Opera Sfântului Chiril al Ierusalimului este formată din douăzeci şi patru de cateheze, o scrisoare către Constanţiu Împăratul, o Omilie despre paraliticul de la Vitezda şi câteva fragmente, o altă Omilie la nunta din Cana Galileei.
Catehezele constituie cea mai importantă parte a operei Sfântului Părinte. Acestea sunt douăzeci şi trei la număr, precedate de o procateheză şi au fost rostite la Ierusalim. Primele optsprezece au fost rostite în biserica de pe Golgota, în Postul Mare, iar ultimele cinci (numite Mistagogice) au fost rostite în Biserica Sfintei Învieri din Ierusalim, în săptămâna luminată.
În primele veacuri creştine, în ceea ce priveşte disciplina catehumenatului, în postul Paştelui se făcea pregătirea sufletească a catehumenilor, aflaţi în aşteptarea Tainei Sfântului Botez, din noaptea Sfintelor Paşti. În Săptămâna luminată acestora li se explicau tainele pe care le primiseră neofiţii, adică cei botezaţi. Învăţarea religioasă a viitorilor candidaţi la Botez se făcea prin rostirea unor astfel de cateheze, în alternanţă cu citirea şi explicarea Sfintelor Scripturi. Ordinea rostirii catehezelor în vremea postului era următoarea: în săptămâna I se rostea procateheza şi catehezele I, II, III şi IV; în săptămâna a III-a se rosteau catehezele V-IX; în săptămâna a V-a, catehezele X-XIII, plus încă una care se crede că ar fi pierdută; în săptămâna a VII-a, catehezele XIV-XVIII: Cateheza XVIII a fost rostită în Sâmbăta Floriilor.
Cuprinsul Catehezelor Baptismale şi Mistagogice
Pentru a înţelege logica operei catehetice elaborate de Sfântul Părinte, se impun câteva precizări cu privire la aspectul formal al catehezelor sale. Prin urmare, Procateheza este o introducere pregătitoare pentru ascultarea catehezelor următoare. În conţinutul ei se arată importanţa actului şi măreţia harului pe care urmează să-l primească cel ce vine la Sfântul Botez. Catehezele I-XVIII sunt numite „către cei care au să se lumineze”. Cateheza I este o explicaţie a procatehezei; Cateheza a II-a vorbeşte despre păcat şi pocăinţă; a III-a – se referă la importanţa şi efectele Botezului; în cea de a IV-a – catehumenul priveşte învăţăturile de credinţă; cea de a XVIII-a reprezintă expunerea metodică a Simbolului de credinţă.
Catehezele XIX-XXIII sunt numite Mistagogice, iniţiind pe cei botezaţi în cunoaşterea Sfintelor Taine pe care le primiseră. Prima Cateheză Mistagogică tratează despre ceremoniile preliminare Tainei Botezului. Cateheza a II-a vorbeşte despre săvârşirea Tainei Botezului; a III-a – despre Taina Sfântului Mir; cea de a IV-a – tratează despre prezenţa reală a Domnului în Sfânta Euharistie, iar în cea de a V-a Cateheză Sfântul Părinte vorbeşte despre Sfânta Împărtăşanie.
Omilii şi însemnări ale Sfântului Chiril al Ierusalimului
Omilia la Slăbănogul de la Scăldătoarea de la Vitezda este susţinută pe timpul când Sfântul Chiril era numai preot, prezentând multe puncte comune Catehezelor sale. Autorul pune mare accent pe puterea dumnezeiască izvorâtă din Mântuitorul Iisus Hristos.
Scrisoarea câtre împăratul Constanţiu conţine o minune dintr-o zi de 7 mai 351, când s-a arătat la Ierusalim o cruce luminoasă, ce se întindea de la Golgota la muntele Măslinilor. Împăratul a fost îndemnat atunci să aibă multă îndrăzneală la Dumnezeu şi să poarte cu el trofeul care s-a arătat pe cer.
„Sfântul Chiril al Ierusalimului a fost un scriitor interesant, preţuit de cunoscătorii din veacul IV şi de alţii. El a fost cel mai mare catehet patristic al Palestinei şi unul dintre cei mai mari ai întregii Biserici, alături de Sfântul Ioan Gură de Aur, fericitul augusin, sfântul Niceta de Remesiana.
Prima Cateheză Baprismală
Prima cateheză baptismală a Sfântului Chiril al Ierusalimului debutează cu un subtitlu: „Introducerea către cei ce vin la botez. Cetire din Isaia: «Spălaţi-vă, curăţiţi-vă! Ştergeţi răutăţile din sufletele voastre dinaintea ochilor mei»“. Prin aceste trimiteri, Sfântul Părinte afirmă că punctul de plecare al zidirii sufleteşti a catehumenilor este credinţa lor, deoarece calea pe care ei au apucat-o este calea evlaviei, a cucerniciei, este calea pe care stau aprinse făcliile, care duce la eliberarea din „robia prea rea a păcatelor“ şi dobândirea preafericitei „robii a Domnului“, calea la capătul căreia catehumenul ajunge moştenitor al Împărăţiei cerurilor. Prin urmare, rolul credinţei este fundamental, căci ea reprezintă arvuna Sfântului Duh şi tot prin ea se ajunge la dobândirea harului, primit odată cu Sfântul Botez. Se poate remarca preocuparea Sfântului Chiril al Ierusalimului pentru folosirea unui limbaj lămurit, evitând orice posibilitate de răstălmăcire a cuvintelor sale, adăugând de pildă precizări precum: „Când spun renaştere, nu vorbesc de renaşterea trupurilor, ci de renaşterea duhovnicească a sufletului. Trupurile se nasc din părinţii din această lume, pe când sufletele se nasc prin credinţă”.
În stadiul pregătirii catehumenului este necesară, pe lângă strădania neostenită de a se îndepărta de lucrurile şi grijile lumeşti, şi memorarea celor cuprinse în cateheze. Această încercare se face întrucât Dumnezeu, în atotştiinţa Sa, cercetează amănunţit sufletele oamenilor şi, dacă găseşte pe om în vrednicie, îi dă acestuia harul Său. Toate eforturile duhovniceşti urmăresc aşadar atingerea unui ţel firesc, anume curăţirea „vasului“ trupului nostru, ca să primim într-însul mai mult har. Dacă iertarea păcatelor se dă deopotrivă tuturor, împărtăşirea Sfântului Duh vine după măsura credinţei fiecăruia din creştini, pentru că „dacă te osteneşti puţin, puţin primeşti. Dacă lucrezi mult, mare este plata“.
Sfântul Părinte ne mai învaţă ca să iertăm tuturor celor care ne greşesc pentru ca astfel să dobândim vrednicia de a cere de la Dumnezeu iertare şi să putem fi iertaţi. Este una dintre virtuţile creştine de căpetenie asupra căreia el insistă într-un mod cu totul aparte, alături de recomandarea de a frecventa în mod regulat slujbele bisericeşti, acestea fiind o adevărată „masă duhovnicească“, la care îngerii „se bucură împreună cu noi şi Hristos este de faţă“.
Pr. Ion Roman,
Parohia „Sfântul Nicodim”,
din Craiova