Steaua sus răsare
Din apus spre răsărit se ridica stea luminoasă.
Plecaseră munții.
Își lăsaseră peșteri acasă.
Căutau câmpii unde să se așeze
Să se odihnească.
Porfiră, aur, diamante, argint, tămâie și smirnă
Purtau cu ei la picioare să pună.
Depărtările!… drumuri de sânge și oase crude.
Lupi cu trei capete hăulind lunii
Tenebre voind să adune.
Undeva între lumi se auzeau îngeri ca mieii.
Tumultul nopții mugea, dar nu pentru ei.
O mamă căutând lăcrima, alerga să afle
În pământ un loc sfânt ca să nască
Din sine muririi sfârșirea.
Cer și pământ părăsiră margini ca să privească.
Crăpa coaja pământului.
Strigau miei dureros, ciobănei
Tânguiau din fluier cântul adâncului.
Din miezul Cuvântului răsări raza gândului.
Vârtos steaua înflăcărându-se lumina.
Pr. Mircea Nincu
Category: Poezie Religioasa