După Țara Sfântă, cel mai important loc pentru lumea creștin-ortodoxă este Sfântul Munte Athos, o mică peninsulă în marea Egee, cu suprafață de 339,5 km2, care împreună cu alte două mici peninsule, Sitonia și Casandros, este legată prin câte o fâșie de pământ de peninsula Calcidică. Peninsula atonită se întinde de la nord-vest spre sud-est, având o lungime de circa 30 km și lățimea medie de 12 km.
Muntele Athos este o republică monastică, are regim administrativ autonom în cadrul Greciei. Astfel, Sfântul Munte se conduce după un regulament monastic elaborat de Comunitatea celor 20 de stareți și recunoscut de Patriarhia Ecumenică și de guvernul de la Atena. Printre alte prevederi în Regulament, se menționează interzicerea sub afurisenie a intrării femeilor în Sfântul Munte.
În Muntele Athos se află 20 de mânăstiri mari sau împărătești, cu aceleași drepturi egale. În ordinea ierarhică și istorică, acestea sunt: Marea Lavră, Vatopedu, Iviru, Hilandar, Dionisiu, Cutlumuș, Pantocrator, Xeropotamu, Zografu, Dochiaru, Caracalu, Filoteu, Simon Petra, Sfântul Pavel, Stavronichita, Xenofont, Grigoriu, Esfigmenu, Sfântul Pantelimon, Constantimonitu.
Una dintre cele mai vechi, mai mari și mai importante mânăstiri atonite, a doua după Marea Lavră, este Mânăstirea Vatopedu. Aceasta este așezată la malul mării, pe latura de nord a peninsulei Athos, pe un platou însorit, adăpostit de o parte de munți și de păduri, iar de cealaltă parte de livezi, de grădini și de vii. Sufletul este uimit de măreția construcțiilor, de vechime, de dulceața sfintelor slujbe, de tezaurul de artă și cultură ce se păstrează aici. Din punct de vedere istoric, Mânăstirea Vatopedu este considerată cea mai veche din Athos. Prima așezare datează din anul 383. Fiind distrusă de mai multe ori, în veacul al IX-lea a fost refăcută de trei frați: Atanasie, Antonie și Nicolae, care apoi s-au călugărit.
În anul 1204 cruciații au ucis mai mulți călugări în Vatopedu și au devastat mânăstirea. Biserica cu hramul Bunavestire datează din secolul al XI-lea cu frescă din 1312. Domnii Moldovei și ai Țării Românești au făcut danii importante Mânăstirii Vatopedu. Primul este pomenit Ștefan cel Mare și Sfânt care a zidit pirgul (turnul de apărare) și arsanaua (portul) de la malul mării. Pe zidul acestei clădiri din piatră a trei etaje se vede și astăzi tabloul votiv în basorelief de marmură și inscripția în limba greacă.
După Ștefan cel Mare, Sfântul Neagoe Basarab înnoiește o bună parte din incinta mănăstirii, între anii 1512-1520. Acesta construiește un paraclis nou închinat Brâului Maicii Domnului, acoperă biserica mare cu tablă de plumb, reface turnul de apărare, pivnița și bucătăria. Tot el dăruiește un ajutor anual de 200 de taleri de argint.
Un alt domnitor român ajută Vatopedul. Acesta este Vlad Vintilă (1535) care dă ajutor de 10 000 aspri de argint. Matei Basarab dăruiește ajutoare pentru biserică și donează icoanele împărătești din catapeteasmă în 1635. Tot lui i se atribuie stema Țării Românești pe peretele de vest al bisericii. Vasile Lupu dă ajutor pentru întreținere și achită datoriile mănăstirilor atonite către turci în anul 1652. Nu uităm nici de Sfântul Constantin Brâncoveanu care dă ajutor bănesc anual câte 21 000 aspri de argint pentru lucrări de refacere.
În Mănăstirea Vatopedu se găsesc și icoane făcătoare de minuni. Cea dintâi icoană făcătoare de minuni este numită „Ctitorița” și stă în sfântul altar. Pe timpul arabilor a fost ascunsă într-o mică fântână sub sfânta masă cu o lumânare aprinsă lângă ea. După 72 de ani icoana a fost găsită acolo nevătămată și cu lumânarea aprinsă alături.
Altă icoană miraculoasă este numită „Izvorâtoarea de mir”, care a izvorât untdelemn pe timpul foamei. A treia icoană miraculoasă a Maicii Domnului este numită „Junghiata”. Se păstrează într-un paraclis alături de biserică. Această icoană a fost lovită în obraz de un diacon, din lucrarea diavolească și a curs sânge. Se vede jos sub icoană mâna uscată a diaconului care a lovit-o.
A patra icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului se numește „Izbăvitoarea de barbari”. De multe ori această sfântă icoană a scăpat mânăstirea de năvălirile barbarilor. O dată când au năvălit pirații pe mare, Maica Domnului se ruga Mântuitorului să apere mânăstirea, iar pruncul Iisus a pus mâna la gura Maicii Domnului să nu se mai roage pentru aceasta, că voia să dea pe călugări în mâinile păgânilor pentru unele păcate. Până astăzi se vede pe icoană mâna Pruncului Iisus la gura Maicii Domnului.
Mănăstirea Vatopedu deține și importante sfinte moaște și anume: capul Sfântului Grigorie Teologul, care se păstrează într-o cutie de argint aurit, donată de Maria, soția lui Șerban Cantacuzino și Maria Bălăceanu, apoi lemn din Sfânta Cruce, craniul cu urechea stângă neputrezită a Sfântului Ioan Gură de Aur, craniile sfinților Modest al Ierusalimului, Andrei al Candiei și al Mucenicului Iacob Persul, piciorul Sfântului Mucenic Pantelimon, brâul Maicii Domnului, precum și moaștele întregi ale Cuviosului Evdochim de la Vatopedu.
Biblioteca mânăstirii este cea mai bogată din Sfântul Munte. Aceasta conține 1700 manuscrise, dintre care 150 manuscrise de muzică, 625 manuscrise rare pe pergament și 25 suluri pe pergament datând din secolele IX-XIV. Are și peste 10 000 de cărți tipărite, multe originale, printre care și cărți românești de cult în chirilică. Tezaurul Vatopedului adăpostește numeroase veșminte scumpe cu fir de aur, sfinte vase, broderii, evanghelii din epoca de glorie a Bizanțului.
În prezent, Mănăstirea Vatopedu are printre cei mai mulți viețuitori din Athos, 115 la număr, iar iconomi sunt cei mai mulți – 18. Starețul mânăstirii este părintele Efrem Vatopedinul.
Pr. Dudău Tinel Florin
Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare