Printre uluci cărarea ca oțelul sclipea.
Apăsam în pas pământul până la sânge.
Urcam după o rază nevăzută de stea
Fără a ști de voi râde sau de voi plânge.
*
Ajuns sus îndrăznea numai tăcerea
Să tulbure distanțele fără vie măsură.
O albie cu rufe uscate se odihnea
Lângă o tâmplă de prispă ca o răsură.
*
Un fântânar oferea ciuturi pline cu sete
În carafe spumegânde cu ceruri de aur,
Și arhangheli, lincși, călușari, minotauri,
Sânziene, inorogi, centauri, zâne, egrete…
*
Îmi amintesc că am plătit foarte puțin.
Am băut parte de cer albastru în gând.
Ciutura în mâini îi tremura ca potirul divin
Împărtășind asemeni unui ostași ucigând.
Pr. Mircea Nincu
Category: Poezie Religioasa