Am văzut demult un heruvim.
Urca pe munte.
Purta cizme de cauciuc rupte,
Un halat albastru vechi de in
Și era murdar.
Pletele dezlânate erau strânse
Într-un fuior de serafim.
Barba bătută de vânturi
Părea sărată și uitată
Ca niște gânduri.
S-a oprit în loc mirat că m-a întâlnit.
L-am privit speriat și uimit.
Căra în două plase de folie rupte
Câte două cărămizi de pământ.
Voia să zidească din ele sus în stâncă
Loc de pustnicie și rugă.
Mi-a vorbit în limba imaginilor și apoi
A cerut voie să treacă.
Știu că l-am lăsat să urce undeva
Dincolo de ceea ce mintea mea
Putea gândi și imagina.
De atunci îl port în minte ca pe o fiară
Speriat de întâlnirea ce am avut-o
Pe munte în seară.
Pr. Mircea Nincu
Category: Poezie Religioasa