Reverie
Pr. Mircea Nincu
Mă gândeam la serafim
Și din neantul întunericului
Au început să răsară lumini.
Nu le vedeam, dar îngerii de alături
Mă întrebau uimiți dacă ardeam.
Mi-l imaginam acoperit cu aripi
Cum cânta la mandolină.
Nu privea niciunde, ci numai în sine,
Pentru a asculta și executa
Partitura plăcută urechii divine.
Aripile-i întinse opreau vântul
Să nu tulbure sunetul și nici cuvântul.
Părea un murmur de ape.
I se acorda mandolina în toate.
O piatră perfectă îi da echilibrul
Și nemișcarea îi reverbera timbrul.
În neantul nopții, în flăcări de serafim,
Vocea angelică consuma lumini.
Pretutindeni, ca spinii,
Ardea timpul.
Category: Poezie Religioasa