Cerurile se deschid
Împărăția Prea Sfintei Treimi ni se deschide prin Taina Botezului, astfel că „în scăldătoarea Botezului peste noi s-a însemnat numele cel mare și înfricoșat al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”(1). În clipa botezului, la fel ca la Iordan, cerurile se deschid și pentru noi, iar Tatăl Își arată disponibilitatea de a ne înfia în Hristos prin Duhul Său. De acum puterile cerești coboară la noi, dar și noi urcăm împreună cu ele pe căile deschise nouă mai înainte de Hristos (2). Evident, aceste ceruri inteligibile pot fi ”văzute” deschise, primitoare numai prin cupola Bisericii dreptmăritoare și nu în afara ei.
Naștere de Sus sau naștere în Duh
Botezul în numele Dumnezeului Treimic este o „naștere de Sus” sau „naștere în Duh” prin care omul este iarăși sădit în Împărăția cerească, deoarece el încă de la crearea lui trebuia permanent „să se nască cu voința din Duh, pentru ca același om să fie făptură a lui Dumnezeu, după fire, și fiu al lui Dumnezeu, după har”(3). Prin Botez ne facem iarăși părtași acestei nașteri „imateriale, îndumnezeitoare și dumnezeiești”, prin care ne eliberăm de moartea perpetuată prin nașterea trupească. „Astfel, Dumnezeu a unit rațiunea existenței mele și rațiunea existenței bune și a înlăturat despărțirea și distanța acestora, produsă de mine, și prin acestea m-a pus cu înțelepciune în mișcare spre rațiunea existenței veșnice. Această rațiune nu-i mai lasă pe oameni să fie purtați și să se poarte fără voie, căci iconomia purtării celor văzute ia sfârșit cu marea și obșteasca înviere, care naște pe om spre nemurire într-o existență neschimbată” (4).
Arvuna învierii
Prin întreita scufundare în apa baptismală cel ce se botează imită moartea şi învierea Domnului. Prin Cruce şi moarte Domnul a birui păcatul şi dezbinarea şi a surpat zidul despărţitor dintre oameni şi Dumnezeu, iar prin Botez omul moare păcatului şi egoismului, nemaitrăind pentru sine, ci pentru Dumnezeu şi în Dumnezeu.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește Botezul ca prima înviere, cea a sufletului, care face posibilă învierea cea din urmă, adică a trupului. „Această înviere dintâi, spune sfântul, este izbăvirea de păcate, a doua înviere este învierea trupului. Ți-a dat-o pe cea mai mare, așteapt-o și pe cea mai mică. Cea dintâi este cu mult mai mare decât a doua. Căci e cu mult mai mare să izbăvești de păcate decât să vezi un trup înviat” (5). De altfel, cele spuse de Sfântul Ioan Hrisostom sunt confirmate și de ultimele trei articole ale Simbolului niceo-constantinopolitan care reflectă această legătură tainică între Botez și învierea cea de obște („Mărturisec un Botez spre iertarea păcatelor, Aștept învierea morților Și viața veacului ce va să fie”).
Ridicarea din apa batismală înseamnă învierea sufletului celui botezat la o viaţă nouă, în Hristos: „Căci scufundându-te în apă, îţi pierzi urma şi laşi să se înţeleagă că ai ajuns să te lipseşti de viaţa din aer. Iar a te lipsi de viaţă, e tot una cu a muri. Când, peste câteva clipe, te-ai ridicat iarăşi la suprafaţa apei, ajungând din nou la lumină, înseamnă că te doreşti fierbinte după altă viaţă, iar după ce-ai dobândit-o trăieşti numai pentru ea” (6). Viaţa aceasta este nouă pentru că izvorăşte din comuniunea cu Hristos, care nu implică robia faţă de patimi şi egoism, ci libertatea transparenţei relaţionale. De aceea, noua viaţă în Hristos nu mai poate include şi supunerea omului faţă de „stăpânitorul acestei lumi”, ci ura faţă de el, singura ură îngăduită: „Cel ce vrea să îmbrăţişeze legea creştină simte în sufletul său scârbă pentru cele din lumea aceasta şi, în schimb, preamăreşte pe cea viitoare ; se leapădă de o viaţă, ca s-o dobândească pe alta ; ocoleşte cu orice preţ pe stăpânul vieţii de pe pământ, ca să caute cu înflăcărare pe adevăratul stăpân al vieţii. Şi fiindcă se leapădă şi de trecut şi de prezent, omul vrea să ne arate că nu-i mulţumit cu nimic şi acum doreşte altceva, iar prin aceea că în locul trecutului el preamăreşte ceea ce-i va da Taina aceasta, însemnează că prin Botez omul începe o viaţă nouă” (7).
Comuniune pentru eternitate
Prin numele primit la botez, creștinul se leagă veșnic de Dumnezeul Treimic, pentru că „în nume e dată persoana fiecăruia, distinctă de altele și prin care se arată valoarea fiecăruia în ceea ce are deosebit de alții” (8) atât la nivelul viețuirii interumane, cât mai ales în ochii lui Dumnezeu. Astfel, „prezența persoanei umane în memoria lui Dumnezeu este garanția, semnul și făgăduința nemuririi și a bucuriei veșnice” (9).
În Taina Botezului omul răspunde chemării lui Hristos. Cu acest prilej noi hotărâm (sau prin mijlocirea naşilor) că voim să-L îmbrăţişăm pe Hristos şi să-i urmăm Lui. Această atitudine a noastră are o mare însemnătate, pentru că ceea ce primim nu este doar pentru vieţuirea pământească, ci trece în veşnicie. Hristos şi harul său nu sunt trecători sau stricăcioşi. El nu doreşte cu noi doar o comuniune vremelnică, ci voieşte o relaţie eternă în împărăţia Sa. Aceasta pentru că El nu S-a întrupat, nu a pătimit, nu a murit şi a înviat şi apoi S-a înălţat la ceruri doar pentru ceva pământesc şi stricăcios, ci pentru ca omul să nu mai fie înghiţit de moarte şi de iad, ci să fiinţeze veşnic în Rai în comuniune cu Sfânta Treime. De aceea, El a binevoit ca viaţa Lui dumnezeiască să intre şi în cei ce vor crede, iar începutul acesteia în om se face prin Botez. Tocmai încorporarea în Hristos prin Botez înseamnă că unirea noastră cu El se face pentru veşnicie, fiindcă El este veşnic. Astfel vorbeşte şi Sfântul Nicolae Cabasila: „Cei ce nu s-au botezat au numai primul din aceste lucruri, al doilea nu. Şi anume, au firea omenească la fel cu cei botezaţi, în schimb le lipseşte credinţa în mântuirea adusă de Mântuitorul şi părtăşia aceluiaşi gând şi aceleiaşi inimi ca şi El. Unii ca aceştia, neavând aceeaşi voinţă cu Hristos, vor fi lipsiţi de iertarea păcatelor şi de cununa, dreptăţii. Altfel, nimic nu-i opreşte să ajungă şi ei slobozi, după o altă libertate, şi nici să învieze până şi cu trupul, ca unii ce au aceeaşi fire omenească cu Hristos. Căci, de fapt. Botezul se face pricină numai a vieţii celei viitoare, nu şi a celei de acum” (10).
„Domnul — El care nu face oamenilor daruri fără însemnătate şi nu-i face vrednici de binefaceri mărunte — pe cei care au murit şi s-au îngropat loruşi prin Botez, îi face una cu El, şi nu numai că-i face vrednici de o cunună de biruinţă sau de o parte din mărirea Sa, ci li se dă pe Sine însuşi încununat cu toată strălucirea biruinţei” (11). Mântuitorul, odată unit ce cei ce cred în El şi fac voia Lui nu îi părăseşte pe aceştia nici după moarte, căci El este nemincinos.
Acordul nostru de a intra în comuniune cu Hristos sau răspunsul nostru la chemarea Lui exprimat în Taina Botezului rămâne veşnic. Sfântul Ambrozie spune foarte concis acest adevăr: „Răspunsul tău este îngropat nu în groapa morţilor, ci în cartea celor vii” (12), iar Sfântul Ioan Hrisostom vorbeşte de Botez ca de un legământ veşnic, indelebil între om şi Dumnezeu: „Hai mai departe să vă vorbim despre însele Sfintele Taine şi despre legămintele ce se vor face între voi şi Stăpân. Căci după cum în problemele vieţii când cineva vrea să-i încredinţeze altcuiva lucrurile proprii este necesar să se facă contracte între cel ce încredinţează şi cel căruia îi sunt încredinţate, la fel şi acum când urmează să vi se încredinţeze din partea Stăpânului tuturor lucruri nu muritoare, stricăcioase şi pieritoare, ci duhovniceşti şi cereşti. Pentru aceasta se şi vorbeşte de credinţă, fiindcă nu este nimic văzut, ci toate se pot privi cu ochii Duhului. Sunt necesare contracte nu cu cerneală şi hârtie, ci întru Dumnezeu [scrise] cu Duhul. Căci cuvintele pe care le rostiţi aici sunt scrise în cer şi legămintele pe care le faceţi cu gura rămân neşterse în faţa Stăpânului” (13).
Botezul este o logodire cu Hristos, este asemenea unui legământ nupţial prin har pe care omul este dator să nu-l încalce. Potrivit acestui legământ, Hristos ne va judeca după fidelitatea noastră faţă de păzirea şi împlinirea lui: fie ne va răsplăti cu vederea mai deplină a Feţei Sale, fie ne va refuza o comuniune cu noi. Sfântul Ioan Gură Aur este cel ce aseamănă Taina Botezului cu o nuntă: „Clipa de faţă este a bucuriei şi veseliei duhovniceşti. Căci iată, ne stau înainte doritele zile ale nunţilor duhovniceşti. Fiindcă nu greşeşte cineva dacă numeşte „nuntă” ceea ce se întâmplă acum, şi nu numai nuntă, ci şi înrolare minunată şi preaslăvită. Şi să nu socotească cineva că sunt nepotrivite cele spuse, ci să-l audă pe fericitul Pavel, dascălul lumii, care, folosindu-se de aceste amândouă modele1e, zice: „V-am logodit pe voi unui singur bărbat, ca să vă înfăţişez lui Hristos fecioară neprihănită” (II Cor. 11, 2); iar în altă parte, după ce descrie armele ca pentru nişte soldaţi ce se avântă la război, zice: „îmbrăcaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului” (Efeseni 6, 11)” (14).
Prin logodirea cu Hristos în taina baptismală creștinul fidel acestei logodne duhovnicești începe să trăiască într-o tensiune eshatologică, într-o așteptare a Mirelui pentru a se bucura deplin de Chipul și Persoana Lui. „Ai pus mâna pe plug? Să nu te mai întorci la cele dinapoi, îndeamnă Sf. Efrem Sirul. Te-ai logodit cu Hristos? Așteaptă-L pe Dânsul până va veni; și în fiecare zi și ceas și minut pomenește-L pe Dânsul, precum mireasa pe mirele său. De-a pururi la Dânsul să ai mintea ta, precum femeia cea iubitoare de bărbat o are către bărbatul ei, când este dus în călătorie, care întru multă grijă și necaz aflându-se, nu încetează căutându-l în căi, și pe cei ce trec întrebându-i. Și oriunde s-ar duce, pentru dânsul vorbește, și dormind, pe dânsul îl așteaptă și-l ascultă, și nu află răsuflare, nici nu râde cu cineva, nu se veselește, nu încetează lăcrimând până ce nu primește pe cel dorit” (15). Așadar, Taina Botezului constituie și un principiu prin prisma căruia vom fi judecați, în sensul că fie ne vom bucura deplin la vederea față către față a Celui dorit, fie vom trăi profunda rușin le vederea Acelui Căruia nu i-am fost fideli așa cum ne-am angajat.
Conflictul cu lumea și mucenicia
Din clipa în care omul începe să creadă în Hristos și să fie botezat în numele Lui el deja se află în conflict cu lumea care, în general, este aservită păcatului și potrivnică lui Hristos și Bisericii. De această realitate am fost avertizați de la început de Hristos: „Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăște” (Ioan 15, 18-20). Deci, „dincolo de compromisurile și înțelegerile trecătoare, dincolo de ”sfintele alianțe” și de concordatele dintre Biserică și lume, acestea se contestă reciproc” (16). De aceea, cel botezat în numele lui Hristos se găsește mereu pe poziția mărturisirii împotriva păcatului, dar și pe mărturia dată până la sânge pentru Adevărul veșnic.
Concluzie
Așadar, Taina Botezului este prima condiţie a intrării în Împărăţia Cerurilor, căci ea este şi poarta de intrare în Biserică, iar în afara Bisericii nu este mântuire. După cum învaţă şi Sfântul Nicolae Cabasila, prin Taina Botezului se pune început unei vieţi, nu după firea lui Adam cel vechi, deci muritoare, ci după chipul lui Adam Cel Nou, eternă: „Naşterea noastră cea prin Botez închipuie începutul vieţii ce va să vie. Dobândirea de noi mădulare şi de simţiri noi întruchipează pregătirea pentru noua orânduire a vieţii ce ne aşteaptă. Or, pentru viaţa viitoare nu ne putem pregăti în alt chip decât câştigându-ne de aici, de jos, viaţa în Hristos, Care «s-a făcut Părinte al veacului ce va să vină», după cum şi Adam este părinte al vieţii de acum prin aceea că a lăsat oamenilor ca moştenire viaţa cea pieritoare. Căci, după cum nici viaţa de aici n-am putea-o duce dacă n-am avea simţirea lui Adam şi puterile cerute oricărui om ca să trăiască, tot aşijderea nici în lumea fericirii de veci n-am putea ajunge fără a ne fi pregătit printr-o viaţă dusă în Hristos şi fără să fi vieţuit după chipul şi asemănarea Lui” (17). Cu alte cuvinte, prin harul Botezului, dar și prin celelalte Sfinte Taine, Duhul Sfânt ne pregătește treptat pentru ființarea în noua casă cerească, unde nu putem intra fără ”haină de nuntă”, ci doar îmbrăcați în Hristos.
Note:
- 1. ARHIMANDRITUL SOFRONIE, Nașterea întru împărăția cea neclătită, trad. Ierom. Rafail Noica, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2003, pp. 265-266.
- 2. SF. NICOLAE CABASILA, Cuvântările teologice: la Iezechiel – Hristos – Fecioara Maria, trad. Diac. Ioan I. Ică Jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2010, p. 95.
- 3. SF. MAXIM MĂRTURISITORUL, Ambigua, trad., introd. și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMBOR, București, 2006, p. 440.
- 4. IBIDEM, p. 444.
- 5. SF. IOAN GURĂ DE AUR, Cuvântare la Învierea Domnului în SF. IOAN GURĂ DE AUR, Predici la sărbători împărătești și Cuvântări de laudă la sfinți, ediția aII-a, trad. de Pr. prof. Dumitru Fecioru, Introd. de Ierom Policarp Pârvuloiu, Ed. Basilica, București, 2015, p. 169.
- 6. SF. NICOLAE CABASILA, Despre viaţa în Hristos, trad. Pr. Prof. Teodor Bodogae, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2009, p. 58.
- 7. IBIDEM, p. 54.
- 8. DUMITRU STĂNILOAE, nota 520 la SF. CHIRIL AL ALEXANDRIEI, Închinarea și slujirea în Duh și Adevăr, trad. Introd. și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMBOR, București, 1991, p. 451.
- 9. IOAN VALENTIN ISTRATI, Taina veacurilor. Unirea timpului cu eternitatea în rugăciunile Bisericii, Ed. Doxologia, Iași, 2010, pp. 51-52.
10. SF. NICOLAE CABASILA, Despre viaţa în Hristos, p. 70.
11. IBIDEM, p. 45.
12. SF. AMBROZIE, Despre Sfintele Taine (Col. PSB, vol. 53), trad. introd. şi note de Ene Branişte, Ed. IBMBOR, Bucurerşti, 1994, p. 10.
13. SF. IOAN GURĂ DE AUR, Cateheze baptismale, trad. Pr. Marcel Hancheş, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2003, II, 17.
14. IBIDEM, I, 3.
15. SF. EFREM SIRUL, Cuvinte și învățături, Cartea a treia, Ed. Bunavestire, Bacău, 1996, p, 167.
16. BORIS BOBRINSKOY, Împărtăşirea Sfântului Duh, trad. Măriuca şi Adrian Alexandrescu, Ed. IBMBOR, BUCUREŞTI, 1999, p. 152.
17. SF. NICOLAE CABASILA, Despre viața în Hristos, pp. 66-67
Pr. drd. Petre Ștefan Mădălin