Lumina lui Hristos este cea care ne învăluie an de an pe toți creștinii laolaltă și pe fiecare în parte. Cântarea „Hristos a înviat”, acest tropar plin de bucurie care radiază în jurul lui numai lumină, creează în noi, creștinii, o stare sufletească ce nu se poate compara cu niciuna din cele prin care trec oamenii. Ea este efectul unei ușurări, unei bucurii, unei încrederi și unei nadejdi, pe care n-o poate produce în om, nici un alt fapt, nici un alt sentiment, nici o schimbare, nici o emoție din cele ce pot încerca sufletul nostru.
Această bucurie pascală este îndeosebi caracteristică Bisericii Ortodoxe. În nicio altă confesiune creștină în afară de religia creștin-ortodoxă nu se simte în cultul liturgic o mai mare încărcătură pozitivă, o mai mare bogăție spirituală și de lumină duhovnicească, frumusețea și semnificația simbolică a unor gesturi și cântări liturgice.
Dintotdeauna au existat dușmani ai lui Hristos, care au tăgăduit Învierea Sa, dar cu toate acestea Lumina Învierii Sale străbate istoria omenirii ca o flacără veșnic aprinsă. Înșelătorii de atunci, de pe vremea Mântuitorului, au născocit idei întreținute și de puterea diavolului pe pământ, ca și cum cineva ar fi vrut să fure trupul lui Hristos Domnul, să-l ascundă și să răspândească apoi zvonul în lume că Hristos n-a înviat în realitate, ci a fost furat de către Apostolii săi.
Fără Învierea lui Hristos, toate celelalte lucruri nu au sens. Învierea le dă sens tuturor și valoare. Fără Înviere, creștinismul s-ar fi înăbușit în batjocura fariseilor și cărturarilor, în insensibilitatea lumii păgâne, în teama și neputința Apostolilor înfricoșați de strigătele mulțimii înfuriate: „Răstignește-L!, răstignește-L!” Fără moartea Lui Hristos, creștinismul nu avea efect mântuitor, fără Învierea Lui, nu avea viață și putere. Fără Înviere, nu era credință, nu era nădejde, nu era bucurie creștină.
Învierea lui Hristos este strâns legată de moartea și îngroparea Sa, ele nu se pot despărți nicidecum. Dacă în Apus s-a pus mai mult accent pe patimile lui Hristos, mai mult pe suferința Sa, în Răsăritul ortodox se pune accentul mai mult pe înviere, mai mult pe roadele aduse de jertfa Mântuitorului de pe Golgota, transfigurând suferința lui Hristos, traducându-o în bucurie, în izbândă. Chiar și în arta iconografică există diferențe între Orient și Occident, în ceea ce privește ilustrarea stărilor și trăirilor interioare pe care le are un creștin care privește o icoană.
În reprezentare apuseană, Mântuitorul apare pe cruce ca un personaj epuizat, sleit de toate puteri, cufundat în suferință. În icoana ortodoxă, dimpotrivă, Hristos, deși apare ca suferind și purtând pe umerii Săi păcatele lumii întregi, parcă din crucea răstignirii Lui se vede izvorând viață și lumină și se întrevede bucuria învierii sale.
De asemenea, icoana învierii lui Hristos în iconografia ortodoxă, este plină de lumină, este încărcată de harul lui Dumnezeu care izvorăște din persoana lui Hristos. Moartea si Învierea lui Hristos ne-au asigurat pentru totdeauna înțelegerea, puterea și triumful creștinismului în lume. Dreptul, tăria și nădejdea noastră de biruință și de mântuire, stau în Moartea si Învierea lui Hristos. Dacă n-ar fi fost învierea Domnului, toate celelalte minuni din viața pământeană a lui Hristos n-ar fi avut atâta valoare, n-ar accentua atât de mult latura dumnezeiască a persoanei divino-umane a lui Mântuitorului, numai prin înviere minunile Mântuitorului capătă greutate și valoare.
Prin Învierea lui Hristos, întreaga lume se schimbă, se transfigurează, se umple de lumină, devine o lume nouă în ansamblul ei și continuă să se desăvârșească prin asumarea de către fiecare persoană a jertfei și Învierii lui Hristos.
Toată această operă de mântuire pe care Hristos ne-o aduce „de sus”, trebuie să ne-o însușim, să n-o lăsăm să treacă pe lângă noi în lungul ei drum al istoriei omenirii.
Pr. Costinel Tomescu,
Catedrala mitropolitană „Sf. M. Mc. Dimitrie” din Craiova