Marele nostru poet Mihai Eminescu vorbind despre Sfânta Scriptură spunea că „biografia Fiului lui Dumnezeu este Cartea după care se conduce omenirea”. Sfânta Scriptură cuprinde aşadar Revelația dumnezeiască, fiind insuflată de Duhul Sfânt. Nu oricine poate explica Sfânta Scriptură, ci numai cei anume pregătiți într-o școală teologică și rânduiți de Sfânta Biserică. După cum spunea și Sfântul Ciprian al Cartaginei, „în afara Bisericii nu există mântuire”. Prin urmare, numai Biserica are dreptul și puterea să explice Sfânta Scriptură, pentru că ea a păstrat-o și a apărat-o de învățăturile greșite în decursul vremurilor. Dacă fiecare om ar explica Biblia după cum o înțelege el și n-ar merge la explicațiile Bisericii prin reprezentanții ei, atunci n-ar mai fi o singură linie a interpretării și tâlcuirii acesteia, s-ar încălca și sfatul pe care îl dă Sfântul Apostol Pavel lui Timotei: „Ține dreptarul cuvintelor sănătoase, pe care le-ai auzit de la mine, cu credința și cu iubirea ce este in Hristos Iisus” (II Timotei 1, 13 ).
Biblia este aţadar Cartea cea mai sfântă şi cea mai reprezentativă a omenirii. Ca valoare spirituală, ea reprezintă experiența religioasă a unui popor. Complexitatea și valoarea conținutului ei, profund și plin de sens, este acceptabil și accesibil întregii suflări omenești. Există mulți atei care sunt atrași să lectureze Biblia. Nu există om, oricât de simplu sau de învățat ar fi, care să nu găsească ceva instructiv sau să nu guste cu plăcere din paginile Bibliei. Ea este Cartea tradusă în cele mai multe limbi sau dialecte, numărul acestora fiind de aproximativ o mie.
Scriitorii Bisericești și Sfinții Părinți, care au viețuit în veacurile imediat următoare Domnului Hristos și au trăit intens adevărurile biblice, identificndu-se cu cele spuse în Cartea Sfântă, dau mărturie despre valoarea și folosul adevărurilor scripturistice. Ei arată valoarea acestor învățături mântuitoare și-i îndeamnă pe creștini să le citească și să le pună în practică.
După cum bine știm, Sfânta Scriptură cuprinde două parți: Vechiul Testament (Legea Veche) si Noul Testament (Legea Nouă). Vechiul Testament cuprinde învățăturile care au fost descoperite de Dumnezeu oamenilor prin Moise și prin prooroci, bărbați aleși și călăuziți de Duhul Sfânt, care au trăit înainte de venirea în lume a Domnului Iisus Hristos. Aici se cuprinde crearea lumii și purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Cărțile cuprinse în Vechiul Testament sunt în număr de 39 și au fie caracter istoric, altele caracter didactic si altele profetic. Cele care au caracter sau cuprins istoric sunt: Facerea, Ieșirea, Leviticul, Numerii, Deuteronomul, Iosua, Judecatorii, Cartea Rut, I Regi, II Regi, III Regi, IV Regi, I Cronici, II Cronici, Ezdra, Neemia (Ezdra II), Estera. Cele care au caracter sau conținut didactic (învățătoresc) sânt: Psalmii, Cartea lui Iov, Proverbele lui Solomon, Ecleziastul, Cântarea Cântărilor, iar cele care au conținut profetic sânt: Isaia, Ieremia, Iezechiel, Daniel (Profetii mari), Plângerile lui Ieremia, (Profeții mici 12): Osea, Amos, Miheia, Ioil, Avdie, Iona, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia si Maleahi. Alături de cele 39 de cărți, menționate de Biserică a fi insuflate de Dumnezeu, pentru care se numesc canonice, Vechiul Testament mai cuprinde un număr de carți bune de citit sau ziditoare de suflet, care se numesc deuterocanonice. Acestea sunt: 1. Cartea lui Tobit; 2. Cartea Iuditei; 3. Cartea ÎnȚelepciunii lui Solomon; 4. Cartea Înțelepciunii lui Iisus, fiul lui Sirah, numită și Ecleziastul; 5. Cartea a treia a lui Ezdra (cartea a doua a lui Neemia cuprinsă în cărțile canonice); 6. Cartea întâi a Macabeilor; 7. Cartea a doua a Macabeilor; 8. Cartea a treia a Macabeilor (este și o a patra carte a Macabeilor); 9. Cartea Baruh si 10. Scrisoarea Proorocului Ieremia. Ca necanonice sânt considerate și următoarele fragmente din cărțile canonice enumerate: 1. Rugăciunea Regelui Manase (aflată la sfârșitul cărții a doua Paralipomene sau Cronici); 2. O parte din Cartea Estera (cea care nu este împărțită în versete); 3. Ultimul Psalm (care urmează după Psalmul 150); 4. Cântarea celor trei tineri (din cartea lui Daniil); 5. Istoria Suzanei; 6. Bel și balaurul .
Într-un cuvânt, Vechiul Testament este o prefigurare a Noului Testament, o pregătire spirituală și duhovnicească pentru a primi Legea cea Nouă, legea desăvârșirii morale și spirituale. Mesajul lui Dumnezeu cuprins în Vechiul Testament a chemat și a pregătit oamenii pentru venirea Domnului Iisus Hristos și întelegerea Legii Noi, cuprinsă în Noul Testament. Pentru aceasta, Vechiul Testament este socotit „pedagog către Hristos”. Aici se găsesc un număr de 27 de cărți canonice: Cele patru Sfinte Evanghelii: Matei, Marcu, Luca si Ioan; Faptele Apostolilor; Epistolele Sfântului Apostol Pavel, în număr de 14: Romani, I Corinteni, II Corinteni, Galateni, Efeseni, Gilipeni, Coloseni, I Tesaloniceni, II Tesaloniceni, I Timotei, II Timotei, Tit, Filimon, Evrei; Epistolele sobornicesti: Iacov, I Petru, II Petru, I, II, III Ioan, Iuda si Apocalipsa Sf. Ioan Evanghelistul.
Biblia este aşadar manualul de moralitate, modelul de conduită morală și spirituală, într-un cuvânt Cartea cea de căpătâi a fiecărui creștin.
Pr. Costinel Tomescu, slujitor la
Catedrala mitropolitană „Sf. Dumitru” din Craiova