Părinte, noaptea în care voiești să mă îngropi este o mlaștină plină de necuvinte.
Umbră de care nu mă pot scutura vreodată din ființă cât lumina ta în lume mă poartă.
Părinte, mi-ai dăruit drum, orizont spre înainte și fără a fi tu te port mereu în cuvinte.
Călător mă știu de când m-ai făcut și ca mine și copiii mei drumuri din ființă deșartă.
Părinte, numai umbra pomilor care mângâia cu trecere trecerea noastră încă o port.
Strigătul acelor păsări negre care hălăduiau prin ceruri strigând după moarte la fel.
Asemenea clopotului ce bate din înaltul turlei cântul răstignitului ca plânsul de mort
Port sunetul strigătului ce se adâncește în ființa mea cu bătăile sale adânci de oțel.
Părinte, nimic nu voiesc a spune de când mă știu fiul tău și nimeni nu-mi cere să spun.
Însă de când ai plecat caut să fiu, părinte, asemenea ție iubitor și născător de copii.
Părinte, sap pământul, vând lumina, povestesc despre ceea ce va să fie și din toate adun
După cum ai adunat tu dinaintea dimensiunilor și mi-ai dat să dărui din mine altora fii.
Părinte, îți aduc toate câte mi-ai dăruit să împlinesc. Numai a fi viu nu îndrăznesc.
Fiindcă viața mea este de la tine și de altora o dăruiesc pe tine te dau lor să te trăiască.
De aceea, părinte, de voi muri, de voi învia, de voi veni la tine iară pentru că te iubesc,
Te rog, iartă-mă părinte drag, fiindcă dau ce nu este al meu din ființa ta dumnezeiască!