Cerul plin cu fântâni aștepta fântânarii
Ce aprofundau mereu esența pământului.
Ruginiră lanțurile, îmbătrâniseră ciuturarii
Încât se înnămolise albastrul cuvântului.
.
Fântânarii săpau după apă crudă în aer,
Dezlegătorii gândurilor izvoarelor norilor.
Un pustiu de ispite cum fuiorul de caier
Se făcea munca adâncului în mâinile lor.
.
Tot astfel și în inima mea un cer se făcea
Cuvânt de aluat și de făcut viață din el.
Așteptam numai fântânari cu aripi de stea
Să rupă izvoarele fântânilor săpate în cer.
Pr. Mircea Nincu
Category: Poezie Religioasa