele ca un potop năvălit din neuitare niciodată nu m-am simțit atât de gol și inutil în aseitate. mă imaginam îngenuncheat într-o biserică fără ferestre și te chemam rugându-mă ca și cum tu m-ai…

Atunci când am închis pentru ultima dată ochii era târziu. Greierii nopții cântau ca niște grăunți de nisip în pustiu. Nici nu îmi închipuiam că am să mai îmi pot vedea vreodată Umbra care mă adâncea peste gânduri din lumea cealaltă. De atunci mi-am născut în întuneric un vis, un fel de uitare, O lume…

Părinte, noaptea în care voiești să mă îngropi este o mlaștină plină de necuvinte. Umbră de care nu mă pot scutura vreodată din ființă cât lumina ta în lume mă poartă. Părinte, mi-ai dăruit drum, orizont spre înainte și fără a fi tu te port mereu în cuvinte. Călător mă știu de când m-ai făcut…

Eu nu mă pot uita în ceea ce sunt pentru că nu mă pot privi mai mult decât mă pot vedea în uitare, unde vederea mi-e infinitate de zare. uitarea care mi se oferă ca formă poartă ca ființare vederea enormă, și adâncul din care cade spre sine umple cunoașterea plină cu mine. privirea ta…

pe drumul în care sunt umbra propriei mele turme privesc înapoi să văd dacă cineva îmi calcă pe urme. numai umbra este singura care nu mă poate uita, un orizont ce mă cheamă necontenit a-l îmbrățișa. în fapt mă uit după altul ca după cel ce ar putea fi și uitarea devine vederea ce nu…