Pe fondul interacţiunii cu Imperiul Roman, cetatea Edessei a cunoscut, încă din primele două veacuri creştine, o vastă ascensiune pe plan teologic. Coordonând din poziţia de capitală întreaga zonă a micului stat sirian Osrhoene, oraşul sirian s-a impus prin intermediul unor oameni de înaltă ţinută teologică şi în acelaşi timp şi duhovnicească, cum ar fi de pildă Sfântul Efrem şi Afraate. Tot aici, a avut loc una din controversele ce au prefigurat în mare parte problema legată de data prăznuirii Sfintelor Paşti, discutate şi soluţionate pozitiv în şedinţa primului Sfânt Sinod Ecumenic (325). Aşa se face că, în timpul papei Victor I (189-198), provincia Osrhene a devenit locul în care un sinod local s-a întrunit în vederea lămuririi controversei pascale. Despre această întâlnire Eusebiu de Cezareea nu menţionează mare lucru (1). Pe de altă parte, Gerard Rouwhorst susţine că, în timpul lui Efrem şi Afraate, creştinii sirieni prăznuiau Paştele în noapte de 14 spre 15 Nissan. Din această apropiere, Rouwhorst invocă şi o evidentă influenţă iudaică, vădită mai ales în predicile de Paşti ţinute de cei doi Părinţi. În acest context, accentul era aşezat pe motivul „trecerii” şi al „sacrificării mielului”, depărtându-se de înţelesul autentic al Patimilor şi Învierii Domnului nostru Iisus Hristos (2). Aceste detalii confirmă faptul că până la Sinodul Ecumenic de a Niceea şi chiar mult timp după, o mare parte din creştinii sirieni au slujit convingerilor quatrodecimane (3). Ei se foloseau de două repere în logica fixării sărbătorii pascale: pe de o parte, socoteau că praznicul trebuie ţinut în ziua plinirii „Trecerii prin Marea Roşie” – după calendarul liturgic iudaic şi, pe de altă parte, că Paştile trebuie să se celebreze sâmbăta, în conformitate cu relatările Sfintelor Evanghelii. Calendarul liturgic iudaic era întocmit în conformitate cu ciclul lunar. Fiecare lună, dintre care prima era a lui Nissan, era marcată astronomic de fenomenul „lună plină” – referindu-ne aici la forma plină a astrului ceresc. Prin urmare, data de 14 Nissan, prescrisă pentru sărbătoarea „Trecerii” (4) era în fapt prima „lună plină” a anului liturgic. Calculat după calendarul Iulian, întrucât anul solar este mai mare decât cel lunar, peste prima socoteală mai adăugându-se o lună, data de prăznuire a Sfintelor Paşti a fost aşezată în „prima lună plină după echinocţiul de primăvară”, adică după 21 martie. Această variantă a fost îmbrăţişată şi de sinodalii niceeni, care au mai hotărât ca: 1. Sfintele Paşti să se serbeze întotdeauna, în toată creştinătatea, în zi de duminică, adică în ziua în care a înviat Mântuitorul Hristos; 2. dacă Sfânta Înviere ar fi căzut în aceiaşi zi cu Paştele iudaic, prăznuirea creştină să săvârşească în duminica imediat următoare (5).
În comunicarea înaintată de sinodalii niceeni către Biserica din Egipt, se menţionează următoarele: „Vă trimitem de asemenea veşti bune despre hotărârile luate cu privire la Sfintele Paşti, şi anume că, răspuns al rugăciunilor voastre, această problemă a fost rezolvată. Toţi fraţii de la Răsărit care până acum au urmat tradiţiei iudaici, de acum încolo vor ţine cont de tradiţia romanilor, de a voastră şi de noastră care din cele mai vechi timpuri am ţinut Paştile împreună cu voi” (6). Cu toate acestea, problema pascală nu a luat sfârşit. „Hotărârea de la Niceea”- spune orientalistul Norman Russel – „nu a pus punct acestei probleme întrucât marile scaune episcopale din Roma, Alexandria şi Antiohia, fiecare în parte, şi-au fundamentat calculele pe diferite premise. Roma a folosit un ciclu de 84 de ani, împărţit astfel de Hipolit, iar Alexandria un ciclu de 90 de ani, împărţit de Anatolie din Laodiceea. Antiohia a urmat calendarul iudaic care până atunci ignorase echinocţiul de primăvară. Roma şi Alexandria au ţinut cont deopotrivă de echinocţiul de primăvară, însă în Roma se calculase pentru data 18 martie, pe când în Alexandria s-a socotit, cu o precizie mai mare, pe ziua de 21 martie. Această discrepanţă de trei zile a generat corelarea lunii Pascale cu lunile solare. Acest lucru s-a întâmplat în 387, în prima parte a păstoririi episcopului Teofil în Alexandria, atunci când alexandrinii au celebrat Paştile pe 25 aprilie, la cinci săptămâni după romani” (7).
Note:
- Cf. McCOLLOUGH, History, 1982, p. 23-24.
- GERARD ROUWHORST, Jewish Liturgical Traditions in Early Syriac Christianity, in „Vigiliae Christianae” 51/1997, p. 82.
- Explicaţia acestei denumiri este una de ordin practic, quatrodecimanii fiind aceia care sărbătorea Paştile la aceeaşi dată: 14 Nissan.
- cf. Deut. 16, 1: „Să păzeşti luna Aviv şi să prăznuieşti Paştile Domnului Dumnezeului tău, pentru că în luna Aviv te-a scos Domnul Dumnezeul tău din Egipt, noaptea”.
- NORMAN RUSSEL, Theofilus of Alexandria, Edited by Carol Harrison University of Durham, Ed. Routledge, London&NewYork, 2007, p. 79. Teofil al Alexandriei constituie unul dintre personajele cheie în raportul dintre Roma şi Bisericile Orientale cu privire la data de prăznuire a Sfintelor Paşti. Poziţia sa şi implicit a Bisericii din Alexandria în această problemă s-a concretizat într-o foarte interesantă şi utilă epistolă, adresată împăratului bizantin Teodosie cel Mare – Vezi: IBIDEM.
- Vezi: N. TANNER, Decrees of the Ecumencial Councils, vol. I, Nicea I to Lateran, Sheed&Ward and Georgetown University Press, 1990, p. 4
- NORMAN RUSSEL, Op. cit., p. 79-80.
Arhid. dr. Ioniţă Apostolache